ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3733/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Asociația A.M.R.M. a chemat în judecată pârâtul M.M., solicitând să se dispună obligarea pârâtului de a restitui spre completare memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M., emitentului SC R.M.G.C. SA, dispunându-se suspendarea procedurii administrative de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu, până la completarea memoriului tehnic de prezentare a proiectului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat pârâtului faptul că memoriul tehnic de prezentare a proiectului nu cuprinde aspectele imperative cuprinse în anexa II la Ordinul nr. 860/2002 al ministrului apelor și protecției mediului, dar în răspunsul primit de la minister nu se face referire la aceste neajunsuri, ci doar la împrejurarea că suspendarea nu este reglementată prin legislația mediului în vigoare.

Prin apărările formulate, a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, considerându-se că în situația în care reclamanta se prevalează de prevederile legii contenciosului administrativ, este necesar ca pe de o parte actul contestat să poată face obiectul controlului de legalitatea pe calea contenciosului administrativ, în sensul arătat la art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte obiectul cererii să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 8 și următoarele din același act normativ. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2009, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii formulate în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Reținând cauza spre soluționare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, instanța menționată a concluzionat că în speță reclamanta nu atacă un act administrativ individualizat emis de către o autoritate publică, iar refuzul unei autorități publice de a efectua o anumită operațiune se încadrează în moțiunea de act administrativ asimilat doar în măsura în care vizează efectuarea de către această autoritate a unei formalități administrative sau emiterea unui act administrativ. Instanța fondului a considerat că pentru a putea vorbi despre refuz nejustificat de soluționare, astfel cum este reglementată această noțiune de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar ca solicitarea persoanei să fie susceptibilă de a fi soluționată de către autoritatea administrativă, să existe un temei legal în baza căruia autoritatea să fie obligată să emită un act sau să îndeplinească o anumită procedură.

Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, reclamanta solicită pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună obligarea unei autorității publice să execute o anumită operațiune, să restituie un memoriu tehnic, de prezentare emitentului său. Memoriul este un act cu caracter informativ ce emană de la solicitant și care servește autorității competente pentru demararea etapei de încadrare a obiectivului sub aspectul impactului asupra mediului. Memoriul de prezentare nu este un act care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridic nefiind emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii, iar Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea instanței să cenzureze asemenea acte, pe cale contenciosului administrativ.

În speță, instanța fondului a mai reținut că nu există nicio decizie, ca act administrativ, care să deschidă reclamantei calea contenciosului administrativ în condițiile enunțate. Numai în cadrul procesual stabilit de art. 8 din Legea nr. 554/2004 să analizeze existența unei atingeri a unui drept ori a unui interes legitim, neputându-se concepe o cerere de chemare în judecată, prin care instanței de contencios administrativ să i se solicite obligarea unei autorități la efectuarea unei operațiuni care nu întrunește condițiile actului administrativ tipic și cel asimilat, astfel cum este definit prin art. 2 lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a concluzionat că acțiunea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând dovada că ar exista o practică administrativă vătămătoare, pe calea contenciosului administrativ neputându-se pretinde o conduită generală din partea autorităților publice într-un domeniu de activitate. Împotriva sentinței civile nr. 16 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs în termen legal reclamanta A.A.A.M. și pârâtul M.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății procesului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3565 din 25 iunie 2009, a admis recursurile declarate de A.A.A.M.

și de M.M., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Pentru a se pronunța astfel, instanța a constat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Persoana vătămată este, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul legii, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

Autoritatea publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul legii contenciosului administrativ, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică [ (art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004)], iar actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării sau executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului administrativ, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ; de asemenea, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori,

după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal [(art. 2 alin. (1) lit. 1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare)[. A mai constat instanța că, în cauză, reclamanta A.A.M.R.M. a chemat în judecată, inițial la Curtea de Apel Alba Iulia, ulterior pricina fiind transmisă spre soluționare, urmare strămutării, la Curtea de Apel Timișoara, M.M.G.A. (ulterior, M.M.D.D., actualmente M.M.), respectiv D.E.I.C.P.M.R., solicitând obligarea pârâtei de a restitui spre completare Memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M. emitentului, adică pe seama SC R.M.G.C. SA, și suspendarea procedurii administrative de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu, până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.

