ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4247/2011

Deliberând asupra

recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei

a constatat următoarele:

Curtea de Apel Bacău, prin încheierea

premergătoare de ședință din 07 decembrie 2011, pronunțată în Dosar nr.

239/32/2011, ca instanță învestită cu judecarea cauzei în fond, a dispus în

baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) având

în vedere și dispozițiile art. 136 din același cod menținerea stării de arest a

inculpaților.

În baza art. 139 C.

proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile de înlocuire a arestării

preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Verificând

legalitatea și temeinicia arestări preventive a inculpaților s-a apreciat de

către instanța de fond că această măsură este legală și temeinică și contrar

susținerilor inculpaților s-a constatat că continue să existe suficiente probe

și indicii temeinicie în sensul dispozițiilor 143 C. proc. pen. care

îndreptățesc presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit fapte prevăzute de

legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracțiunile ce fac obiectul

cauzei.

S-a mai apreciat că

sunt suficiente probe care să creeze bănuială rezonabilă că inculpații sunt

autorii faptei reținute în actul de acuzare în timp ce probele capabile să

atragă condamnarea trebuie să stabilească în mod indubitabil vinovăția

acestora.

S-a arătat că

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. își găsește aplicarea penală față

de toți inculpații, pericolul social potențial s-a apreciat în raport de

comportamentul inculpaților care neagă acuzațiile aduse, de rezonanța faptelor

și nu în ultimul rând de relația opiniei publice în raport de modalitatea de

comitere și persoana inculpaților raportată la calitatea de agenți ai statului,

limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, apreciindu-se

astfel că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte s-a

apreciat că termenul rezonabil nu a fost depășit ținând cont de complexitatea

cauzei, probatoriu amplu de administrat și comportamentul părților astfel încât

protejarea libertății individuale și pe cale de consecință îndeplinirea acestui

deziderat, s-a apreciat că nu se poate face decât cu menținerea stării de arest

a inculpaților.

Recursurile în termen

declarate împotriva încheierii amintite de inculpați cu motivarea arătată în

partea introductivă a deciziei.

În prealabil Înalta Curte

constată că motivele de recurs sunt identice cu apărările făcute în fața

instanței învestite cu judecarea acestei cauze în fond, ca instanța de fond a

examinat toate apărările inculpaților cu ample argumente de natură probatorie,

legală și jurisprudențială și pe cale de consecință, Înalta Curte își însușește

toate aceste argumente fără a face o reluare a acestora.

Ceea ce trebuie

precizat în raport de obiectul cauzei este jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului care în numeroase hotărâri a exprimat principiul după care

statului îi revine obligația de a da explicații plauzibile atunci când o

persoană prezintă anumite leziuni, în prealabil arestării având o stare de

sănătate bună, obligație care se aplică și persoanelor deținute după hotărâri de

condamnare.

Deci, există o

prezumție de responsabilitate a statului (a agenților statului) față de o

persoană aflată în custodia sa (într-un penitenciar) decedează.

În acest sens,

indicăm hotărârile Satik și alții vs. Turcia; Veznedaroglu vs. Turcia; Valasinas

vs. Lituania; Ramsahai vs. Olanda și altele.

Fără a relua

celelalte argumente ale judecătorului de fond, apărarea inculpaților că pe

parcursul cercetărilor judecătorești au apărut contradicții între declarațiile

date de persoanele audiate, nu conduce la încetarea sau dispariția temeiurilor

ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, aceasta fiind o chestiune

de evaluare a probelor cu ocazia pronunțării în fond a hotărârii; nici apărarea

„că au intervenit conform fișei postului, respectiv la primirea ordinului"

și ca atare nu s-ar face vinovați de săvârșirea faptelor presupus săvârșite, de

asemenea cum de altfel s-a mai și precizat de Înalta Curte în cadrul altui

recurs promovat de către inculpați, este o problemă specifică evaluării probelor

de către instanța de fond și pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ca atare, Înalta

Curte apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică în sensul

menținerii măsurii arestării preventive apreciază ca neîntemeiată apărarea

acestora în sensul înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură neprivativă de

libertate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații recurenți vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N., B.P.D., C.B., M.V. și

I.C.C. împotriva încheierii din 07 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău -

secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 decembrie 2011.