ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3273/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3273/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 26 iunie 2006 reclamanții N.N. și N.D.

au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL și P.F.A.,

pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: 1)

obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și

pașnică folosință imobilul casă de locuit și

terenul aferent în suprafață de 429 m.p., situate în județul

Buzău; 2) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1348 din 18

decembrie 2008 Tribunalul Buzău a respins excepțiile

insuficienței timbrării a acțiunii, de inadmisibilitate și

prematuritate invocate de pârâte și a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâta P.F.A. și

excepția de autoritate de lucru judecat/putere de lucru judecat, invocate

de pârâta P.F.A. și a respins acțiunea formulată de

reclamanții N.N. și N.D. în contradictoriu cu pârâții SC E.R.

SRL, prin lichidator judiciar C.M., P.F.A. și chemata în garanție V.M.

și au fost obligați reclamanții la 3.310,10 lei cheltuieli de

judecată sătre pârâta P.F.A. și respinsă cererea de chemare

în garanție.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanța a reținut că în ce

privește excepția insuficientei timbrări a acțiunii,

instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o ca

atare, reclamanții timbrând corespunzător acțiunea formulată,

conform chitanțelor și timbrului judiciar depuse la dosar nr. 6202/2006

al Judecătoriei Buzău și dosarului 3549/2006 vol. 1, în ce

privește excepțiile de inadmisibilitate și de prematuritate,

instanța a constatat că sunt neîntemeiate, din însuși modul de

redactare al acțiunii rezultând că între părți au existat

numeroase litigii, ca urmare a respingerii recursului declarat de

reclamanți împotriva sentinței, prin care a fost admisă cererea

de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

autentificat din 20 noiembrie 1996, imobilele în discuție au fost din nou

vândute reclamanților și pârâtei P.F.A., reclamanții apreciind

că numai prin acțiunea în revendicare își pot apăra dreptul

de proprietate și nu sunt incidente dispozițiilor art. 720

1

C.

proc. civ.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta P.F.A.,

tribunalul a constatat neîntemeiată excepția și a respins-o ca

atare, întrucât pârâta a încheiat cu reclamanta N.D. contractul de societate

autentificat din 2 iunie 1997 privind înființarea pârâtei SC E.R. SRL,

astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză,

respingând și excepția autorității lucrului judecat,

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.,

întrucât între părți nu a mai fost soluționat în fond, un proces

cu obiect - acțiune în revendicare imobil casă și teren, situate

în comuna Merei, jud.Buzău.

Pe fondul cauzei, se reține

prin sentință că potrivit considerentelor sentinței nr. 216/28

ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, coroborat cu

constatările și concluziile expertizelor contabile și tehnice,

efectuate în cauză și răspunsul dat la interogatoriu de N.D.,

rezultă că reclamanții nu au un drept de proprietate asupra

imobilului casă de locuit, construcție care nu mai există

așa cum rezultă din expertiza tehnică, în fapt existând un hotel

pensiune, construit din împrumutul acordat de numitul P.F.S., pârâtei SC E.R.

SRL, așa cum rezultă din sentința nr. 216/2002 a Tribunalului

Prahova, iar cu privire la teren deasemenea, reclamanții nu dețin un

drept de proprietate întrucât acesta a fost adus ca aport în natură la

capitalul social al societății pârâte, considerente pentru care a

respins ca neîntemeiată acțiunea.

Prin decizia nr. 106 din 24 iunie 2009,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții N.N. și N.D. și cererea de aderare la apel formulată

de P.F.A. împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut în esență:

Cu privire la apelul declarat de

reclamanții N.N. și N.D.

Prin compararea titlului de

proprietate al apelanților cu titlul de proprietate al intimatelor pârâte,

pentru aplicarea principiului qui prior tempore potior jure si nemo dat quod

non habet, rezultă că titlul de proprietate al intimatelor pârâte

este mai vechi, anterior titlului de proprietate al apelanților, având

astfel un titlul de proprietate preferabil, apelanții reclamanți se

pot prevala de titlul lor numai ex nunc de la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești.

Totodată, terenul de 429,6 m.p.

a fost adus ca aport în natură la SC E.R. SRL, pe acest teren

edificându-se o nouă construcție, hotel pensiune, așa cum se

constată prin expertiza tehnică efectuată în cauză, unde se

arată că vechea construcție nu mai există, considerente

pentru care în mod corect și legal a reținut că nu au un drept

real de proprietate asupra imobilului.

