ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2021/2011

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., U.C. și M.V. Pentru a hotărî astfel, a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C. și M.V., este legală și temeinică, neintervenind elemente noi de la ultima menținere, care să conducă la concluzia că arestarea preventivă a acestora nu se mai justifică. Contrar susținerilor inculpaților recurenți, Curtea de Apel Bacău a constatat că în cauză continuă să existe suficiente probe și indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc.

pen., care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit într-adevăr fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracțiunile ce fac obiectul inculpării lor. Sub acest aspect, sunt edificatoare: raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de constatare la fața locului, planșele fotografice, înregistrările video culese de camerele de supraveghere coroborate cu declarațiile martorilor M.V., T.L., S.M. și T.A. care se aflau în aceeași cameră cu victima. S-a mai reținut că raportat la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., este justă și aprecierea existenței pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura și gravitatea extremă a faptelor de care sunt acuzați, reflectată în regimul sancționator sever aplicabil acestora, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, urmarea produsă care s-a materializat în moartea unei persoane, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare. Instanța a apreciat că în cauză s-a dat o interpretare corectă și s-a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (8) C. proc.

pen., întrucât circumstanțele personale favorabile invocate de fiecare dintre inculpați nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității extreme a faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a inculpaților, Curtea de Apel Bacău a constatat că cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu pot fi primite.

Așa cum s-a mai arătat, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și constatând că în mod justificat temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, instanța a apreciat că în continuare privarea de libertate a inculpaților este imperios necesară în raport de infracțiunile deduse judecății care se presupun a fi grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că, condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt deduși judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul criminalității contra vieții, integrității corporale și sănătății, dispozițiilor incriminatoare au menirea de a apăra membrii societății de acțiunile violente ale unor persoane care manifestă o lipsă de respect față de valorile sociale enunțate mai sus. Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depășit sau se va depăși termenul rezonabil al măsurii arestării preventive în sensul că arestarea inculpaților tinde să devină o pedeapsă anticipată, nu au putut fi reținute în favoarea niciunuia dintre aceștia, cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției, potrivit art. 5 parag.

3 din Convenție, se analizează in concreto, în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. A mai reținut Curtea de Apel Bacău că, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către inculpați, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, precum și în considerarea ideii că aceștia au manifestat capacitatea de comitere de fapte cu caracter antisocial în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În considerarea aceluiași argument s-a mai reținut că există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Este cazul infracțiunilor de violență fizică extremă, a celor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, criminalitate informatică, trafic de droguri, trafic de persoane și corupție. Cu privire la opinia apărătorului inculpaților B.P. și I.C., conform căreia arestarea preventivă a acestora a fost luată în condiții nelegale, în considerarea faptului că aceștia nu au fost ascultați la momentul luării acestei măsuri, Curtea de Apel Bacău a reținut că întrucât această eventuală neregularitate procedurală, constituie un motiv de nulitate relativă, a cărui existență este condiționată de producerea unei vătămări și de invocarea acesteia numai până la un anumit moment procesual în cursul efectuării actului procedural sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului (în speță în cadrul căii de atac declarate împotriva încheierii de luare măsurii arestării preventive).

Nu în ultimul rând, Curtea de Apel Bacău a reținut prin prisma deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului „N contra Austriei" din 27 iunie 1968 că la menținerea unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei decizii cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova contra Rusiei din 2 martie 2006, Curtea de Apel Bacău a constatat că în privința fiecărui inculpat sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. În concluzie Curtea de Apel Bacău a reținut că, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de inculpați și modalitatea de realizare a infracțiunilor justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de timp de când inculpații se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei, complexitatea sporită a acesteia și numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională și se impune menținerea stării de arest a inculpaților, în speță nefiind depășit un termen rezonabil de soluționare a cauzei iar pe de altă parte nu se impune luarea față de aceștia a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art. 145, sau art. 145 1 C. proc. pen. pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii. Împotriva Încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011, au declarat recurs inculpații C.N., C.B., I.C.C., B.P.D.

și M.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4039/1/2011. În concluziile orale, în motivarea recursurilor, apărarea inculpaților a susținut, în esență, că nu se justifică menținerea stării de arest a inculpaților atâta vreme cât nu există indicii temeinice de vinovăție și nici nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaților în stare de libertate. S-a mai susținut că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin cercetarea inculpaților în stare de libertate întrucât posibilitatea de influențare a martorilor este potențată prin menținerea stării de arest a inculpaților, în condițiile în care martorii acuzării sunt colegi de detenție cu inculpații.

În plus, apărătorul recurenților inculpați I.C.C. și B.P.D. a invocat greșita motivare a hotărârii atacate în raport de caracterul general al argumentelor prezentate, instanța nefăcând o analiză de caz a fiecărui inculpat și reținerea unei stări de fapt contrare probelor administrate în cauză. Totodată, apărătorul a invocat nelegalitatea încheierii arătând că ar exista contradicție între dispozitivul hotărârii și considerente, soluția care se impune fiind aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva dispozițiilor primei instanțe privind menținerea măsurii arestării preventive. Analizând recursurile vizând menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, Înalta Curte reține următoarele: Inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cute a de Apel Galați sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen. În concret, în sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N.