În mod evident, prin raportare la dispozițiile legale care reglementează materia contenciosului administrativ, mai sus menționate, litigiul este unul de contencios administrativ, reclamanta înțelegând, pe de o parte, să se plângă împotriva refuzului nejustificat al pârâtului M.M. de a suspenda procedura de obținere a acordului de mediu de către intimata SC R.M.G.C. SA și, pe de altă parte, să solicite obligarea autorității publice pârâte, care acționează în materie în regim de putere publică, să restituie în vederea completării memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M.

Concluzionând, instanța a susținut că problema dovedirii de către reclamantă, în concret, a vătămării produse unui drept al său sau a unui interes legitim al acesteia prin procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum și chestiunea admisibilității sau inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă, în funcție de calificarea care se dă actului atacat, ca fiind un act preparator, o operațiune administrativă, un act administrativ tipic sau asimilat, sunt împrejurări care urmează a fi lămurite de instanța de contencios administrativ competentă, cu prilejul judecării cauzei. Stabilindu-se, prin decizia Înaltei Curți că instanța de contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze cauza, Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 420 din 2 decembrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.A.A.M., în contradictoriu cu pârâtul M.M.D.D.

București și intervenienta în nume propriu SC R.M.G.C. SA și intervenienții accesorii în interesul pârâtului, S.V.M.R.M. și A.P.D.R.M. și A.P.R.M., a respins cererile de intervenție accesorii în interesul pârâtului formulate de intervenienții S.V.M.R.M. și A.P.D.R.M. și A.P.R.M. și a obligat reclamanta la plata către intervenienta în nume propriu SC R.M.G.C. SA a sumei de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. În esență, instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: În ceea ce privește excepțiile invocate către intervenienta SC R.M.G.C. SA, privind lipsa calității procesuale active și cea a interesului, instanța le-a respins ca atare arătând că legea cunoaște legitimarea activă anumitor persoane de drept privat și poate niciunul din domeniile legislației române nu este mai fermă decât legislația de mediu care recunoaște expres legitimarea procesuală activă a organizațiilor neguvernamentale.

Cu privire la cerința interesului, instanța a constat că față de obiectul cererii de chemare în judecată interesul este unul legitim, născut și actual. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța a arătat că în cauză nu există nici un act administrativ, nicio decizie care să deschidă reclamantei calea contenciosului administrativ, aspect care rezultă din și din prevederile art. 24 din H.G. nr. 1213/2006. Mai mult, în acest moment al desfășurării procedurii demarate de intervenienta în interes propriu reclamanta nu dovedește o vătămare efectivă a drepturilor sale întrucât memoriul justificativ reprezintă doar o etapă în procedura de emitere a acordului de mediu. A mai arătat instanța că reclamanta va putea solicita analizarea acestui memoriu odată cu actul final ce se va emite, astfel că acțiunea reclamantei apare, sub acest aspect inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare, a procedurii administrative de eliberare /emitere a acordului integrat de mediu până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M., instanța a constatat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect. Privitor la cererea de intervenție principală formulată de către SC R.M.G.C. SA, instanța a obligat pe reclamantă să înceteze actele de tulburare a dreptului reclamantei de a beneficia de soluționarea cererii pentru emiterea acordului de mediu. Împotriva acestei sentințe, a promovat recurs reclamanta A.A.A.M. pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., invocându-se motive de recurs care privesc calea de atac, soluția dispusă de instanța de fond și cheltuielile de judecată acordate. Primul aspect privește greșita menționare a căii de atac privind sentința atacată prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei - recurente, calea de atac fiind recursul în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, 15 zile de la comunicare și nu 5 zile de la comunicare în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Al doilea aspect de nelegalitate privește neadministrarea probelor în fața instanței de fond și faptul că în mod greșit a fost calificat actul dedus judecății și pretenția concretă a recurentei ca fiind inadmisibile în raport de dispozițiile art. 8 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că prin sentința acordată nu s-a ținut cont de soluția dispusă în ceea ce privește excepția de nelegalitate soluționată prin decizie irevocabilă la data de 21 ianuarie 2008 de Curtea de Apel Alba prin care a fost admisă excepția de nelegalitate față de Hotărârile C.L.R.M. nr. 45/2002 și nr. 46/2002. În ceea ce privește greșita calificare a actului dedus judecății și aprecierea nelegală privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în raport de dispozițiile art. 8 (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în mod nelegal acțiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare. Prin acțiunea formulată apreciată în mod nelegal, ca inadmisibilă, recurenta a solicitat obligarea prin hotărâre judecătorească a intimatului M.M.D.D.

