ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5909/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5909/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30 martie 2005, precizată ulterior, la

termenul de judecată din 18 noiembrie 2005 (filele 10 – 14 dosar nr.

8983/C/2005 al Tribunalului Timiș), reclamanta SC T. SA a chemat în judecată

pârâții Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

din Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea liniei

de hotar ce desparte terenul proprietatea reclamantei – nr. top. 23491/3

înscris în C.F. 139916 Timișoara și nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. nr.

133917 Timișoara de terenul proprietatea pârâtei nr. top. 23492/2, nr.top.

23492/2, nr.top. 23492/3, nr.top. 23491/2, din C.F. nr. 18055 Timișoara;

obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe aliniamentul actual aflat pe

proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia din urmă ca

demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala pârâtei; predarea în deplină posesie

a suprafeței de teren de 10.351 mp și 15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în

prezent de pârâtă în mod ilegal și obligarea acesteia la construirea unui gard

comun pe linia de hotar ce se va stabili; obligarea pârâtei la desființarea

tuturor construcțiilor și/sau plantațiilor amplasate pe terenul proprietatea

reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia ca demolarea să se facă

de ea pe cheltuiala pârâtei. Au fost solicitate cheltuieli de judecată

ocazionate de proces.

În motivarea cererii, reclamanta SC

T. SA a precizat că este proprietara tabulară a parcelelor cu nr. top. 23491/3

înscris în C.F. 139916 Timișoara, în suprafața de 10.351 mp și nr. top.

23491/1/1/1/3 înscris în C.F. 139917 Timișoara în suprafață de 15.206 mp,

dobândite prin cumpărare. Pe această parcelă, pârâta Universitatea de Științe

Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a construit un gard

pe un aliniament stabilit în mod arbitrar, extinzându-și abuziv posesia și

asupra unei suprafețe de teren care este proprietatea reclamantei și asupra

căreia nu deține nici un titlu.

Reclamanta SC T. SA a precizat că

aliniamentul adevărat al liniei de hotar este cel cuprins între punctele

29-30-31-32-33-34-35-36, iar linia A-B, ce reprezintă actualul aliniament al

liniei de hotar stabilit arbitrar de pârâtă din planșele anexate cererii

introductive, cuprins între punctele A-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-B-A, este

suprafața de teren ocupată și folosită în mod ilegal de către pârâtă,

revendicată de reclamantă prin prezenta acțiune, ea invocându-și calitatea de

proprietar tabular în baza contractului de vânzare-cumpărare și a evidențelor

de carte funciară.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 584 și urm. C. civ., art. 480 C. civ., art. 1073 și art. 1077

C. civ.

Prin întâmpinarea depusă în cauză

pentru termenul de judecată de 25 aprilie 2005, pârâta Universitatea de Științe

Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile formulată de reclamanta SC T. SA,

precizând că suprafața de teren revendicată de aceasta din urmă face parte din

domeniul public al statului și se află în administrarea Universității de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara – Stațiunea

Didactică Experimentală, încă din anul 1968, dată de la care este stabilită și

linia de hotar, neschimbată până în prezent. Pârâta a precizat că în condițiile

în care suprafața de teren revendicată de reclamantă constituie domeniul public

al statului sunt incidente prevederile art. 136 alin. (4) din Constituția

României, potrivit cu care bunurile proprietate publică sunt inalienabile și

ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Tot

în acest sens, au fost invocate și dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr.

18/1991 modificată ulterior, art. 8, art. 22/3 și art. 22/4 din Legea nr.

290/2002, din cuprinsul cărora rezultă intenția evidentă a legiuitorul de a

proteja domeniul public al statului, și mai ales cel dat în administrarea

instituțiilor de învățământ superior agricol și silvic și al unităților de

cercetare, datorită activităților desfășurate de acestea.

Prin sentința civilă nr. 5870 din 6

iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 4643/C/2005, în

raport de temeiurile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. ce reglementează

competența materială a tribunalului, ca primă instanță în soluționarea

cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de

lei, și văzând că în prezenta cauză, imobilul în litigiu are o valoare de

10.550.769.645 lei, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Timișoara și s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 898/30 din 5 septembrie 2005, prin declinare, iar la

termenul de judecată din 18 noiembrie 2005, reclamanta SC T. SA a formulat note

de ședință și o precizare de acțiune, privind natura juridică a cererii,

subliniind că acțiunea civilă introdusă la data de 3 martie 2005, a fost o acțiune

în grănițuire menită să reconstituie vechiul hotar, însă ulterior, raportat la

apărările pârâtei care a înțeles să opună reclamantei, proprietara tabulară, un

drept de proprietate publică extratabular, acțiunea a dobândit un caracter

petitoriu devenind și acțiune în revendicare, sens în care în cauză a fost

introdus în temeiul Legii nr. 213/1998 și Ministerul Finanțelor Publice, ca

titular al pretinsului drept de proprietate publică, acțiunea civilă fiind de

altfel timbrată la valoarea imobilului revendicat.

Prin sentința civilă nr. 230 din 2

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, în dosar nr.

8983/30/2005, nr. format vechi 8983/C/2005, a fost respinsă acțiunea civilă

formulată și precizată ulterior de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu

pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că hotarul actual, respectiv gardul de beton edificat de

pârâtă în anul 1968, concomitent cu conferirea dreptului de administrare asupra

imobilului în litigiu, este cel real, în absența unor probe apte a demonstra

deposedarea reclamantei de imobilul revendicat, dobândit prin cumpărare, în limitele

hotarelor existente la data transmisiunii, intervenită la 27 august 2004.

Prima instanță a subliniat că

raportat la dispoziția art. 584C. civ., care conferă proprietarului dreptul de

a îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa,

judecătorului nu îi este îngăduit a crea un nou hotar, ci el este chemat a-l

reconstitui pe cel real, cu alte cuvinte, să identifice limita de graniță

originară, stabilită fie prin voința comună și concordantă a proprietarilor,

fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege. Prin urmare, stabilirea unui

alt hotar decât cel existent în momentul dobândirii terenului, nu poate fi

pretinsă și reținută de proprietarul nemulțumit, indiferent că el se prevalează

de o serie de înscrisuri și schițe cadastrale, din moment ce hotărârea

judecătorească de grănițuire este întotdeauna declarativă și niciodată, în

constituire de drepturi sau transformare de drepturi, cu atât mai mult cu cât

cartea funciară garantează doar existența dreptului, iar nu și întinderea exactă

a acestuia.

În concluzie, prima instanță reține

că o eventuală diferență de suprafață „în minus” la o parcelă de teren nu poate

fi pusă pe seama „plusului” existent la o parcelă învecinată, regularizarea

acestor diferențe urmând a fi realizată prin mijloace juridice de apărare a

dreptului de proprietate, cum ar fi acțiunea în revendicare.

Raportat la speța de față,

revendicarea implică ideea de deposedare a titularului de bunul revendicat, și

care trebuie probată.

Întrucât în cauză nu s-au

administrat probe în acest sens, tribunalul a respins acțiunea civilă care,

reține acesta, raportat la existența de peste 30 de ani a gardului despărțitor

între proprietățile limitrofe supuse grănițuirii, apare a fi inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC T. SA Timișoara a declarat apel în termen legal la 18 iunie 2007,

iar prin motivele de apel depuse în termen legal la 17 septembrie 2007 (fila 16

– 25 dosar apel) a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței

civile și rejudecând în fond cauza, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost

formulată.

Prin decizia civilă nr. 530/A din 3

decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de

reclamanta SC T. SA Timișoara, s-a schimbat în tot sentința civilă și

rejudecând, în fond, s-a admis acțiunea civilă, astfel: s-a stabilit linia de

hotar ce desparte terenul proprietate de terenul pârâtei, pe aliniamentul C –

D- E – F – M – I – K (respectiv din 29 – 30 – 31 – 32 – 33 – 34 – 35 – 36),

conform schiței de plan de raportul de expertiză tehnică a expertului Ș.I.

A fost obligată pârâta Universitatea

de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara să

demoleze gardul de pe aliniamentul actual, iar în caz de refuz a autorizat

reclamanta să-l demoleze pe cheltuiala pârâtei.

A fost obligată pârâta să procedeze

la construirea unui gard comun pe aliniamentul nou ce constituie linia de

hotar, respectiv C – D- E – F – H – I – K. A fost obligată pârâta Universitatea

de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara să predea

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință suprafața

de 25.793 mp, conform expertizei efectuate ce face parte a hotărârii. A obligat

pârâta să desființeze de pe acest teren toate construcțiile sau plantațiile existente,

iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta să le facă pe cheltuiala pârâtei.

S-a reținut de instanța de apel:

Prin cererea de chemare în judecată

introdusă inițial la Judecătoria Timișoara și declinată apoi în favoarea

Tribunalului Timiș, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Universitatea

de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și cu

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună: stabilirea liniei de hotar ce desparte terenul

proprietatea reclamantei –nr.top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timișoara și

nr. top. 23491/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timișoara de terenul

proprietatea pârâtei nr.top.23492/2, nr. top. 23492/3, nr. top. 23491/2, din

C.F. nr. 18055 Timișoara, obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe

aliniamentul actual aflat pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz,

autorizarea acesteia din urmă ca demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala

pârâtei; predarea în deplină posesie a suprafeței de teren de 10.351 mp și

15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în prezent de pârâtă în mod ilegal și

obligarea acesteia la construirea unui gard comun pe linia de hotar ce se va

stabili; obligarea pârâtei la desființarea tuturor construcțiilor și/sau plantațiilor

amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea

acesteia ca demolarea să se facă de ea pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de

judecată.

Temeiul de drept invocat de

reclamantă în susținerea cererii, îl constituie dispozițiile art. 584 și urm.

C. civ. și art. 1073 și 1077 C. civ.

Scopul și finalitatea prezentei

acțiuni civile constituindu-l stabilirea întinderii dreptului real și

stabilirea liniei de hotar.

Din actele depuse la dosarul cauzei,

Curtea reține că reclamanta este proprietara parcelelor cu nr. top. 23491/3

înscris în C.F. nr. 139916 Timișoara în suprafață de 10.531 mp și nr. top.

23491/1/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timișoara în suprafață de 15.206 mp,

dobândite prin cumpărare.

Terenul în litigiu (proprietatea

reclamantei SC T. SA Timișoara și posedat în mod nelegitim de pârâta

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara) se află situat pe teritoriul de carte funciară Timișoara, pe Aleea

Aradului la ieșirea din oraș, având următoarele repere: la nord terenul

proprietatea Statului Român folosit de Universitatea de Științe Agricole și

Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara cu nr. top. 23492/2, 23492/3,

23491/2 înscrise în C.F. 18055 Timișoara; la vest limita teritoriului

administrativ al comunei Dumbrăvița; la sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 și

23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul Selgros și nr.

top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul național DN 6

Timișoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public.

Terenul în litigiu este descris de

două parcele alăturate având următoarele numere top: parcela nordică – 23491/3

în suprafață de 10.531 mp înscris în C.F. 144152 Timișoara (adus din C.F.

139916 și inițial din C.F. 12853 Timișoara); parcela sudică – 23491/1/1/1/3 în

suprafață de 15.206 mp înscris în C.F. 139917 Timișoara (adus din C.F. 12853

Timișoara).

Aceste terenuri au aparținut inițial

lui K.E. (sub B1) și ele nu au fost expropriate de către Statul Român,astfel că

în anul 1992, succesoarei fostului proprietar tabular K.E., numita M.G.E.M.,

și-a înscris dreptul de proprietate asupra lor, sub B6, cu titlu de moștenire.

În anul 1994 are loc prima

dezmembrare a nr. top. 23491/1 creându-se parcela 23491/1/1 de 188813 mp de sub

B7, reînscrisă în aceeași Coală C.F. sub A I 5.

În anul 2000 are loc o nouă

dezmembrare a nr. top. 23491/1/1 creându-se parcela 23491/1/1/1 de 186470 mp de

sub B10, reînscrisă în aceeași Coală C.F. sub A I 8.

La 5 decembrie 2001 E.M. vinde

numitei P.D.M. toate parcelele rămase în C.F. 12853 Timișoara (inclusiv cele în

speță) la B 13.

Noua proprietară dezmembrează la 22

octombrie 2003 sub B 15 parcela 23491/1/1/1 în patru subparcele creându-se în

acest moment parcela sudică în speță cu nr. top. 23491/1/1/1/3 de 15.206 mp reînscrisă

în C.F. sub A 11.

