ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2037/2009

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în dosarul nr. 21188/3/2008, în temeiul art. 300

2

raportat la art. l60

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpaților A.C. și Ș.V. și s-au respins, ca nefondate,

cererile acestora

de revocare a măsurii

arestării preventive și respectiv înlocuirea acestei măsuri cu

obligarea

de a nu părăsi localitatea.

În motivarea hotărârii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzută de artr.143 C. proc. pen., și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în

sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este mai mare

de 4 ani, fiind o infracțiune de trafic de droguri de mare risc, existând probe

certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, iar în

prezent subzistă

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive,

neexistând

împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.

S-a arătat că pericolul concret pentru

ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei reținute în sarcina

inculpaților și gradul de pericol social ce

caracterizează

faptele de trafic de droguri, că infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților tulbură nu numai ordinea publică dar

și normele mediului social ocrotit

de

valorile sale fundamentale, din cauza faptului că generează o stare de

primejdie

pentru raporturile sociale, creează o starea de neliniște

capabilă să justifice menținerea stării de arest, fiind îndeplinite astfel și

prevederile art. 5, par. l lit. c) și par. 3 din C.E.D.O.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpatul A.C.,

solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate

întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu

mai

subzistă.

Recursul declarat de inculpatul A.C. este

nefondat.

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – B.T.

București din 3 iunie 2006 s-a

dispus

trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaților A.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

și Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc în

forma continuată și deținere de

droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută

de art. 2 alin. (l) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 4

C. pen., alin.

(l) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A.C.,

la datele de 19 februarie 2008, 25 februarie 2008 și 28 februarie 2008, a

vândut colaboratorului cu nume de cod Ș.M. cantitățile de 0,08, 0,25 și 0,07

gr. heroină contra sumelor de 50

lei, 100 lei și respectiv

50 lei, iar inculpatul Ș.V., în perioada 11 februarie -

28 februarie 2008 în mod repetat și în baza aceleiași rezoluțiuni

infracționale a vândut prin intermediul numiților M., Z. și concubinei

numitului M., colaboratorului

cu nume de cod Ș.M., cantitatea de 0.92

gr. substanță care conținea heroină în schimbul sumei de 350 lei. De asemenea,

în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, au fost găsite 27

doze heroină pe care le deținea pentru consum propriu și vânzare.

Prin sentința penală nr. 309/ F din 19

martie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul A.C. a

fost condamnat, la pedeapsa de 7

ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (l) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 și 76

alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 80 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea

inculpatului se poate dispune atunci când

„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa

închisorii mai mare

de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea

publică”.

În cauza de față, inculpatul A.C. a fost

trimis în judecată și

condamnat printr-o hotărâre

nedefinitivă, la pedeapsa de câte 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc

prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b)

C. pen.,

art. 74 și 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C.

pen.

Față de gradul de pericol social concret

pentru ordinea publică, de gravitatea

deosebită a infracțiunii de trafic de droguri, de pericolul pe care

această faptă îl

prezintă pentru sănătatea publică, de

modalitatea de săvârșire a faptei și de

împrejurarea

că față de inculpat a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar

nedefinitivă,

Înalta Curte apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive a

acestuia.

Întrucât temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive

a

inculpatului nu s-au schimbat și impun în

continuare menținerea acesteia măsuri,

instanța de apel a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică și cu respectarea

dispozițiilor C.E.D.O. și ale Constituției României

referitoare

la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a

unei persoane se poate dispune atunci când există

indicii temeinice că s-a săvârșit o

infracțiune, din necesitatea de a

împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în

bune condiții a procesului penal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

constată că recursul inculpatului

A.C. este nefondat, iar

în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi

respins.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.C.

împotriva încheierii din 15 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 21188/3/2008.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare

către stat, din care suma de 100

lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 29 mai

2009.