ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2073/2011

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată

următoarele:

1.

Instanța de fond

Tribunalul

Bistrița-Năsăud prin sentința civilă nr. 172/F din 25 noiembrie 2010 a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.M. împotriva pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru plata sumei de 50.000 euro

cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral prin condamnarea la

executarea pedepsei cu închisoare și pentru constatarea caracterului politic al

condamnării sale.

În

motivarea

acestei sentințe Tribunalul a reținut că reclamantul a fost condamnat la 3 ani

închisoare, prin sentința penală nr. 175 din 15 noiembrie 1984 a Tribunalului

Militar de Mare Unitate Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la

încorporare.

Reclamantul,

chemat în fața Centrului Militar Județean Maramureș și informat că este

încorporat și urmează să se prezinte la UM 01038 Borșa în ziua de 31 august

1984, a declarat că se opune încorporării deoarece aparține credinței „Martorii

lui Iehova" și aceasta îl oprește de la satisfacerea serviciului militar.

Petentul a rămas ferm pe poziție, cu toate stăruințele depuse de instituția

militară de a-i explica necesitatea îndeplinirii obligațiilor militare, el

declarând că înțelege urmările faptelor sale și își asumă consecințele la care

se expune.

Reclamantul

a executat, începând cu 26 octombrie 1984, doi ani de închisoare și a fost pus

în libertate la 10 iunie 1986 pedeapsa fiind grațiată în întregime.

Tribunalul

în soluționarea cauzei a avut în vedere decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în

soluționarea

unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 prin care s-a decis că

persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de

apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de

conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din

motive politice.

Instanța a

reținut din considerentele hotărârii date în soluționarea recursului în

interesul legii că cel mai adesea pedepsele aplicate pentru asemenea

infracțiunii au fost dispuse nu pentru aderarea la un cult religios, ci pentru

săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea

modului de efectuare a stagiului militar, în exercitarea dreptului suveran al

unui stat de a reglementa participarea tuturor cetățenilor apți, fără nici o

discriminare pe motive religioase sau de altă natură, la îndeplinirea unei

obligații prevăzute prin legea fundamentală și că, prin urmare, condamnările

penale pentru cele două infracțiuni nu au caracter politic.

Tribunalul

a mai reținut că deși decizia în recursul în interesul legii s-a dat în

legătură cu aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 aceasta devine obligatorie

și în contextul procesului în cauză, deoarece dezleagă o problemă de drept

comună ambelor reglementări (Decretul-Lege nr. 118/1990 și respectiv Legea nr.

221/2009). Cele două acte normative deși instituie măsuri diferite, ele urmăresc

realizarea aceluiași scop reparator, de corectare a abuzurilor săvârșite asupra

unor persoane, în mod vremelnic, prin condamnări cu caracter politic,

pronunțate după 6 martie 1945 pentru fapte de împotrivire față de regimul

totalitar.

de apel

Apelul

declarat împotriva sentinței Tribunalului de reclamant a fost respins ca

neîntemeiat prin decizia civilă nr. 155/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel

Cluj.

Pentru

această soluție Curtea de apel a avut în vedere faptul că în mod corect s-a

apreciat că infracțiunile nu au avut caracter politic.

S-a avut

în vedere - de către instanță, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009 -

faptul că preocupările reclamantului au fost numai de natură religioasă, ceea

ce nu a echivalat cu o oponentă neechivocă împotriva principiilor statului

comunist.

S-a mai

observat că în mod corect s-a făcut referire la decizia nr. 32 din 16

septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost publicată

în M. Of. nr. 137/2.03.2010 și care a dezlegat această problemă de drept

statuând în mod expres că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile

contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și 354 C. pen.,

săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate

persoanelor persecutate din motive politice.

Din

considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai reținut

împrejurarea că această problemă, pusă în discuția instituțiilor Consiliului

Europei (Adunarea Parlamentară, Comisia Europeană a Drepturilor Omului) a făcut

obiectul mai multor acte adoptate internaționale prin care s-a decis că

dispozițiile art. 4 parag. 3 lit. b) din Convenție pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (Convenția) nu obligă statele

contractante să prevadă un serviciu de substituție a serviciului militar pentru

cei care nu sunt în măsură să satisfacă din motive de conștiință și că nu

reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție care garantează libertatea de

gândire, conștiință și religie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin

hotărârea din 27 octombrie 2009 cu referire la o condamnare dispusă în 2002

pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de apartenență a

persoanei la Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova" a concluzionat

că art. 9 din Convenție interpretat în lumina dispozițiilor art. 4 parag. 3

lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din

motive de conștiință.