La 6 iulie 2004 M.P. vinde cele două

parcele în speță societății I.MP România Industrial Co. SRL Timișoara, aceasta

înscriindu-se ca proprietar la B 23.

Așa cum rezultă din extrasele de

C.F. depuse la dosar, C.F. 12853 Timișoara, poziția B 4, de la proprietarul

tabular inițial, K.E. a fost expropriat doar parcela nr. top. 23491/2, în anul

1996, astfel că asupra parcelelor în litigiu, a rămas înscris proprietarul

K.E..

La data cumpărării de către

reclamanta SC T. SA a acestor parcele, ele erau ocupate și folosite de către

pârâta Universitatea și Științe Agricole de Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara, fiind delimitate de parcelele învecinate cu un gard de beton,

edificat prin anul 1968. Terenul revendicat de reclamantă se învecinează cu

terenul proprietatea Statului Român, folosit de către pârâtă, înscris C.F.

18055 Timișoara, parcela cu nr. top. 23492/2, 23492/3 și 23492/2. În acest

context, pârâta și-a extins folosința și asupra parcelelor învecinate cu cele

proprietatea Statului Român (cele în litigiu), deși, așa cum rezultă și din

depoziția martorei M.G.E.M., fosta proprietară tabulară a imobilelor, în

calitate de moștenitoare legală a proprietarului tabular inițial, K.E., ea a

avut numeroase discuții cu conducerea pârâtei, pentru eliberarea terenului

ocupat abuziv din teren proprietatea ei, mai mult, martora precizează că la un

moment dat, pârâta s-a oferit să cumpere aceste parcele, astfel se confirmă,

încă o dată, recunoașterea ocupării și folosirii fără titlu a acestor parcele

de teren.

Conform schițelor plan depuse la

dosar și a expertizei tehnice efectuate în cauză, linia de hotar stabilită

arbitrar de pârâtă, prin edificarea gardului din beton, se află pe aliniamentul

A – B, iar limita de proprietate ce separă conform evidențelor de C.F. terenul

aparținând reclamantei SC T. SA de terenul ce aparține Statului Român, îl

constituie aliniamentul 29-30-31-32, 33, 34, 35, 36.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, raportat la probele administrate, astfel că în baza art. 296 C.

proc. civ., raportat la art. 584 C. civ., art. 480 C. civ. va admite apelul, va

schimba în tot sentința civilă și rejudecând pe fond, va admite acțiunea civilă

formulată și precizată de reclamantă.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a

Banatului din Timișoara, cât și pârâta D.G.F.P. Timiș, în numele Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Recurenta-pârâtă Universitatea de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a învederat

următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate:

Instanța de apel, prin decizia

civilă nr. 530/2007 a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Timișoara a obligat în

mod legal la predarea unor suprafețe de 25.793 mp, nesocotindu-se principiul

disponibilității, statuat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

O a doua critică vizează

nelegalitatea deciziei pentru motivul de casare prevăzut de art. 1304 pct. 7 C.

proc. civ. deoarece decizia nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Se

invocă astfel faptul că decizia atacată este practic o copie după motivele de

apel depuse de reclamantă, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, precum

și faptul că nu s-au consemnat întocmai declarațiile martorei M.E.

O altă critică vizează greșita

aplicare și încălcare a legii, și anume a art. 584 C. civ., a art. 32 din Legea

nr. 7/1996, a art. 23 și art. 44 din Legea nr. 348/2003, fiind astfel evident

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul Ministerul Economiei și

Finanțelor (în calitate de reprezentant al Statului Român), prin D.G.F.P. Timiș

a învederat următoarele motive de nelegalitate:

Decizia Curții de Apel Timișoara

este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.),

deoarece s-au încălcat prevederile legale cu privire la condițiile impuse de

art. 584 C. civ. atribuindu-se în mod nelegal reclamantei o suprafață de teren

de 25.793 mp.

De asemenea, se invocă faptul că în

apel nu au fost stabilite alte împrejurări decât cele stabilite de instanța de

fond.

