ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6834/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată în data de 11 ianuarie 2010, cu nr. 297/117/2010, pe rolul

Tribunalului Cluj, reclamantul M.M. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate caracterul

politic al condamnării sale la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de neprezentare la încorporare, prevăzute de art. 354 alin. (2) C. pen.,

pedeapsă aplicată prin Sentința penală nr. 40 din 17 martie 1983 a Tribunalului

Militar Cluj; să oblige pârâtul la plata sumei în valoare de 45.000 euro, în echivalent

lei, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit prin condamnare;

cu plata cheltuielilor de judecată determinate în proces.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 363 din 20 aprilie 2010, Tribunalul Cluj a respins acțiunea reclamantului

M.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a stabilit, în esență, faptul că reclamantul M.M. a fost

condamnat prin Sentința penală nr. 40 din 17 martie 1983 a Tribunalului Militar

Cluj, definitivă, la 3 de ani închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la

încorporare, în temeiul art. 354 alin. (2) C. pen. în vigoare, săvârșită prin

refuzul inculpatului de a fi încorporat, întrucât face parte din cultul „M.I.”,

credință care îl împiedică să îndeplinească obligațiile militare.

Condamnarea suportată

de reclamant nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999, care enumeră infracțiunile săvârșite din motive politice. Tribunalul

a arătat că refuzul de a primi arma datorită convingerilor religioase nu

echivalează cu oponența împotriva principiilor statului comunist totalitar.

În raport cu toate

aceste criterii de apreciere, tribunalul a respins acțiunea reclamantului,

apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Împotriva Sentinței

civile nr. 363 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj a declarat apel, în

termenul legal, reclamantul M.M., solicitând schimbarea în tot a hotărârii

apelate, cu consecința admiterii acțiunii, întrucât:

Legea nr. 221/2009 nu

definește noțiunea de condamnare politică, însă instanței de judecată îi revine

rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor, în baza probelor

administrate.

Reclamantul-apelant a

arătat faptul că din cauza apartenenței sale la cultul religios „M.I.” a fost

urmărit și cercetat de către organele de securitate, autoritățile din acea

perioadă considerând că această organizație, urmărea schimbarea ordinii sociale

existente în stat, precum și faptul că se făcea propagandă împotriva orânduirii

socialiste, faptă care la acea dată era prevăzută și sancționată de art. 166 C.

pen.

Verificând hotărârea

atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel a

pârâtului, Curtea a apreciat că apelul este nefondat.

Examinarea

prevederile legale ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și ale art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, precum și a aceleia cu valoare de principiu

cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, conform căreia „constituie

condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 06 martie 19845 - 22

decembrie 1983, pentru fapte (...) care au avut drept scop împotrivirea față de

regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945”, trimite la concluzia că

pentru a se putea socoti că o condamnare are caracter politic în sensul Legii

nr. 221/2009 este necesar ca aceasta să fi fost dispusă pentru fapte care,

neechivoc, aveau semnificația opoziției față de regimul comunist.

Astfel fiind, s-a

reținut că o condamnare precum aceea suferită de către reclamant, anume pentru

săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prin refuzul preluării

armamentului și a depunerii jurământului militar, nu poate fi considerată ca

având caracter politic în sensul celor ce preced, căci fapta penală săvârșită a

fost justificată de credința religioasă pe fondul apartenenței la cultul religios

„M.I.” a reclamantului, fără a semnifica însă opoziție față de regimul comunist

totalitar înțeles ca sistem politico-statal.

Infracțiunea pentru

care reclamantul a fost condamnat, aceea de neprezentare la încorporare, nu

poate dobândi natura juridică a unei infracțiuni politice chiar dacă, indirect,

a fost limitată libertatea de religie a reclamantului, întrucât asemenea

condamnări au fost posibile și au existat atât înainte de anul 1989, cât și

după această dată.

În baza prevederilor

art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Împotriva Deciziei

civile nr. 240/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs

reclamantul M.M. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii

recurate:

Se susține că hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii fiind

incident art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Se conchide că, atât

instanța de fond cât și cea de au soluționat cauza având în vedere strict

dispozițiile Deciziei nr. 32/2009 pronunțată în recursul în interesul legii,

decizie care vizează aplicarea unitară a Decretul-Lege nr. 118/1990 și nu

aplicarea Legii nr. 221/2009.

