ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1108/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1108/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 5 octombrie 2000, T.R. (în nume propriu dar și în calitate de

moștenitoare a soțului său T.A.) a solicitat instanței, în contradictoriu cu

Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P.D., Municipiul Craiova prin Primar și

R.A.A.D.P.F.L. Dolj, să oblige pârâții, a-i lăsa în deplină proprietate imobilul

din Craiova (format din teren în suprafață de 174 m.p. și casa de locuit) iar

în subsidiar, în situația când bunul nu mai există sau este afectat altor

construcții, să fie obligați pârâții, la plata contravalorii imobilului.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat că împreună cu soțul său a stăpânit

nemișcătorul care a fost dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare, iar

în anul 1959, urmare unei vizite în zonă a unui demnitar comunist, imobilul,

situat într-o zonă ultracentrală, a fost expropriat în vederea construirii unui

bloc de locuințe.

Prin precizarea

formulată la 8 aprilie 2009, reclamanta a arătat că înțelege să extindă cadrul

procesual fixat inițial, prin introducerea în cauză în calitate de pârâți a

Consiliului Județean Dolj și SC P.T. SA, cu motivarea că terenul, în suprafață

de 505 m.p. pe care l-a primit în schimbul celui expropriat, este ocupat de

acești pârâți.

Prin sentința civilă

nr. 6716 din 20 iunie 2003 a Judecătoriei Craiova a fost perimată acțiunea

promovată de reclamantă, sentință care a fost desființată de Tribunalul Dolj,

în recursul acesteia.

Reclamanta a precizat

obiectul acțiunii, arătând că imobilul revendicat se află în Craiova, că o

parte din teren este ocupată de blocuri, iar o parte are destinația de spațiu

verde, precum și curtea unui bloc.

Prin sentința civilă

nr. 1844 din 9 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.

27355/2000, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe, cea în cauză a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și

motivând că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă,

deși procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 1138 din 6 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă,

în dosarul nr. 2754/CIV/2006, a fost admis apelul declarat de reclamanta T.R.,

împotriva sentinței civile mai sus menționate, în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin M.F.P. București, D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova

și R.A.A.D.P.F.L. Craiova, a fost anulată sentința, cauza fiind reținută pentru

judecare în primă instanță, la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că în raport de normele de competență în

vigoare la data introducerii acțiunii (5 octombrie 2000), competența judecării

cauzei revenea Judecătoriei dacă obiectul avea o valoare mai mică de 1 miliard

lei (ROL), iar din probele administrate în cauză, în raport de cursul dolarului

la momentul introducerii acțiunii, a rezultat că valoarea litigiului depășea un

miliard lei, competența materială revenindu-i Tribunalului, în primă instanță.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Craiova, secția civilă care, prin decizia nr. 68

din 18 ianuarie 2007, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta

R.A.A.D.P.F.L. Craiova.

În rejudecare,

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 148 din 31 martie 2010, a

respins excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale

pasive, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția

inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul C.J.D.

A respins acțiunea

formulată împotriva pârâților Municipiul Craiova prin Primar, R.A.A.D.P.F.L.

Craiova și SC. P.T. SA Craiova.

A omologat rapoartele

de expertiză întocmite în cauză de experții N.G., specialitatea construcții, M.I.

și C.V. specialitatea topo.

A admis acțiunea

precizată formulată de reclamanta T.R. - decedată și continuată de moștenitorii

G.I. și B.L. împotriva pârâților Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj, C.J.D.

și Județul Dolj prin P.C.J.D. și a obligat pârâții la plata sumei de

1.946.254,85 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 505 mp

situat în Craiova.

A admis acțiunea

precizată formulată împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P.

Dolj și a obligat pârâtul la plata sumelor de 276.400 lei, reprezentând

contravaloarea imobilului construcție demolat, situat în Craiova și 38.745 lei

reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 287 m.p. situat în

Craiova, cartier Nisipului, jud. Dolj.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că terenul din Municipiul Craiova,

str. Bibescu, conform constatărilor rapoartelor de expertiză întocmite în

cauză, este înglobat în imobilul din str. str. Bibescu, aparținând C.J.D. și

reprezintă lot înfundat, neavând ieșire la calea publică.

Cât privește excepția

inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că împrejurarea că pe parcursul

soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, a cărei procedură

prealabilă a fost urmată de cei în cauză, fiind emisă dispoziția nr. 7126 din 23

februarie 2007, nu justifică respingerea acțiunii în revendicare, instanța

“neputând abdica” de la temeiul juridic al acțiunii cu care a fost investită,

respectiv art. 480 și 998 C. civ., pentru a aplica litigiului în curs de

judecată, procedura specială reparatorie instituită prin Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 59

din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie a respins apelul declarat în cauză de reclamanții

moștenitori B.L. și G.I.

