ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5505/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul

S.V., cetățean moldovean, a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, constatarea refuzului

nejustificat al pârâtului de a primi cererea sa și actele depuse în vederea

redobândirii cetățeniei române și obligarea să-i primească aceste acte într-un

termen scurt, rezonabil.

Se solicită

obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Curții de Apel

Prin sentința

nr. 97 din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL

AFACERILOR EXTERNE, în sensul că a fost constatat refuzul nejustificat al pârâtului

de înregistrare a cererii și a fost obligat să înregistreze cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt,

rezonabil.

Instanța a

respins cererea de acordare a daunelor morale și a dispus obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt

îndeplinite condițiile existenței unui refuz

nejustificat al cererii reclamantului de

redobândire a cetățeniei

române, formulate în februarie 2009 și nesoluționată până la data sesizării

instanței - august 2009 și respectiv data soluționării cauzei la 07 ianuarie

2010.

Adresele de

răspuns emise de pârâtă reprezintă un refuz nejustificat în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 deoarece cererea

de redobândire nu a fost înregistrată legal conform dispozițiilor art. 12 alin.

(3) din Legea nr. 21/1991 republicată. Motivele invocate în întâmpinare nu

reprezintă motive justificate, ci reprezintă probleme de ordin organizatoric.

Cererea de

acordare a daunelor morale este apreciată ca neîntemeiată de instanța de fond,

întrucât reclamantul nu a probat existența unor daune morale în sensul

dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

declarat de Ministerul Afacerilor Externe.

Recurentul a

arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită

a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil

al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare

argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

Autoritatea

recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în

materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce

le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea

obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a

precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză

este vorba de un termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.

Recurentul a

precizat că începând cu data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare

din Republica Moldova, procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de

intenție, considerând că cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece

procedura de invitare pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest

moment.

Recurentul a

arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege

ferenda și a menționat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare

Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și

completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și

faptul că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea

actelor la secția consulară devine facultativă chiar și pentru cetățenii

străini care nu au un drept de ședere în România, precizând că se poate apela

foarte ușor la serviciile birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru

Cetățenie.

II. Decizia

instanței de recurs

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

In

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în

vigoare la data formulării cererii reclamantului, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române

împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul

în străinătate.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în

redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un

termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Înalta Curte

reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din

această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererilor formulate de

reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

redobândirii cetățeniei române.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a

stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Înalta Curte

constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza

litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva

Franței și cauza

Hartman împotriva Republicii Cehe).

In opinia

Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă

o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte

este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege,

drept la care privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu

poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză

exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă

pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia toate diligentele pentru

rezolvarea situației create.

Orice amânare

în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil

avut în vedere de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare,

așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată

neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă

un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta

Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de

redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al

statului de a

analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o

încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea

juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate

încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de

redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția

Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9

iulie 2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel

încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie.

Nici motivele

cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta

Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în

prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire

a cetățeniei române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate

primi și le va respinge ca nefondate, prin invocarea principiului

tempus

regit actum

.

Înalta Curte a

constatat că, până la data introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu

primise vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de

asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de

autoritatea pârâtă.

Faptul că în

prezent reclamantul ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu

înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a

primit o soluționare a cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.

Pentru aceste

considerente, motivul de recurs, privind lipsa de obiect a

acțiunii introductive, va fi respins ca nefondat,

având în vedere argumentele deja

expuse.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau

casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312

C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 97

din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

P

ronunțată în ședință publică, astăzi 18

noiembrie 2011.