ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2970/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

A. Prin

încheierea de ședință din 24 august 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 38147/3/2009, în baza

art. 300/2 și art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de

arest a inculpaților T.G., P.J.B. și T.G.M., respingându-se totodată, ca

nefondate, cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara.

Instanța

investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză a constatat că măsura a

fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în

materie și se impune menținerea ei, întrucât subzistă temeiurile care

au

determinat-o.

Astfel, a constatat că în cauză există indicii

temeinice și probe, în

sensul prev. de art. 143 C. proc. pen., care să

justifice presupunerea rezonabilă în sensul vinovăției inculpaților. Totodată,

a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la

natura și gravitatea faptelor ce s-au reținut în sarcină și modalitatea

concretă de săvârșire.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea

publică, s-a arătat că

acesta rezultă atât din natura și gravitatea

faptei reținute în sarcina inculpatului, cât și din modalitatea concretă de

comitere a faptelor, împrejurarea în care au acționat și gradul de pericol

social crescut ce

caracterizează faptele de

trafic de droguri de mare risc, pericolul pentru

sănătatea publică pe

care îl reprezintă punerea în circulația a unor asemenea substanțe, urmările

produse.

De asemenea,

s-a apreciat că infracțiunea reținută în sarcina

inculpaților, prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului,

tulbură nu

numai ordinea publică dar și normele mediului social ocrotit

de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de

primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și

dezvoltare în interesul societății însăși, creând o stare de neliniște capabilă

să justifice menținerea arestării preventive, fiind îndeplinite astfel și

prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) și

paragraful 3 din C.E.D.O.

B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs

inculpații T.G.

, P.J.B. și T.G.M., solicitând, prin intermediul

apărătorilor, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de

libertate, cu motivarea că, în esență, temeiurile

avute inițial în vedere nu mai subzistă, iar până la soluționarea

definitivă

a cauzei beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Examinând

încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare

de arest preventiv, iar

prin sentința penală 131 din 16 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr.

38147/3/2009, în baza prev. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplic. art. 75 lit. a) C. pen., au fost condamnați inculpații P.J.B. și T.G. la

două pedepse de câte 10 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev.

de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev.

art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C.

pen. au mai fost condamnați aceiași inculpați la 15 ani închisoare și 3 ani

interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) conf. art.

65 C. pen.

În baza prev. art.

33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. inculpații vor executa pedeapsa cea mai

grea, de câte 15 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art.

64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 2 alin. (1) si (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplic. art.

75 lit. a) C. pen. a fost condamnată

inculpata T.G.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 3 ani interdicția

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. conform art.

65 C. pen.

În baza prev. art.

3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

a mai fost condamnată aceeași inculpată la

pedeapsa

de 16 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64

lit.

a), teza a II-a și b conf art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C.

pen. inculpata va executa

pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare

și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.

pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev.

art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen. s-a

confiscat cantitatea de 200 Kg cocaină, iar în baza art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea cantității de cocaină rămasă după

efectuarea probelor de laborator, respectiv 193,25 Kg masă brută, 16, 20 Kg

masă brută, 2 Kg masă brută ambalaje și saci cocaină.

ÎNALTA CURTE constată că, astfel cum în mod just

a reținut și

Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat

luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu

au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor, de împrejurările în care au

fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ

pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei

reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care

săvârșesc

acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat

în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen. și art. 5 alin. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

în sensul că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă o amenințare

efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat această

măsură nu s-au modificat sau încetat.

Pe de altă

parte, Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a

arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat

în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. în

cauză, recurenții - inculpați au fost arestați preventiv la data de 14

septembrie 2009, astfel că durata detenției provizorii nu poate fi considerată

ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională,

având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință,

pentru aceste considerente, recursurile declarate

de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel

București,

urmează a fi respinse ca

nefondate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații T.G., P.J.B. și T.G.M. împotriva

încheierii de ședință din data de 24 august 2011 a Curții de Apel București, secția

l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor

avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă maghiară se va

suporta din fondul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 septembrie

2011.