ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7690/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Harghita la 18 martie 2010, reclamantul S.P. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se constate, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr.

221/2009, caracterul politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de

către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de „propagandă împotriva

orânduirii socialiste”, în perioada 1980 - 1990, precum și a condamnărilor

pronunțate prin Sentințele penale nr. 138/1981 și nr. 124/1982 de către

Tribunalul Militar Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la

încorporare, iar, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

să fie obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 euro, cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor abuzive aplicate de

către securitate atât înainte cât și după condamnare, precum și ca urmare a

condamnării dispuse prin sentința penală.

Tribunalul Harghita,

secția civilă, prin Sentința civilă nr. 2331 din 30 iunie 2010, a admis în

parte acțiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al condamnărilor

penale dispuse prin Sentințele penale nr. 138 din 1 iulie 1981 și nr. 124 din 3

august 1982, pronunțată de Tribunalul Militar de M.U. Cluj, prin care

reclamantul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni, respectiv la 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor de neprezentare la încorporare.

A fost obligat

pârâtul la 24.000 euro, echivalentul în RON, conform cursului B.N.R. de la data

plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea cu executarea pedepsei prin detenție timp de 2 ani.

A fost obligat

pârâtul la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, prin hotărârile judecătorești

menționate, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de

neprezentare la încorporare, deși Constituția din 1965 garanta ca și drept

fundamental libertatea conștiinței, astfel că sancționarea penală a acestuia

s-a făcut din considerente politice, în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr.

221/2009, deoarece statul nu a găsit forme alternative de efectuare a stagiului

militar de către persoanele care refuzau în mod justificat îndeplinirea acestei

obligații datorită convingerii lor religioase, în speță apartenenței la cultul

„Martorii lui Iehova”.

Pentru considerentele

expuse, s-a constatat întrunirea cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009, iar sub aspectul cererii având ca obiect obligarea Statului

Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare,

tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege,

apreciind că respectiva solicitare este întemeiată în parte, în sensul

acordării sumei de câte 1000 euro pentru fiecare lună de detenție.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita,

solicitând schimbarea integrală în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

S-a susținut că,

întrucât condamnările pentru cele două infracțiuni nu au fost dispuse pe

criteriul apartenenței la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte

strict determinate de norme penale, în cauză nu sunt incidente prevederile

Legii nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 32 din 16

noiembrie 2009, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, obligatorie conform prevederilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

s-a stabilit că pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării,

prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință,

persoanele condamnate nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor

persecutate din motive politice.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin

Decizia civilă nr. 178 A din 2 decembrie 2010, a admis apelul pârâtului și a

schimbat în parte hotărârea atacată în sensul respingerii petitului având ca

obiect acordarea de despăgubiri. S-au menținut celelalte dispoziții din

hotărârea atacată.

Prin considerentele

deciziei, instanța de apel a apreciat ca nefondate criticile invocate de pârât

sub aspectul admiterii de către prima instanță a cererii privind constatarea

caracterului politic al celor două condamnări penale dispuse împotriva

reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare,

prevăzută și pedepsită de art. 354 alin. (2) C. pen., cu motivarea că, raportat

la prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al

unei condamnări este condiționat nu de natura infracțiunii, ci de scopul

urmărit prin săvârșirea acesteia, scop definit în mod expres de legiuitor în

cuprinsul O.U.G. nr. 214/1999.

S-a considerat că,

prin dispozițiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr.

221/2009, sfera condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri

reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr.

118/1990.

S-a apreciat că un

argument în același sens rezidă din conținutul art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999,

în acest context infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul vizând

afirmarea, respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental

garantat de Constituție, respectiv acela de a-și exercita liber cultul

religios.

Instanța de apel a

reținut, totodată, că este lipsită de relevanță sub aspectul examinat,

invocarea în cauză a Deciziei nr. 32/2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, deoarece

acesta a avut ca obiect interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.

1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește

cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare, Curtea a constatat că se impune reformarea hotărârii primei

instanțe în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care au fost declarate

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

S-a considerat că,

potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea în M. Of., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după

caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată

neconstituțională, este suspendată de drept.

S-a reținut că, deși

termenul de 45 de zile anterior menționat nu era expirat la data soluționării

apelului, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai

pot fi aplicate în cauză, suspendarea echivalând cu inexistența normei

juridice, iar conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a art. 147

alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat

neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii,

ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în

care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.P., criticând-o

ca nelegală numai în ceea ce privește neacordarea daunelor morale, ca urmare a

declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Dezvoltând motivele

de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul a susținut că s-a încălcat principiul neretroactivității

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Reclamantul a arătat

că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr.

221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita

despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.

Acesta a mai

învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără

fundament juridic și etic, neproducându-se efectele sale reparatorii.

Intimata Direcția

Generală a Finanțelor Publice Harghita, în reprezentarea Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurentul-reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Așa cum corect a

reținut instanța de apel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în condițiile în

care au fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

în M. Of. a deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind

suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale de la data

publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins în art. 31 din

Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul

legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, dată la care a devenit

obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc.

civ.

Astfel, s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține

că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui

text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității.

Întrucât norma

tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă,

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată,

deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamantul

nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă

vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei nr. 178/A din 02

decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 01 noiembrie 2011.