ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3733/2010

HOTĂRÂRE
21.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3733/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Asociația A.M.R.M.

a chemat în judecată pârâtul M.M., solicitând să se dispună obligarea pârâtului

de a restitui spre completare memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M.,

emitentului SC R.M.G.C. SA, dispunându-se suspendarea procedurii administrative

de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu, până la completarea

memoriului tehnic de prezentare a proiectului.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat pârâtului faptul că memoriul tehnic de prezentare

a proiectului nu cuprinde aspectele imperative cuprinse în anexa II la Ordinul nr. 860/2002 al ministrului apelor și protecției mediului, dar în răspunsul primit de

la minister nu se face referire la aceste neajunsuri, ci doar la împrejurarea

că suspendarea nu este reglementată prin legislația mediului în vigoare.

Prin

apărările formulate, a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii în

contencios administrativ, în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004,

considerându-se că în situația în care reclamanta se prevalează de prevederile

legii contenciosului administrativ, este necesar ca pe de o parte actul

contestat să poată face obiectul controlului de legalitatea pe calea

contenciosului administrativ, în sensul arătat la art. 2 alin. (l) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte obiectul cererii să îndeplinească

cerințele prevăzute la art. 8 și următoarele din același act normativ.

Curtea

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2009, a admis excepția de necompetență materială

a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii

formulate în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Reținând cauza

spre soluționare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel

Timișoara, instanța menționată a concluzionat că în speță reclamanta nu atacă

un act administrativ individualizat emis de către o autoritate publică, iar

refuzul unei autorități publice de a efectua o anumită operațiune se încadrează

în moțiunea de act administrativ asimilat doar în măsura în care vizează

efectuarea de către această autoritate a unei formalități administrative sau

emiterea unui act administrativ. Instanța fondului a considerat că pentru a

putea vorbi despre refuz nejustificat de soluționare, astfel cum este

reglementată această noțiune de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

este necesar ca solicitarea persoanei să fie susceptibilă de a fi soluționată

de către autoritatea administrativă, să existe un temei legal în baza căruia

autoritatea să fie obligată să emită un act sau să îndeplinească o anumită

procedură.

Curtea

de Apel București a reținut că, în cauză, reclamanta solicită pronunțarea unei

hotărâri, prin care să se dispună obligarea unei autorității publice să execute

o anumită operațiune, să restituie un memoriu tehnic, de prezentare emitentului

său.

Memoriul

este un act cu caracter informativ ce emană de la solicitant și care servește

autorității competente pentru demararea etapei de încadrare a obiectivului sub

aspectul impactului asupra mediului. Memoriul de prezentare nu este un act care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridic nefiind emis de o autoritate

publică în vederea executării sau organizării executării legii, iar Legea nr. 554/2004

nu dă posibilitatea instanței să cenzureze asemenea acte, pe cale

contenciosului administrativ.

În

speță, instanța fondului a mai reținut că nu există nicio decizie, ca act

administrativ, care să deschidă reclamantei calea contenciosului administrativ

în condițiile enunțate. Numai în cadrul procesual stabilit de art. 8 din Legea nr.

554/2004 să analizeze existența unei atingeri a unui drept ori a unui interes

legitim, neputându-se concepe o cerere de chemare în judecată, prin care

instanței de contencios administrativ să i se solicite obligarea unei

autorități la efectuarea unei operațiuni care nu întrunește condițiile actului

administrativ tipic și cel asimilat, astfel cum este definit prin art. 2 lit.

c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a

concluzionat că acțiunea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 8 din

Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând dovada că ar exista o practică

administrativă vătămătoare, pe calea contenciosului administrativ neputându-se

pretinde o conduită generală din partea autorităților publice într-un domeniu

de activitate.

