ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5909/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30 martie 2005, precizată ulterior, la termenul de judecată din 18 noiembrie 2005 (filele 10 – 14 dosar nr. 8983/C/2005 al Tribunalului Timiș), reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pârâții Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea liniei de hotar ce desparte terenul proprietatea reclamantei – nr. top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timișoara și nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F.

nr. 133917 Timișoara de terenul proprietatea pârâtei nr. top. 23492/2, nr.top. 23492/2, nr.top. 23492/3, nr.top. 23491/2, din C.F. nr. 18055 Timișoara; obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe aliniamentul actual aflat pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia din urmă ca demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala pârâtei; predarea în deplină posesie a suprafeței de teren de 10.351 mp și 15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în prezent de pârâtă în mod ilegal și obligarea acesteia la construirea unui gard comun pe linia de hotar ce se va stabili; obligarea pârâtei la desființarea tuturor construcțiilor și/sau plantațiilor amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia ca demolarea să se facă de ea pe cheltuiala pârâtei.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată ocazionate de proces. În motivarea cererii, reclamanta SC T. SA a precizat că este proprietara tabulară a parcelelor cu nr. top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timișoara, în suprafața de 10.351 mp și nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. 139917 Timișoara în suprafață de 15.206 mp, dobândite prin cumpărare. Pe această parcelă, pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a construit un gard pe un aliniament stabilit în mod arbitrar, extinzându-și abuziv posesia și asupra unei suprafețe de teren care este proprietatea reclamantei și asupra căreia nu deține nici un titlu.

Reclamanta SC T. SA a precizat că aliniamentul adevărat al liniei de hotar este cel cuprins între punctele 29-30-31-32-33-34-35-36, iar linia A-B, ce reprezintă actualul aliniament al liniei de hotar stabilit arbitrar de pârâtă din planșele anexate cererii introductive, cuprins între punctele A-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-B-A, este suprafața de teren ocupată și folosită în mod ilegal de către pârâtă, revendicată de reclamantă prin prezenta acțiune, ea invocându-și calitatea de proprietar tabular în baza contractului de vânzare-cumpărare și a evidențelor de carte funciară. În drept au fost invocate dispozițiile art. 584 și urm. C. civ., art. 480 C. civ., art. 1073 și art. 1077 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă în cauză pentru termenul de judecată de 25 aprilie 2005, pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile formulată de reclamanta SC T. SA, precizând că suprafața de teren revendicată de aceasta din urmă face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara – Stațiunea Didactică Experimentală, încă din anul 1968, dată de la care este stabilită și linia de hotar, neschimbată până în prezent. Pârâta a precizat că în condițiile în care suprafața de teren revendicată de reclamantă constituie domeniul public al statului sunt incidente prevederile art. 136 alin. (4) din Constituția României, potrivit cu care bunurile proprietate publică sunt inalienabile și ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Tot în acest sens, au fost invocate și dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 modificată ulterior, art. 8, art. 22/3 și art. 22/4 din Legea nr. 290/2002, din cuprinsul cărora rezultă intenția evidentă a legiuitorul de a proteja domeniul public al statului, și mai ales cel dat în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol și silvic și al unităților de cercetare, datorită activităților desfășurate de acestea. Prin sentința civilă nr. 5870 din 6 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 4643/C/2005, în raport de temeiurile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

ce reglementează competența materială a tribunalului, ca primă instanță în soluționarea cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei, și văzând că în prezenta cauză, imobilul în litigiu are o valoare de 10.550.769.645 lei, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 898/30 din 5 septembrie 2005, prin declinare, iar la termenul de judecată din 18 noiembrie 2005, reclamanta SC T. SA a formulat note de ședință și o precizare de acțiune, privind natura juridică a cererii, subliniind că acțiunea civilă introdusă la data de 3 martie 2005, a fost o acțiune în grănițuire menită să reconstituie vechiul hotar, însă ulterior, raportat la apărările pârâtei care a înțeles să opună reclamantei, proprietara tabulară, un drept de proprietate publică extratabular, acțiunea a dobândit un caracter petitoriu devenind și acțiune în revendicare, sens în care în cauză a fost introdus în temeiul Legii nr. 213/1998 și Ministerul Finanțelor Publice, ca titular al pretinsului drept de proprietate publică, acțiunea civilă fiind de altfel timbrată la valoarea imobilului revendicat.

