ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1108/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 5 octombrie 2000, T.R. (în nume propriu dar și în calitate de moștenitoare a soțului său T.A.) a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P.D., Municipiul Craiova prin Primar și R.A.A.D.P.F.L. Dolj, să oblige pârâții, a-i lăsa în deplină proprietate imobilul din Craiova (format din teren în suprafață de 174 m.p. și casa de locuit) iar în subsidiar, în situația când bunul nu mai există sau este afectat altor construcții, să fie obligați pârâții, la plata contravalorii imobilului. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că împreună cu soțul său a stăpânit nemișcătorul care a fost dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare, iar în anul 1959, urmare unei vizite în zonă a unui demnitar comunist, imobilul, situat într-o zonă ultracentrală, a fost expropriat în vederea construirii unui bloc de locuințe.

Prin precizarea formulată la 8 aprilie 2009, reclamanta a arătat că înțelege să extindă cadrul procesual fixat inițial, prin introducerea în cauză în calitate de pârâți a Consiliului Județean Dolj și SC P.T. SA, cu motivarea că terenul, în suprafață de 505 m.p. pe care l-a primit în schimbul celui expropriat, este ocupat de acești pârâți. Prin sentința civilă nr. 6716 din 20 iunie 2003 a Judecătoriei Craiova a fost perimată acțiunea promovată de reclamantă, sentință care a fost desființată de Tribunalul Dolj, în recursul acesteia. Reclamanta a precizat obiectul acțiunii, arătând că imobilul revendicat se află în Craiova, că o parte din teren este ocupată de blocuri, iar o parte are destinația de spațiu verde, precum și curtea unui bloc.

Prin sentința civilă nr. 1844 din 9 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 27355/2000, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe, cea în cauză a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și motivând că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, deși procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 1138 din 6 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 2754/CIV/2006, a fost admis apelul declarat de reclamanta T.R., împotriva sentinței civile mai sus menționate, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. București, D.G.F.P.

Dolj, Primăria Municipiului Craiova și R.A.A.D.P.F.L. Craiova, a fost anulată sentința, cauza fiind reținută pentru judecare în primă instanță, la Tribunalul Dolj. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în raport de normele de competență în vigoare la data introducerii acțiunii (5 octombrie 2000), competența judecării cauzei revenea Judecătoriei dacă obiectul avea o valoare mai mică de 1 miliard lei (ROL), iar din probele administrate în cauză, în raport de cursul dolarului la momentul introducerii acțiunii, a rezultat că valoarea litigiului depășea un miliard lei, competența materială revenindu-i Tribunalului, în primă instanță. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția civilă care, prin decizia nr. 68 din 18 ianuarie 2007, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.A.D.P.F.L.

Craiova. În rejudecare, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 148 din 31 martie 2010, a respins excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul C.J.D. A respins acțiunea formulată împotriva pârâților Municipiul Craiova prin Primar, R.A.A.D.P.F.L. Craiova și SC. P.T. SA Craiova. A omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză de experții N.G., specialitatea construcții, M.I. și C.V. specialitatea topo. A admis acțiunea precizată formulată de reclamanta T.R. - decedată și continuată de moștenitorii G.I. și B.L. împotriva pârâților Statul Român prin M.F.P.

– D.G.F.P. Dolj, C.J.D. și Județul Dolj prin P.C.J.D. și a obligat pârâții la plata sumei de 1.946.254,85 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 505 mp situat în Craiova. A admis acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj și a obligat pârâtul la plata sumelor de 276.400 lei, reprezentând contravaloarea imobilului construcție demolat, situat în Craiova și 38.745 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 287 m.p. situat în Craiova, cartier Nisipului, jud. Dolj. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că terenul din Municipiul Craiova, str. Bibescu, conform constatărilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, este înglobat în imobilul din str. str. Bibescu, aparținând C.J.D.

și reprezintă lot înfundat, neavând ieșire la calea publică. Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, a cărei procedură prealabilă a fost urmată de cei în cauză, fiind emisă dispoziția nr. 7126 din 23 februarie 2007, nu justifică respingerea acțiunii în revendicare, instanța “neputând abdica” de la temeiul juridic al acțiunii cu care a fost investită, respectiv art. 480 și 998 C. civ., pentru a aplica litigiului în curs de judecată, procedura specială reparatorie instituită prin Legea nr. 10/2001. Prin decizia nr. 59 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat în cauză de reclamanții moștenitori B.L.

