ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2671/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2671/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 29 iulie 2009, reclamantul B.J. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Finanțelor Publice Harghita pentru a se constata caracterul politic al

condamnării penale dispuse prin sentința penală nr. 156 din 6 septembrie 1983

pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la

încorporare; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro

(echivalentul în lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnarea cu executare în detenție pe o durată de 1 an.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că infracțiunea pentru care a fost condamnat are

un vădit caracter politic întrucât condamnarea la care a fost supus este o

consecință a faptului că face parte din cultul religios „Martorii lui Iehova”

iar convingerea sa religioasă l-a împiedicat să pună mâna pe armă, acest lucru

fiind în contradicție totală cu convingerile sale religioase.

A învederat că

aspectul politico-religios al refuzului său de a satisface stagiul militar,

rezultă atât din modul în care atât el cât și celelalte persoane aflate în

situația lui au fost tratați pe durata cercetării penale și a executării

pedepsei, fiind în permanență supravegheați și cercetați de organele de

securitate, practică continuată și după executarea pedepsei. A arătat că, spre

deosebire de infractorii de drept comun, nu au beneficiat de instituția

liberării condiționate, executând pedepsele aproape integral, dar și că după

eliberare au fost privați de exercițiul tuturor drepturilor civile, inclusiv

cele constituționale, cu referire specială la libertatea de religie și

conștiință.

Din acest motiv, în

mod constant comisia constituită în cadrul Ministerului Justiției în baza O.G.

214/1999 privind acordarea calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a

stabilit caracterul politic al condamnărilor penale atât pentru săvârșirea

infracțiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută și pedepsită de art. 354

C. pen., cât și pentru săvârșirea infracțiunii de insubordonare prevăzută și

sancționată de art. 503 din Codul Justiției Militar de către adepții cultului

religios „Martorii lui Iehova”.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 138 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Harghita, a admis acțiunea

reclamantului B.J., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Harghita, constatând caracterul politic al condamnării penale a reclamantului,

dispusă prin sentința penală nr. 156 din 6 septembrie 1983, pronunțată de

Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 1146/1978, prin care reclamantul a fost

condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

neprezentare la încorporare.

Prin aceeași hotărâre

pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 30.000 Euro,

echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, precum și la plata sumei de 2.500 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de neprezentare la

încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentința de

condamnare s-a încălcat libertatea la gândire și conștiință a reclamantului, de

apartenență la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un

drept fundamental al reclamantului, reglementat și de art. 9 din Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului și care nu poate forma obiectul unor

restrângeri în afara situațiilor prevăzute de lege.

Infracțiunea pentru

care reclamantul a fost condamnat dobândește natura unei infracțiuni politice,

deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire și de conștiință religioasă, cu

mențiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului

politic instaurat de dictatura comunistă în acea perioadă în România.

Astfel, infracțiunea

a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării

serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenența

la un anume cult religios sau din alte motive de conștiință refuzau executarea

serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale,

rezultate din acest refuz.

Potrivit art. 2 alin.

(1), lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din

motive politice infracțiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea

drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale.

Reclamantul, prin

neprezentare la încorporare, a urmărit să i se respecte unul din drepturile

sale civile fundamentale și anume libertatea de gândire, conștiință și religie

și implicit dorința de a i se respecta dreptul de a aparține unui cult

religios.

Instanța a reținut

că, ținând cont de durata detenției, modalitatea de desfășurare a urmăririi

penale și a executării pedepsei, precum și de starea de nesiguranță și tensiune

la care a fost supus reclamantul, se justifică obligarea Statului Român la

plata sumei de 30.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare și executarea pedepsei.

Prin decizia nr. 55 A

din 4 mai 2010, Curtea de Apel Tg. Mureș a admis apelul pârâtului împotriva

sentinței tribunalului care a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter

politic și condamnarea pronunțată în această perioadă, pentru orice alte fapte

prevăzute de legea penală (decât cele de la alin. (2), dacă prin săvârșirea

acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999.