Prin sentința civilă nr. 230 din 2 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, în dosar nr. 8983/30/2005, nr. format vechi 8983/C/2005, a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că hotarul actual, respectiv gardul de beton edificat de pârâtă în anul 1968, concomitent cu conferirea dreptului de administrare asupra imobilului în litigiu, este cel real, în absența unor probe apte a demonstra deposedarea reclamantei de imobilul revendicat, dobândit prin cumpărare, în limitele hotarelor existente la data transmisiunii, intervenită la 27 august 2004. Prima instanță a subliniat că raportat la dispoziția art. 584C.

civ., care conferă proprietarului dreptul de a îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, judecătorului nu îi este îngăduit a crea un nou hotar, ci el este chemat a-l reconstitui pe cel real, cu alte cuvinte, să identifice limita de graniță originară, stabilită fie prin voința comună și concordantă a proprietarilor, fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege. Prin urmare, stabilirea unui alt hotar decât cel existent în momentul dobândirii terenului, nu poate fi pretinsă și reținută de proprietarul nemulțumit, indiferent că el se prevalează de o serie de înscrisuri și schițe cadastrale, din moment ce hotărârea judecătorească de grănițuire este întotdeauna declarativă și niciodată, în constituire de drepturi sau transformare de drepturi, cu atât mai mult cu cât cartea funciară garantează doar existența dreptului, iar nu și întinderea exactă a acestuia.

În concluzie, prima instanță reține că o eventuală diferență de suprafață „în minus” la o parcelă de teren nu poate fi pusă pe seama „plusului” existent la o parcelă învecinată, regularizarea acestor diferențe urmând a fi realizată prin mijloace juridice de apărare a dreptului de proprietate, cum ar fi acțiunea în revendicare. Raportat la speța de față, revendicarea implică ideea de deposedare a titularului de bunul revendicat, și care trebuie probată. Întrucât în cauză nu s-au administrat probe în acest sens, tribunalul a respins acțiunea civilă care, reține acesta, raportat la existența de peste 30 de ani a gardului despărțitor între proprietățile limitrofe supuse grănițuirii, apare a fi inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC T. SA Timișoara a declarat apel în termen legal la 18 iunie 2007, iar prin motivele de apel depuse în termen legal la 17 septembrie 2007 (fila 16 – 25 dosar apel) a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile și rejudecând în fond cauza, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 530/A din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de reclamanta SC T. SA Timișoara, s-a schimbat în tot sentința civilă și rejudecând, în fond, s-a admis acțiunea civilă, astfel: s-a stabilit linia de hotar ce desparte terenul proprietate de terenul pârâtei, pe aliniamentul C – D- E – F – M – I – K (respectiv din 29 – 30 – 31 – 32 – 33 – 34 – 35 – 36), conform schiței de plan de raportul de expertiză tehnică a expertului Ș.I.

A fost obligată pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara să demoleze gardul de pe aliniamentul actual, iar în caz de refuz a autorizat reclamanta să-l demoleze pe cheltuiala pârâtei. A fost obligată pârâta să procedeze la construirea unui gard comun pe aliniamentul nou ce constituie linia de hotar, respectiv C – D- E – F – H – I – K. A fost obligată pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara să predea reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință suprafața de 25.793 mp, conform expertizei efectuate ce face parte a hotărârii. A obligat pârâta să desființeze de pe acest teren toate construcțiile sau plantațiile existente, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta să le facă pe cheltuiala pârâtei.

S-a reținut de instanța de apel: Prin cererea de chemare în judecată introdusă inițial la Judecătoria Timișoara și declinată apoi în favoarea Tribunalului Timiș, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: stabilirea liniei de hotar ce desparte terenul proprietatea reclamantei –nr.top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timișoara și nr. top. 23491/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timișoara de terenul proprietatea pârâtei nr.top.23492/2, nr. top. 23492/3, nr. top. 23491/2, din C.F.

nr. 18055 Timișoara, obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe aliniamentul actual aflat pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia din urmă ca demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala pârâtei; predarea în deplină posesie a suprafeței de teren de 10.351 mp și 15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în prezent de pârâtă în mod ilegal și obligarea acesteia la construirea unui gard comun pe linia de hotar ce se va stabili; obligarea pârâtei la desființarea tuturor construcțiilor și/sau plantațiilor amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia ca demolarea să se facă de ea pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea cererii, îl constituie dispozițiile art. 584 și urm. C. civ.