în calitate de autoritate competentă să restituie intimatei – intervenientei R.M.G.C. Memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M. depus în decembrie 2004 pe motiv că acest Memoriu incomplet din punct de vedere al dispozițiilor Ordinului nr. 860/2002 anexa 2 și în raport de dispozițiile O.G. nr. 34/2002 și ilegal în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru asigurarea protecției mediului. Recurenta arată că ceea ce a solicitat de la autoritatea administrativă, restituirea proiectului incomplet reprezintă o operațiune administrativă care se încadrează în competențele autorității pârâte conform art. 3 lit. d) din O.G. nr. 34/2002, recurenta contestând refuzul de efectuare al acestei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interesului legitim, care se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând forma obiectul unei acțiuni și cereri în condițiile Legii nr. 554/2004.

Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu există o decizie ca act administrativ admisibil a fi contestat potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care ce s-a solicitat și contestat reprezintă refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interes legitim, obiect care se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se apreciază că se impunea suspendarea procedurii administrative de eliberare a acordului integrat de mediu până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată recurenta îl apreciază ca nejustificat de mare criticând faptul că instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în raport de valoarea muncii și de munca efectuată de avocat. La dosar intimatul - pârât M.M. și Pădurilor și intimata - interveneintă SC R.M.G.C. SA au depus întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefundat, depunând la dosarul cauzei opinii din jurisprudență. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază, ca nefundat, pentru următoarele considerente. Primul aspect de nelegalitate privind menționarea greșită a termenului de recurs respectiv 5 zile de la comunicare în loc de 15 zile de la comunicare nu este întemeiat.

Calea de atac este cea prevăzută de dispozițiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 fiind o eroare materială faptul că a fost menționat termenul de 5 zile deoarece acțiunea nu are ca o obiect o cerere de suspendare formal conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ci o acțiune formulată de recurente prin care constată refuzul autorității de a efectua o anumită operațiune administrativă care era de competența sa. Al doilea aspect de nelegalitate nu este întemeiat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Soluția recurată prin care acțiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 18 raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neadministrarea unor probe deoarece probele solicitate priveau soluționarea excepției de nelegalitate soluționată irevocabil de către Curtea de Apel Alba și nu erau utile în ceea ce privește calificarea actului juridic dedus judecății. În ceea ce privește motivul de nelegalitate privind aprecierea greșită a naturii juridice a obiectului acțiunii, Curtea apreciază că instanța de fond a considerat în mod corect că solicitarea recurentei de a fi obligată autoritatea intimată la restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M., considerat de recurentă a fi incomplet și nelegal este inadmisibil.

Aceasta deoarece în primul rând Memoriul tehnic nu este un act administrativ de sine stătător în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nefiind emisă o decizie de natură a produce efecte de sine stătătoare și în al doilea rând ce solicita recurenta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 neputând forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ deoarece nu reprezintă o operațiune administrativă necesară pentru protejarea unui drept au interes legitim recunoscut de lege. Pe de altă parte acțiunea recurentei nu se încadrează în soluțiile admisibile pe care le poate dispune instanța de contencios administrativ conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Ceea ce solicită recurenta respectiv restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M. și suspendarea procedurii de eliberare a acordului de mediu apare ca inadmisibil pe motiv că pe de o parte se substituie competențelor autorității administrative competente, iar pe de altă parte se solicita ca instanța de judecată, contrar dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 să constate, indirect că Memoriul tehnic prezentat este incomplet și nelegal și pe cale de consecință să pronunțe o hotărâre prin care să oblige autoritatea competentă să restituie proiectul și să suspende procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul R.M. Ceea ce solicită recurenta nu reprezintă o operațiune administrativă, obiectul acțiunii neputând fi încadrat în obiectul acțiunii în contencios administrativ astfel cum este reglementat de art. 1 coroborat cu art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs, privind cuantumul cheltuielilor de judecată acesta nu este fondat. Cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate inițial de 54.000 lei a fost redus la jumătate, instanța de fond apreciind corect dispozițiile art. 273 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și obligând recurenta ca parte căzută în pretenții la 27.000 cheltuieli de judecată, sumă apreciată ca rezonabilă în raport de complexitatea cauzei și efectiv de munca prestată de avocați. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.M. împotriva sentinței nr. 420 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.