și I.C.C., toți lucrători ai Penitenciarului Galați, s-a reținut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul șefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini și picioare persoanei private de libertate S.C. și ar fi exercitat multiple violențe fizice asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea victimei, în vârstă de 35 ani. În sarcina inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de locțiitor al șefului de tură, a asistat la acțiunile violente ale subordonaților săi, fără a încerca să-i oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra persoanei deținute, urcându-se cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul Secției a VII-a, până la camera 204. Inculpatul C.N.

a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în care a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 și că a fost lovită, pentru a fi imobilizată. Prin același rechizitoriu, a fost trimis în judecată și inculpatul G.C.M. sub acuzația săvârșirii complicității la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și la infracțiunea de purtare abuzivă prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind șef de tură la Penitenciarul Galați, a ordonat inculpaților B.P.D., C.N., M.V., I.C.C.

și C.B. care se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu și în sub ordinea acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini și la picioare și să o lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la Penitenciarul Galați, deși primise aprobare din partea conducerii unității doar pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini. În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că a permis inculpaților menționați să o calce pe victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul în zona toracică, în zona feței și peste picioare, provocându-i leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia. Același inculpat a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă a omis să menționeze că victima S.C.

a fost scoasă din cameră și că a fost lovită pentru a fi imobilizată. Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a altor 7 inculpați, salariați ai Penitenciarului Galați, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au avut ca urmare decesul victimei S.C. Activitățile de cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs moartea victimei, precum și împrejurările care au determinat recurgerea la forță și imobilizarea victimei, iar în acest context, modalitatea în care angajații penitenciarului și-au exercitat atribuțiunile de serviciu în cadrul incidentului.

Prin concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală - Galați, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal drept, fisură hepatică și ruptură renală. De asemenea, s-a constatat că victima prezenta multiple echimoze și excoriații pe aproape întreaga suprafață corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare și superioare. Potrivit opiniei medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4 iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură și directă a decesului.

Pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi penale au fost audiate persoanele cazate în aceeași celulă cu victima, precum și angajații locului de detenție care și-au desfășurat serviciul în intervalul 3 - 4 iunie 2010, urmând ca în cursul judecății în primă instanță administrarea tuturor acestor probatorii să se facă nemijlocit în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei. A rezultat că incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care, începând din dimineața zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament agitat, plimbându-se prin cameră și căutând în gentile deținuților sticle de băutură imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei, victima cățărându-se pe paturile și gratiile de la fereastra celulei, căzând de mai multe ori peste instalația sanitară - cabina de duș, suferind în acest context și o tăietură la picior.

În jurul orelor 15,00 din aceeași zi, un grup de 4 - 5 angajați ai penitenciarului au procedat la scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale. În intervalul orar 17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră și strigându-și familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar. În jurul orelor 18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou scoasă din cameră și condusă la cabinetul medical. La revenirea în cameră, victima se ținea cu mâinile de torace și abdomen. În jurul orelor 19,30, în camera de deținere au intrat mai mulți funcționari cu statut special pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situației generate de comportamentul violent al victimei.

La momentul sosirii echipei de intervenție, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu fața spre ușa de acces, fiind scoasă cu forța în afara celulei. Imediat după ieșirea din cameră a victimei, au fost auzite de către deținuții rămași în celulă, țipetele victimei și ale agenților, zgomote specifice de lanțuri și tropăituri, agitație specifică fugii și zgomote de lovituri înfundate. Din declarațiile deținuților a rezultat că victima striga și cerea agenților să nu o mai lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă. Incidentul descris ar fi durat circa 7 - 10 minute. În momentul în care a fost deschisă ușa camerei de deținere, victima a fost văzută întinsă pe jos, cu fața în sus, având aplicate dispozitive de imobilizare la picioare și târâtă de lanțul cătușelor de prindere până în dreptul ușii.

În fața ușii, victima a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanțul legat la picioare și introdusă în cameră de membrii echipei de intervenție. Conform declarațiilor acelorași deținuți, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele în dezordine și prăfuite, respira foarte greu și gâfâia. Cu toate acestea, victima a continuat să se zbată și să țipe, ceea ce a determinat o nouă intervenție din partea agenților, trei dintre aceștia procedând la imobilizarea totală a victimei. În acest scop, victima a fost așezată pe pat și întinsă cu fața în sus, trasă de picioare și legată de pat cu lanțurile cătușelor de la picioare; deoarece victima se împotrivea încătușării, unul dintre agenți i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului, întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.

Victima a fost lovită de unul dintre agenți cu picioarele și peste brațe, poziționate în zona pieptului, pentru a le desface și a face astfel posibilă aplicarea cătușelor și la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de baston în zona toracică dreaptă și la tălpi. Pentru încătușarea mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu piciorul în zona pieptului. Întreaga activitate de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute. Întrucât și imobilizată victima a continuat să se zbată, reușind să slăbească dispozitivul de prindere în care era încătușată, în jurul orelor 21,30, în camera de deținere a venit din nou echipajul de intervenție.