Împotriva

sentinței civile nr. 16 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs în termen legal

reclamanta A.A.A.M. și pârâtul M.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de

atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

continuarea judecății procesului.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 3565 din 25 iunie 2009, a admis recursurile declarate de A.A.A.M. și de M.M.,

a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru

continuarea judecății.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a constat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Persoana vătămată este, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

554/2004, orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim,

vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul legii, sunt asimilate

persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică,

titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și

organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a

unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor

persoane fizice determinate. Autoritatea publică este definită ca fiind orice

organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în

regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt

asimilate autorităților publice, în sensul legii contenciosului administrativ,

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică

[

(art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 554/2004)], iar actul administrativ ca fiind actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării sau executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului

administrativ, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile

publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte

administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ; de

asemenea, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal

[(art. 2 alin. (1) lit. 1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare)[.

A mai

constat instanța că, în cauză, reclamanta A.A.M.R.M. a chemat în judecată,

inițial la Curtea de Apel Alba Iulia, ulterior pricina fiind transmisă spre

soluționare, urmare strămutării, la Curtea de Apel Timișoara, M.M.G.A. (ulterior,

M.M.D.D., actualmente M.M.), respectiv D.E.I.C.P.M.R., solicitând obligarea

pârâtei de a restitui spre completare Memoriul tehnic de prezentare a

proiectului R.M. emitentului, adică pe seama SC R.M.G.C. SA, și suspendarea

procedurii administrative de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu,

până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.

În mod

evident, prin raportare la dispozițiile legale care reglementează materia

contenciosului administrativ, mai sus menționate, litigiul este unul de

contencios administrativ, reclamanta înțelegând, pe de o parte, să se plângă

împotriva refuzului nejustificat al pârâtului M.M. de a suspenda procedura de

obținere a acordului de mediu de către intimata SC R.M.G.C. SA și, pe de altă

parte, să solicite obligarea autorității publice pârâte, care acționează în

materie în regim de putere publică, să restituie în vederea completării

memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M.

Concluzionând,

instanța a susținut că problema dovedirii de către reclamantă, în concret, a

vătămării produse unui drept al său sau a unui interes legitim al acesteia prin

procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum și chestiunea

admisibilității sau inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă, în

funcție de calificarea care se dă actului atacat, ca fiind un act preparator, o

operațiune administrativă, un act administrativ tipic sau asimilat, sunt

împrejurări care urmează a fi lămurite de instanța de contencios administrativ

competentă, cu prilejul judecării cauzei.

Stabilindu-se,

prin decizia Înaltei Curți că instanța de contencios administrativ și fiscal

este competentă să soluționeze cauza, Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr.

420 din 2 decembrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.A.A.M.,

în contradictoriu cu pârâtul M.M.D.D. București și intervenienta în nume

propriu SC R.M.G.C. SA și intervenienții accesorii în interesul pârâtului, S.V.M.R.M.

și A.P.D.R.M. și A.P.R.M., a respins cererile de intervenție accesorii în

interesul pârâtului formulate de intervenienții S.V.M.R.M. și A.P.D.R.M. și A.P.R.M.

și a obligat reclamanta la plata către intervenienta în nume propriu SC R.M.G.C.

SA a sumei de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu avocat.

În esență,

instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

În ceea ce

privește excepțiile invocate către intervenienta SC R.M.G.C. SA, privind lipsa

calității procesuale active și cea a interesului, instanța le-a respins ca atare

arătând că legea cunoaște legitimarea activă anumitor persoane de drept privat

și poate niciunul din domeniile legislației române nu este mai fermă decât

legislația de mediu care recunoaște expres legitimarea procesuală activă a

organizațiilor neguvernamentale.

Cu privire

la cerința interesului, instanța a constat că față de obiectul cererii de

chemare în judecată interesul este unul legitim, născut și actual.

În ceea ce

privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța a arătat că în cauză nu

există nici un act administrativ, nicio decizie care să deschidă reclamantei

calea contenciosului administrativ, aspect care rezultă din și din prevederile art.

24 din H.G. nr. 1213/2006.

Mai mult, în

acest moment al desfășurării procedurii demarate de intervenienta în interes

propriu reclamanta nu dovedește o vătămare efectivă a drepturilor sale întrucât

memoriul justificativ reprezintă doar o etapă în procedura de emitere a

acordului de mediu.

