Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.08.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2012

HOTĂRÂRE
13.08.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 august 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.V.C. A constatat instanța că din probe rezultă că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere și la luarea măsurii arestului preventiv, în sensul că există presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 (patru) ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

A constatat că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și că inculpatul prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat și din împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta. Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, instanța a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitate.

S-a constatat că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea sa în libertate ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare, de persoane care au aceasta tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de insecuritate în rândul cetățenilor. În raport de aspectele mai sus-arătate, s-a constatat că temeiurile pentru care s-a luat măsura arestului preventiv nu au încetat și se impune menținerea măsurii arestului preventiv pentru inculpat și în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru considerentele care se vor dezvolta. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul M.V.C.

și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii revocarea măsurii arestării preventive, arătând că măsura este nelegală și netemeinică, iar judecarea în stare de libertate nu ar impieta bunul mers al procesului penal. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.V.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin rechizitoriul nr. 807/P/2011 din 27 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul M.V.C.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Prin Sentința penală nr. 180/D din 5 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat apelantul inculpat M.V.C., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor (fapta din 28 octombrie 2011, victima fiind socrul său). S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsă reținerea din 29 octombrie 2011 și arestul preventiv din 2 noiembrie 2011, la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 15 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act că partea civilă M.L. (soția supraviețuitoare a victimei) a renunțat la pretențiile civile solicitate inițial. S-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, aflate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău până la soluționarea definitivă a cauzei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. S-a reținut, în esență, că în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, pe motiv că M.G.

a lovit-o pe fiica sa, M.E., cu muchia unei securi în zona capului, inculpatul M.V.C., după ce i-a luat securea din mână și a aruncat-o pe prispa casei, l-a lovit cu pumnii și cu picioarele în zona capului, s-a urcat cu genunchii pe torace, l-a imobilizat și l-a legat cu o funie de mâini și de picioare și în urma loviturilor aplicate, victima a decedat. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.V.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 174 alin. (1) C. pen. este sancționată cu pedeapsa ce depășește 4 ani închisoare. (respectiv de la 10 la 20 ani) Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței). Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului M.V.C.

este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii, respectiv infracțiunea de omor. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor comise poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului - acesta fiind cunoscut ca o persoană violentă și impulsivă, din modul în care acesta a acționat - multitudinea leziunilor constatate pe corpul victimei aplicate în prezența copiilor săi minori, care ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică, cât și de urmarea produsă - respectiv moartea victimei M.G.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.V.C. cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.C. împotriva încheierii din data de 8 august 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 6901/110/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3394/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4945/110/2012 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin
ÎCCJ 2012-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3395/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6435/110/2012 a dispus printre altele, în baza art. 300 2
ÎCCJ 2012-08-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2530/2012
acțiune a acestuia, împrejurările în care se presupune a fi fost săvârșită fapta, prin colaborarea lor. Toate aceste aspecte, coroborate, conduc la concluzia că se impune menținerea în stare de arest preventiv a acestora pentru a asigura or
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 700/2012
art. 300 1 C. proc. pen., cu art. 160 C. proc. pen., respectiv, art. 300 2 C. proc. pen., cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv, art. 350 C. proc. pen., instanța, inclusiv prin sentința penală apelată, a menținut arestarea
ÎCCJ 2012-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 933/2012
stopării acestor acțiuni infracționale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.D., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă