ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2012

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei /. Obiectul acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe

constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea sa privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei romane si pe cale de

consecință

obligarea pârâtului să primească cererea de redobândire a

cetățeniei romane împreuna cu actele necesare și

obligarea la acordarea

daunelor

interese de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul

introducerii cererii până la momentul primirii

efective a cererii.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la data de 19 februarie 2010 a

depus prima cerere scrisa către secția consulara a

Ambasadei României din

Chișinău,

cererea sa nefiind soluționată nici până la acest moment.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat

respingerea acțiunii arătând că după data de 16 august 2010, toate

acțiunile în

justiție care aveau ca obiect „primirea actelor necesare

redobândirii

cetățeniei române" nu mai

pot fi fundamentate pe un pretins refuz al M.A.E.

de a le înregistra

potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1991.

apel

Prin sentința nr. 1794 din 8 martie 2011, Curtea

de Apel București a admis excepția lipsei excepția lipsei de obiect a acțiunii

și a respins cererea

formulată de reclamantul C.L., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut în esență,

că

potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cererile de redobândire a cetățeniei române

formulate

de cetățenii moldoveni sunt primite, începând cu data de 16 august 2010, fără o

programare prealabile, iar reclamantul nu a probat că,

după această dată, s-a adresat secției consulare a ambasadei cu o

cerere.

Concluzionând, prima

instanță a constatat că cererea de chemare în

judecată apare ca fiind

lipsită de obiect, iar în raport de data la care

reclamantul s-a adresat inițial cu cerere pârâtului (19 februarie 2010),

a apreciat că pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată către

reclamant.

exercitată

Împotriva

acestei sentințe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a

formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului se

arată că hotărârea este nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece în mod eronat instanța a

dispus

obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe la plata cheltuielilor

de

judecată.

Or, potrivit art. 276 C.

proc. civ., pentru a fi obligat

pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată, era necesar ca instanța să încuviințeze acțiunea reclamantului, fie

și într-o măsură oarecare, iar în

speță,

deși acțiunea reclamantului a fost respinsă pârâtul a fost obligat la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

1290, 3 lei.

Recurentul mai susține că problema culpei trebuia analizată

la

momentul judecării cauzei și ar fi

trebuit dovedită printr-o rezistență a

Ministerului

Afacerilor față de îndeplinirea pretențiilor reclamantului.

De asemenea, recurentul

mai susține că hotărârea pronunțată este

netemeinică și nelegală și în considerarea faptului că instanța de fond

a

interpretat greșit noțiunea de „ a cădea în pretenții".

II. Considerentele înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu

actele și lucrările

dosarului precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale

art. 304

C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este

întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului

ca rămasă fără obiect,

reținând, în esență, că reclamantul nu a probat

că s-a adresat Secției

Consulare a

Ambasadei cu o cerere de redobândire a cetățeniei române,

obligând pârâtul la 1290,3 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

„Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuieli

de judecată".

De la această regulă

există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275

C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a

recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi

obligat la plata

cheltuielilor de

judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de

chemarea în

judecată".

În cauza dedusă judecății, reclamantul C.L. a

formulat cererea de chemare în judecată la data

de 24 august 2010 invocând

existența

unui refuz nejustificat din partea Ministerului Afacerilor Externe,

prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a

cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Înalta Curte, constată că

problema de drept care trebuie dezlegată în

soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de

obligarea a

pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața

instanței de

fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1)

și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

, în sensul

că partea care este obligată la plata cheltuielilor

de judecată trebuie

să fie „căzută în pretenții", înalta Curte constată că aceasta nu este

îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel cum a reținut și Curtea de apel, potrivit

O.U.G. nr. 5/2010,

începând cu data de 16 august 2010, cetățenii

moldoveni, categorie ce se

încadrează în

dispozițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul

Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce

privește

situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în

România ori de o programare prealabilă.

Dezlegarea dată de către instanță acțiunii, de

respingere a acesteia ca

rămasă fără

obiect, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

, neputându-se reține o „cădere

în pretenții" a

pârâtului, având în vedere că nu s-a constatat o

culpă a autorității

reprezentată de „refuzul

nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului,

în mod obiectiv nu a

mai putut fi finalizat printr-o hotărâre

judecătorească de obligare a

autorității

pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu-l

putea obliga pe pârât la cheltuieli de judecată, acesta neavând o

atitudine procesuală de opoziție sau de

nerecunoaștere a dreptului pretins de

reclamant.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată

că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată către reclamant și, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (2) și (3) C. proc. civ.

va

admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată,

în sensul că va respinge capătul de cerere

privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe

împotriva

sentinței nr. 1794 din 8 martie 2011 a Curții de Apel

București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că

respinge capătul de

cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2012.