A mai arătat

instanța că reclamanta va putea solicita analizarea acestui memoriu odată cu

actul final ce se va emite, astfel că acțiunea reclamantei apare, sub acest

aspect inadmisibilă.

În ceea ce

privește cererea de suspendare, a procedurii administrative de eliberare

/emitere a acordului integrat de mediu până la completarea Memoriului tehnic de

prezentare a proiectului R.M., instanța a constatat că acest capăt de cerere a

rămas fără obiect.

Privitor la

cererea de intervenție principală formulată de către SC R.M.G.C. SA, instanța a

obligat pe reclamantă să înceteze actele de tulburare a dreptului reclamantei

de a beneficia de soluționarea cererii pentru emiterea acordului de mediu.

Împotriva

acestei sentințe, a promovat recurs reclamanta A.A.A.M. pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Motivele

de recurs invocate conform art. 304

1

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se motive de recurs

care privesc calea de atac, soluția dispusă de instanța de fond și cheltuielile

de judecată acordate.

Primul

aspect privește greșita menționare a căii de atac privind sentința atacată prin

care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei - recurente, calea

de atac fiind recursul în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, 15 zile de la comunicare și nu 5 zile de la comunicare în cauză

nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Al

doilea aspect de nelegalitate privește neadministrarea probelor în fața

instanței de fond și faptul că în mod greșit a fost calificat actul dedus judecății

și pretenția concretă a recurentei ca fiind inadmisibile în raport de

dispozițiile art. 8 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se

arată că prin sentința acordată nu s-a ținut cont de soluția dispusă în ceea ce

privește excepția de nelegalitate soluționată prin decizie irevocabilă la data

de 21 ianuarie 2008 de Curtea de Apel Alba prin care a fost admisă excepția de

nelegalitate față de Hotărârile C.L.R.M. nr. 45/2002 și nr. 46/2002.

În

ceea ce privește greșita calificare a actului dedus judecății și aprecierea

nelegală privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în raport de

dispozițiile art. 8

(1)

din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în

mod nelegal acțiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă

ca atare.

Prin

acțiunea formulată apreciată în mod nelegal, ca inadmisibilă, recurenta a

solicitat obligarea prin hotărâre judecătorească a intimatului M.M.D.D. în

calitate de autoritate competentă să restituie intimatei – intervenientei R.M.G.C.

Memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M. depus în decembrie 2004 pe

motiv că acest Memoriu incomplet din punct de vedere al dispozițiilor Ordinului

nr. 860/2002 anexa 2 și în raport de dispozițiile O.G. nr. 34/2002 și ilegal în

ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru asigurarea protecției mediului.

Recurenta

arată că ceea ce a solicitat de la autoritatea administrativă, restituirea

proiectului incomplet reprezintă o operațiune administrativă care se încadrează

în competențele autorității pârâte conform art. 3 lit. d) din O.G. nr. 34/2002,

recurenta contestând refuzul de efectuare al acestei operațiuni administrative

necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interesului legitim,

care se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând

forma obiectul unei acțiuni și cereri în condițiile Legii nr. 554/2004.

Recurenta

arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu există o

decizie ca act administrativ admisibil a fi contestat potrivit art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care ce s-a solicitat și

contestat reprezintă refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau

interes legitim, obiect care se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004. Se apreciază că se impunea suspendarea procedurii

administrative de eliberare a acordului integrat de mediu până la completarea

Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.

În

ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată recurenta îl apreciază ca

nejustificat de mare criticând faptul că instanța de fond nu a aplicat

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea muncii și

de munca efectuată de avocat.

La

dosar intimatul - pârât M.M. și Pădurilor și intimata - interveneintă SC R.M.G.C.

SA au depus întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefundat,

depunând la dosarul cauzei opinii din jurisprudență.

Analizând

recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază, ca nefundat,

pentru următoarele considerente.

