ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2132/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 26 mai 2003, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe

pârâta SC V.L. SA pentru a fi obligată să-i restituie în natură imobilul

(teren) situat în orașul Costești, în suprafață de 2590 mp deținut de pârâtă,

parte a terenului de 10.900 mp ce a constituit proprietatea antecesorului său S.P.I.,

de la care bunul a fost preluat de stat în temeiul sentinței nr. 545 din 5

august 1953, pronunțată de Tribunalul Popular al raionului Costești.

Prin sentința nr. 294

din 30 noiembrie 2006, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte

acțiunea introductivă și a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită

la restituirea suprafeței de 1680 mp, teren situat în Argeș, oraș Costești, compusă

din două parcele, notate cu A – B – G – D – M – N – O – P – R – A și respectiv

E – F – G – H – I – J – K – L – P – E pe schița anexă la raportul de expertiză D.C.

Pentru diferența de 870 mp, teren ce nu a fost restituit în natură, s-a dispus

ca reclamantul să primească despăgubiri bănești.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție.

Apelurile declarate

de pârâta SC V.L. Argeș SA și chemata în garanție Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva susmenționatei hotărâri, au fost

admise prin decizia nr. 189 A din 24 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești,secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie. A fost desființată sentința și

trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, prin

sentința nr. 203 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Argeș a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. și a admis în parte cererea de

chemare în judecată.

S-a constatat că

reclamantul este persoană fizică îndreptățită să-i fie restituită în natură

suprafața de 1680 mp, teren situat în Județul Argeș, oraș Costești, compusă din

două parcele, notate cu A – B – C – D – M – N – O – P – R – A și respectiv E –

F – G – I – J – L – K – S – T – E pe schița anexă la raportul de expertiză D.C.

Pentru diferența de

870 mp, teren ce nu a putut fi restituit în natură s-a dispus ca reclamanții să

primească despăgubiri bănești în sumă de 32.430 lei, echivalentul a 8.700 Euro.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție formulată împotriva A.V.A.S. București.

Prin decizia nr. 69 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și admis apelul chematei în

garanție.

Sentința tribunalului

a fost schimbată, în sensul respingerii cererii formulate de pârâtă împotriva

sa, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta SC V.L. Argeș SA criticând-o pentru

nelegalitate, critici ce au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a

societății pârâte și asupra momentului privatizării sale.

S-a susținut că SC V.L.

Argeș SA este o societate integral privatizată încă din anul 1998, deci

anterior Legii nr. 10/2001, astfel încât trebuia să se dea eficiența cuvenită

bunei-credințe manifestată la momentul încheierii actului de transmisiune

(actul de cesiune de acțiuni nr. 148/1998) și dispozițiilor art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) care prevăd clar dreptul la despăgubire în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

menținut restituirea terenului de 1680 mp în natură, în raport de dispozițiile

legale evocate, care impuneau stabilirea dreptului la despăgubiri pentru toată

suprafața de 2550 mp.

dispusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri bănești,

întrucât astfel au fost încălcate dispozițiile legii speciale privind modul de

stabilire și plată a despăgubirilor [prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2007 și art. 29 alin. (1)-(2) din Legea nr. 10/2001] și greșit a fost

soluționată cererea de chemare în garanție, pronunțată cu încălcarea

prevederilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002, dar și a

prevederilor art. 60-63 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1337 și

urm. C. civ.

Au solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și în urma rejudecării

cauzei, respingerea cererii de restituire în natură a terenului și constatarea

că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, precum și admiterea cererii de

chemare în garanție a A.V.A.S.

Prin decizia civilă

nr. 8799 din 28 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

recursul ca nefondat.

În motivarea deciziei

s-a reținut că imobilul în litigiu - teren de 2550 mp - situat în orașul

Costești, județul Argeș, proprietatea antecesorului reclamantului – I.S. – a

fost preluat de stat, alături de alte bunuri în aplicarea sentinței civile nr.

545 din 4 august 1953 pronunțată de Tribunalul popular al raionului Costești,

hotărâre care în urma exercitării căilor de atac împotriva sa, a fost

modificată prin decizia nr. 3085 din 11 noiembrie 1957 pronunțată de Tribunalul

Regional Pitești - colegiul civil - în sensul respingerii cererii introdusă de

secțiunea financiară în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/51 prin care

au fost trecute în proprietatea statului bunurile prevăzute în procesul-verbal

din 21 ianuarie 1952 și în inventarul anexă.