și art. 1073 și 1077 C. civ. Scopul și finalitatea prezentei acțiuni civile constituindu-l stabilirea întinderii dreptului real și stabilirea liniei de hotar. Din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea reține că reclamanta este proprietara parcelelor cu nr. top. 23491/3 înscris în C.F. nr. 139916 Timișoara în suprafață de 10.531 mp și nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timișoara în suprafață de 15.206 mp, dobândite prin cumpărare. Terenul în litigiu (proprietatea reclamantei SC T. SA Timișoara și posedat în mod nelegitim de pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara) se află situat pe teritoriul de carte funciară Timișoara, pe Aleea Aradului la ieșirea din oraș, având următoarele repere: la nord terenul proprietatea Statului Român folosit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara cu nr. top.

23492/2, 23492/3, 23491/2 înscrise în C.F. 18055 Timișoara; la vest limita teritoriului administrativ al comunei Dumbrăvița; la sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 și 23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul Selgros și nr. top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul național DN 6 Timișoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public. Terenul în litigiu este descris de două parcele alăturate având următoarele numere top: parcela nordică – 23491/3 în suprafață de 10.531 mp înscris în C.F. 144152 Timișoara (adus din C.F. 139916 și inițial din C.F. 12853 Timișoara); parcela sudică – 23491/1/1/1/3 în suprafață de 15.206 mp înscris în C.F. 139917 Timișoara (adus din C.F. 12853 Timișoara).

Aceste terenuri au aparținut inițial lui K.E. (sub B1) și ele nu au fost expropriate de către Statul Român,astfel că în anul 1992, succesoarei fostului proprietar tabular K.E., numita M.G.E.M., și-a înscris dreptul de proprietate asupra lor, sub B6, cu titlu de moștenire. În anul 1994 are loc prima dezmembrare a nr. top. 23491/1 creându-se parcela 23491/1/1 de 188813 mp de sub B7, reînscrisă în aceeași Coală C.F. sub A I 5. În anul 2000 are loc o nouă dezmembrare a nr. top. 23491/1/1 creându-se parcela 23491/1/1/1 de 186470 mp de sub B10, reînscrisă în aceeași Coală C.F. sub A I 8. La 5 decembrie 2001 E.M. vinde numitei P.D.M. toate parcelele rămase în C.F. 12853 Timișoara (inclusiv cele în speță) la B 13. Noua proprietară dezmembrează la 22 octombrie 2003 sub B 15 parcela 23491/1/1/1 în patru subparcele creându-se în acest moment parcela sudică în speță cu nr. top.

23491/1/1/1/3 de 15.206 mp reînscrisă în C.F. sub A 11. La 6 iulie 2004 M.P. vinde cele două parcele în speță societății I.MP România Industrial Co. SRL Timișoara, aceasta înscriindu-se ca proprietar la B 23. Așa cum rezultă din extrasele de C.F. depuse la dosar, C.F. 12853 Timișoara, poziția B 4, de la proprietarul tabular inițial, K.E. a fost expropriat doar parcela nr. top. 23491/2, în anul 1996, astfel că asupra parcelelor în litigiu, a rămas înscris proprietarul K.E.. La data cumpărării de către reclamanta SC T. SA a acestor parcele, ele erau ocupate și folosite de către pârâta Universitatea și Științe Agricole de Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, fiind delimitate de parcelele învecinate cu un gard de beton, edificat prin anul 1968. Terenul revendicat de reclamantă se învecinează cu terenul proprietatea Statului Român, folosit de către pârâtă, înscris C.F.

18055 Timișoara, parcela cu nr. top. 23492/2, 23492/3 și 23492/2. În acest context, pârâta și-a extins folosința și asupra parcelelor învecinate cu cele proprietatea Statului Român (cele în litigiu), deși, așa cum rezultă și din depoziția martorei M.G.E.M., fosta proprietară tabulară a imobilelor, în calitate de moștenitoare legală a proprietarului tabular inițial, K.E., ea a avut numeroase discuții cu conducerea pârâtei, pentru eliberarea terenului ocupat abuziv din teren proprietatea ei, mai mult, martora precizează că la un moment dat, pârâta s-a oferit să cumpere aceste parcele, astfel se confirmă, încă o dată, recunoașterea ocupării și folosirii fără titlu a acestor parcele de teren. Conform schițelor plan depuse la dosar și a expertizei tehnice efectuate în cauză, linia de hotar stabilită arbitrar de pârâtă, prin edificarea gardului din beton, se află pe aliniamentul A – B, iar limita de proprietate ce separă conform evidențelor de C.F.

terenul aparținând reclamantei SC T. SA de terenul ce aparține Statului Român, îl constituie aliniamentul 29-30-31-32, 33, 34, 35, 36. Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, raportat la probele administrate, astfel că în baza art. 296 C. proc. civ., raportat la art. 584 C. civ., art. 480 C. civ. va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă și rejudecând pe fond, va admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă. Împotriva deciziei au declarat recurs atât pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, cât și pârâta D.G.F.P. Timiș, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.