Primul

aspect de nelegalitate privind menționarea greșită a termenului de recurs

respectiv 5 zile de la comunicare în loc de 15 zile de la comunicare nu este

întemeiat. Calea de atac este cea prevăzută de dispozițiile art. 20

(1)

din Legea nr. 554/2004 fiind o eroare materială faptul că a fost menționat

termenul de 5 zile deoarece acțiunea nu are ca o obiect o cerere de suspendare

formal conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ci o acțiune formulată

de recurente prin care constată refuzul autorității de a efectua o anumită

operațiune administrativă care era de competența sa.

Al

doilea aspect de nelegalitate nu este întemeiat în cauză nefiind îndeplinite

condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Soluția

recurată prin care acțiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă și

respinsă ca atare este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 18 raportat la art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004.

Nu

poate fi reținută susținerea recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare

prin neadministrarea unor probe deoarece probele solicitate priveau

soluționarea excepției de nelegalitate soluționată irevocabil de către Curtea

de Apel Alba și nu erau utile în ceea ce privește calificarea actului juridic

dedus judecății.

În

ceea ce privește motivul de nelegalitate privind aprecierea greșită a naturii

juridice a obiectului acțiunii, Curtea apreciază că instanța de fond a

considerat în mod corect că solicitarea recurentei de a fi obligată autoritatea

intimată la restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.,

considerat de recurentă a fi incomplet și nelegal este inadmisibil.

Aceasta

deoarece în primul rând Memoriul tehnic nu este un act administrativ de sine

stătător în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

nefiind emisă o decizie de natură a produce efecte de sine stătătoare și în al

doilea rând ce solicita recurenta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 neputând forma obiectul unei acțiuni în contencios

administrativ deoarece nu reprezintă o operațiune administrativă necesară

pentru protejarea unui drept au interes legitim recunoscut de lege.

Pe

de altă parte acțiunea recurentei nu se încadrează în soluțiile admisibile pe

care le poate dispune instanța de contencios administrativ conform

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004. Ceea ce solicită recurenta

respectiv restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M. și

suspendarea procedurii de eliberare a acordului de mediu apare ca inadmisibil

pe motiv că pe de o parte se substituie competențelor autorității

administrative competente, iar pe de altă parte se solicita ca instanța de

judecată, contrar dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 să constate,

indirect că Memoriul tehnic prezentat este incomplet și nelegal și pe cale de

consecință să pronunțe o hotărâre prin care să oblige autoritatea competentă să

restituie proiectul și să suspende procedura de emitere a acordului de mediu

pentru proiectul R.M.

Ceea

ce solicită recurenta nu reprezintă o operațiune administrativă, obiectul

acțiunii neputând fi încadrat în obiectul acțiunii în contencios administrativ

astfel cum este reglementat de art. 1 coroborat cu art. 8 și art. 18 din Legea nr.

554/2004.

În

ceea ce privește motivul de recurs, privind cuantumul cheltuielilor de judecată

acesta nu este fondat. Cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate inițial

de 54.000 lei a fost redus la jumătate, instanța de fond apreciind corect

dispozițiile art. 273 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și obligând recurenta ca

parte căzută în pretenții la 27.000 cheltuieli de judecată, sumă apreciată ca

rezonabilă în raport de complexitatea cauzei și efectiv de munca prestată de

avocați.

Față

de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.A.A.M. împotriva sentinței nr. 420 din 2

decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2011
și Raportul de inspecție fiscală din 5 octombrie 2007, emise de Administrația Fondului pentru Mediu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând casarea sentinței atacate cu trimiterea
ÎCCJ 2010-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2010
nerii eligibilității. În urma controlului i s-a încheiat procesul-verbal de constatare înregistrat în 17 decembrie 2009 la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Prin actul de control încheiat s-a reținut că nu au fost mențin
ÎCCJ 2009-10-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția ne
ÎCCJ 2010-12-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5731/2010
clamanta a mai arătat că în urma controlului efectuat în cauză de reprezentanții Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a apreciat că reclamanta a încălcat prevederile contractuale cuprinse la art. 3, 14 și 17 din contract
ÎCCJ 2010-03-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată reclamanta SC D.B.M.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.M.M.C.T.P.L. - D.G.F.C.I.M.M. anularea scrisorii de resping
Sursă