ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7325/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7325/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2347 din 30 iunie

2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

F.L.A., a constat caracterul politic al condamnării acestuia la pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 157 din 06 septembrie 1983

pronunțată de Tribunalul Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii

neprezentare la încorporare; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice să plătească pe seama reclamantului suma de 12.000 euro în echivalent

lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit; potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata cheltuielilor

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 art. 4 alin. (1) persoanele

condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte

fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de

judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1

alin. (3), iar în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din același act

normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în

această perioadă poate solicita instanței obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În baza Sentinței

penale nr. 157 din 06 septembrie 1983 pronunțată de Tribunalul Militar de M.U.

Cluj, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de neprezentare la încorporare, reglementată de art. 354 alin. (1)

C. pen.

Astfel cum rezultă

din Fișa de evidență a deținutului nr. 64 din 29 august 1983, din pedeapsa la

care a fost condamnat, reclamantul a executat în regim de detenție 1 an.

Normele

Constituționale în vigoare în aceea perioadă, prevedeau libertatea religioasă,

statuând în art. 30 alin. (2) că oricine este liber să împărtășească sau nu o

credință religioasă, iar libertatea exercitării cultului religios este

garantată.

Infracțiunea pentru

care reclamantul a fost condamnat dobândește natura unei infracțiuni politice,

deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire si de conștiință religioasă, cu

mențiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului

politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioada în România.

Condamnarea

reclamantului are un substrat politic, drept urmare infracțiunea pentru care a

fost condamnat are un caracter politic în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr.

221/2009, care reglementează că „constituie, de asemenea, condamnare cu

caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat

la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului

comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.”

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999 constituie infracțiuni săvârșite din motive

politice acele infracțiuni care au avut drept scop respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor

civile, politice, economice, sociale și culturale.

Cu referire la

despăgubirile solicitate de reclamant, instanța de fond a avut în vedere actele

depuse la dosarul cauzei precum și probele testimoniale administrate și

apreciind asupra probatoriului, instanța de fond a acordat reclamantului cu

titlu de daune morale suma de 12.000 euro.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Apelantul a susținut,

în dezvoltarea motivelor de apel împrejurarea că infracțiunea pentru care

reclamantul a fost condamnat nu are caracter politic în sensul legii, întrucât,

deși Constituția garanta libertatea de conștiință religioasă aceeași lege

fundamentală stabilea obligativitatea efectuării stagiului militar.

Condamnarea

reclamantului nu a avut drept criteriu apartenența sa la un cult religios ci

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală iar problematica libertății

religioase în contextul constituțional și legal nu trebuie legată indisolubil

de regimul politic existent.

Cu referire la

daunele morale apelantul a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile

O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010.

Apelul a fost

apreciat ca întemeiat numai în ceea ce privește daunele solicitate de

reclamant, având în vedere următoarele considerente:

Acțiunea formulată de

reclamantul F.L.A. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. (3)

din Legea nr. 221/2009 și art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

Astfel fiind, alături

de argumentele reținute de instanța de fond, Curtea a constatat că, potrivit

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter

politic condamnarea pronunțată pentru orice fapte prevăzute de legea penală

dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999.

Este absolut

irelevant dacă dispozițiile constituționale stabileau ca obligație efectuarea

stagiului militar, dacă legislația comunistă sau postcomunistă sancționa penal

săvârșirea unor astfel de fapte întrucât legiuitorul a avut în vedere doar scopul

urmărit prin săvârșirea faptei, cu referire expresă la dispozițiile art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Infracțiunea

săvârșită de reclamant a vizat afirmarea, respectiv recunoașterea și

respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, respectiv acela de

a-și exercita liber cultul religios. Cu alte cuvinte, fapta penală a

reclamantului a fost consecința afirmării unui drept fundamental cu consecința

încălcării unei obligații cetățenești care nu crea niciun fel de pericol ci, în

mod artificial, se considera că aduce atingere capacității de apărarea a

României. Această apreciere teoretică și practică, raportat la elementele

constitutive ale infracțiunii nu reprezenta altceva decât o reprimare mascată a

libertății religioase.

Instanța de apel a

apreciat că în cauză sunt întrunite toate cerințele legale pentru recunoașterea

caracterului politic al condamnării, astfel cum reclamantul a solicitat prin

acțiune.

Cu referire la

daunele morale solicitate și cuantumul acestora acordat de instanța de fond,

Curtea a avut în vedere în primul rând împrejurarea că recunoașterea

caracterului politic al condamnării este în măsură să acopere în plan

subiectiv, cel puțin parțial, prejudiciul moral suferit.

Apreciind asupra

duratei și consecințelor condamnării, Curtea a procedat la reducerea

cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță de la suma de 12.000 euro

la suma de 1.200 euro.

Celelalte dispoziții

din hotărârea atacată au fost menținute ca legale și temeinice.