Pentru toate aceste considerente,

apelul declarat de reclamanți se privește ca nefondat și în

temeiul art 296 C. proc.civ., va fi respins ca atare.

Cu privire la cererea de aderare la

apel formulată de intimata pârâta P.F.A., Curtea de Apel a constatat

că este nefondată cererea de aderare.

Astfel în ce privește, critica

adusă sentinței primei instanțe, că în mod greșit s-a

respins excepția de nulitate a cererii introductive pentru

insuficientă timbrare, critica este nefondată.

Corect și legal s-a respins

excepția insuficientei timbrări a acțiunii, deoarece

acțiunea a fost timbrată corespunzător conform chitanțelor

și timbrului judiciar, depuse la dosar nr. 6202/2006 al Judecătoriei

Buzău și la dosarul 3549/2006 vol.1.

Cu privire la greșita

respingerea a excepției de prematuritate a cererii decurgând din lipsa

procedurii prealabile a concilierii directe, critica adusă sentinței,

este nefondată.

Prin acțiunea formulată,

reclamanții au solicitat să le fie lăsată în deplină

proprietate și posesie imobilul compus din casă de locuit și

terenul în suprafață de 429,6 m.p., situate în județul Buzău,

deci o acțiune în revendicare pentru care nu sunt incidente,

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., cu privire la concilierea

directă a litigiului, pentru că este un litigiu comercial,

neevaluabil în bani, astfel că legal prima instanță a respins

excepția ca nefondată.

Și ultima critică

adusă sentinței prin cererea de aderare la apel, cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte P.F.A.,

critica este nefondată, această intimată a încheiat cu apelanta N.D.

contractul de societate autentificat din 2 iunie 1997, privind înființarea

societății pârâte, SC E.R. SRL, astfel încât intimata pârâtă are

calitate procesuală pasivă.

Împotriva deciziei Curții de Apel

au declarat recurs reclamanții N.N. și N.D., întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. (coroborat cu art.

480 – art. 481 C. civ.) și solicitând admiterea recursului, modificarea în

tot a celor două hotărâri pronunțate în cauză și, pe

fond, admiterea acțiunii în revendicare, așa cum a fost formulată.

În temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 5 C. proc. civ., recurenții arată că la termenul din 24

iunie 2009, când s-a și soluționat cauza, reprezentantul

convențional al recurenților a solicitat instanței de

judecată să amâne judecarea cauzei, motivat de faptul că la acea

dată era angajat într-o altă cauză aflată pe rolul unei

instanțe din Cluj și această cerere a fost respinsă,

deși a fost probată, încălcându-se drepturile procesuale ale

recurenților, nefiind respectate principiile oralității, disponibilității

și contradictorialității, principii consacrate de Codul de

procedură civilă.

În baza dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ., recurenții susțin că decizia Curții de

Apel Ploiești nu cuprinde motivele, atât în fapt cât și în drept, pe

care se sprijină și care să conducă la concluzia

respingerii apelului.

În temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenții critică hotărârea Curții de

Apel pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din

apel.

Arată astfel în esență

că imobilul casă de locuit a fost incorporat în noua construcție

și, prin compararea titlurilor de proprietate rezultă că

reclamanții au un drept real asupra construcției și terenului

mai bine consolidat și anterior pretinsului titlu al pârâților,

terenul nu a ieșit niciodată valabil din patrimoniul comun al

reclamanților, iar prin faptul realizării noii construcții dreptul

de proprietate al reclamanților nu a fost desființat, deoarece

construcția nu a dispărut, ci a fost încorporată în noua

construcție, ce a căpătat o nouă înfățișare,

astfel încât greșit s-a concluzionat că reclamanții nu au un

drept de proprietate asupra casei de locuit.

Mai arată că

hotărârea este dată cu interpretarea eronată a probelor

administrate și aplicarea greșită a legii, deoarece dreptul de

proprietate asupra imobilului casă de locuit și teren a fost

consființit prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în recursul în anulare, hotărâre

irevocabilă prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că

reclamanții au dobândit un drept real de proprietate asupra imobilelor

anterior societății comerciale, de altfel, pârâții nu au decât

un drept de creanță opozabil doar între părți.