În cadrul acestei intervenții, unul dintre agenți a lovit victima cu bastonul de mai multe ori peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu picioarele peste piept. Agresiunea săvârșită asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute. După acest episod, medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile pisate. În dimineața zilei de 4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme. În jurul orelor 11,30, victima a fost spălată și schimbată de haine de către doi dintre deținuți, în prezența unor angajați ai penitenciarului.

În aceeași zi, în jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutățit, în sensul că respira cu dificultate, nu mai vorbea și nu se mai zbătea. În camera de deținere a fost chemat supraveghetorul secției, asistentul medical și medicul de serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat. Ca urmare, a fost anunțat serviciul de ambulanță SMURD care a continuat măsurile de resuscitare, iar după ce s-a reușit reinstalarea activității cardiace, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați. La spital, victima a intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul acesteia.

În raport de situația de fapt anterior expusă care a rezultat din declarațiile deținuților - colegi de celulă ai victimei - și concluziile raportului medico-legal privind cauzele și condițiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secția a VII-a a Penitenciarului Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și 3 cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen. Față de inculpații C.B. și C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C.

și B.P.D. a fost luată aceeași măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010. În cazul tuturor inculpaților au fost reținute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii arestării preventive, dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanțele constatând că sunt indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Suplimentar, în cazul inculpatului C.N. s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reținându-se că acesta a încercat să influențeze declarațiile unor martori ce urmau să fie audiați în cauză.

După sesizarea instanței, măsura arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. a fost verificată de instanță, conform prevederilor art. 300 1 C. proc. pen., fiind menținută prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită în condițiile legii, constatându-se subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existența indiciilor temeinice privind săvârșirea faptelor de către inculpați și necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice. Prin Sentința nr. 602 din 18 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1302/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea formulată de petiționarul B.P.D.

pentru strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. 35/44/2011 al Curții de Apel Galați și a strămutat judecarea cauzei de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Bacău și a menținut actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei. Prin încheierea ce formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă menținerea inculpaților în stare de arest aceasta fiind justificată de instanță pe subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea inițială a măsurii arestării preventive, respectiv, art. 148 lit. f) și art. 143 C. proc. pen. Prin intermediul cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare, susținându-se că nu există probe certe care să confirme vinovăția inculpaților și că judecătorul primei instanțe nu a procedat la o evaluare completă și suficientă a probatoriilor administrate în cauză.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond. Infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, respectiv, omor și purtare abuzivă prevăzute de art. 174 alin. (1) și art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin circumstanțele săvârșirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpați ar fi exercitat asupra persoanei private de libertate S.C.

repetate acte de violență care au condus la decesul acesteia, modalitatea de comitere -lovituri repetate aplicate peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc, precum și comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavității toracice și în zona abdominală; calitatea inculpaților care în virtutea atribuțiilor lor de serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le aveau în custodie de orice vătămare a integrității și urmarea produsă - moartea violentă a victimei cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale, cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură hepatică.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații și împrejurările concrete în care se reține că aceștia au acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpaților în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice și potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care fenomenul infracțional cu violență îndreptat împotriva vieții în situații particulare identice celei de față a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme, fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse penitenciare din țară sau străinătate în care a fost implicat personalul angajat al respectivelor instituții.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autoritățile statelor contractante nu numai că trebuie să se abțină de la a supune o persoană aflată în stare de detenție la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligația de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării protecției integrității corporale și sănătății persoanelor private de libertate. Prin urmare, nu se justifică apărările inculpaților în sensul că acțiunile lor nu au condus prin ele însele la decesul deținutului C.S. întrucât se constată că față de rezultatul produs, inculpații, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea ce, în mod rezonabil, era de așteptat să facă pentru a împiedica materializarea unui risc real și imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în custodia lor, un risc de care inculpații aveau sau trebuiau să aibă cunoștință.

Nici critica potrivit căreia instanța de fond nu a motivat încheierea atacată, nu a făcut trimitere punctuală la probele dosarului în raport de cazul particular al fiecărui inculpat în parte nu poate fi primită deoarece, în această procedură, instanța nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existența datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumției de nevinovăție. În aceste condiții, simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluției, atâta timp cât se impune doar justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., circumstanțele personale favorabile inculpaților nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpaților.

În raport de considerentele anterior expuse, se constată că aserțiunile apărării referitoare la contradictorialitatea dintre considerentele și dispozitivul încheierii atacate sunt lipsite de temei întrucât prin menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța de fond s-a pronunțat implicit pe cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, argumentația privind măsura preventivă găsindu-și pe deplin valabilitatea și cu privire la respectivele cereri formulate de inculpați în subsidiar. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D.

și M.V. împotriva dispoziției instanței de fond de menținere a măsurii arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N., C.B., I.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva Încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 239/32/2011. Obligă recurenții inculpați C.B. și M.V. la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați C.N., I.C.C. și B.P.D. la plata sumelor de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.