Restituirea bunului

nu a mai operat, acesta fiind deținut, necontestat de societatea pârâtă care

refuză restituire sa justificat de incidența dispozițiilor art. 29 alin. (1)

(fost art. 27), din Legea nr. 10/2001, care prevăd în ipoteza dată exclusiv

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor).

S-a reținut astfel că

atât la momentul formulării notificării, cât și al introducerii acțiunii în

justiție - 26 mai 2003 - erau în vigoare dispozițiile art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent…”.

După modificarea

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 și republicarea legii speciale,

textul legal citat, devenit art. 29 alin. (1) prevede că „pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate …, persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”.

S-a constatat astfel

că dacă în art. 27 din lege se făcea distincție între imobilele preluate cu

titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau

restitui în natură, dispozițiile art. 29 din actuala reglementare prevăd că

persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în

condițiile legii speciale privind registrul de stabilire și plată a acestora.

Sesizând

neconstituționalitatea prevederii legale actuale, contrară principiilor

constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și al egalității în

drepturi [art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din legea fundamentală),

instanța constituțională a decis (decizia nr. 830 din 8 iulie 2008] că prin

abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt încălcate normele constituționale evocate,

aspect corect reținut de instanța de apel.

Ca urmare, în analiza

cererii de restituire în natură, astfel cum cu temei și legal reține aceeași

instanță, trebuie analizată, alături de condiția privatizării societății și pe

aceea a valabilității titlului statului, cerința pretinsă cumulativ de textul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) și neîndeplinită în

speță.

Pentru că, preluarea

bunului – confiscat în baza Decretului 11/1951 în temeiul unei hotărâri

judecătorești desființată în căile de atac – constituie cu evidență o preluare

fără titlu și atrage în acest fel inaplicabilitatea normei ce prevede dreptul

la despăgubiri în echivalent [art. 29 alin. (1) din lege] și, consecutiv,

dreptul la restituirea bunului în natură, potrivit principiilor generale

reglementate de legea de reparații, prevăzute de art. 1, art. 7 și art. 9 din

lege.

S-a reținut că, se

dovedește a fi de prisos analiza privatizării societății pretinsă de societatea

comercială în cauză, atâta timp cât, așa cum s-a arătat, una dintre cerințele

normei legale invocate de recurenți nu este îndeplinită în cauza dedusă judecății.

Nici celelalte

critici nu s-au apreciat fondate, întrucât prin dispozitivul hotărârii atacate

s-a constatat doar îndreptățirea reclamantului la despăgubiri în modalitatea

reglementată la momentul introducerii acțiunii fără a se dispune instituirea

unei obligații în acest sens în sarcina recurentei.

Instanța de apel a

învederat totodată că modul de plată a despăgubirii urmează a se realiza în

conformitate cu regulile stabilite de lege cât privește procedura de

despăgubire, care sunt de imediată aplicare.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare SC V.L. Argeș SA - invocând în drept

dispozițiile art. 318 alin. (1) Teza 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor contestației în anulare s-a invocat că instanța de recurs nu a

analizat motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive

și asupra momentului privatizării societății pârâte.

S-a susținut că în

raport de data privatizării -1998 - trebuia să se dea eficiență bunei credințe

existente la momentul privatizării, fiind greșită motivarea instanței de recurs

că este de prisos analiza privatizării societății atâta timp cât una din

cerințele normei legale invocate de către recurenți nu este îndeplinită în

cauză, respectiv valabilitatea titlului statului, cerința pretinsă cumulativ cu

condiția privatizării societății.

Contestația în

anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în

anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare ce se poate

exercita în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 318

C. proc. civ.

Omisiunea din

greșeală de a analiza vreunul din motivele de casare constituie motiv de

contestație în anulare.

Neexaminarea

distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși o omisiune în

sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la

motivele de casare printr-un considerent comun.

Contestația în

anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată.

În cauză se constată

că instanța de recurs a analizat aspectele privind data și efectele

privatizării societății în condițiile Legii nr. 10/2001 și a apreciat că aceste

aspecte sunt nerelevante în condițiile în care s-a făcut dovada că bunul a fost

preluat fără titlu, astfel că nu se poate reține omisiunea analizei vreunui

motiv de casare, din greșeală.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 C. proc. civ. a se respinge

contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC V.L. Argeș SA împotriva deciziei nr. 8799 din 28

octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2011.