Recurenta-pârâtă Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate: Instanța de apel, prin decizia civilă nr. 530/2007 a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Timișoara a obligat în mod legal la predarea unor suprafețe de 25.793 mp, nesocotindu-se principiul disponibilității, statuat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. O a doua critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul de casare prevăzut de art. 1304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece decizia nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Se invocă astfel faptul că decizia atacată este practic o copie după motivele de apel depuse de reclamantă, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, precum și faptul că nu s-au consemnat întocmai declarațiile martorei M.E. O altă critică vizează greșita aplicare și încălcare a legii, și anume a art. 584 C. civ., a art. 32 din Legea nr. 7/1996, a art. 23 și art. 44 din Legea nr. 348/2003, fiind astfel evident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor (în calitate de reprezentant al Statului Român), prin D.G.F.P. Timiș a învederat următoarele motive de nelegalitate: Decizia Curții de Apel Timișoara este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), deoarece s-au încălcat prevederile legale cu privire la condițiile impuse de art. 584 C. civ. atribuindu-se în mod nelegal reclamantei o suprafață de teren de 25.793 mp. De asemenea, se invocă faptul că în apel nu au fost stabilite alte împrejurări decât cele stabilite de instanța de fond. Se susține că demersurile reclamantului-apelant sunt fără suport legal, între parcela cu nr. top. 23491/3 și parcela ce aparține Statului Român, nr. 23492/2 există încă din anul 1968 un gard despărțitor – înalt de 2 m, ce a delimitat cele două proprietăți, iar stabilirea altui hotar este inadmisibilă, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se invocă și incidența privind art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., instanța de apel obligând pârâta „Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara” să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 25.793 mp, cu aproape 200 mp mai mult decât a solicitat reclamanta-apelantă; față de această situație de fapt, se apreciază că este corectă soluția instanței de fond. Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prima critică a recurentei Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVB), susținută și de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în cuprinsul motivelor de recurs, vizează incidența art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., critică ce nu poate fi primită: suprafața de teren (25.793 mp) în privința căreia instanța de apel a dispus predarea către reclamantă a fost determinată prin măsurători, în urma efectuării raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. Instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut, pentru a fi incident art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și aceasta deoarece acțiunea dedusă judecății are mai multe capete de cerere, inițial, ea a avut caracterul unei acțiuni în grănițuire, întemeiată pe dispozițiile art. 584 C. civ., pentru ca, ulterior, raportat la apărările pârâtei, care a opus dreptului reclamantei, tabular, un drept de proprietate publică extratabular, să dobândească și un caracter petitoriu, în revendicare, în ce privește terenul deținut de posesorul pârât, acțiune formulată de reclamantă.

Cele două suprafețe de teren cu care reclamanta este înscrisă în C.F. (sub nr. cadastrale 23491/3 și 23491/1/1/1/3) fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, iar diferența de teren de circa „236 mp” despre care recurenta susține că atribuie caracter „plus petita” hotărârii instanței, a rezultat din măsurătorile efectuate de expert. Nu s-a încălcat principiul disponibilității părților, statuat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece instanța a hotărât asupra obiectului cererii deduse judecății – pronunțându-se pe toate capetele de cerere cu care a fost învestită. Nici critica formulată de recurenta-pârâtă „Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara” din Timișoara privind incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., nu subzistă, decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, se reține de către Curtea de Apel Timișoara, ca situație de fapt că terenul în litigiu (proprietatea reclamantei SC T. SA Timișoara și posedat în mod nelegitim de pârâta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara) se află situat pe teritoriul de carte funciară Timișoara, pe Aleea Aradului la ieșirea din oraș, având următoarele repere: la nord terenul proprietatea Statului Român folosit de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara cu nr. top. 23492/2, 23492/3, 23491/2 înscrise în C.F.

