ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2661/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2661/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.M.C., P.V., I.C.C., T.N.V. și S.M. în contradictoriu cu pârâții Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 3 iulie 2009 emisă de cel de-al doilea pârât, precum și suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de primul pârât.
Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 3843 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis în parte cererea formulată de reclamanții;- a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 03 iulie 2009 emisă de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București până la pronunțarea instanței de fond; - a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca lipsit de interes.
În considerentele hotărârii pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus că, începând cu 01 iunie 2009, se suspendă aplicarea Ordinului nr.526/2009 prin car s-a prevăzut că, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.I.C.O.T. și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
Constatând că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate și conex din Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, Curtea de apel a reținut că Ordinul nr. 1472/2009 nu se referă la categoria profesională din care fac parte reclamanții, astfel că a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind suspendarea ordinului respectiv.
Prin Decizia nr. 274 din 3 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 89 din 04 martie 2009 aparținând aceluiași emitent privind acordarea, începând cu data de 01 martie 2009, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică personalului auxiliar și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a Parchetelor de pe lângă Tribunalele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman și a Parchetelor de pe lângă judecătoriile din subordinea acestora.
Curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, există o aparență de nelegalitate a actului contestat, întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar art. 53 din Constituția României, ceea ce constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, este îndeplinită și condiția preveniri producerii unei pagube iminente, întrucât un act aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu consecințe păgubitoare asupra activității serviciului prestat și ca atare poate conduce la perturbarea previzibilă a funcționării parchetelor în care reclamanții sunt angajați.
3. Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ. Sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actelor administrative atacate, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților și schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la existența unui caz bine justificat și că actele atacate ar contraveni prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Susține recurentul-pârât că nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariate ale reclamanților, ci doar o suspendare, o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G nr. 71/2009 și că actele atacate au fost emise în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate cu această destinație, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat.
De asemenea, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, întrucât nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
4. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității, întrucât atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă) ceea ce presupune executarea din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Așa cum am arătat deja, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. În cauza de față, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită cerința cazului bine justificat în raport de următoarele argumente. În primul rând, prin actul administrativ atacat, emis la data de 03 iulie 2009, recurentul a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Raportat la conținutul acestei măsuri, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În acest sens, se cuvine a preciza faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului. În jurisprudența dezvoltată de instanțele de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În plus, în cauza de față, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G.
nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În concepția instanței de control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale. Acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre angajați și stat.
Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond încălcarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, Curtea de apel nu și-a construit argumentația în raport cu dispozițiile respective, iar, pe de altă parte, așa cum corect a reținut instanța de fond, intimații fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, iar din corpul magistraților pentru a le fi aplicabile dispozițiile respective. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3483 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.