și G.I. A admis apelul formulat de pârâți, împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru lipsa calității procesuale pasive, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 276.400 lei reprezentând contravaloarea imobilului construcție demolat, situat în Craiova, str. Vasile Roaită, județul Dolj. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că în schimbul imobilului expropriat inițial, soții T., au primit drept despăgubire terenul de 505 m.p. situat în str. 7 noiembrie și terenul în suprafață de 287 m.p. din str. Nisipului, inclusiv materialele din demolarea imobilului – construcție dobândit de aceștia, prin vânzare-cumpărare la 11 iulie 1947, situat în str. Vasile Roaită.

Autoarea T.R., a folosit terenul din str. 7 Noiembrie până în anul 1965, când a fost expropriat prin Decizia nr. 102/1965, acesta figurând pe tabelul cuprinzând imobilele expropriate din Craiova. Chiar dacă, se mai arată, în acest tabel apare consemnat T.A.I. în loc de T.R., amplasamentul terenului expropriat și domiciliul persoanei expropriate, sunt elemente care conduc la concluzia că este vorba de o eroare materială și că exproprierea s-a făcut de la autoarea reclamanților. În consecință, făcându-se dovada calității procesuale active a reclamanților, a existenței în patrimoniul autoarei a unor imobile expropriate succesiv, se impune clarificarea problemei reparației de care urmează să beneficieze reclamanții.

Atâta vreme cât pentru imobilul din str. V. Roaită s-au primit două terenuri cu titlu de despăgubire, precum și materialele rezultate din demolarea acestui imobil, este clar că iese din discuție problema reparației pentru imobilul din str. Olteț (fostă Vasile Roaită), astfel că nu poate fi primită critica reclamanților în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 340 m.p. situați la adresa mai sus menționată. Cu aceeași motivare, instanța de control judiciar a apreciat ca întemeiată critica pârâtului Statul Român prin M.F.P. privind obligarea sa greșită la plata sumei de 276.400 lei, reprezentând contravaloarea imobilului - construcție situat în str. Vasile Roaită, demolat și a înlăturat această obligație.

Cât privește critica privind respingerea greșită a cererii de restituire în natură a suprafeței de 505 m.p., s-a reținut că, tribunalul a apreciat corect că această suprafață este înglobată în imobilul din str. Bibescu, aparținând C.J.D. și că acest teren face parte dintr-o suprafață mai mare pe care este situat atât C.C.E. (fost V.J.), cât și Hotelul P., astfel că nu poate fi restituit în natură. Soluția aleasă de tribunal de acordare a despăgubirilor pentru cele două terenuri, a fost apreciată ca fiind corectă și justificată de faptul că reclamanții și-au pierdut proprietatea și sunt îndreptățiți să primească o despăgubire corespunzătoare față de faptul că nu se poate obține repararea în natură.

Obligația de despăgubire a Statului Român rezultă din faptul că prin exproprierile dispuse, terenurile au intrat în patrimoniul acestuia, fiind întemeiată critica pârâtei D.G.F.P. Dolj pentru lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât acestei pârâte nu-i incumbă nicio obligație de despăgubire. Cât privește critica pârâților Statul Român prin M.F.P., C.J.D. și Județul Dolj prin P.C.J.D. referitoare la faptul că prezenta cauză trebuia soluționată exclusiv în raport de Legea nr. 10/2001 aceasta nu a fost primită, cu motivarea că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., anterior apariției Legii nr. 10/2001, astfel că instanța este ținută de temeiul cu care a fost învestită.

Relația dintre acțiunea în revendicare și procedura legală specială de reparație trebuie analizată în raport de momentul introducerii acțiunii și nu în raport de modificările legislative. În speță, instanța a fost sesizată la 5 octombrie 2000 cu acțiunea în revendicare și faptul că pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu justifică respingerea acțiunii în revendicare. Aplicarea imediată a legii noi în privința cauzelor în curs de judecată, se putea face, numai în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 10/2001, opțiunea persoanei îndreptățite la una din procedurile prevăzute de această lege, concretizându-se fie prin renunțarea la judecata acțiunii în revendicare, fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei.

