ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7680/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 26 mai 2003, la Tribunalul Argeș, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâta SC V.A. SA, solicitând obligarea acesteia să-i restituie în natură imobilul (teren) situat în orașul Costești, str. I., în suprafață de 2590 m.p. deținut de pârâtă, parte a terenului de 10.900 m.p. ce a aparținut antecesorului său, Ș.P.I., de la care a fost preluat de stat în temeiul sentinței nr. 545 din 5 august 1953, pronunțată de Tribunalul Popular al raionului Costești.

După un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 203 din 14 octombrie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AVAS și a admis în parte acțiunea în sensul că a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de 1680 mp teren situat în Județul Argeș, oraș Costești, str. I., nr. 1, compusă din două parcele, notate cu A-B-C-D-M-N-O-P-R-A și respectiv E-F-G-I-J-L-K-S-T-E pe schița anexă la raportul de expertiză D.C. Prin aceeași sentință, pentru diferența de 870 mp teren ce nu a putut fi restituit în natură, a dispus ca reclamantul să primească despăgubiri bănești în sumă de 32.430 RON, echivalentul a 8.700 euro și a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva AVAS București.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 69A din 26 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, a admis apelul chematei în garanție și a schimbat sentința tribunalului în sensul că a respins cererea formulată de pârâtă împotriva AVAS, menținând restul dispozițiilor din sentință. Prin decizia nr. 8799 din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a menținut decizia instanței de apel, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta SC V.A. SA. La 20 septembrie 2011, petentul V.I. a solicitat Tribunalului Argeș lămurirea dispozitivului sentinței nr. 203 din 14 octombrie 2008 pronunțată de această instanță, în sensul de a se preciza modul în care se pot valorifica despăgubirile bănești în sumă de 32.430 RON, echivalentul a 8700 euro.

Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2011, Tribunalul Argeș a admis cererea petentului și a lămurit dispozitivul sentinței nr. 203 din 14 octombrie 2008, pronunțată de această instanță, în sensul că a stabilit că despăgubirile bănești în sumă de 32.430 RON, reprezentând echivalentul a 8.700 euro, urmează a fi acordate conform procedurii speciale prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În motivare, tribunalul a reținut că, prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, instanța a reținut că petentul este îndreptățit să primească această sumă, ca echivalent a suprafeței de 870 mp ce nu mai poate fi restituită în natură, fără însă să indice persoana obligată la plata sumei și modalitatea în care poate fi executată.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea de lămurire a sentinței, sub acest aspect, cu respectarea dezlegărilor în drept date de instanță, respectiv a autorității de lucru judecat, create prin pronunțarea în litigiul părților. S-a avut în vedere că, soluționând apelul împotriva sentinței, Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 69/A din 26 martie 2009, a decis ca regulile înscrise în lege rămân aplicabile cât privește procedura de despăgubire, în sensul redirecționării cererii soluționată în instanță, către instituțiile prevăzute de legiuitor care, la rândul lor, vor urma procedura instituită de art. 28 și urm. din lege. Or, art. 29 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării soluției de lămurire, făcea trimitere la condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, respectiv cele înscrise în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei încheieri AVAS a declarat apel, fără a indica motivele de nemulțumire față de soluția tribunalului. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia nr. 109/A din 6 decembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul. Având în vedere că apelanta nu a indicat motivele de nemulțumire față de soluția tribunalului nici până la termenul când au avut loc dezbaterile pe fond, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Constatând că în fața tribunalului, apelanta nu a formulat niciun fel de apărări și că singurele argumente luate în discuție au fost formulate de SC V.A. SA, prin administratorul judiciar, în sensul că pricina ar trebui suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel a reținut că nu se impune suspendarea întrucât pe calea lămuririi solicitată de petent nu s-au formulat cereri noi, a căror soartă ar trebui soluționate în procedura insolvenței.

Instanța de apel a reținut că, de altfel, obligațiile de despăgubire au fost fixate de legiuitor în sarcina altei persoane decât a celei juridice ce a primit în patrimoniul său bunurile ce nu mai pot face obiectul retrocedării în natură. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către AVAS. În dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurenta susține că în faza procesuală a apelului nu a fost respectată procedura de citare cu pârâta V.A. SA care, fiind în procedura falimentului, trebuia citată prin lichidator. Printr-un alt motiv de recurs, recurenta susține că în mod nelegal instanța a făcut referire la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 care privesc competența AVAS, arătând că acțiunea față de AVAS a fost respinsă în mod irevocabil și întrucât a intrat în puterea lucrului judecat nu mai poate fi modificată pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii.