La data de 14 mai 2010 și la 13

octombrie 2010, prin care au invocat motive de ordine publică, respectiv

excepția necompetenței materiale a secției comerciale și de

contencios administrativ a Tribunalului Buzău și Curții de Apel

Ploiești, precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC E.R. SRL, solicitând admiterea lor, casarea celor

două hotărâri și trimiterea cauzei spre soluționare la

Judecătoria Buzău, având în vedere că se revendică numai

parterul clădirii și suprafața de teren aferentă.

În legătură cu

excepțiile invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În ce privește excepția

necompetenței materiale de soluționare a cauzei, astfel cum a fost

invocată de recurenți, se constată că nu este

întemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 3951 din 18

septembrie 2006, Judecătoria Buzău, în mod corect și-a declinat competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că

în conformitate dispozițiile art. 56 C. com. litigiul dedus judecății

este comercial, iar obiectul cauzei privește revendicarea unor imobile cu

o valoare de peste 1.000.000.000 lei, așa încât competența soluționării

acestuia revine Tribunalului Buzău, secția comercială. Prin

urmare, normele de competență materială au fost respectate atât

timp cât, față de valoarea bunurilor revendicate tribunalul a fost

competent să judece cauza, ca primă instanță, în temeiul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Nici excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate nu este întemeiată,

întrucât în cauză a fost stabilit cadrul procesual, iar reclamanții

au precizat cu cine înțeleg să se judece.

Asupra recursului declarat de

reclamanți, din examinarea criticilor formulate, în raport de actele

dosarului, de hotărârile pronunțate în cauză, precum și de

dispozițiile legale incidente speței, se constată următoarele:

Critica recurenților

formulată prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

nu este întemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1)

C. proc. civ. instanța poate acorda un singur termen pentru lipsa părților

temeinic motivată, așa încât acordarea termenului solicitat este un

apanaj al instanței, în funcție de justețea și motivarea

cererii, și nu o obligație. Pe de altă parte, se constată

că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 156 alin. (2)

C. proc. civ., întrucât instanța, refuzând amânarea judecării cauzei,

a amânat pronunțarea dând posibilitatea părților să

dispună concluzii scrise, împrejurare în care nu se confirmă

susținerile recurenților privind încălcarea drepturilor

procesuale și a unor principii, de bază ale Codului de procedură

civilă.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită de

vreme ce decizia Curții de Apel cuprinde motivele pe care se

sprijină, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii, iar instanța nu este ținută să răspundă

tuturor argumentelor utilizate de părți în susținerea

poziției lor procesuale, ci să-și motiveze convingător

soluția adoptată, prin admiterea sau respingerea argumentată a

tuturor apărărilor formulate în cauză.

Susținerile întemeiate de

reclamante pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt

întemeiate, întrucât ambele instanțe au reținut judicios că în

raport de considerentele sentinței nr. 216 din 28 ianuarie 2002 a

Tribunalului Prahova coroborate cu constatările și concluziile

expertizei tehnice efectuate în cauză, precum și cu răspunsul la

interogatoriu dat de reclamanta N.D. acțiunea în revendicare nu este

întemeiată, pentru că reclamanții nu au un drept de proprietate

asupra imobilului, casă de locuit, care nu mai există, pe terenul

adus ca aport în natură la societate existând un hotel construit din

împrumut acordat de P.F.S. societății pârâte SC E.R. SRL.

Din compararea titlurilor de

proprietate a rezultat că titlul de proprietate al pârâților este

anterior titlului de proprietate al reclamanților și, prin urmare,

preferabil.

Corect s-a reținut și

că reclamanții nu dețin un drept de proprietate nici asupra

terenului, de vreme ce acesta a fost adus ca aport în natură la capitalul

social al pârâtei SC E.R. SRL.

În fine, corect s-a stabilit și

că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., prin invocarea unei

decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât timp

cât între părțile din prezentul litigiu nu a mai fost soluționat

pe fond un alt proces având ca obiect o acțiune în revendicare imobil

casă și teren, situate în comuna Merei, județul Buzău.

În consecință,

reținându-se că recurenții reclamanți nu au formulat niciun

motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ

prevăzute să conducă la casarea sau modificarea deciziei Curții

de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va

respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții N.N. și N.D. împotriva deciziei nr. 106 din 24 iunie 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.