ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei /. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei romane si pe cale de consecință obligarea pârâtului să primească cererea de redobândire a cetățeniei romane împreuna cu actele necesare și obligarea la acordarea daunelor interese de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii până la momentul primirii efective a cererii.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 19 februarie 2010 a depus prima cerere scrisa către secția consulara a Ambasadei României din Chișinău, cererea sa nefiind soluționată nici până la acest moment. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea acțiunii arătând că după data de 16 august 2010, toate acțiunile în justiție care aveau ca obiect „primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române" nu mai pot fi fundamentate pe un pretins refuz al M.A.E. de a le înregistra potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1991. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 1794 din 8 martie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei excepția lipsei de obiect a acțiunii și a respins cererea formulată de reclamantul C.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cererile de redobândire a cetățeniei române formulate de cetățenii moldoveni sunt primite, începând cu data de 16 august 2010, fără o programare prealabile, iar reclamantul nu a probat că, după această dată, s-a adresat secției consulare a ambasadei cu o cerere. Concluzionând, prima instanță a constatat că cererea de chemare în judecată apare ca fiind lipsită de obiect, iar în raport de data la care reclamantul s-a adresat inițial cu cerere pârâtului (19 februarie 2010), a apreciat că pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod eronat instanța a dispus obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe la plata cheltuielilor de judecată. Or, potrivit art. 276 C. proc. civ., pentru a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, era necesar ca instanța să încuviințeze acțiunea reclamantului, fie și într-o măsură oarecare, iar în speță, deși acțiunea reclamantului a fost respinsă pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1290, 3 lei. Recurentul mai susține că problema culpei trebuia analizată la momentul judecării cauzei și ar fi trebuit dovedită printr-o rezistență a Ministerului Afacerilor față de îndeplinirea pretențiilor reclamantului.

De asemenea, recurentul mai susține că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală și în considerarea faptului că instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de „ a cădea în pretenții". II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, reținând, în esență, că reclamantul nu a probat că s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei cu o cerere de redobândire a cetățeniei române, obligând pârâtul la 1290,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată". De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată". În cauza dedusă judecății, reclamantul C.L. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 24 august 2010 invocând existența unui refuz nejustificat din partea Ministerului Afacerilor Externe, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. , în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții", înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. Astfel cum a reținut și Curtea de apel, potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, începând cu data de 16 august 2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă. Dezlegarea dată de către instanță acțiunii, de respingere a acesteia ca rămasă fără obiect, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. , neputându-se reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că nu s-a constatat o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu-l putea obliga pe pârât la cheltuieli de judecată, acesta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant. Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1794 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.