A admis apelul

formulat de pârâți, împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte

în sensul că a respins acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru lipsa

calității procesuale pasive, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de

276.400 lei reprezentând contravaloarea imobilului construcție demolat, situat

în Craiova, str. Vasile Roaită, județul Dolj.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că în schimbul

imobilului expropriat inițial, soții T., au primit drept despăgubire terenul de

505 m.p. situat în str. 7 noiembrie și terenul în suprafață de 287 m.p. din

str. Nisipului, inclusiv materialele din demolarea imobilului – construcție

dobândit de aceștia, prin vânzare-cumpărare la 11 iulie 1947, situat în str.

Vasile Roaită.

Autoarea T.R., a

folosit terenul din str. 7 Noiembrie până în anul 1965, când a fost expropriat

prin Decizia nr. 102/1965, acesta figurând pe tabelul cuprinzând imobilele

expropriate din Craiova.

Chiar dacă, se mai

arată, în acest tabel apare consemnat T.A.I. în loc de T.R., amplasamentul

terenului expropriat și domiciliul persoanei expropriate, sunt elemente care

conduc la concluzia că este vorba de o eroare materială și că exproprierea s-a

făcut de la autoarea reclamanților.

În consecință,

făcându-se dovada calității procesuale active a reclamanților, a existenței în

patrimoniul autoarei a unor imobile expropriate succesiv, se impune clarificarea

problemei reparației de care urmează să beneficieze reclamanții. Atâta vreme

cât pentru imobilul din str. V. Roaită s-au primit două terenuri cu titlu de

despăgubire, precum și materialele rezultate din demolarea acestui imobil, este

clar că iese din discuție problema reparației pentru imobilul din str. Olteț

(fostă Vasile Roaită), astfel că nu poate fi primită critica reclamanților în

ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 340 m.p. situați la

adresa mai sus menționată.

Cu aceeași motivare,

instanța de control judiciar a apreciat ca întemeiată critica pârâtului Statul

Român prin M.F.P. privind obligarea sa greșită la plata sumei de 276.400 lei,

reprezentând contravaloarea imobilului - construcție situat în str. Vasile

Roaită, demolat și a înlăturat această obligație.

Cât privește critica

privind respingerea greșită a cererii de restituire în natură a suprafeței de

505 m.p., s-a reținut că, tribunalul a apreciat corect că această suprafață

este înglobată în imobilul din str. Bibescu, aparținând C.J.D. și că acest

teren face parte dintr-o suprafață mai mare pe care este situat atât C.C.E. (fost

V.J.), cât și Hotelul P., astfel că nu poate fi restituit în natură.

Soluția aleasă de

tribunal de acordare a despăgubirilor pentru cele două terenuri, a fost

apreciată ca fiind corectă și justificată de faptul că reclamanții și-au

pierdut proprietatea și sunt îndreptățiți să primească o despăgubire

corespunzătoare față de faptul că nu se poate obține repararea în natură.

Obligația de

despăgubire a Statului Român rezultă din faptul că prin exproprierile dispuse,

terenurile au intrat în patrimoniul acestuia, fiind întemeiată critica pârâtei

D.G.F.P. Dolj pentru lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât acestei

pârâte nu-i incumbă nicio obligație de despăgubire.

Cât privește critica

pârâților Statul Român prin M.F.P., C.J.D. și Județul Dolj prin P.C.J.D. referitoare

la faptul că prezenta cauză trebuia soluționată exclusiv în raport de Legea nr.

10/2001 aceasta nu a fost primită, cu motivarea că reclamanții au învestit

instanța cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., anterior

apariției Legii nr. 10/2001, astfel că instanța este ținută de temeiul cu care

a fost învestită.

Relația dintre

acțiunea în revendicare și procedura legală specială de reparație trebuie

analizată în raport de momentul introducerii acțiunii și nu în raport de

modificările legislative.

În speță, instanța a

fost sesizată la 5 octombrie 2000 cu acțiunea în revendicare și faptul că pe

parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu

justifică respingerea acțiunii în revendicare.

Aplicarea imediată a

legii noi în privința cauzelor în curs de judecată, se putea face, numai în

condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 10/2001, opțiunea persoanei îndreptățite

la una din procedurile prevăzute de această lege, concretizându-se fie prin

renunțarea la judecata acțiunii în revendicare, fie prin solicitarea acesteia

de suspendare a cauzei.

În cauză, împotriva

deciziei dată în apel, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanții –

moștenitori B.L. și G.I., cât și pârâții M.F.P., A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj

precum și Județul Dolj, prin P.C.J.D. și C.J.D.