În cauză, împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanții – moștenitori B.L. și G.I., cât și pârâții M.F.P., A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj precum și Județul Dolj, prin P.C.J.D. și C.J.D. În recursul lor, reclamanții redau istoricul cauzei și evidențiază aspecte legate de fondul acesteia, ce nu vizează nelegalitatea hotărârii care trebuie analizată în această cale extraordinară de atac. Susținerea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, cel puțin din oficiu, o critică susceptibilă de a fi încadrată într-unul din cazurile de casare sau de modificare, prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. Recursul reclamanților se privește ca fiind nul. Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurenții nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

Aceștia au declarat recurs în termenul prevăzut de lege și au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele invocate. Or, instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. Ca atare, în acord cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanți. Cât privește recursurile declarate de pârâți, aceștia, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a fost greșit respinsă, în condițiile în care, deși litigiul a fost „pornit” inițial pe dreptul comun, ulterior, reclamanții și-au manifestat clar opțiunea de a urma procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și de a suspenda cauza. - împrejurarea că, pe parcursul desfășurării procesului, reclamanta și ulterior moștenitorii acesteia, au manifestat o poziție indecisă în ceea ce privește posibilitatea de a soluționa litigiul pe dreptul comun sau parcurgând procedura specială, nu vine decât să confirme intenția acestora de a urma procedura legii speciale, procedură care asigură, sub toate aspectele accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

- s-a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., în condițiile în care Județului Dolj îi aparține calitatea de titular al dreptului de proprietate. - deși s-au formulat obiecțiuni la expertiza tehnică M.I., în dosarul de fond, acestea nu au fost analizate de către instanță, neținându-se cont de criticile vizând evaluarea excesivă a terenului în litigiu, care depășește cu mult prețul de piață al unui imobil similar ca valoare. - s-a dispus obligarea pârâților la acordarea unor despăgubiri de 38.745 lei, pentru terenul situat în str. Nisipului, deși reclamanții nu și-au pierdut niciodată proprietatea asupra acestei suprafețe de teren. - s-au ignorat pur și simplu, statuările dispoziției nr. 7126 din 23 februarie 2007 emisă de P.M.C.

în procedura Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus în favoarea R.T., acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Craiova, str. Vasile Roaită, compus din teren și construcția demolată. Or, atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat fără niciun temei, că acest act administrativ, nu are nicio relevanță în cauză. Recursurile declarate de pârâți, se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în considerarea argumentelor ce succed. În soluționarea unor cereri în care atât reclamantul cât și pârâtul invocă existența unui titlu preferabil, trebuie să se țină seama de particularitățile fiecărui caz în parte, necesitate afirmată atât prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și de C.E.D.O., la a cărei practică se face referire.

În consecință, cauza de față nu poate fi soluționată fără a se avea în vedere, următoarele elemente particulare ale speței: - imobilul ce a aparținut reclamantei T.R. și soțului său T.A. (decedat la data de 26 octombrie 1964) situat în Craiova, str. Vasile Roaită a fost trecut în proprietatea Statului, fiind expropriat prin Decretul nr. 397/1959, în vederea realizării unor obiective de utilitate publică. În schimbul acestui imobil compus din cota de 2/3 din suprafața de 260,30 m.p. și două construcții, soții T. au primit drept despăgubire alte două terenuri situate în Craiova, str. 7 Noiembrie (505 m.p.) și str. Nisipului (287 m.p.), inclusiv materialele rezultate din demolarea construcțiilor expropriate.

Prin Decretul nr. 102/1965, a fost expropriat și terenul situat în str. 7 Noiembrie, pe numele reclamantei T.R., rămasă unic proprietar după decesul soțului său T.A., la 26 octombrie 1964. - la 2 octombrie 2000, T.R., formulează o acțiune în revendicare, fondată pe dreptul comun, prin care solicită obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Craiova, str. Olteț, fostă Vasile Roaită (teren de 174 m.p. și casa de locuit) achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 noiembrie.1955, ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 397/1959. - odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a înțeles să urmeze procedura administrativă prealabilă prevăzută de acest act normativ cu caracter special, comunicând prin executor judecătoresc, Primăriei Municipiului Craiova, notificările înregistrate, prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil, teren intravilan în suprafață de 173 m.p.

