ÎCCJ, Decizia nr. 167/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Decizia nr. 1119 din 20 februarie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală a respins contestația în anulare formulată de I.C. împotriva

Deciziei nr. 3952 din 16 mai 2007, pronunțată de aceeași instanță.

Analizând cerințele

de admisibilitate a contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art.

317 și art. 318 C. proc. civ., instanța supremă a reținut că motivele invocate

de contestatoare nu se subscriu cazurilor de nulitate indicate, iar prin hotărârea

a cărei retractare a fost solicitată, instanța a constatat inadmisibil un

recurs, declarat de către aceeași parte, împotriva unei hotărâri irevocabile.

Împotriva acestei

hotărâri, contestatoarea I.C. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 341

din 19 mai 2008, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție a respins recursul, ca inadmisibil.

S-a reținut în

considerentele deciziei astfel pronunțate, că hotărârea contestată a dobândit

caracter irevocabil odată cu soluționarea primului recurs declarat în cauză și,

prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de

reformare.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, la data de 26 mai 2008, I.C. a formulat o nouă contestație în

anulare, invocând motivele de nulitate prevăzute de dispozițiile art. 317 pct.

1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 411

din 23 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.

S-a reținut de către

instanța supremă că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează între

cazurile de nulitate prevăzute de dispozițiile art. 317 sau art. 318 C. proc.

civ., așa încât contestația nu poate fi primită.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri, contestatoarea I.C. a declarat un nou recurs.

Prin Decizia nr. 63

din 26 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța supremă,

potrivit practicii și soluțiilor constante pronunțate în prezenta cauză, a

subliniat că hotărârea atacată este irevocabilă și nu mai poate fi supusă unei

noi căi de reformare, în conformitate cu principiul unicității căii de atac.

La data de 4

februarie 2009, recurenta I.C. a formulat o nouă contestație în anulare.

Prin cererea depusă

la dosarul cauzei la data de 24 aprilie 2009, contestatoarea a solicitat

suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în Anexa c din

Legea nr. 304/2004, ale art. 17 alin. (2), ale art. 22 și ale art. 23 din

același act normativ, precum și ale art. I pct. 9 din Legea nr. 138/1997.

Prin Decizia nr. 424

din 18 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători

a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.

Instanța supremă a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,

„hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului”.

S-a reținut,

totodată, că noțiunea de hotărâre irevocabilă, în sensul prevăzut de dispoziția

evocată, vizează o hotărâre pronunțată de o instanță de control judiciar legal

învestită cu soluționarea unei căi de reformare, în limitele prevăzute de

dispozițiile art. 304 ori 304

1

C. proc. civ.

Instanța supremă a

subliniat în acest sens că, prin hotărârea contestată, recursul declarat de

către aceeași parte împotriva unei hotărâri, pronunțate în etapa contestației

în anulare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins ca

inadmisibil, caracterul fondat al excepției de inadmisibilitate a căii de atac

împiedicând instanța la a analiza motivele de recurs evocate. Așa fiind,

cerința impusă de textul legal evocat nu era îndeplinită.

S-a conchis că,

cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Constatând caracterul

fondat al excepției de inadmisibilitate a căii de atac, excepție dirimantă și

de fond, în raport cu care instanța nu mai este ținută a mai cerceta în fond

cauza, Înalta Curte a apreciat că cererea contestatoarei, privind sesizarea

Curții Constituționale, nu mai putea fi primită și nici supusă vreunei analize,

având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită.

Împotriva acestei

hotărâri, contestatoarea I.C., a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 785

din 19 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5039/1/2009 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, recursul a fost respins ca

inadmisibil, reținându-se că hotărârea atacată nu mai putea fi supusă reformării,

având caracter irevocabil.

La data de 23

octombrie 2009, I.C. a formulat contestație în anulare împotriva acestei din

urmă hotărâri.

Prin cererea depusă

la dosarul cauzei la data de 20 ianuarie 2010, contestatoarea I.C. a depus la

dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a Anexei nr. 1 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, precum și a art. 19 alin. (2), art. 24 și 25 și art. I

pct. 9 din Legea nr. 138/1997.

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac cu

care a fost învestită, excepție invocată de instanță din oficiu.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 72 din 25

ianuarie 2010, a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția se impune, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și art.

318 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de

retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.

La data de 20 mai

2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs I.C., invocând

prevederile art. 320 alin. (3) și ale art. 204 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că, prin hotărârea atacată, s-au încălcat prevederile art. 29 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992 și ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța nu

s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate formulată.

Prin memoriul

(intitulat „precizări”), depus la dosar în data de 27 septembrie 2010,

recurenta I.C. a invocat din nou excepția de neconstituționalitate a Anexei 1

lit. c), art. 19 alin. (2), art. 24 și art. 25 din Legea nr. 304/2004 și a art.

I pct. 9 din Legea nr. 138/1997 și a reiterat, și în această etapă procesuală,

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 717 din 25

octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, reținând că o hotărâre

irevocabilă, cum este cazul celei atacate în cauză, nu poate fi supusă

reformării pe calea recursului.

La data de 12

noiembrie 2010, împotriva ultimei decizii menționate, a formulat contestație în

anulare recurenta I.C., invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și alin.

(2) și ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatoarea a

susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, hotărârea este

rezultatul unei erori, deoarece consideră că recursul era neîntemeiat pe lege

și „ca atare nu poate fi inadmisibil” și că s-au încălcat prevederile art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța nepronunțându-se asupra excepțiilor de neconstituționalitate

formulate.

Prin „precizările”

atașate la dosar la data de 21 februarie 2011, contestatoarea a solicitat, în

plus „casarea” și a altor 11 hotărâri, precum și trimiterea cauzei la

Tribunalul Olt, pentru a se pune pe rol apelul pe care l-a declarat împotriva

Sentinței civile nr. 3047/2006 a Judecătoriei Slatina.

Înalta Curte, în

considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza, cu

prioritate, admisibilitatea căii de atac cu care este învestită.

Admisibilitatea căii

extraordinare de atac, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ,

se examinează, restrictiv, în raport cu motivele de anulare prevăzute de art.

317 și art. 318 C. proc. civ., iar retractarea hotărârii atacate este

condiționată de caracterul fondat al acestora.

Astfel, din economia

dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ. rezultă patru cazuri de

anulare.

Cazurile de nulitate

prevăzute de dispozițiile art. 317 și ale art. 318 C. proc. civ., invocate de

contestatoare, vizează, însă, în mod evident, o hotărâre pronunțată de o

instanță de recurs legal învestită, ceea ce nu se regăsește în speță, completul

de 9 judecători respingând recursul contestatoarei, ca inadmisibil.

Astfel, așa cum s-a

expus, prin hotărârea contestată, recursul declarat de către aceeași parte

împotriva unei hotărâri pronunțate în contestație în anulare de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, a fost respins ca inadmisibil, caracterul fondat

al excepției inadmisibilității căii de atac împiedicând instanța la a analiza

fondul recursului. Așa fiind, cerința impusă de textul legal evocat nu este

îndeplinită.

Prin dispozițiile

legii procesual civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele

examinării unei hotărâri. În cazul contestației în anulare, dacă s-ar crea

limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul extraordinar al căii de

atac, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în

sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.

Se constată, așadar,

că cererea nu este admisibilă, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de I.C. împotriva Deciziei nr.

717 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de

9 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.