ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7690/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita la 18 martie 2010, reclamantul S.P.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, în perioada 1980 - 1990, precum și a condamnărilor pronunțate prin Sentințele penale nr. 138/1981 și nr. 124/1982 de către Tribunalul Militar Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, iar, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor abuzive aplicate de către securitate atât înainte cât și după condamnare, precum și ca urmare a condamnării dispuse prin sentința penală.

Tribunalul Harghita, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 2331 din 30 iunie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al condamnărilor penale dispuse prin Sentințele penale nr. 138 din 1 iulie 1981 și nr. 124 din 3 august 1982, pronunțată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, prin care reclamantul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni, respectiv la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de neprezentare la încorporare. A fost obligat pârâtul la 24.000 euro, echivalentul în RON, conform cursului B.N.R. de la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei prin detenție timp de 2 ani. A fost obligat pârâtul la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin hotărârile judecătorești menționate, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, deși Constituția din 1965 garanta ca și drept fundamental libertatea conștiinței, astfel că sancționarea penală a acestuia s-a făcut din considerente politice, în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, deoarece statul nu a găsit forme alternative de efectuare a stagiului militar de către persoanele care refuzau în mod justificat îndeplinirea acestei obligații datorită convingerii lor religioase, în speță apartenenței la cultul „Martorii lui Iehova”.

Pentru considerentele expuse, s-a constatat întrunirea cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, iar sub aspectul cererii având ca obiect obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, apreciind că respectiva solicitare este întemeiată în parte, în sensul acordării sumei de câte 1000 euro pentru fiecare lună de detenție. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, solicitând schimbarea integrală în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

S-a susținut că, întrucât condamnările pentru cele două infracțiuni nu au fost dispuse pe criteriul apartenenței la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte strict determinate de norme penale, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie conform prevederilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, persoanele condamnate nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia civilă nr. 178 A din 2 decembrie 2010, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul respingerii petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri. S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat ca nefondate criticile invocate de pârât sub aspectul admiterii de către prima instanță a cererii privind constatarea caracterului politic al celor două condamnări penale dispuse împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută și pedepsită de art. 354 alin. (2) C. pen., cu motivarea că, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al unei condamnări este condiționat nu de natura infracțiunii, ci de scopul urmărit prin săvârșirea acesteia, scop definit în mod expres de legiuitor în cuprinsul O.U.G. nr. 214/1999. S-a considerat că, prin dispozițiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009, sfera condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.

S-a apreciat că un argument în același sens rezidă din conținutul art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, în acest context infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul vizând afirmarea, respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, respectiv acela de a-și exercita liber cultul religios. Instanța de apel a reținut, totodată, că este lipsită de relevanță sub aspectul examinat, invocarea în cauză a Deciziei nr. 32/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, deoarece acesta a avut ca obiect interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, Curtea a constatat că se impune reformarea hotărârii primei instanțe în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. S-a considerat că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea în M. Of., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

S-a reținut că, deși termenul de 45 de zile anterior menționat nu era expirat la data soluționării apelului, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, iar conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.P., criticând-o ca nelegală numai în ceea ce privește neacordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Dezvoltând motivele de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că s-a încălcat principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Reclamantul a arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice. Acesta a mai învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără fundament juridic și etic, neproducându-se efectele sale reparatorii. Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate de recurentul-reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Așa cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of.

a deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, dată la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Or, în speță, la data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității. Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată, deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 178/A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2011.