ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Buzău, la nr. 2184/ 114/2007, ca urmare a declinării competenței de

către Judecătoria Buzău, prin sentința nr. 1129 din 27 februarie 2007,

reclamanta SC P.B.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.N. să se

dispună grănițuirea proprietăților părților situate în satul Drâmboca, județul

Buzău, obligarea pârâtului să mute gardul construit de acesta, cu nerespectarea

aliniamentului de hotar, precum și a stâlpilor de beton amplasați în imediata

apropiere a fundației imobilului, casă de locuit, obligarea pârâtului să

desființeze și să mute la distanța legală gardul și cotețele edificate pe linia

de hotar și pe proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că este proprietara imobilului situat în satul Drâmboca, județul Buzău,

format din imobil casă de locuit și terenul în suprafață de 1397 m.p., fiind

vecină cu pârâtul pe latura de est a proprietății, iar pârâtul a schimbat

hotarul ce despărțea proprietățile părților, în mod abuziv, acaparând o parte

din terenul reclamantei.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 577 și următoarele C. civ., art. 584 și următoarele C. civ., art.

610, 615 C. civ. și art. 1073 și următoarele C. civ.

Pârâtul, în temeiul art. 115 și 118 C.

proc. civ., a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea, ca

neîntemeiată, a acțiunii, susținând că nu ocupă nici o suprafață din terenul

proprietatea reclamantei și nu a acaparat, prin mutarea gardului, de-a lungul

acestuia, o suprafață de 3 m din terenul societății.

După administrarea probatoriilor cu

înscrisuri, martori, interogatorii și expertiză tehnică de specialitate, prin

sentința nr. 405 din 27 martie 2008, Tribunalul Buzău, a admis acțiunea

comercială promovată de reclamanta SC P.B.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.N.

și a dispus grănițuirea proprietăților părților, conform variantei D a

completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic V.T.,

a obligat pârâtul să mute gardul pe acest aliniament, să contribuie în mod egal

la cheltuielile de edificare a gardului, după obiceiul locului, în caz contrar

autorizând reclamanta să execute partea din gard care revine pârâtului, pe

cheltuiala acestuia.

Prin aceeași hotărâre pârâtul a fost

obligat să desființeze și să mute la distanță legală construcțiile edificate cu

încălcarea liniei de hotar și să plătească suma de 1627,30 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2052 din

13 august 2002 numitul M.S. (martorul audiat în cauză la cererea reclamantei) a

vândut societății comerciale P.B.C. SRL un imobil, casă de locuit in satul Drâmboca,

în suprafață de 1397 m.p., cu vecinii la N – F.G. pe 21,28 m, la E – M.N. pe

65,01 m, la S - drum județean pe 21,64 m și la V – M.C. pe 63,07 m.

S-a constatat că numitul M.S.,

fratele pârâtului M.N., a dobândit imobilele înstrăinate prin contractul

menționat anterior, în baza unui partaj succesoral, conform sentinței civile nr.

848/2000 pronunțată in dosarul nr. 8082/1999 al Judecătoriei Buzău, iar la

momentul la care reclamanta a cumpărat imobilul teren și construcții în 2002

(conform raportului de expertiză) nu exista gard între proprietăți.

S-a apreciat că potrivit semnelor de

hotar existente la fața locului respectiv un salcâm, cioturile A și B din

schița anexă la raportul de expertiză, linia de hotar era determinată la egală

distanță între cele două case de locuit – C1 proprietatea pârâtului și C3

proprietatea reclamantului, constatându-se că cele două case de locuit C1 și C3

aparținând pârâtului și reclamantei, construcții edificate de mult timp, se

găsesc la aproximativ 2,20 m față de linia de hotar.

Instanța a mai reținut că potrivit

susținerilor reclamantei, la momentul la care a dobândit imobilele, la

insistențele pârâtului, i-a lăsat acestuia o fâșie pe toată lungimea estică,

având o lățime de aproximativ 1 m, pe această linie edificând gardul care

delimita proprietățile părților, însă ulterior pârâtul nu s-a mulțumit cu

această suprafață de teren pe care reclamanta i-a cedat-o și a mutat gardul cu

aproximativ 3 m rezultând o situație absurdă „potrivit raportului de

expertiză”, de obturare a intrării în locuința reclamantei și a construit 5

stâlpi lipiți de locuința C 3 a reclamantului.

S-a mai stabilit că, după mutarea

gardului, acesta a prelungit câteva construcții, respectiv un coteț și un grajd

care se află în prezent pe linia de hotar și chiar pe proprietatea reclamantei,

situație recunoscută de către pârât la interogatoriu, susținând însă că este

proprietatea sa și dovedită atât de declarația martorului P.V. cât și de

planșele fotografice și raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prima instanță a concluzionat că

situația de fapt prezentată anterior rezultă atât din declarațiile martorilor

audiați în cauză, din răspunsurile la interogatoriu, din planșele fotografice

depuse la dosar dar mai ales din raportul și completarea la raportul de

expertiză efectuate în cauză.