În recursul lor,

reclamanții redau istoricul cauzei și evidențiază aspecte legate de fondul

acesteia, ce nu vizează nelegalitatea hotărârii care trebuie analizată în

această cale extraordinară de atac.

Susținerea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de

vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, cel puțin din oficiu, o

critică susceptibilă de a fi încadrată într-unul din cazurile de casare sau de

modificare, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată

exercita controlul judiciar în recurs.

Recursul

reclamanților se privește ca fiind nul.

Cauza recursului

constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale,

care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă,

după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este

nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe

cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs

sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele

de ordine publică.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs

invocat.

În prezenta cauză,

recurenții nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ.

Aceștia au declarat

recurs în termenul prevăzut de lege și au invocat motivele prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar nu au formulat critici care să facă

posibilă încadrarea în textele invocate.

Or, instanța

investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc

eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate

într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Ca atare, în acord cu

dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind nul recursul

declarat de reclamanți.

Cât privește

recursurile declarate de pârâți, aceștia, invocând temeiurile prevăzute de art.

304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum

urmează:

- excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare a fost greșit respinsă, în condițiile

în care, deși litigiul a fost „pornit” inițial pe dreptul comun, ulterior,

reclamanții și-au manifestat clar opțiunea de a urma procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 și de a suspenda cauza.

- împrejurarea că, pe

parcursul desfășurării procesului, reclamanta și ulterior moștenitorii

acesteia, au manifestat o poziție indecisă în ceea ce privește posibilitatea de

a soluționa litigiul pe dreptul comun sau parcurgând procedura specială, nu

vine decât să confirme intenția acestora de a urma procedura legii speciale,

procedură care asigură, sub toate aspectele accesul la justiție și dreptul la

un proces echitabil.

- s-a respins greșit

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., în

condițiile în care Județului Dolj îi aparține calitatea de titular al dreptului

de proprietate.

- deși s-au formulat

obiecțiuni la expertiza tehnică M.I., în dosarul de fond, acestea nu au fost

analizate de către instanță, neținându-se cont de criticile vizând evaluarea

excesivă a terenului în litigiu, care depășește cu mult prețul de piață al unui

imobil similar ca valoare.

- s-a dispus

obligarea pârâților la acordarea unor despăgubiri de 38.745 lei, pentru terenul

situat în str. Nisipului, deși reclamanții nu și-au pierdut niciodată

proprietatea asupra acestei suprafețe de teren.

- s-au ignorat pur și

simplu, statuările dispoziției nr. 7126 din 23 februarie 2007 emisă de P.M.C. în

procedura Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus în favoarea R.T., acordarea

despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru

imobilul situat în Craiova, str. Vasile Roaită, compus din teren și construcția

demolată.

Or, atât instanța de

fond cât și cea de apel au apreciat fără niciun temei, că acest act

administrativ, nu are nicio relevanță în cauză.

Recursurile declarate

de pârâți, se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în considerarea

argumentelor ce succed.

În soluționarea unor

cereri în care atât reclamantul cât și pârâtul invocă existența unui titlu

preferabil, trebuie să se țină seama de particularitățile fiecărui caz în

parte, necesitate afirmată atât prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție cât și de C.E.D.O., la a cărei practică se face referire.

În consecință, cauza

de față nu poate fi soluționată fără a se avea în vedere, următoarele elemente

particulare ale speței:

- imobilul ce a

aparținut reclamantei T.R. și soțului său T.A. (decedat la data de 26 octombrie

1964) situat în Craiova, str. Vasile Roaită a fost trecut în proprietatea

Statului, fiind expropriat prin Decretul nr. 397/1959, în vederea realizării

unor obiective de utilitate publică.

În schimbul acestui

imobil compus din cota de 2/3 din suprafața de 260,30 m.p. și două construcții,

soții T. au primit drept despăgubire alte două terenuri situate în Craiova,

str. 7 Noiembrie (505 m.p.) și str. Nisipului (287 m.p.), inclusiv materialele

rezultate din demolarea construcțiilor expropriate.

Prin Decretul nr.

102/1965, a fost expropriat și terenul situat în str. 7 Noiembrie, pe numele

reclamantei T.R., rămasă unic proprietar după decesul soțului său T.A., la 26 octombrie

1964.

- la 2 octombrie

2000, T.R., formulează o acțiune în revendicare, fondată pe dreptul comun, prin

care solicită obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în Craiova, str. Olteț, fostă Vasile Roaită (teren de 174 m.p.

și casa de locuit) achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30

noiembrie.1955, ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 397/1959.

- odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a înțeles să urmeze procedura

administrativă prealabilă prevăzută de acest act normativ cu caracter special,

comunicând prin executor judecătoresc, Primăriei Municipiului Craiova,

notificările înregistrate, prin care a solicitat restituirea în natură a

aceluiași imobil, teren intravilan în suprafață de 173 m.p. și despăgubiri

pentru construcția în suprafață de 121,2 m.p. situate în Craiova, str. Vasile

Roaită, județul Dolj.

- ca o consecință a

acestui demers, reclamanta, prin avocat, a solicitat primei instanțe, la

termenul din 14 martie 2002, suspendarea judecării acțiunii fondată pe dreptul

comun, în baza dispozițiilor art. 47 ale Legii nr. 10/2001.

- în soluționarea

notificărilor mai sus arătate, P.M.C. a emis dispoziția nr. 7126 din 23

februarie 2007 prin care, luând act de împrejurarea că imobilul solicitat nu

poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de utilități publice, a

propus acordarea despăgubirilor în favoarea notificatoarei, în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul (teren de 173,54 m.p. și

construcție) în legătură cu care s-a formulat notificarea.

- această dispoziție

nu a fost contestată, de către cei în cauză care au solicitat repunerea pe rol

a cererii fondată pe dreptul comun, în soluționarea căreia au fost parcurse

etapele procedurale mai sus expuse.

Din parcurgerea

întregului istoric al cauzei rezultă așadar, că abordarea din decizia atacată,

în sensul admisibilității acțiunii în revendicare, pe temeiul dreptului

reclamanților de acces la o instanță, este greșită în condițiile în care deși

aceștia au avut acces la instanțele naționale, după parcurgerea procedurii

prealabile instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-au dezinteresat în

a formula contestație împotriva dispoziției, emisă în baza acestui act

normativ, deși opțiunea lor exprimată prin solicitarea formulată în baza art.

47 alin. (1) din lege se concretizase în emiterea unui act administrativ,

situație în care regula “electa una via” a devenit pe deplin aplicabilă.

Practica instanțelor

a învederat că, doar câteva ipoteze, ce nu se regăsesc în speță, permit a se da

curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte

acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv

când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act normativ iar

persoana îndreptățită nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile legii speciale

(art. 46), când imobilul ce se solicită a fi retrocedat nu este deținut de una

din entitățile specificate în art. 21 din lege, sau, în situația particulară a

preluărilor în forma exproprierii, în cazul vizat prin dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.

În vederea aplicării

unitare a legii, Înalta Curte a stabilit (a se vedea decizia nr. 33 din 9 iunie

2008) că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun fără ca pentru

aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale

și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată doar

dacă acestea contravin C.E.D.O.

În interpretarea, din

această perspectivă, a dispozițiilor din dreptul intern, C.E.D.O. a statuat că

dreptul de acces la instanțe (astfel cum acesta este recunoscut prin art. 6 § 1

din Convenție) nu este absolut, el pretându-se la limitări implicit admise,

deoarece prin natura sa stabilește o reglementare din partea statului care, se

bucură în această materie, de o anumită marjă de apreciere.

Tot astfel, în

practica sa recentă instanța europeană a reținut că respingerea acțiunii în

revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, motivată de

necesitatea asigurării unei aplicări coerente a legilor de reparație, nu

dezvăluie prin ea însăși o problemă „sub unghiul dreptului de acces la o instanță"

garantat de art. 6 § 1 din Convenție, sub condiția ca procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 să se prezinte ca o cale de drept efectiv.

Or, din această

perspectivă, este relevantă în ansamblul circumstanțelor cauzei, împrejurarea

mai sus arătată și anume că, deși inițial reclamanții au formulat o cerere de restituire

a imobilului, fondată pe dreptul comun, înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001, ulterior au optat pentru suspendarea acestei cauze în temeiul

dispozițiilor art. 47 alin. (1) din acest act normativ și parcurgerea

procedurii prealabile instituită prin dispozițiile legii speciale, procedură

finalizată prin emiterea unei dispoziții de către entitatea investită cu

soluționarea notificărilor, dispoziție care însă nu a fost contestată de către

cei în cauză.

Apare cu evidență în

acest context, opțiunea reclamanților, (cărora de altfel, așa cum s-a arătat,

li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite), de a ocoli procedura

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a solicita în mod direct

instanței, obligarea pârâților la plata contravalorii imobilului, în legătură

cu care s-au formulat notificările.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced recursurile formulate de pârâți urmează a se

admite cu consecința casării ambelor hotărâri date în cauză iar pe fond, a

respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții B.L. și G.I., împotriva deciziei nr. 59 din 31 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Admite recursurile

declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj și

Județul Dolj prin P.C.J.D. și C.J.D. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia

recurată, precum și sentința nr. 148 din 31 martie 2010 a Tribunalului Dolj, secția

civilă și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.