ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 24

februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în temeiul art. 278

l

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul T.N., împotriva rezoluției nr.

302/P/2010 din 15 noiembrie 2010 și nr. 1743/11/2/2010 din 24 decembrie 2010, ambele

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rezoluția nr. 302/P/2010 din data de 15 noiembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de D.G.N. și A.M.M., magistrați judecători în cadrul

Judecătoriei Sinaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

l

C. pen., art.

249 C. pen., întrucât din cercetări a rezultat că fapta nu există precum și

față de P.B., executor judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., 249 C. pen., întrucât din cercetări a rezultat de asemenea că

fapta nu există.

Pentru a pronunța rezoluția

respectivă, procurorul a reținut următoarele:

La data de 28 februarie 2008 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cauza penală

privind pe executorul judecătoresc P.B. din Sinaia, iar prin rezoluția nr.

216/P/2008 din data de 27 august 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de P.B. - executor judecătoresc - sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii (lipsesc condițiile de existență ale ambelor laturi).

Împotriva soluției, T.N. a formulat

plângere, înregistrată cu nr. 1473/II/2/2008, procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești respingând ca neîntemeiată plângerea

împotriva soluției prin rezoluția din data de 12 septembrie2008.

În aceste condiții, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., T.N. s-a adresat instanței de judecată și, prin sentința penală

nr. 185 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus respingerea

plângerii formulată de petiționar împotriva rezoluțiilor nr. 216/P/2008 și nr.

1473/II/2/2008, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca

nefondată. T.N. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 185 din 17 noiembrie 2008

a Curții de Apel Ploiești, iar prin decizia nr. 554 din 17 februarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins ca tardiv recursul

declarat de petiționarul T.N.

În aceste condiții, la data de 20 mai 2009,

T.N. a formulat plângere penală împotriva lui A.M., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, E.C., fost procuror general la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, D.G.N., judecător la Judecătoria

Sinaia, A.M.M., judecător la Judecătoria Sinaia și P.B., executor judecătoresc,

în vederea efectuării de cercetări față de aceștia pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen., art. 256 C. pen., art. 257 C.

pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen.

Prin ordonanța nr. 840/P/2009 din 08

aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de A.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

și E.C., fost procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.

247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen.,

întrucât faptele sesizate nu există. Totodată, s-a dispus disjungerea și

declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

cu privire la judecătorii D.G.N. și A.M.M. de la Judecătoria Sinaia și

executorul judecătoresc P.B., pentru efectuarea de cercetări cu privire la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art.

248 C. pen., art. 248

1

C. pen. și art. 249 C. pen.

În plângere, petiționarul s-a plâns de

modul în care magistratul judecător D.G.N. a soluționat dosarul cu nr.

515/310/2008 al Judecătoriei Sinaia, prin sentința civilă nr. 532 din 14

aprilie 2009, prin care a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată

de pârâta G.M.L. și a obligat pe T.N., T.D., T.R.D. și T.C.M. să plătească

pârâtei G.M.L. suma de 4490,75 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere

aferente apartamentului 35, pentru perioada aprilie 2005 - martie 2008.

Cu privire la magistrat judecător A.M.M.,

a rezultat că aceasta a soluționat dosarul nr. 603/310/2008 al Judecătoriei

Sinaia și, prin sentința civilă nr. 940 din 19 august 2008 a dispus respingerea

cererii formulate de reclamanții T.N. și T.D., prin care solicitau să se

constate nulitatea absolută parțială a actului de adjudecare din data de 11 mai

2005, emis în dosarul de executare nr. 186/2005 al Biroului Executorului

Judecătoresc P.B.

Față de cele menționate, instanța a

reținut că în sarcina magistratului judecător nu poate fi reținută săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C.

pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen., precum și cea de

neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât acesta a

desfășurat activitatea procesuală în cauză conform normelor de procedură civilă

și a argumentat hotărârea luată care nemulțumește persoana vătămată. S-a

reținut, totodată, că orice litigiu presupune existența unor interese

contrarii, promovate în fața justiției, judecătorul urmând a examina justețea

actelor sau faptelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în

cauză, pe baza acestora formându-și convingerea fermă asupra temeiniciei

apărărilor invocate de părți și dând o soluție care, în mod inevitabil, este

nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părți.

S-a apreciat, însă, că aceste acțiuni

nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin

care ar fi lezate interesele persoanei și nici nu se circumscrie conținutului

constitutiv al. vreunei alte fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor

indicii ale săvârșirii de către magistrat a unei fapte incriminate de legea

penală.

Pe de altă parte, s-a constatat că

hotărârea dispusă de către magistratul judecător A.M.M. a fost supusă

controlului de către Tribunalul Prahova, recursul fiind respins ca nefondat,

iar asupra recursului declarat de T.N. împotriva hotărârii dispuse de

magistratul judecător D.G.N., Tribunalul Prahova nu s-a putut pronunța tocmai

din culpa recurentului care nu a indicat instanței toate elementele necesare

soluționării cauzei.

Cu privire la executorul judecătoresc P.B.,

s-a reținut că prin rezoluția nr. 216/P/2008 din data de 27 august 2008 s-a

dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii (lipsesc condițiile de existență ale

ambelor laturi).

Soluția a fost supusă controlului

instanței, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (11) C.

proc. pen., s-a reținut că persoana în privința căreia judecătorul, prin

hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală,

nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul în care s-au

descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute, ori din

examinarea celor două plângeri formulate de T.N. împotriva executorului

judecătoresc P.B., a rezultat că acestea au ca obiect modul în care acesta din

urmă și-a exercitat activitățile de serviciu cu privire la executarea silită,

modul în care s-a desfășurat licitația, valoarea de vânzare care a fost

stabilită pentru imobilul respectiv, constatându-se, astfel, că nu au

intervenit fapte și împrejurări noi.

Prin rezoluția nr. 1743/II/2/2010 din

data de 24 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a

dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul T.N. împotriva

rezoluției nr. 302/P/2010 din 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată.

Și împotriva acestei soluții a

formulat plângere petiționarul T.N., reiterând practic criticile adresate și

procurorului, în sensul că în cauză nu s-ar fi făcut o cercetare amănunțită a

faptelor pentru care se plânge persoana sa, motiv pentru care s-a ajuns la o

soluție greșită față de cei doi magistrați și de executorul judecătoresc.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în baza dispozițiilor art. 278

2

alin. (7) C. proc. pen.,

instanța a constatat că plângerea este nefondată, ambele soluții ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești fiind legale și temeinice.

S-a reținut că în sarcina

magistraților nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt

cercetați întrucât și-au desfășurat activitatea de soluționare a cauzelor

conform normelor de procedură civilă și au argumentat hotărârile pronunțate,

chiar dacă în urma soluționării litigiului una din părți este nemulțumită.

Nici în sarcina executorului

judecătoresc P.B. nu s-a putut reține săvârșirea de fapte penale, acesta mai

fiind cercetat pentru aceleași fapte legate de modul în care și-a exercitat

atribuțiile de serviciu cu privire la executarea silită, intervenind astfel

autoritatea de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs petiționarul T.N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub

aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul din data de 11 mai 2011, Înalta

Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului

declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 40 din 24 februarie 2011

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri.

Examinând cauza, Înalta Curte constată

că recursul declarat de petiționar este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile

art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Sentința penală nr. 40 din 24

februarie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, fiind

rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce

atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de

petiționară.

Această sancțiune procesuală este

incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de

atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate

recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării

recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul T.N. împotriva sentinței penale nr. 40 din 24

februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

mai 2011.