ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 august 2012 Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă

a inculpatului M.V.C.

A constatat instanța

că din probe rezultă că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148

lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere și la luarea măsurii arestului

preventiv, în sensul că există presupunerea că inculpatul a săvârșit

infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 (patru)

ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

A constatat că se

mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și că

inculpatul prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică,

pericol care rezultă din gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat

și din împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta.

Cât privește

pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate

a inculpatului, instanța a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică

trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri,

reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al

respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte

periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitate.

S-a constatat că

lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea

sa în libertate ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare, de

persoane care au aceasta tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față

de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de

insecuritate în rândul cetățenilor. În raport de aspectele mai sus-arătate, s-a

constatat că temeiurile pentru care s-a luat măsura arestului preventiv nu au

încetat și se impune menținerea măsurii arestului preventiv pentru inculpat și

în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului

preventiv pentru considerentele care se vor dezvolta.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul M.V.C. și a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii revocarea măsurii arestării preventive, arătând că măsura

este nelegală și netemeinică, iar judecarea în stare de libertate nu ar impieta

bunul mers al procesului penal.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul

M.V.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul

nr. 807/P/2011 din 27 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bacău, inculpatul M.V.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv

pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 180/D din 5 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 174

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76

alin. (2) C. pen., a fost condamnat apelantul inculpat M.V.C., la pedeapsa de 3

(trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor

(fapta din 28 octombrie 2011, victima fiind socrul său). S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani. S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b)

C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 88

C. pen. s-a scăzut din pedeapsă reținerea din 29 octombrie 2011 și arestul

preventiv din 2 noiembrie 2011, la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 15 alin.

(1) C. proc. pen. s-a luat act că partea civilă M.L. (soția supraviețuitoare a

victimei) a renunțat la pretențiile civile solicitate inițial. S-a dispus păstrarea

mijloacelor materiale de probă, aflate în Camera de Corpuri Delicte a

Tribunalului Bacău până la soluționarea definitivă a cauzei. În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

S-a reținut, în

esență, că în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, pe motiv că M.G. a

lovit-o pe fiica sa, M.E., cu muchia unei securi în zona capului, inculpatul

M.V.C., după ce i-a luat securea din mână și a aruncat-o pe prispa casei, l-a

lovit cu pumnii și cu picioarele în zona capului, s-a urcat cu genunchii pe

torace, l-a imobilizat și l-a legat cu o funie de mâini și de picioare și în

urma loviturilor aplicate, victima a decedat.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului M.V.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit.

f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 174 alin. (1) C. pen. este

sancționată cu pedeapsa ce depășește 4 ani închisoare. (respectiv de la 10 la

20 ani)

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției

obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției

și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În jurisprudența sa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să

împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită

noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea

publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată

că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul

ca inculpatul să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului M.V.C. este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad

ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și,

îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii, respectiv

infracțiunea de omor.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor comise poate fi dedus atât din pericolul

social concret deosebit de ridicat, cât și din circumstanțele personale ale

inculpatului - acesta fiind cunoscut ca o persoană violentă și impulsivă, din

modul în care acesta a acționat - multitudinea leziunilor constatate pe corpul

victimei aplicate în prezența copiilor săi minori, care ar crea în rândul

colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță

specific pericolului pentru ordinea publică, cât și de urmarea produsă -

respectiv moartea victimei M.G.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul M.V.C. cu obligarea recurentului

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.C. împotriva încheierii din data

de 8 august 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

pronunțată în Dosarul nr. 6901/110/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 august 2012.

Procesat de GGC - AA