și despăgubiri pentru construcția în suprafață de 121,2 m.p. situate în Craiova, str. Vasile Roaită, județul Dolj. - ca o consecință a acestui demers, reclamanta, prin avocat, a solicitat primei instanțe, la termenul din 14 martie 2002, suspendarea judecării acțiunii fondată pe dreptul comun, în baza dispozițiilor art. 47 ale Legii nr. 10/2001. - în soluționarea notificărilor mai sus arătate, P.M.C. a emis dispoziția nr. 7126 din 23 februarie 2007 prin care, luând act de împrejurarea că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de utilități publice, a propus acordarea despăgubirilor în favoarea notificatoarei, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul (teren de 173,54 m.p.

și construcție) în legătură cu care s-a formulat notificarea. - această dispoziție nu a fost contestată, de către cei în cauză care au solicitat repunerea pe rol a cererii fondată pe dreptul comun, în soluționarea căreia au fost parcurse etapele procedurale mai sus expuse. Din parcurgerea întregului istoric al cauzei rezultă așadar, că abordarea din decizia atacată, în sensul admisibilității acțiunii în revendicare, pe temeiul dreptului reclamanților de acces la o instanță, este greșită în condițiile în care deși aceștia au avut acces la instanțele naționale, după parcurgerea procedurii prealabile instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-au dezinteresat în a formula contestație împotriva dispoziției, emisă în baza acestui act normativ, deși opțiunea lor exprimată prin solicitarea formulată în baza art. 47 alin. (1) din lege se concretizase în emiterea unui act administrativ, situație în care regula “electa una via” a devenit pe deplin aplicabilă.

Practica instanțelor a învederat că, doar câteva ipoteze, ce nu se regăsesc în speță, permit a se da curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act normativ iar persoana îndreptățită nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile legii speciale (art. 46), când imobilul ce se solicită a fi retrocedat nu este deținut de una din entitățile specificate în art. 21 din lege, sau, în situația particulară a preluărilor în forma exproprierii, în cazul vizat prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994. În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit (a se vedea decizia nr. 33 din 9 iunie 2008) că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată doar dacă acestea contravin C.E.D.O.

În interpretarea, din această perspectivă, a dispozițiilor din dreptul intern, C.E.D.O. a statuat că dreptul de acces la instanțe (astfel cum acesta este recunoscut prin art. 6 § 1 din Convenție) nu este absolut, el pretându-se la limitări implicit admise, deoarece prin natura sa stabilește o reglementare din partea statului care, se bucură în această materie, de o anumită marjă de apreciere. Tot astfel, în practica sa recentă instanța europeană a reținut că respingerea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, motivată de necesitatea asigurării unei aplicări coerente a legilor de reparație, nu dezvăluie prin ea însăși o problemă „sub unghiul dreptului de acces la o instanță" garantat de art. 6 § 1 din Convenție, sub condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se prezinte ca o cale de drept efectiv.

Or, din această perspectivă, este relevantă în ansamblul circumstanțelor cauzei, împrejurarea mai sus arătată și anume că, deși inițial reclamanții au formulat o cerere de restituire a imobilului, fondată pe dreptul comun, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ulterior au optat pentru suspendarea acestei cauze în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din acest act normativ și parcurgerea procedurii prealabile instituită prin dispozițiile legii speciale, procedură finalizată prin emiterea unei dispoziții de către entitatea investită cu soluționarea notificărilor, dispoziție care însă nu a fost contestată de către cei în cauză.

Apare cu evidență în acest context, opțiunea reclamanților, (cărora de altfel, așa cum s-a arătat, li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite), de a ocoli procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a solicita în mod direct instanței, obligarea pârâților la plata contravalorii imobilului, în legătură cu care s-au formulat notificările. Așa fiind, în considerarea celor ce preced recursurile formulate de pârâți urmează a se admite cu consecința casării ambelor hotărâri date în cauză iar pe fond, a respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții B.L. și G.I., împotriva deciziei nr. 59 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj și Județul Dolj prin P.C.J.D. și C.J.D. împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 148 din 31 martie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.