Se susține că demersurile

reclamantului-apelant sunt fără suport legal, între parcela cu nr. top. 23491/3

și parcela ce aparține Statului Român, nr. 23492/2 există încă din anul 1968 un

gard despărțitor – înalt de 2 m, ce a delimitat cele două proprietăți, iar

stabilirea altui hotar este inadmisibilă, fiind incident art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se invocă și incidența privind art.

304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel obligând pârâta „Universitatea de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara” să predea

reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 25.793 mp, cu

aproape 200 mp mai mult decât a solicitat reclamanta-apelantă; față de această

situație de fapt, se apreciază că este corectă soluția instanței de fond.

Analizând recursurile declarate prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Prima critică a recurentei

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara (USAMVB), susținută și de recurentul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, în cuprinsul motivelor de recurs, vizează incidența art.

304 pct. 6 C. proc. civ., critică ce nu poate fi primită: suprafața de teren

(25.793 mp) în privința căreia instanța de apel a dispus predarea către

reclamantă a fost determinată prin măsurători, în urma efectuării raportului de

expertiză tehnică întocmit în cauză.

Instanța de apel nu a acordat mai

mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut, pentru a fi incident art. 304

pct. 6 C. proc. civ. și aceasta deoarece acțiunea dedusă judecății are mai

multe capete de cerere, inițial, ea a avut caracterul unei acțiuni în

grănițuire, întemeiată pe dispozițiile art. 584 C. civ., pentru ca, ulterior,

raportat la apărările pârâtei, care a opus dreptului reclamantei, tabular, un

drept de proprietate publică extratabular, să dobândească și un caracter

petitoriu, în revendicare, în ce privește terenul deținut de posesorul pârât,

acțiune formulată de reclamantă.

Cele două suprafețe de teren cu care

reclamanta este înscrisă în C.F. (sub nr. cadastrale 23491/3 și 23491/1/1/1/3)

fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, iar diferența de teren de circa

„236 mp” despre care recurenta susține că atribuie caracter „plus petita”

hotărârii instanței, a rezultat din măsurătorile efectuate de expert. Nu s-a

încălcat principiul disponibilității părților, statuat de art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., deoarece instanța a hotărât asupra obiectului cererii deduse

judecății – pronunțându-se pe toate capetele de cerere cu care a fost

învestită.

Nici critica formulată de

recurenta-pârâtă „Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a

Banatului din Timișoara” din Timișoara privind incidența motivelor de casare

prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu subzistă, decizia instanței de

apel cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii. Astfel, se reține de către Curtea de Apel

Timișoara, ca situație de fapt că terenul în litigiu (proprietatea reclamantei

SC T. SA Timișoara și posedat în mod nelegitim de pârâta Universitatea de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara) se află

situat pe teritoriul de carte funciară Timișoara, pe Aleea Aradului la ieșirea

din oraș, având următoarele repere: la nord terenul proprietatea Statului Român

folosit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

din Timișoara cu nr. top. 23492/2, 23492/3, 23491/2 înscrise în C.F. 18055

Timișoara; la vest limita teritoriului administrativ al comunei Dumbrăvița; la

sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 și 23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul

Selgros și nr. top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul

național DN 6 Timișoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public.

Instanța de apel apreciază incidența

dispozițiilor art. 584 C. proc. civ., a art. 480 C. civ. și conchide asupra

admisibilității acțiunii, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv

la cele administrate în faza procesuală a apelului.

Nu se poate reține deci, susținerea

recurentei în sensul că motivarea deciziei recurate este o „copie” a motivelor

de apel, instanța a analizat fiecare motiv de apel, cuprinde motivele de fapt

și de drept pe baza căreia s-a format convingerea instanței, precum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile pârâților, mențiuni prevăzute de art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

Nici în privința declarației

martorei M.E., nu se poate reține că modul de consemnare a acesteia de către

instanță ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., deoarece în mod corect Curtea de Apel Timișoara a analizat și a

interpretat probele administrate în cauză, inclusiv declarația acestei martore.

Prin administrarea și interpretarea

probelor, instanța a asigurat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a asigurat „egalitatea

armelor”, atât pentru reclamantă, cât și pentru pârâte.

Motivul de recurs invocat de ambele

recurente, ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

se justifică, deoarece instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale

incidente în cauză și nu a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

În primul rând, corect s-au aplicat

prevederile art. 584 C. proc. civ., dispozițiile de drept material incidente în

cauză, prin admiterea capătului de cerere privind stabilirea limitei de hotar

ce desparte proprietatea reclamantei, cu nr. top. 23491/3, înscris în C.F.