Faptul că

prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție amintită s-a dezlegat problema

de drept care vizează caracterul politic sau nu a unor condamnări penale de

natura celei de care se prevalează și reclamantul în cauză, face aplicabilă

decizia și în cazul de speță în virtutea caracterului obligatoriu al acestei

decizii potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. în scopul uniformizării

jurisprudenței.

3.

Recursul

Reclamantul

a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

S-a

criticat împrejurarea că în mod superficial instanțele au judecat cauza având

în vedere strict dispozițiile deciziei nr. 32/2009

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care

vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990.

S-a arătat

că Legea nr. 221/2009 instituie competența instanței de a stabili caracterul

politic al unor infracțiuni (altele decât cele considerate de drept în mod

limitativ condamnări cu caracter politic) pe bază de probe, iar decizia nr.

32/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dată în aplicarea

dispozițiilor Decretului-Lege nr. 118/1990 și nu în aplicarea Legii nr.

221/2009.

Recurentul

a invocat motivele prevăzute în expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 și

care au determinat elaborarea acestei legi, printre acestea și necesitatea de a

clarifica la cerere de către instanța de judecată a condamnărilor pentru alte

infracțiuni decât cele împotriva statului și care au mascat de fapt condamnări

ale unor persoane, motivate de activitățile acestora.

Recurentul

a mai arătat că fapta de natura celei pentru care a fost condamnat nu este

prevăzută în art. 7 din lege care prevede în mod expres situațiile în care

persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite de lege.

instanței de recurs

Examinând

decizia atacată în raport de actele și lucrările dosarului, se constată ca

fiind nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurent, recursul

urmând a fi respins pentru motivele ce succed:

Potrivit

art. 329 alin. (3) C. proc. civ. dezlegarea dată persoanelor de drept judecate

- prin soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate numai în

interesul legii - este obligatorie pentru instanțe.

Problema

de drept pusă în cauza dedusă judecății era dacă infracțiunea pentru care a

fost condamnat petentul - refuz de prezentare la încorporare - motivat de

apartenența acestuia la gruparea religioasă „Martorii lui Iehova" - poate

fi încadrată în cadrul infracțiunilor cu caracter politic pentru a i se permite

în acest fel petentului să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de

lege.

Decizia

nr. 23/2009 a fost pronunțată în interpretarea și

aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr.

118/1990, act normativ care aidoma Legii nr. 221/2009

urmărește

același scop reparatoriu pentru abuzurile săvârșite asupra unor persoane fizice

prin aceeași modalitate a condamnărilor cu caracter politic pronunțate după 6

martie 1945 pentru fapte de împotrivire față de regimul totalitar.

Ca urmare

în mod corect instanțele au considerat incidența deciziei asupra problemei de

drept dedusă judecății, problemă care a fost rezolvată prin această decizie

indiferent că în cauză ea a fost adusă în discuție pe calea unei acțiuni

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Cum

dezlegarea se referă în mod precis la faptul că pedepsele aplicate pentru

infracțiuni contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și art.

354 C. pen. săvârșite din motive de conștiință cu referire directă la

organizația religioasă „Martorii lui lehova", nu pot beneficia de drepturile

acordate persoanelor persecutate politic, în mod corect s-a făcut aplicarea

acestei dezlegări.

Împrejurarea

că

aceste fapte nu se regăsesc în enumerarea art. 7 din lege care să le excludă

din categoria de condamnări politice nu conduce la concluzia că ce nu este

exceptat devine automat infracțiune cu caracter politic.

O altă

interpretare ar vida de conținut dispozițiile art. 4 care dau în competența

instanței stabilirea, la cerere, a caracterului politic al condamnărilor pentru

alte infracțiuni decât cele enumerate expres ca fiind de drept condamnări

politice.

Instanțele

au făcut în mod corect trimitere la jurisprudența C.E.D.O. care și aceasta a

concluzionat că săvârșirea, din motive de conștiință, a unor fapte prevăzute de

legea penală, nu antrenează, prin aplicarea pedepsei, o încălcare a libertății

de gândire, conștiință și religie.

Constatând

că soluția deciziei atacate de menținere a sentinței de respingere a acțiunii

este legală și temeinică în raport de probele administrate și de dispozițiile

normative incidente corect raportate la cazul dedus judecății, s-a apreciat că

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat nu s-a dovedit în

cauză și ca atare recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva deciziei civile nr.

155/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.