Instanța a omologat varianta D din

completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, la alegerea acestei

variante avându-se în vedere faptul că aceasta corespunde ca și configurație

situației existente anterior mutării gardului de către pârât și că acesta și

fratele său, iar ulterior reclamanta au folosit imobile primite de la părinți

pe acest amplasament, în drept făcându-se aplicarea dispozițiile art. 584, 610

și 615 C. civ., a obligat pârâtul să mute gardul pe acest aliniament, să

contribuie în mod egal la cheltuielile de edificare a gardului, după obiceiul

locului, în caz contrar autorizând reclamanta să execute partea din gard care

revine pârâtului, pe cheltuiala acestuia.

Pârâtul a mai fost obligat să

desființeze și să mute la distanță legală construcțiile edificate cu încălcarea

liniei de hotar și să plătească reclamantei 1627,30 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul M.N. care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia nr. 52 din 5 mai 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis apelul declarat de pârâtul M.N., a schimbat în parte sentința,

a dispus grănițuirea conform variatei a IV, refacere raport expertiză Șt.F. și

schiței anexă de la dosar apel.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței privind obligarea pârâtului de a muta gardul pe aliniamentul

corespunzător acestei variante și de a contribui în mod egal la cheltuielile de

edificare a noului gard, după obiceiul locului.

A obligat intimata să plătească

apelantului 2.510,15 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a dispus grănițuirea

proprietăților părților omologând varianta „D” a raportului de expertiză

complet V.T., care a nemulțumit apelantul pârât, deoarece linia de hotar trece

prin construcțiile auxiliare edificate de el, notate cu C2 pe schița raportului

de expertiză de la dosar, iar suprafața de teren atribuită acestuia în varianta

aleasă de instanță este cu 212 m.p. mai mică decât din cea din actele de

proprietate.

În această variantă, apelantului

pârât îi revenea un teren de 2357 m.p. măsurat de expertul V.T., în loc de 2565

m.p., la cât era îndreptățit, potrivit sentinței de partaj nr. 848/2000 a

Judecătoriei Buzău, în timp ce intimata a primit teren în suprafață de 1695

m.p., în loc de 1397 m.p., cât a cumpărat, conform contractului de vânzare

cumpărare autentificat la nr. 2052/2002, respectiv cu 298 m.p. mai mult decât

în actul său de proprietate.

Pentru aceste considerente, instanța

de apel a apreciat ca fiind justificată critica apelantului prin care s-a

susținut că prin grănițuirea dispusă de instanță s-a admis în fapt o acțiune în

revendicare, care nu a fost formulată de către intimata reclamantă,

împroprietărită cu mai mult teren decât suprafața cumpărată prin act autentic,

astfel că în temeiul art. 295 C. proc. civ., s-a dispus completarea

probatoriilor și întocmirea altor variante de grănițuire, care să respecte

actele de proprietate ale părților, conform încheierii din 10 septembrie 2008.

Primul expert desemnat D.I. a

repetat varianta de grănițuire omologată de Tribunalul Buzău prin sentința

apelată, expertul refuzând ulterior să răspundă obiecțiunilor formulate de

părți, astfel că s-a desemnat prin tragere la sorți un alt expert care să

răspundă acestor obiecțiuni, însă acesta a solicitat înlocuirea.

În final, fiind necesară prezența

expertului la fața locului și noi măsurători, s-a întocmit un alt raport de

expertiză de către expertul S.F. completat ulterior cu alte două variante de

grănițuire.

Ambii experți au găsit în urma

măsurătorilor din teren o suprafață mai mare decât cea rezultată din actele de

proprietate ale părților, expertul de la fond V.T. măsurând un teren de 4052

m.p., corespunzător ambelor proprietăți, iar expertul din apel S.F. o suprafață

de 4065 m.p., în loc de 3.962 m.p., cât însumează proprietățile părților,

potrivit actelor de proprietate prezentate de acestea, erori explicabile

deoarece la punerea în executare a sentinței de partaj succesoral nu s-au

folosit mijloace moderne de măsurare, martorul M.S. declarând că nici măcar nu

s-au făcut măsurători.

Din variantele întocmite de expertul

S.F. apelantul pârât M.N. a optat pentru varianta din varianta Anexa I - raport

de expertiză refacere S.F., iar intimata a solicitat în principal respingerea

apelului, iar în subsidiar, omologarea variantei IV - raport de expertiză

refacere expert S.F.

Respectând dreptul de dispoziție al

părților, exprimat în opțiunile fiecăreia dintre acestea, Curtea în temeiul art.

296 C. proc. civ., a admis apelul pârâtului și a omologat această ultimă

variantă solicitată de intimată deoarece :

- varianta de grănițuire propusă de

apelant nu poate fi avută în vedere, întrucât linia de hotar trece pe la

jumătatea casei proprietatea intimatei, apelantului atribuindu-i-se în plus 135

m.p. teren, față de suprafața rezultată din actul de proprietate reprezentat de

sentința nr. 848/2000 a Judecătoriei Buzău, în timp ce intimata primește mai

puțin cu 32 m.p. teren, față de suprafața cumpărată prin contractul

autentificat la nr. 2052/2002;

- varianta a IV-a, solicitată în

subsidiar de intimată este cea mai judicioasă, reușindu-se trasarea hotarului

între proprietățile părților, astfel încât să nu fie afectate construcțiile

aflate pe terenul fiecăreia dintre ele, conform schiței de la dosar apel.