18055 Timișoara; la vest limita teritoriului administrativ al comunei Dumbrăvița; la sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 și 23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul Selgros și nr. top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul național DN 6 Timișoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public. Instanța de apel apreciază incidența dispozițiilor art. 584 C. proc. civ., a art. 480 C. civ. și conchide asupra admisibilității acțiunii, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv la cele administrate în faza procesuală a apelului. Nu se poate reține deci, susținerea recurentei în sensul că motivarea deciziei recurate este o „copie” a motivelor de apel, instanța a analizat fiecare motiv de apel, cuprinde motivele de fapt și de drept pe baza căreia s-a format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților, mențiuni prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Nici în privința declarației martorei M.E., nu se poate reține că modul de consemnare a acesteia de către instanță ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece în mod corect Curtea de Apel Timișoara a analizat și a interpretat probele administrate în cauză, inclusiv declarația acestei martore. Prin administrarea și interpretarea probelor, instanța a asigurat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a asigurat „egalitatea armelor”, atât pentru reclamantă, cât și pentru pârâte. Motivul de recurs invocat de ambele recurente, ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu se justifică, deoarece instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale incidente în cauză și nu a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal. În primul rând, corect s-au aplicat prevederile art. 584 C. proc. civ., dispozițiile de drept material incidente în cauză, prin admiterea capătului de cerere privind stabilirea limitei de hotar ce desparte proprietatea reclamantei, cu nr. top. 23491/3, înscris în C.F. 144152 Timișoara și nr. top. 23491/1/1/1/3, înscris în C.F. 139917 Timișoara, de terenul proprietatea pârâtei cu nr. top. 23492/2 nr. top. 23492/3, nr. top. 23491/2 din C.F. 18055 Timișoara, conform schiței de plan a raportului de expertiză tehnică.

Prin acțiunea în grănițuire se urmărește delimitarea liniilor dintre două proprietăți învecinate, dar, în situația în care se solicită, alături de stabilirea hotarului dintre proprietăți, și obligarea pârâtului de a preda suprafața de teren pe care o ocupă fără drept, se analizează și se compară titlurile de proprietate ale părților. În această situație, pe care o regăsim și în litigiul dedus judecății, ne aflăm în prezența unei acțiuni în revendicare, acea acțiune reală, petitorie, prin care neposesorul proprietar solicită a-i fi lăsată în deplină proprietate și posesie un bun imobil, de la proprietarul posesor. Și celelalte dispoziții legale și cum art. 32 din Legea nr. 7/1996, art. 44 din Legea nr. 348/2003, art. 23 din Legea nr. 348/2003, menționate de cei doi recurenți, au fost corect aplicate, neputând atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, recurenta Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara susține în mod neîntemeiat că instanța ar fi obligat-o să suporte în totalitate cheltuielile de grănițuire, afirmație nesusținută, deoarece în mod corect instanța a obligat-o să demoleze gardul și să procedeze la construirea unui gard comun, pe aliniamentul nou ce constituie linia de hotar. Nici prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 nu au fost aplicate greșit sau încălcate de Curtea de Apel, această instanță și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 584 C. civ. și 480 C. civ., precum și pe dispozițiile nr. 1073 și art. 1077 C. civ., și nu pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 7/1996 care statuează că înscrierea provizorie devine opozabilă terților cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiție și în măsura justificării ei.

În privința susținerii primei recurente, privind aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 348/2003, nici aceasta nu poate fi primită, dispoziția instanței, de obligare a pârâtei la desființarea plantațiilor, nu încalcă aceste dispoziții, și nu atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: prin textul de lege sus menționat se condiționează „tăierea nucilor de obținerea unei autorizații”, iar instanța nu a dispus obligarea pârâtei la tăierea acestora, fără autorizație, ci la „desființarea” plantațiilor respective. Critica recurentei, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Timiș, privind motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că „răsturnarea în apel a soluției primei instanțe ar fi neîntemeiată, deoarece în apel nu s-ar fi stabilit alte împrejurări de fapt decât cele avute în vedere de prima instanță”, are un caracter nefondat. Într-o acțiune în revendicare sarcina probei revine reclamantului; pe pârât apărându-l însuși faptul posesiei. Instanța de apel a reținut corect că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului revendicat, făcând aplicarea justă a prevederilor art. 480 C. civ. Art. 295 C. proc. civ. prevede că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în baza art. 296 C. proc.

civ. instanța de apel putând schimba, în tot sau în parte, sentința atacată. Astfel, prin admiterea apelului de către Curtea de Apel Timișoara și schimbarea în tot a sentinței instanței de fond nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale incidente în cauză, așa cum susține recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Timiș. Pentru toate aceste considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă nr. 530/A din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara. În baza art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că recurenții, fiind în culpă procesuală, vor fi obligați la plata onorariului de avocat către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Timiș împotriva deciziei nr. 530/A din 3 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Obligă în solidar recurenții pârâți Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Timiș să plătească intimatei reclamante SC T. SA Timișoara suma de 11900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.