ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2661/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de

27 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții S.M.C., P.V., I.C.C., T.N.V. și S.M. în

contradictoriu cu pârâții Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 274

din 3 iulie 2009 emisă de cel de-al doilea pârât, precum și suspendarea

executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de primul pârât.

Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 3843 din 11

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis în parte cererea formulată

de reclamanții;- a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 03 iulie

2009 emisă de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București până la pronunțarea instanței de fond;

- a respins capătul de cerere

privind suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de

pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca lipsit de interes.

În considerentele hotărârii

pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie

2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a dispus că, începând cu 01 iunie 2009, se suspendă

aplicarea Ordinului nr.526/2009 prin car s-a prevăzut că, începând cu data de

01 martie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.I.C.O.T. și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale

și judecătorii precum și personalul de specialitate juridică asimilat

judecătorilor și procurorilor beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Constatând că reclamanții fac parte

din personalul auxiliar de specialitate și conex din Parchetul de pe lângă

Judecătoria Cornetu, Curtea de apel a reținut că Ordinul nr. 1472/2009 nu se

referă la categoria profesională din care fac parte reclamanții, astfel că a

admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins, ca lipsit de interes, capătul

de cerere privind suspendarea ordinului respectiv.

Prin Decizia nr. 274 din 3 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, începând

cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 89 din 04 martie

2009 aparținând aceluiași emitent privind acordarea, începând cu data de 01

martie 2009, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică personalului

auxiliar și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

a Parchetelor de pe lângă Tribunalele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman

și a Parchetelor de pe lângă judecătoriile din subordinea acestora.

Curtea de apel a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

întrucât, pe de o parte, există o aparență de nelegalitate a actului contestat,

întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială

printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar art. 53 din Constituția

României, ceea ce constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, este îndeplinită și condiția

preveniri producerii unei pagube iminente, întrucât un act aparent nelegal

poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu consecințe păgubitoare

asupra activității serviciului prestat și ca atare poate conduce la perturbarea

previzibilă a funcționării parchetelor în care reclamanții sunt angajați.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, criticând-o pentru motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ.

Sub aspectul motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că

instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actelor

administrative atacate, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin

adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților și schimbând

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea

pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul-pârât susține că în mod

greșit instanța de fond a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la

existența unui caz bine justificat și că actele atacate ar contraveni

prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Susține recurentul-pârât

că nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariate ale reclamanților, ci doar

o suspendare, o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G nr. 71/2009 și că actele atacate au

fost emise în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat că plata sporului pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a

O.U.G nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate cu această destinație,

Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare

sporul vizat.

De asemenea, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită

condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, întrucât nu

se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt

beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de

risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în

condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Suspendarea executării actelor

administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității, întrucât atâta timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a

actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele

asupra celor vizați.

Este adevărat că actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe

prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe

prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis

autoritatea emitentă) ceea ce presupune executarea din oficiu, întrucât actul

administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am arătat deja, o condiție

impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței

unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În sistemul juridic românesc, acest

principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din

Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în

România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor administrative,

legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al

efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot

ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie

să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul

administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În cauza de față, Înalta Curte

apreciază că este îndeplinită cerința cazului bine justificat în raport de

următoarele argumente.

În primul rând, prin actul

administrativ atacat, emis la data de 03 iulie 2009, recurentul a intervenit în

mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie

2009.

Raportat la conținutul acestei

măsuri, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a

încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția

României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii

penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se cuvine a preciza

faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența dezvoltată de

instanțele de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută

ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor

administrative.

Interdicția retroactivității actelor

administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează

însăși legalitatea acestor acte.

În plus, în cauza de față, Înalta

Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări

retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu

putere de lege.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În concepția instanței de control

judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de

diminuarea unor drepturi salariale.

Acest prejudiciu material este

viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de

serviciu dintre angajați și stat.

Susținerile recurentului-pârât

referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond

încălcarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu pot fi

primite, întrucât, pe de o parte, Curtea de apel nu și-a construit argumentația

în raport cu dispozițiile respective, iar, pe de altă parte, așa cum corect a

reținut instanța de fond, intimații fac parte din categoria personalului

auxiliar de specialitate, iar din corpul magistraților pentru a le fi

aplicabile dispozițiile respective.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței civile nr. 3483 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2010.