Susține că în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a hotărârilor pronunțate în cauză, SC V.A. SA are competența de a emite dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar singura entitate competentă să acorde despăgubiri bănești în temeiul Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005 este Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților, prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recursul este nefondat. În invocarea primului motiv de recurs, recurenta ignoră un aspect esențial privitor la regimul juridic al nulităților și anume, pe acela potrivit căruia nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea pretins lezată prin actul de procedură anulabil Neobservarea dispozițiilor legale privitoare la citarea părților, respectiv cele ale art. 89 și 95 C. proc.

civ. - menite să asigure dreptul la apărare și contradictorialitatea dezbaterilor - poate fi invocată, în cursul judecății în care a intervenit neregularitatea, de către oricare dintre părți și chiar de către instanță din oficiu, în scopul evitării pronunțării unei hotărâri supuse anulării sau casării. Cu toate acestea, nulitatea expres prevăzută de art. 89 C. proc. civ. poate fi invocată, în căile de atac, doar de către partea vătămată prin neregularitatea citării, cea care justifică un interes în înlăturarea vătămării produse prin pronunțarea hotărârii cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la citarea părților. Or, în speță, recurenta invocă neregularitatea procedurii de citare a celeilalte părți, respectiv a pârâtei SC V.A.

SA, care nu poate fi analizată de Înalta Curte la cererea părții care nu a fost vătămată prin pretinsa încălcare a dispozițiilor legale în materie. În atare situație, motivul de recurs invocat de recurentă nu este fondat. Nici al doilea motiv de recurs nu este incident în cauză întrucât criticile formulate vizează fondul cauzei și nu au constituit obiect de analiză al instanței de apel. Astfel, din examinarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că singura chestiune analizată de către instanța de apel, în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a vizat solicitarea administratorului judiciar al pârâtei SC V.A. SA de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care s-a pornit de ia premisa că AVAS nu a formulat cereri sau apărări în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului sentinței.

În aceste condiții, motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze exclusiv modul în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., relevarea unor eventualele susțineri ori apărări ale AVAS ce nu au fost examinate, ceea ce nu s-a întâmplat, recurenta formulând critici în legătură cu aspecte ținând de fondul cauzei care nu au fost evocate în apel și care, astfel, nu pot constitui obiect al controlului de legalitate al deciziei recurate exercitat de către această instanță de recurs. Pe de altă parte, se observă că recurenta nu este nemulțumită de însăși dispoziția de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 203 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Argeș, prin care s-a menționat doar că despăgubirile bănești în cuantum de 32.430 RON, echivalentul a 8700 euro, recunoscute contestatorului V.I.

prin acea sentință (menținută, sub acest aspect, în căile de atac), urmează a fi acordate conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Prin motivele de recurs, nu se face nicio referire la această dispoziție, ci la considerentele sentinței, în care s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, recurenta contestând, practic, faptul că i-ar reveni vreo obligație în aplicarea art. 29 din lege, în vederea inițierii și parcurgerii de către persoana îndreptățită a procedurii Legii nr. 247/2005, motivat de faptul că cererea de chemare în garanție formulată împotriva sa a fost respinsă. Or, incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu a fost stabilită pentru prima dată în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului, ci chiar în procesul de fond, respectiv prin deciziile de apel și recurs, la care instanța de lămurire a dispozitivului a făcut doar trimitere.

În aceste condiții, contestarea de către AVAS a calității de entitate învestită cu soluționarea notificării ar fi trebuit efectuată în chiar procesul de fond, ceea ce nu s-a întâmplat: apelul său a fost admis în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, fără ca AVAS să declare, ulterior, recurs împotriva deciziei de apel nr. 69 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Pitești. Contrar susținerilor recurentei AVAS, împrejurarea că cererea de chemare în garanție a fost respinsă nu contrazice considerentele instanței de lămurire a dispozitivului referitoare la incidența art. 29 din Legea nr. 10/2001. Încheierea primei instanțe din cauză privind cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. a vizat exclusiv dispoziția referitoare la despăgubirile bănești la care este îndreptățit contestatorul V.I., adoptată în cadrul contestației formulate în contradictoriu cu unitatea deținătoare SC V.A. SA, nu și dispoziția vizând cererea de chemare în garanție formulată de unitatea deținătoare împotriva AVAS (de respingere a cererii, adoptată prin decizia nr. 69 din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca urmare a admiterii apelului AVAS).

AVAS nu a fost parte în contestația formulată în contradictoriu cu pârâta unitate deținătoare, motiv pentru care nici nu se putea stabili în sarcina sa, prin sentința a cărei lămurire s-a solicitat, vreo obligație referitoare la despăgubirile cuvenite persoanei îndreptățite, însă acest fapt nu exclude redirectionarea notificării de către unitatea deținătoare către instituția implicată în privatizarea sa, respectiv AVAS, care va urma, la rându-i, procedura prevăzută de art. 29, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei nr. 69 din 26 martie 2009, menținută prin decizia nr. 8799 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceste considerente interesează obligația ce revine unității deținătoare (de redirecționare a notificării, și nu de plată a despăgubirilor, ce vor fi acordate în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005) și nu are nicio în legătură cu cererea de chemare în garanție, care a fost respinsă tocmai în considerarea imposibilității de stabilire de către instanță a vreunei obligații direct în sarcina AVAS. În consecință, recursul declarat în cauză, nefiind întemeiat, urmează să fie respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AVAS împotriva deciziei nr. 109/A din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2012.