În această variantă, deși apelantul

pârât M.N. este avantajat, deoarece primește în plus 237 m.p. față de suprafața

la care este îndreptățit, potrivit sentinței de partaj nr. 848/2000 a

Judecătoriei Buzău (primește 1634 m.p., în loc de 1397m.p.) iar intimata

primește mai puțin cu 134 m.p. decât terenul cumpărat, respectiv 2431 m.p., în

loc de 2565 m.p., intimata și-a dat acordul pentru această variantă de

grănițuire.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanta SC P.B.C. SRL, cât și pârâtul M.N.

Recurenta-reclamantă a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în

sensul respingerii apelului declarat de pârâtul M.N., menținând sentința nr. 405

din 27 martie 2008 a Tribunalului Buzău, cu obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel și în recurs.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut și a acordat ceea ce nu s-a cerut încălcând principiul

disponibilității, dar și prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.;

- Decizia pronunțată în cauză nu

este motivată în sensul art. 261 C. proc. civ., deoarece nu conține o motivare

în drept, iar în fapt motivarea este insuficientă, conținând elemente străine

de natura pricinii, dar și contradictorii;

- Instanța a greșit pentru că a

calificat incorect poziția recurentei, considerând că a achiesat la apelul

părții adverse;

- În mod incorect instanța a

apreciat că nu există o cerere pentru desființarea și mutarea construcțiilor

improvizate;

- Instanța de apel trebuia să țină

cont de prevederile art. 584 C. civ., dar și de art. 610 C. civ., precum și de

faptul că există putere de lucru judecat în stabilirea liniei de hotar, că

existase o hotărâre de partaj, cu acea ocazie stabilindu-se și linia de hotar.

Recurentul pârât a invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ., în

temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea în totalitate a

deciziei, respingerea cererii de grănițuire a SC P.B.C. SRL ca nefondată, cu

cheltuieli de judecată.

În situația în care instanța

apreciază că se impune grănițuirea celor două proprietăți a solicitat

omologarea variantei anexa I din completările la raportul de expertiză întocmit

de expert S.F. cu menținerea celorlalte cereri ale recurentului, cu cheltuieli

de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurentul a susținut, în esență, următoarele:

- Ca răspuns la obiecțiunile

celeilalte părți, dl. expert ing. S.F. propune două variante, Anexa 4 și Anexa

5 care de fapt sunt Planul E și Planul D din completările la raportul de

expertiză de la fond întocmite de ing. V.T., fără a explica în ce împrejurări

și ce a stat la baza propunerii acestor linii de hotar care îi încalcă dreptul

de proprietate.

- Grănițuirea trebuia să aibă în

vedere sentința civilă nr. 848/2000 privind partajul succesoral.

Pârâtul M.N. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei.

Recursurile sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) și (6) C. proc. civ., se poate cere

casarea unei hotărâri atunci când ea este dată cu încălcarea competenței altei

instanței.

Acțiunea promovată de reclamantă

este o acțiune civilă în grănițuire pentru stabilirea liniei de hotar între

două proprietăți învecinate întemeiată pe art. 584 și urm. C. civ.

Acest tip de acțiune nu poate avea

natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerț

obiectiv, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.

Faptele de comerț obiective sunt actele

juridice și operațiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com.,

considerate ca atare datorită naturii lor și pentru motive de ordine publică,

independent de calitatea persoanei care le săvârșește.

În temeiul art. 4 C. com., actele și

operațiunile săvârșite de comerciant sunt considerate fapte de comerț

subiectiv. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că

ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerțului său, legea

instituind o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile

comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu

rezultă din însuși actul.

Așadar prezumția are caracter

relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condițiile art. 4 C. com.

Acțiunea juridică în grănițuire nu

este generată, ea nu are la bază o faptă de comerț subiectivă, adică un act

juridic (manifestare de voință în scopul producerii de efecte juridice) ori o

operațiune săvârșită de comerciant (societatea reclamantă) cu ocazia

exercitării comerțului său.

Nu sunt incidente nici dispozițiile art.

3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com., care reglementează

faptele de comerț unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial

numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în ce privește acest

act, legii comerciale” deoarece așa cum s-a reținut mai sus, nu a avut loc nici

un act sau operațiune săvârșită de reclamantă, în calitate de comerciant și în

exercițiul comerțului său.

Așadar, natura cererii de chemare în

judecată, în raport de temeiurile de drept invocate este civilă, astfel că

soluționarea unei astfel de cauze este de competența exclusivă a instanțelor

civile conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Cum, în speță, instanțele au

încălcat dispozițiile legale în materia competenței în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele hotărâri și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Buzău ca instanță

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC P.B.C. SRL Săgeata și de pârâtul M.N. împotriva deciziei nr. 52

din 5 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și sentința

nr. 405 din 27 martie 2008 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ, și trimite cauza spre competentă soluționare la

Judecătoria Buzău ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.