ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2132/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2003, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâta SC V.L. SA pentru a fi obligată să-i restituie în natură imobilul (teren) situat în orașul Costești, în suprafață de 2590 mp deținut de pârâtă, parte a terenului de 10.900 mp ce a constituit proprietatea antecesorului său S.P.I., de la care bunul a fost preluat de stat în temeiul sentinței nr. 545 din 5 august 1953, pronunțată de Tribunalul Popular al raionului Costești. Prin sentința nr. 294 din 30 noiembrie 2006, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte acțiunea introductivă și a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea suprafeței de 1680 mp, teren situat în Argeș, oraș Costești, compusă din două parcele, notate cu A – B – G – D – M – N – O – P – R – A și respectiv E – F – G – H – I – J – K – L – P – E pe schița anexă la raportul de expertiză D.C.

Pentru diferența de 870 mp, teren ce nu a fost restituit în natură, s-a dispus ca reclamantul să primească despăgubiri bănești. A fost admisă cererea de chemare în garanție. Apelurile declarate de pârâta SC V.L. Argeș SA și chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva susmenționatei hotărâri, au fost admise prin decizia nr. 189 A din 24 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. A fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. În rejudecare, prin sentința nr. 203 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Argeș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.

și a admis în parte cererea de chemare în judecată. S-a constatat că reclamantul este persoană fizică îndreptățită să-i fie restituită în natură suprafața de 1680 mp, teren situat în Județul Argeș, oraș Costești, compusă din două parcele, notate cu A – B – C – D – M – N – O – P – R – A și respectiv E – F – G – I – J – L – K – S – T – E pe schița anexă la raportul de expertiză D.C. Pentru diferența de 870 mp, teren ce nu a putut fi restituit în natură s-a dispus ca reclamanții să primească despăgubiri bănești în sumă de 32.430 lei, echivalentul a 8.700 Euro. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva A.V.A.S. București. Prin decizia nr. 69 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și admis apelul chematei în garanție.

Sentința tribunalului a fost schimbată, în sensul respingerii cererii formulate de pârâtă împotriva sa, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC V.L. Argeș SA criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: 1. instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte și asupra momentului privatizării sale. S-a susținut că SC V.L.

Argeș SA este o societate integral privatizată încă din anul 1998, deci anterior Legii nr. 10/2001, astfel încât trebuia să se dea eficiența cuvenită bunei-credințe manifestată la momentul încheierii actului de transmisiune (actul de cesiune de acțiuni nr. 148/1998) și dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) care prevăd clar dreptul la despăgubire în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. 2. în mod nelegal s-a menținut restituirea terenului de 1680 mp în natură, în raport de dispozițiile legale evocate, care impuneau stabilirea dreptului la despăgubiri pentru toată suprafața de 2550 mp.

3. greșit a fost dispusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri bănești, întrucât astfel au fost încălcate dispozițiile legii speciale privind modul de stabilire și plată a despăgubirilor [prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007 și art. 29 alin. (1)-(2) din Legea nr. 10/2001] și greșit a fost soluționată cererea de chemare în garanție, pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002, dar și a prevederilor art. 60-63 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ. Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de restituire în natură a terenului și constatarea că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a A.V.A.S.

Prin decizia civilă nr. 8799 din 28 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul în litigiu - teren de 2550 mp - situat în orașul Costești, județul Argeș, proprietatea antecesorului reclamantului – I.S. – a fost preluat de stat, alături de alte bunuri în aplicarea sentinței civile nr. 545 din 4 august 1953 pronunțată de Tribunalul popular al raionului Costești, hotărâre care în urma exercitării căilor de atac împotriva sa, a fost modificată prin decizia nr. 3085 din 11 noiembrie 1957 pronunțată de Tribunalul Regional Pitești - colegiul civil - în sensul respingerii cererii introdusă de secțiunea financiară în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/51 prin care au fost trecute în proprietatea statului bunurile prevăzute în procesul-verbal din 21 ianuarie 1952 și în inventarul anexă.