Se mai susține că

ambele instanțe ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii reclamantului

prin prisma dispozițiilor legale invocate prin acțiune, respectiv Legea nr.

221/2009 care face trimitere la O.U.G. nr. 214/1999. Potrivit temeiului de

drept, caracterul politic al unei condamnări este condiționat nu de natura

infracțiunii, ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, scop expres definit de

legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999.

Cu alte cuvinte, în

aprecierea caracterului politic al condamnării, instanța nu trebuie să

analizeze conținutul infracțiunii prin raportare la obligațiile constituționale

sau legislația în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârșirea ei.

Prin dispozițiile

legale cuprinse în art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009 sfera

condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri reparatorii a fost

extinsă prin raportare la prevederile Decretul-Lege nr. 118/1990.

Se conchide de către

recurent că, fapta penală a reclamantului a fost consecința afirmării unui

drept fundamental cu consecința încălcării unei obligații cetățenești care nu

crea nici un fel de pericol ci, în mod artificial, se considera că aduce

atingere capacității de apărare a României.

Se invocă în drept

dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ. și Legea nr. 221/2009.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 2

alin. (1) O.U.G. nr. 214/1999, și art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.

În mod corect s-a

reținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevăd că,

alături de cele expres prevăzute în art. 2 alin. (1) constituie condamnare cu

caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989 pentru orice fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999 prevăd că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice

infracțiunile ce au avut drept scop:

a) exprimarea

protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste,

precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;

b) militarea pentru

democrație și pluralism politic;

c) propaganda pentru

răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau

manifestarea împotrivirii față de aceasta;

d) respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și

respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea

măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de

limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de

origine socială.

Așa cum a reținut și

instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia

nr. 32 din 16 noiembrie 2009, că persoanele condamnate definitiv pentru

infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și

art. 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de

drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele politice.

Este adevărat că

această decizie în interesul legii are în vedere aplicarea unitară a

Decretului-Lege nr. 118/1990, iar nu a Legii nr. 221/2009, dar nu este mai

puțin adevărat că prin această decizie în interesul legii, obligatorie pentru

instanțe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat cu putere

obligatorie că acele condamnări pentru infracțiunile contra capacității de

apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., săvârșite din

motive de conștiință, nu au caracter politic, constituind condamnări de drept

comun, motiv pentru care, persoanele care au suferit astfel de condamnări nu

pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele

politice.

Ceea ce a reținut

instanța invocând decizia în interesul legii menționată a fost calificarea

naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare și a celei

de insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă și, pe cale de

consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni.

Or, în speță se punea

aceeași problemă de drept, a calificării unei asemenea fapte (refuzul de

încorporare pe motive de conștiință religioasă determinat de apartenența la

Organizația religioasă M.I.), în condiții în care, la fel ca și în situația

Decretului-Lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea nr. 221/2009)

nu conținea o definire a acestei fapte ca fiind infracțiune de natură politică.

Pentru identitate de

rațiune (mutatis mutandis), situația-premisă de la care se pornește în

realizarea raționamentului logico-juridic fiind aceeași, concluzia instanței nu

putea fi diferită de interpretarea dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Într-adevăr, refuzul

satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a

țării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o

manifestare de protest sau ca act de rezistență față de orânduirea de la acea

vreme.

Faptul că obligația

de satisfacere a serviciului militar funcționa față de toți cetățenii apți să

îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se

și în legislația altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de

îndeplinire a unei astfel de obligații nu avea legătură strictă cu regimul

dictatorial.

Dimpotrivă, așa cum

corect au reținut și instanțele fondului prestarea unui asemenea serviciu viza

cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale,

care a subzistat regimului anterior, până la momentul reglementării serviciul

militar alternativ și apoi a celui profesionist.

Astfel, motivele de

recurs invocate de recurentul-reclamant privind greșita apreciere și reținere a

caracterului politic al condamnării nu se justifică.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant și în

baza art. 312 C. proc. civ. și va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.M. împotriva Deciziei civile nr. 240 A din 17

septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.