Art. 2 alin. (1) lit.

d) din O.U.G. nr. 214/1999 prevede că sunt infracțiuni săvârșite din motive

politice infracțiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor și

libertățile fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor

civile, politice, economice, sociale și culturale.

Instanța a constatat

că textul legal menționat nu este incident în cauză, întrucât condamnarea

pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare nu

poate fi înțeleasă ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice,

sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituția

garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, prevedea

obligativitatea serviciului militar (art. 40) pentru toți cetățenii fără nicio

discriminare pe criterii religioase.

Condamnarea

reclamantului pentru refuzul la încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta

ar fi luptat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, ci

pentru că a refuzat să-și îndeplinească obligația ce-i revenea în calitate de

cetățean al statului român, aceea de a efectua stagiul militar. Această

obligație nu avea la bază raționamente care să țină de valorile comuniste, nu

ținea de regimul dictatorial, ci era o îndatorire care revenea tuturor

cetățenilor români apți să efectueze serviciul militar, fără nici un fel de

discriminare.

Scopul Legii nr.

221/2009 este de a repara prejudiciile cauzate persoanelor care au suferit

condamnări în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru săvârșirea unor

fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar. Astfel,

în situația analizării caracterului politic al unei condamnări, în sensul

actului normativ menționat, trebuie să se aibă în vedere existența unei

legături între condamnare și săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,

care să aibă ca scop împotrivirea la regimul comunist.

Așadar, în înțelesul

Legii nr. 221/2009, nu orice faptă care avea ca obiect apărarea drepturilor și

libertăților fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci

numai dacă prin săvârșirea acesteia se urmărea împotrivirea la regimul

comunist.

Prin urmare,

condamnarea reclamantului pentru infracțiunea de nesupunere la încorporare nu a

fost dispusă nici pentru că reclamantul s-ar fi împotrivit regimului totalitar,

nici pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unei fapte

prevăzută de normele penale, care privesc organizarea și legiferarea modului de

efectuare a stagiului militar.

Astfel, s-a conchis

că nu se poate considera că scopul instituirii obligației de efectuare a

serviciului militar a fost determinat de rațiuni politice specifice regimului

comunist, întrucât ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a

regimului politic existent la acea dată.

În absența unui

asemenea scop al incriminării ori al săvârșirii faptei, nu se pune problema

existenței unei infracțiuni, respectiv a unei condamnări cu caracter politic.

Restrângerea

libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar

obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional

și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în

perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și

apoi a celui profesionist.

Din această

perspectivă, instanța a constatat că infracțiunea pentru care reclamantul

intimat a fost condamnat nu constituie o condamnare cu caracter politic în

sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, acțiunea fiind respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a Legii nr. 221/2009, întrucât însăși legea specială menționată face trimitere

la O.U.G. nr. 214/1999. Potrivit temeiului de drept invocat în cerere,

caracterul politic al unei condamnări este condiționat nu de natura infracțiunii,

ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, scop expres definit de legiuitor prin

dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999.

Este lipsit de

relevanță dacă dispozițiile constituționale stabileau ca obligație efectuarea

stagiului militar, dacă legislația comunistă sau postcomunistă sancționa penal

săvârșirea unor astfel de fapte, întrucât legiuitorul a avut în vedere doar

scopul urmărit prin săvârșirea faptei, cu referire expresă la dispozițiile art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Cu alte cuvinte, în

aprecierea caracterului politic al condamnării instanța nu trebuie să analizeze

conținutul infracțiunii prin raportare la obligațiile constituționale sau

legislației în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârșirea ei. Această concluzie

se desprinde neechivoc din redactarea textului „constituie, de asemenea,

condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală dacă

prin săvârșirea acestora, s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999”.

De asemenea, prin

dispozițiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009

sfera condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri reparatorii a

fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990

condiționând măsurile reparatorii prevăzute de aceste acte normative de natura

faptelor care trebuie să vizeze strict opoziția politică față de regimul

comunist.

