ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5583/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 21 din 15 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galați a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența soluționării cererii de revizuire formulate de R.A. în contradictoriu cu intimatul B.A. S-a reținut că, potrivit cererii formulate, întemeindu-se pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a pretins că există hotărâri definitive potrivnice, impunându-se anularea deciziei nr. 967/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, care nesocotește autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba.

Astfel, conform motivelor cererii de revizuire, s-a arătat că, în timp ce prin decizia civilă nr. 136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba s-a stabilit că limita dintre proprietăți este o linie dreaptă pe aliniamentul indicat în planșa anexă, prin hotărârea tribunalului, admițându-se recursul a fost modificată sentința de primă instanță în sensul respingerii cererii de marcare a unei linii de grănițuire dintre proprietățile părților, ținând seama tocmai de aliniamentul stabilit anterior prin hotărârea judecătorească menționată. De asemenea, s-au invocat prevederile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., arătându-se pe de o parte că nu este posibilă executarea hotărârii (deoarece pe aliniamentul stabilit există repere fixe la demolarea cărora nu a fost obligat), iar pe de altă parte, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri vizând modalitatea în care executorul „a extins abuziv executarea peste linia de hotar” și nici asupra altor aspecte vizând grănițuirea.

Față de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., întrucât hotărârile a căror contrarietate se pretinde provin de la tribunal și, respectiv, Curtea de Apel, s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea instanței supreme. Astfel învestită, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al cererii de revizuire întemeiate pe dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., față de următoare considerente: Pentru a dispune anularea unei hotărâri pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca aceasta să fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, care să fi dat o anume dezlegare jurisdicțională chestiunii de drept deduse din nou judecății. În speță, se pretinde că prin decizia nr. 967/A din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Hunedoara s-a încălcat ceea ce a statuat o primă instanță (decizia nr. 136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba), în legătură cu linia de hotar și grănițuirea dintre proprietățile părților.

În realitate, în cel de-al doilea litigiu (având ca obiect contestația la executare în legătură cu modalitatea stabilirii liniei de hotar dintre imobilele părților) finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, nu numai că nu a fost ignorată prima hotărâre pronunțată între părți în legătură cu grănițuirea, dar aceasta a constituit chiar cauza celei de-a doua judecăți. Promovându-se contestația la executare, s-a susținut că a fost nesocotit dispozitivul deciziei nr. 136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba (care, admițând o cerere de îndreptare eroare materială, a stabilit un anume aliniament care să constituie linia de hotar). Or, în soluționarea acestei contestații instanța de recurs a stabilit (conform deciziei nr. 967/R/2009 a Tribunalului Hunedoara) că executarea s-a făcut în concordanță cu dispozițiile titlului executoriu și că, de altfel, recurentul R.A.

„a formulat obiecțiunile legate de amplasamentele punctelor topografice și în fața instanțelor învestite cu soluționarea fondului, dar n-au fost găsite întemeiate”. Ca atare, nu se poate pretinde că în al doilea proces în care se punea problema limitelor executării primei hotărâri ar fi putut fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a acesteia, când evaluarea jurisdicțională a instanței a avut ca temei tocmai ce se statuase în primul proces. Faptul că revizuentul este nemulțumit de modalitatea rezolvării contestației la executare nu-i deschide acestuia calea revizuirii dată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În realitate, sunt deduse judecății aspecte de nelegalitate îndreptate însă, împotriva unei hotărâri irevocabile și de aceea, fără posibilitate de valorificare, iar nu aspecte compatibile cu instituția autorității de lucru judecat și nesocotirea efectelor acesteia, încadrabile în motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Față de aceste considerente, constatând că în cauză nu se regăsesc cerințele restrictive ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care să facă posibilă anularea hotărârii, cererea de revizuire pe acest temei va fi respinsă în consecință. În privința revizuirii fundamentate pe dispoz. art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., se va constata necompetența Înaltei Curți. Astfel, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere” și cum, în speță, obiect al revizuirii este decizia nr. 967/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, în favoarea acestuia va fi declinată competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de R.A. împotriva sentinței nr. 967/R din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.