144152 Timișoara și nr. top. 23491/1/1/1/3, înscris în C.F. 139917 Timișoara,

de terenul proprietatea pârâtei cu nr. top. 23492/2 nr. top. 23492/3, nr. top.

23491/2 din C.F. 18055 Timișoara, conform schiței de plan a raportului de expertiză

tehnică.

Prin acțiunea în grănițuire se

urmărește delimitarea liniilor dintre două proprietăți învecinate, dar, în

situația în care se solicită, alături de stabilirea hotarului dintre

proprietăți, și obligarea pârâtului de a preda suprafața de teren pe care o

ocupă fără drept, se analizează și se compară titlurile de proprietate ale

părților.

În această situație, pe care o

regăsim și în litigiul dedus judecății, ne aflăm în prezența unei acțiuni în

revendicare, acea acțiune reală, petitorie, prin care neposesorul proprietar

solicită a-i fi lăsată în deplină proprietate și posesie un bun imobil, de la

proprietarul posesor.

Și celelalte dispoziții legale și

cum art. 32 din Legea nr. 7/1996, art. 44 din Legea nr. 348/2003, art. 23 din

Legea nr. 348/2003, menționate de cei doi recurenți, au fost corect aplicate,

neputând atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, recurenta Universitatea de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara susține în

mod neîntemeiat că instanța ar fi obligat-o să suporte în totalitate

cheltuielile de grănițuire, afirmație nesusținută, deoarece în mod corect

instanța a obligat-o să demoleze gardul și să procedeze la construirea unui

gard comun, pe aliniamentul nou ce constituie linia de hotar.

Nici prevederile art. 32 din Legea

nr. 7/1996 nu au fost aplicate greșit sau încălcate de Curtea de Apel, această

instanță și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 584 C. civ. și 480 C.

civ., precum și pe dispozițiile nr. 1073 și art. 1077 C. civ., și nu pe dispozițiile

art. 32 din Legea nr. 7/1996 care statuează că înscrierea provizorie devine

opozabilă terților cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiție

și în măsura justificării ei.

În privința susținerii primei

recurente, privind aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 348/2003, nici

aceasta nu poate fi primită, dispoziția instanței, de obligare a pârâtei la

desființarea plantațiilor, nu încalcă aceste dispoziții, și nu atrage incidența

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: prin textul de

lege sus menționat se condiționează „tăierea nucilor de obținerea unei

autorizații”, iar instanța nu a dispus obligarea pârâtei la tăierea acestora,

fără autorizație, ci la „desființarea” plantațiilor respective.

Critica recurentei, Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Timiș, privind motivul de

casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că „răsturnarea în

apel a soluției primei instanțe ar fi neîntemeiată, deoarece în apel nu s-ar fi

stabilit alte împrejurări de fapt decât cele avute în vedere de prima

instanță”, are un caracter nefondat.

Într-o acțiune în revendicare

sarcina probei revine reclamantului; pe pârât apărându-l însuși faptul

posesiei. Instanța de apel a reținut corect că s-a făcut dovada dreptului de

proprietate al reclamantei asupra terenului revendicat, făcând aplicarea justă

a prevederilor art. 480 C. civ. Art. 295 C. proc. civ. prevede că instanța de

apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță în baza art. 296 C. proc. civ. instanța

de apel putând schimba, în tot sau în parte, sentința atacată.

Astfel, prin admiterea apelului de

către Curtea de Apel Timișoara și schimbarea în tot a sentinței instanței de

fond nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale incidente în cauză, așa

cum susține recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, D.G.F.P. Timiș.

Pentru toate aceste considerente, se

vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va

menține decizia civilă nr. 530/A din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,

astfel că recurenții, fiind în culpă procesuală, vor fi obligați la plata

onorariului de avocat către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a

Banatului din Timișoara și de Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, prin D.G.F.P. Timiș împotriva deciziei nr. 530/A din 3 decembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă în solidar recurenții pârâți

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P.

Timiș să plătească intimatei reclamante SC T. SA Timișoara suma de 11900 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie

2008.