ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011), printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M.. Totodată, au fost respinse cererile inculpaților privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive, apreciindu-se că aceasta nici nu poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă.

S-a constatat că în cauză există indicii temeinice și probe, în sensul prevăzut de art. 143 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă cu referire la vinovăția inculpaților, apreciindu-se totodată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât legea prevede pentru infracțiunile imputate inculpaților pedepse cu închisoarea mai mari de patru ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, dar și la modalitatea concretă de săvârșire.

De asemenea, s-a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, tulbură nu numai ordinea publică, ci și normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși, creând o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din C.E.D.O. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate, inculpatul P.J.B.

solicitând, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În ceea ce privește solicitarea recurentului inculpat P.J.B. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise, cât și la cele ce privesc persoana inculpatului.

Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpaților. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M. Împotriva încheierii din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.