ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2073/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Bistrița-Năsăud prin sentința civilă nr. 172/F din 25 noiembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral prin condamnarea la executarea pedepsei cu închisoare și pentru constatarea caracterului politic al condamnării sale. În motivarea acestei sentințe Tribunalul a reținut că reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 175 din 15 noiembrie 1984 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.

Reclamantul, chemat în fața Centrului Militar Județean Maramureș și informat că este încorporat și urmează să se prezinte la UM 01038 Borșa în ziua de 31 august 1984, a declarat că se opune încorporării deoarece aparține credinței „Martorii lui Iehova" și aceasta îl oprește de la satisfacerea serviciului militar. Petentul a rămas ferm pe poziție, cu toate stăruințele depuse de instituția militară de a-i explica necesitatea îndeplinirii obligațiilor militare, el declarând că înțelege urmările faptelor sale și își asumă consecințele la care se expune. Reclamantul a executat, începând cu 26 octombrie 1984, doi ani de închisoare și a fost pus în libertate la 10 iunie 1986 pedeapsa fiind grațiată în întregime.

Tribunalul în soluționarea cauzei a avut în vedere decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 prin care s-a decis că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

Instanța a reținut din considerentele hotărârii date în soluționarea recursului în interesul legii că cel mai adesea pedepsele aplicate pentru asemenea infracțiunii au fost dispuse nu pentru aderarea la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, în exercitarea dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea tuturor cetățenilor apți, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură, la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală și că, prin urmare, condamnările penale pentru cele două infracțiuni nu au caracter politic.

Tribunalul a mai reținut că deși decizia în recursul în interesul legii s-a dat în legătură cu aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 aceasta devine obligatorie și în contextul procesului în cauză, deoarece dezleagă o problemă de drept comună ambelor reglementări (Decretul-Lege nr. 118/1990 și respectiv Legea nr. 221/2009). Cele două acte normative deși instituie măsuri diferite, ele urmăresc realizarea aceluiași scop reparator, de corectare a abuzurilor săvârșite asupra unor persoane, în mod vremelnic, prin condamnări cu caracter politic, pronunțate după 6 martie 1945 pentru fapte de împotrivire față de regimul totalitar. 2. Instanța de apel Apelul declarat împotriva sentinței Tribunalului de reclamant a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr. 155/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Pentru această soluție Curtea de apel a avut în vedere faptul că în mod corect s-a apreciat că infracțiunile nu au avut caracter politic. S-a avut în vedere - de către instanță, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009 - faptul că preocupările reclamantului au fost numai de natură religioasă, ceea ce nu a echivalat cu o oponentă neechivocă împotriva principiilor statului comunist. S-a mai observat că în mod corect s-a făcut referire la decizia nr. 32 din 16 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost publicată în M. Of. nr. 137/2.03.2010 și care a dezlegat această problemă de drept statuând în mod expres că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

Din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai reținut împrejurarea că această problemă, pusă în discuția instituțiilor Consiliului Europei (Adunarea Parlamentară, Comisia Europeană a Drepturilor Omului) a făcut obiectul mai multor acte adoptate internaționale prin care s-a decis că dispozițiile art. 4 parag. 3 lit. b) din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să satisfacă din motive de conștiință și că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 27 octombrie 2009 cu referire la o condamnare dispusă în 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de apartenență a persoanei la Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova" a concluzionat că art. 9 din Convenție interpretat în lumina dispozițiilor art. 4 parag. 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință. Faptul că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție amintită s-a dezlegat problema de drept care vizează caracterul politic sau nu a unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează și reclamantul în cauză, face aplicabilă decizia și în cazul de speță în virtutea caracterului obligatoriu al acestei decizii potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. în scopul uniformizării jurisprudenței. 3. Recursul Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a criticat împrejurarea că în mod superficial instanțele au judecat cauza având în vedere strict dispozițiile deciziei nr. 32/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990. S-a arătat că Legea nr. 221/2009 instituie competența instanței de a stabili caracterul politic al unor infracțiuni (altele decât cele considerate de drept în mod limitativ condamnări cu caracter politic) pe bază de probe, iar decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dată în aplicarea dispozițiilor Decretului-Lege nr. 118/1990 și nu în aplicarea Legii nr. 221/2009.

Recurentul a invocat motivele prevăzute în expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 și care au determinat elaborarea acestei legi, printre acestea și necesitatea de a clarifica la cerere de către instanța de judecată a condamnărilor pentru alte infracțiuni decât cele împotriva statului și care au mascat de fapt condamnări ale unor persoane, motivate de activitățile acestora. Recurentul a mai arătat că fapta de natura celei pentru care a fost condamnat nu este prevăzută în art. 7 din lege care prevede în mod expres situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite de lege. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată în raport de actele și lucrările dosarului, se constată ca fiind nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurent, recursul urmând a fi respins pentru motivele ce succed: Potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. dezlegarea dată persoanelor de drept judecate - prin soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate numai în interesul legii - este obligatorie pentru instanțe. Problema de drept pusă în cauza dedusă judecății era dacă infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul - refuz de prezentare la încorporare - motivat de apartenența acestuia la gruparea religioasă „Martorii lui Iehova" - poate fi încadrată în cadrul infracțiunilor cu caracter politic pentru a i se permite în acest fel petentului să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Decizia nr. 23/2009 a fost pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990, act normativ care aidoma Legii nr. 221/2009 urmărește același scop reparatoriu pentru abuzurile săvârșite asupra unor persoane fizice prin aceeași modalitate a condamnărilor cu caracter politic pronunțate după 6 martie 1945 pentru fapte de împotrivire față de regimul totalitar. Ca urmare în mod corect instanțele au considerat incidența deciziei asupra problemei de drept dedusă judecății, problemă care a fost rezolvată prin această decizie indiferent că în cauză ea a fost adusă în discuție pe calea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Cum dezlegarea se referă în mod precis la faptul că pedepsele aplicate pentru infracțiuni contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen. săvârșite din motive de conștiință cu referire directă la organizația religioasă „Martorii lui lehova", nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate politic, în mod corect s-a făcut aplicarea acestei dezlegări. Împrejurarea că aceste fapte nu se regăsesc în enumerarea art. 7 din lege care să le excludă din categoria de condamnări politice nu conduce la concluzia că ce nu este exceptat devine automat infracțiune cu caracter politic. O altă interpretare ar vida de conținut dispozițiile art. 4 care dau în competența instanței stabilirea, la cerere, a caracterului politic al condamnărilor pentru alte infracțiuni decât cele enumerate expres ca fiind de drept condamnări politice.

Instanțele au făcut în mod corect trimitere la jurisprudența C.E.D.O. care și aceasta a concluzionat că săvârșirea, din motive de conștiință, a unor fapte prevăzute de legea penală, nu antrenează, prin aplicarea pedepsei, o încălcare a libertății de gândire, conștiință și religie. Constatând că soluția deciziei atacate de menținere a sentinței de respingere a acțiunii este legală și temeinică în raport de probele administrate și de dispozițiile normative incidente corect raportate la cazul dedus judecății, s-a apreciat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat nu s-a dovedit în cauză și ca atare recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva deciziei civile nr. 155/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.