ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 36 din 27 ianuarie 2010,

Tribunalul Bistrița Năsăud a respins acțiunea formulată de reclamantul K.I. în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de D.G.F.P. Bistrița Năsăud reținând că infracțiunea de neprezentare la

încorporare pentru care a fost condamnat reclamantul la pedeapsa de 3 ani

închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C.

pen. nu are caracter politic.

In considerente s-a reținut că

reclamantul s-a opus încorporării pe motive religioase, întrucât fiind adeptul

cultului Martorii lui Iehova, credința nu îi permite satisfacerea serviciului

militar.

De altfel, prin decizia în interesul

legii nr. 32/2009 s-a dispus, obligatoriu pentru instanțe, că p

ersoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra

capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen.,

săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate

persoanelor persecutate din motive politice.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamantul învederând că legea nu definește noțiunea

de condamnare politică și, ca atare, instanța este cea care trebuie să

stabilească acest caracter pe baza probelor administrate. Susține că refuzul la

încorporare datorat convingerilor religioase echivalează cu o opoziție

neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, iar condamnarea

pentru această faptă are caracter politic.

Curtea de Apel

Cluj, prin decizia nr. 133 A din 13 mai 2010 a respins apelul și a menținut

sentința.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că legea nu

definește noțiunea de condamnare politică și, ca atare, instanța este cea care

trebuie să stabilească acest caracter pe baza probelor administrate și că

refuzul la încorporare datorat convingerilor religioase echivalează cu o

opoziție neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, iar

condamnarea pentru această faptă are caracter politic.

Recursul nu este fondat.

R

eclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea unei

infracțiuni de drept comun, fără să urmărească împotrivirea față de regimul

totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Constituția României din anul 1965, a garantat în art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, iar prin art. 40 a instituit obligația îndeplinirii serviciul militar.

Față de aceste dispoziții,

condamnările în temeiul art. 334 și art. 335 C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunilor de insubordonare sau de neprezentare la încorporare, nu pot fi

înțelese ca încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

ori ca negări și nerespectări ale drepturilor civile și politice.

Asemenea condamnări, nu au fost

dispuse pe criteriul apartenenței la un anumit cult religios, în speță

"Martorii lui Iehova", ci pentru săvârșirea unor fapte strict

determinate de norme penale, iar problema libertății de conștiință și de

religie în legătură cu obligația de satisfacere a stagiului militar, nu poate

fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea

perioadă, deoarece nu are la bază raționamente ce țineau de valorile comuniste,

ci de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

Infracțiunea pentru care reclamantul

a fost condamnat, există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres,

iar actuala Constituție prevede printre puținele obligații ale cetățenilor

români, și pe aceea de apărare a țării.

Ca atare, restrângerea libertății de

conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, în

fostul regim comunist, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul

instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru

menținut și în perioada post-decembristă, până la reglementarea serviciului

militar alternativ și apoi a celui profesionist.

De altfel, în practica CEDO, prin

Hotărârea Comisiei din 14 octombrie 1985 în cauza Johansen contra Norvegiei,

s-a decis că dispozițiile art. 4 parag. 3 lit. b), nu obligă statele

contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar,

pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință,

obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției.

Ca atare, în speță nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (4) și de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009, pentru a se constata caracterul

politic al infracțiunii de drept comun și a i se acorda reclamantului daunele

morale solicitate.

Față de aceste considerente recursul

se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 133 A din 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie

2011.