ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

38147/3/2009 (1140/2011), printre altele, în baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M..

Totodată, au fost

respinse cererile inculpaților privind revocarea sau înlocuirea măsurii

arestării preventive, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că subzistă temeiurile

avute în vedere la luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive,

apreciindu-se că aceasta nici nu poate fi înlocuită cu o altă măsură

preventivă, mai puțin restrictivă.

S-a constatat că în

cauză există indicii temeinice și probe, în sensul prevăzut de art. 143 C.

proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă cu referire la vinovăția

inculpaților, apreciindu-se totodată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât legea prevede pentru infracțiunile

imputate inculpaților pedepse cu închisoarea mai mari de patru ani, iar lăsarea

în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

raportat la natura și gravitatea faptelor, dar și la modalitatea concretă de

săvârșire.

De asemenea, s-a

apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, prin gravitatea

deosebită și prin reacția publicului, tulbură nu numai ordinea publică, ci și

normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită

faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru

normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși, creând o

stare de neliniște capabilă să justifice menținerea măsurii arestării

preventive, fiind îndeplinite astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) și

parag. 3 din C.E.D.O.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații P.J.B., T.G. și

T.G.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea

judecății în stare de libertate, inculpatul P.J.B. solicitând, în subsidiar,

înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați și ultimul

cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi

judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului inculpat P.J.B. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta

Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât

și la cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de

practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce

măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform

art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte

măsuri neprivative de libertate.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens

pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza

Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor

presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum

este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe

care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le

produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest

moment lăsarea în libertate a inculpaților.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de

câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M.

Împotriva încheierii

din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în Dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 octombrie 2011.