ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3395/2012

HOTĂRÂRE
22.10.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3395/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6435/110/2012 a dispus printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații C.F. și C.A. au săvârșit fapta penală pentru care sunt judecați, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracțiune reținută în sarcina inculpaților legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și că apelanții-inculpați prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea infracțiunii pentru care au fost condamnați și din împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta.

De asemenea s-a apreciat că lăsarea în libertate a apelanților-inculpați prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea acestora în libertate ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare, de persoane care au aceasta tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției fața de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de insecuritate în rândul cetățenilor.

Totodată s-a apreciat că menținerea măsurii arestării preventive a apelanților-inculpați, în această fază a procesului caia! este în concordanță și cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauză existând o condamnare față de acesta, chiar nedefinitivă, pronunțată de o instanță independentă și imparțială.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.F. și C.A., solicitând, în principal, punerea în stare de libertate iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege când instanța consideră că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Bacău, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

De altfel, în jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natura sa justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpaților atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive.

Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus prin Sentința penală nr. 208/D din 04 septembrie 2012 condamnarea inculpaților respectiv, C.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 6 am interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

1

S-a reținut că inculpații în seara zilei de 11 septembrie 2011, în jurul orelor 20,00 - 20,30 pe fondul unui conflict pornit în aceeași zi și al consumului de alcool, în timp ce se aflau pe DJ 116, în mijlocul șoselei, au lovit-o pe victima N.V., în zona capului și a toracelui, cauzând decesul acesteia.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpații C.F. și C.A. împotriva Încheierii din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6435/1 10/2011 va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.F. și C.A. împotriva încheierii din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6435/110/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3394/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4945/110/2012 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin
ÎCCJ 2012-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1665/2012
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate printre alții, de către incu
ÎCCJ 2012-08-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 august 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a men
ÎCCJ 2012-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2012
Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 10 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 525/104/2012, s-a
ÎCCJ 2012-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2840/2012
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2275/63/2012, în baza art. 30
Sursă