Intenția

legiuitorului de a lărgi sfera persoanelor, beneficiare ale drepturilor ce

izvorăsc din această lege rezultă și din expunerea de motive a actului normativ

de reparație, potrivit căreia „există o serie de persoane ale căror condamnări

de natură politică își produc în continuare efectele dat fiind că faptele care

au constituit obiectul condamnărilor sunt și astăzi prevăzute de legea penală

și nu sunt întrunite condițiile pentru reabilitare de drept”. În această

categorie, susține recurentul au fost incluse persoanele care nu au beneficiat

de o minimă reparație, precum cele care au săvârșit fapte comise cu predilecție

pentru a reprima opozanții regimului totalitar comunist, categorie în care se

încadrează și reclamantul.

A mai fost invocat ca

argument de text și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999 potrivit căruia

„constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au

avut drept scop (…) d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice,

sociale și culturale”. Or, infracțiunea reținută a fi săvârșită și pentru care

reclamantul a fost condamnat, a vizat afirmarea, respectiv recunoașterea și

respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, acela de a-și

exercita liber cultul religios, astfel încât, în realitate, fapta penală

imputată nu reprezintă altceva decât o reprimare mascată a libertății

religioase.

Prin împiedicarea

cetățenilor, care datorită convingerilor religioase nu doresc și nu pot să

presteze serviciul militar prin încorporare în unități militare, la alternativa

de a presta acest serviciu în alte forme și prin aplicarea față de aceștia a

unor sancțiuni penale, s-a dat în fapt expresie politicii regimului comunist de

a nu accepta decât doctrina atee a partidului comunist. Iar refuzul de a primi

arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponență neechivocă față

de principiile statului comunist totalitar, astfel încât condamnările suportate

de credincioși ai diverselor culte religioase în împrejurările menționate au un

vădit caracter politic, necesar a fi constatat de instanță, cu consecința

reparării prejudiciului produs prin condamnarea dispusă în condițiile

menționate.

Recursul nu este

fondat.

Instanța de apel a

procedat la calificarea faptei imputată reclamantului (refuzul de încorporare

pe motive de conștiință religioasă determinat de apartenența la Organizația

religioasă Martorii lui Iehova) în condițiile în care, la fel ca și în situația

Decretului-lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea nr. 221/2009)

nu conținea o definire a acestei fapte ca fiind infracțiune de natură politică.

Refuzul satisfacerii stagiului

militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a țării, indiferent de

natura regimului politic, neputându-se considera ca o manifestare de protest

sau ca act de rezistență față de orânduirea de la acea vreme.

Faptul că obligația

de satisfacere a serviciului militar funcționa față de toți cetățenii apți să

îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se

și în legislația altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de

îndeplinire a unei astfel de obligații nu avea legătură strictă cu regimul

dictatorial.

Dimpotrivă, așa cum a

reținut și curtea de apel, prestarea unui asemenea serviciu viza cadrul

instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, care a

subzistat regimului anterior, până la momentul reglementării serviciului

militar alternativ și apoi a celui profesionist.

În aceste condiții nu

se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni

politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost

protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.

Or, în absența unui

asemenea scop al incriminării, inexistent și în cauza dedusă judecății, nu se

poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale

de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.

Condamnarea pentru infracțiunile

de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi

înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale

și culturale deoarece, în perioada vizată, Constituția garanta libertatea

conștiinței (art. 30), dar în același timp, așa cum s-a menționat, prevedea

obligativitatea serviciului militar (art. 40).

Prin urmare,

condamnările dispuse în acea perioadă pentru cele două infracțiuni analizate nu

au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, astfel cum eronat

susține recurentul, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de normele penale

care vizează organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului

militar.

În acest context,

legal curtea de apel a reținut, raportat și la probațiunea administrată

(inclusiv hotărârea de condamnare) că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din

O.U.G. nr. 214/1999 nu sunt incidente în cauză, condamnarea reclamantului

dispunându-se nu pentru că ar fi luptat pentru respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, ori a celor civile, politice etc., cum

stipulează textul citat, ci pentru refuzul de a îndeplini o obligație legală

ce-i revenea în calitate de cetățean al țării, de a efectua stagiul militar.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.J. împotriva deciziei nr. 55A din 4 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2011.