ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2970/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin încheierea de ședință din 24 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 38147/3/2009, în baza art. 300/2 și art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților T.G., P.J.B. și T.G.M., respingându-se totodată, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Instanța investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și se impune menținerea ei, întrucât subzistă temeiurile care au determinat-o.

Astfel, a constatat că în cauză există indicii temeinice și probe, în sensul prev. de art. 143 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă în sensul vinovăției inculpaților. Totodată, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor ce s-au reținut în sarcină și modalitatea concretă de săvârșire.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, s-a arătat că acesta rezultă atât din natura și gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, cât și din modalitatea concretă de comitere a faptelor, împrejurarea în care au acționat și gradul de pericol social crescut ce caracterizează faptele de trafic de droguri de mare risc, pericolul pentru sănătatea publică pe care îl reprezintă punerea în circulația a unor asemenea substanțe, urmările produse.

De asemenea, s-a apreciat că infracțiunea reținută în sarcina inculpaților, prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, tulbură nu numai ordinea publică dar și normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși, creând o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind îndeplinite astfel și prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) și paragraful 3 din C.E.D.O. B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații T.G. , P.J.B. și T.G.M., solicitând, prin intermediul apărătorilor, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, cu motivarea că, în esență, temeiurile avute inițial în vedere nu mai subzistă, iar până la soluționarea definitivă a cauzei beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate. Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, iar prin sentința penală 131 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 38147/3/2009, în baza prev. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., au fost condamnați inculpații P.J.B. și T.G. la două pedepse de câte 10 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. conform art. 65 C. pen. În baza prev. art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 75 lit. a) C. pen. au mai fost condamnați aceiași inculpați la 15 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) conf. art. 65 C. pen. În baza prev. art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. inculpații vor executa pedeapsa cea mai grea, de câte 15 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen. În baza prev. art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata T.G.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a mai fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 16 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b conf art. 65 C. pen. În baza prev. art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. conform art. 65 C. pen. În baza prev. art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat cantitatea de 200 Kg cocaină, iar în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea cantității de cocaină rămasă după efectuarea probelor de laborator, respectiv 193,25 Kg masă brută, 16, 20 Kg masă brută, 2 Kg masă brută ambalaje și saci cocaină.

ÎNALTA CURTE constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptelor, de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. în cauză, recurenții - inculpați au fost arestați preventiv la data de 14 septembrie 2009, astfel că durata detenției provizorii nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei. În consecință, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București, urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.G., P.J.B. și T.G.M. împotriva încheierii de ședință din data de 24 august 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 38147/3/2009 (1140/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 septembrie 2011.