Împotriva Deciziei

civile nr. 140 din 12 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 709/96/2010 a

Curții de Apel Târgu Mureș, au declarat recurs Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și reclamantul F.L.A.

Recurentul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a considerat decizia atacată ca fiind

netemeinică și nelegală, având în vedere că s-au aplicat greșit dispozițiile

legale incidente.

Restrângerea

libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar

obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional

și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în

perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ

și apoi a celui profesionist.

Prin instituirea

obligației de executare a serviciului militar pentru toți cetățenii, fără vreo

discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că a existat o

persecuție politică, deoarece legea nu prevedea nicio distincție pe acest

criteriu sau de altă natură, iar îndatorirea de a satisface stagiul militar

revenea tuturor cetățenilor apți să-l efectueze.

Se mai susține că,

prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Secțiile Unite a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie conform prevederilor art. 329

alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că, persoanele condamnate definitiv

pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art.

334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de

drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

Pe cale de

consecință, condamnările penale pronunțate pentru infracțiunile analizate nu au

caracter politic, în sensul Decretului-lege nr. 118/1990, și al Legii nr.

221/2009.

Recurentul F.L.A. a

reținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.

Hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - motiv reglementat de

art. 304 art. 1 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel în mod greșit a

făcut aplicarea O.U.G. nr. 62/2010, diminuând cuantumul daunelor morale

acordate de către instanța de fond la suma de 12.000 euro, invocându-se în

acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010.

Atunci când

circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații, aceasta trebuia să nu

fie teoretică și iluzorie, căci altfel s-ar goli de conținut dreptul garantat

de Legea nr. 221/2009 și protecția oferită de art. 5 din parag. 5 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Instanța de fond a

avut în vedere perioada în care reclamantului i-a fost îngrădită libertatea,

profesia, prestigiul și întreaga personalitate a acestuia, precum și

consecințele în plan sentimental, afectiv și social.

Se invocă în drept

dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ. și Legea nr. 221/2009.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul declarat de recurentul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a județului Harghita este fondat pentru

următoarele considerente:

Pentru a fi incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată

să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită

de temei legal.

În cauză, instanțele

de apel și cea de fond nu au interpretat în mod just dispozițiile art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 221/2009, constatând că infracțiunea pentru care a fost

condamnat reclamantul are un caracter politic.

Așa cum a statuat

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 32 din 16

noiembrie 2009, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra

capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen.,

săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru

persoanele persecutate din motive politice.

Este adevărat că

această decizie în interesul legii are în vedere aplicarea unitară a

Decretului-lege nr. 118/1990, iar nu a Legii nr. 221/2009, dar nu este mai

puțin adevărat că prin această decizie în interesul legii, obligatorie pentru

instanțe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat cu putere

obligatorie că acele condamnări pentru infracțiunile contra capacității de

apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., săvârșite din motive

de conștiință, nu au caracter politic, constituind condamnări de drept comun,

motiv pentru care, persoanele care au suferit astfel de condamnări nu pot

beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele

politice.

Ceea ce a reținut

instanța evocând decizia în interesul legii menționată a fost calificarea

naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare și a celei

de insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă și, pe cale de

consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni.

Or, în speță se punea

aceeași problemă de drept, a calificării unei asemenea fapte (refuzul de

încorporare pe motive de conștiință religioasă determinat de apartenența la

Organizația religioasă Martorii lui Iehova), în condiții în care, la fel ca și

în situația Decretului-lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea

nr. 221/2009) nu conținea o definire a acestei fapte ca fiind infracțiune de

natură politică.

Pentru identitate de

rațiune (mutatis mutandis), situația premisă de la care se pornește în

realizarea raționamentului logico-juridic fiind aceeași, concluzia instanței nu

putea fi diferită de interpretarea dată de Secțiile Unite.

Într-adevăr, refuzul

satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a

țării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o

manifestare de protest sau ca act de rezistență față de orânduirea de la acea

vreme.

Faptul că obligația

de satisfacere a serviciului militar funcționa față de toți cetățenii apți să

îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se

și în legislația altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de

îndeplinire a unei astfel de obligații nu avea legătură strictă cu regimul

dictatorial.

Cum infracțiunea

pentru care a fost condamnat reclamantul nu se circumscrie cazurilor

reglementate de art. 1 din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat de recurentul Statul Român, în baza art.

312 C. proc. civ., va casa decizia recurată și sentința Tribunalului Harghita

și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată.

Față de soluția de

respingere a acțiunii reclamantului, criticile recurentului reclamant privind

eronata cuantificare a daunelor morale acordate de instanța de apel nu pot fi

primite, recursul reclamantului urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Harghita împotriva Deciziei civile nr. 140A din 12 octombrie 2010 a

Curții de Apel T'rgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 2347 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Harghita,

secția civilă și, rejudecând, respinge acțiunea.

Respinge recursul

declarat de reclamantul F.L.A. împotriva Deciziei civile nr. 140A din 12

octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.