ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5583/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 15 ianuarie 2010 Curtea de Apel

Galați a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție competența soluționării cererii de revizuire

formulate de R.A. în contradictoriu cu intimatul B.A.

S-a reținut că, potrivit

cererii formulate, întemeindu-se pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul a pretins că există hotărâri definitive

potrivnice, impunându-se anularea deciziei nr. 967/R/2009 a Tribunalului

Hunedoara, care nesocotește autoritatea de lucru judecat a deciziei nr.

136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba.

Astfel, conform motivelor cererii de

revizuire, s-a arătat că, în timp ce prin decizia civilă nr. 136

din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba s-a stabilit că limita

dintre proprietăți este o linie dreaptă pe aliniamentul indicat

în planșa anexă, prin hotărârea tribunalului, admițându-se

recursul a fost modificată sentința de primă instanță

în sensul respingerii cererii de marcare a unei linii de grănițuire

dintre proprietățile părților, ținând seama tocmai de

aliniamentul stabilit anterior prin hotărârea judecătorească

menționată.

De asemenea, s-au invocat

prevederile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., arătându-se pe de o

parte că nu este posibilă executarea hotărârii (deoarece pe

aliniamentul stabilit există repere fixe la demolarea cărora nu a

fost obligat), iar pe de altă parte, că instanța nu s-a

pronunțat asupra unor cereri vizând modalitatea în care executorul „a

extins abuziv executarea peste linia de hotar” și nici asupra altor

aspecte vizând grănițuirea.

Față de dispozițiile art.

323 alin. (2) C. proc. civ., întrucât hotărârile a căror

contrarietate se pretinde provin de la tribunal și, respectiv, Curtea de

Apel, s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea

instanței supreme.

Astfel învestită, Înalta Curte

urmează să constate caracterul nefondat al cererii de revizuire

întemeiate pe dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., față de

următoare considerente:

Pentru a dispune anularea unei

hotărâri pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca aceasta

să fi nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri

anterioare, care să fi dat o anume dezlegare jurisdicțională

chestiunii de drept deduse din nou judecății.

În speță, se pretinde

că prin decizia nr. 967/A din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Hunedoara

s-a încălcat ceea ce a statuat o primă instanță (decizia nr.

136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba), în legătură cu

linia de hotar și grănițuirea dintre proprietățile

părților.

În realitate, în cel de-al doilea

litigiu (având ca obiect contestația la executare în legătură cu

modalitatea stabilirii liniei de hotar dintre imobilele părților)

finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, nu numai că nu

a fost ignorată prima hotărâre pronunțată între părți

în legătură cu grănițuirea, dar aceasta a constituit chiar

cauza celei de-a doua judecăți.

Promovându-se contestația la

executare, s-a susținut că a fost nesocotit dispozitivul deciziei nr.

136 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba (care, admițând o cerere

de îndreptare eroare materială, a stabilit un anume aliniament care

să constituie linia de hotar).

Or, în soluționarea acestei

contestații instanța de recurs a stabilit (conform deciziei nr. 967/R/2009

a Tribunalului Hunedoara) că executarea s-a făcut în

concordanță cu dispozițiile titlului executoriu și că,

de altfel, recurentul R.A. „a formulat obiecțiunile legate de

amplasamentele punctelor topografice și în fața instanțelor

învestite cu soluționarea fondului, dar n-au fost găsite întemeiate”.

Ca atare, nu se poate pretinde

că în al doilea proces în care se punea problema limitelor executării

primei hotărâri ar fi putut fi nesocotită autoritatea de lucru

judecat a acesteia, când evaluarea jurisdicțională a instanței a

avut ca temei tocmai ce se statuase în primul proces.

Faptul că revizuentul este

nemulțumit de modalitatea rezolvării contestației la executare

nu-i deschide acestuia calea revizuirii dată de dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

În realitate, sunt deduse

judecății aspecte de nelegalitate îndreptate însă, împotriva

unei hotărâri irevocabile și de aceea, fără posibilitate de

valorificare, iar nu aspecte compatibile cu instituția

autorității de lucru judecat și nesocotirea efectelor acesteia,

încadrabile în motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, constatând că în cauză nu se regăsesc

cerințele restrictive ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care să

facă posibilă anularea hotărârii, cererea de revizuire pe acest

temei va fi respinsă în consecință.

În privința revizuirii

fundamentate pe dispoz. art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., se va constata

necompetența Înaltei Curți.

Astfel, potrivit art. 323 alin. (1) C.

proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat

hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire

se cere” și cum, în speță, obiect al revizuirii este decizia nr.

967/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, în favoarea acestuia va fi declinată

competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de R.A. împotriva sentinței nr. 967/R din 28 octombrie 2009

a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Declină competența de

soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.