Restituirea bunului nu a mai operat, acesta fiind deținut, necontestat de societatea pârâtă care refuză restituire sa justificat de incidența dispozițiilor art. 29 alin. (1) (fost art. 27), din Legea nr. 10/2001, care prevăd în ipoteza dată exclusiv dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor). S-a reținut astfel că atât la momentul formulării notificării, cât și al introducerii acțiunii în justiție - 26 mai 2003 - erau în vigoare dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent…”.

După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 și republicarea legii speciale, textul legal citat, devenit art. 29 alin. (1) prevede că „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate …, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”. S-a constatat astfel că dacă în art. 27 din lege se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, dispozițiile art. 29 din actuala reglementare prevăd că persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind registrul de stabilire și plată a acestora.

Sesizând neconstituționalitatea prevederii legale actuale, contrară principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și al egalității în drepturi [art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din legea fundamentală), instanța constituțională a decis (decizia nr. 830 din 8 iulie 2008] că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt încălcate normele constituționale evocate, aspect corect reținut de instanța de apel. Ca urmare, în analiza cererii de restituire în natură, astfel cum cu temei și legal reține aceeași instanță, trebuie analizată, alături de condiția privatizării societății și pe aceea a valabilității titlului statului, cerința pretinsă cumulativ de textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) și neîndeplinită în speță.

Pentru că, preluarea bunului – confiscat în baza Decretului 11/1951 în temeiul unei hotărâri judecătorești desființată în căile de atac – constituie cu evidență o preluare fără titlu și atrage în acest fel inaplicabilitatea normei ce prevede dreptul la despăgubiri în echivalent [art. 29 alin. (1) din lege] și, consecutiv, dreptul la restituirea bunului în natură, potrivit principiilor generale reglementate de legea de reparații, prevăzute de art. 1, art. 7 și art. 9 din lege. S-a reținut că, se dovedește a fi de prisos analiza privatizării societății pretinsă de societatea comercială în cauză, atâta timp cât, așa cum s-a arătat, una dintre cerințele normei legale invocate de recurenți nu este îndeplinită în cauza dedusă judecății.

Nici celelalte critici nu s-au apreciat fondate, întrucât prin dispozitivul hotărârii atacate s-a constatat doar îndreptățirea reclamantului la despăgubiri în modalitatea reglementată la momentul introducerii acțiunii fără a se dispune instituirea unei obligații în acest sens în sarcina recurentei. Instanța de apel a învederat totodată că modul de plată a despăgubirii urmează a se realiza în conformitate cu regulile stabilite de lege cât privește procedura de despăgubire, care sunt de imediată aplicare. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC V.L. Argeș SA - invocând în drept dispozițiile art. 318 alin. (1) Teza 2 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare s-a invocat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive și asupra momentului privatizării societății pârâte.

S-a susținut că în raport de data privatizării -1998 - trebuia să se dea eficiență bunei credințe existente la momentul privatizării, fiind greșită motivarea instanței de recurs că este de prisos analiza privatizării societății atâta timp cât una din cerințele normei legale invocate de către recurenți nu este îndeplinită în cauză, respectiv valabilitatea titlului statului, cerința pretinsă cumulativ cu condiția privatizării societății. Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare ce se poate exercita în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Omisiunea din greșeală de a analiza vreunul din motivele de casare constituie motiv de contestație în anulare.

Neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată. În cauză se constată că instanța de recurs a analizat aspectele privind data și efectele privatizării societății în condițiile Legii nr. 10/2001 și a apreciat că aceste aspecte sunt nerelevante în condițiile în care s-a făcut dovada că bunul a fost preluat fără titlu, astfel că nu se poate reține omisiunea analizei vreunui motiv de casare, din greșeală. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 C. proc.

civ. a se respinge contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC V.L. Argeș SA împotriva deciziei nr. 8799 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.