ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1508 pronunțată la

data de 4 mai 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 2957/111/2007 a fost respinsă excepția lipsei

calității de reprezentant al pârâtei SC W.L.I. SRL a consilierului

juridic; a fost respinsă excepția nulității recursului

formulat de intervenientul M.V.; a fost respinsă excepția

inadmisibilității recursului formulat de intervenientul M.V.; a fost

admisă excepția inadmisibilității recursului formulat de

pârâta SC W.L.I. SRL, a fost respins ca nefondat recursul formulat de

intervenientul M.V. împotriva Deciziei nr. 1010 din 14 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

La data de 2

noiembrie 2010, contestatorul M.V. a formulat contestație în anulare împotriva

Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, cale de atac

întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea

contestației, contestatorul arată că instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unor critici de nelegalitate invocate prin memoriul

de recurs - respectiv nu s-a pronunțat cu privire la critica vizând

aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art.

75 și art. 197 din Legea 31/1990 referitoare la dreptul administratorilor de

a reprezenta societatea în raporturile juridice ale acestora.

Instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra dreptului de a reprezenta societatea SC T.

SRL, în temeiul Legii 31/1990 astfel cum s-a solicitat prin memoriu de recurs,

instanța având în vedere exclusiv mandatul de reprezentare dobândit prin

hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 11 mai

2007, suspendată prin hotărâre judecătorească la data de 8

iunie 2007.

Hotărârea

instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale

ținând cont de faptul că la pronunțarea deciziei din recurs s-a

avut în vedere numai calitatea de reprezentant legal al SC T. SRL rezultând din

hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC T. SRL din data de

11 mai 2007 iar nu pe cea rezultând din actele constitutive de

societăți reprezentate.

Înscrisurile care

dovedesc calitatea de mandatar al SC T. SRL, în baza cărora se putea vota

valabil în numele acestei societăți în cadrul adunării generale

a asociaților SC W.L.I. SRL din data de 12 iunie 2007, nu au fost

analizate de instanța de recurs, neexistând în cuprinsul deciziei

contestate nicio referire la aceaste aspecte.

Această omisiune

a fost esențială la soluționarea recursului, întrucât dacă

instanța de recurs ar fi avut în vedere calitatea numitului M.V. de

administrator al SC T. SRL, atunci, împrejurarea că hotărârea

Adunării Generale a Acționarilor SC T. SRL, din data de 11 mai 2007

era suspendată printr-o hotărâre irevocabilă, nu era de

natură să afecteze valabilitatea votului exprimat, în numele SC T.

SRL în cadrul adunării generale a asociaților din data de 12 iunie

2007.

Ca urmare, dreptul numitului

N.V.de a reprezenta SC T. SRL – inclusiv de a vota în cadrul adunărilor

generale ale societății s-a născut din actele constitutive ale

acestei societăți.

Intimatul M.I., a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea

contestației în anulare ca nefondată întrucât instanța de recurs

a analizat motivele de recurs formulate de recurent făcând referire expresă

în cuprinsul deciziei contestate la actele constitutive ale SC T. SRL.

Intimata SC W.L.I.

SRL a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de

intervenientul M.I. împotriva Deciziei nr. 10/C/2008 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, achiesând la criticile formulate de contestatorul M.V..

Analizând

contestația în anulare formulată de contestatorul M.V., în raport de

criticile formulate și actele de la dosar, se constată că

aceasta este nefondată.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, fiind

deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute limitativ de art. 317

- 318 C. proc. civ.

Contestatorul M.V. a

invocat ambele ipoteze prevăzute de art. 318 C. proc. civ. respectiv

eroarea materială cât și omisiunea instanțelor de a analiza un

motiv de recurs.

Greșeala materială

vizată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se referă la

erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale al

judecării recursului și nu la greșelile de judecată sau de

interpretare a dispozițiilor legale.

Astfel, greșeala

materială la care se referă textul de lege evocat, poate consta în

neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu

privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Atunci când

instanța a cunoscut existența și conținutul actului și

a făcut asupra lui aprecieri, nu mai poate fi vorba despre o

greșeală materială în sensul legii, ci de o pretinsă eroare

de interpretare a dispozițiilor legale și de apreciere a probelor.

În speța de

față, instanța de recurs a respins excepția lipsei de

interes a recursului declarat de intervenientul M.V., a respins excepția

nulității recursului intervenientului M.V. și a respins ca

nefondat recursul declarat de intervenientul M.V..

În motivarea

excepțiilor invocate, instanța de recurs a analizat calitatea de

reprezentant a intervenientului, în raport de dispozițiile art. 75 și

art. 197 din Legea 31/1990 ținând cont și de dispozițiile art. 8

din prevederile statuare ale SC W.L.I. SRL.

Nici

dispozițiile art. 318 teza a II-a nu pot fi reținute în cauză

întrucât instanța de recurs a analizat legalitatea deciziei recurate în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în

cauză.

În condițiile în

care dispozițiile art. 75 și art. 197 din Legea 31/1990 au fost

analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci

când au fost analizate excepțiile invocate nu se impunea a fi reanalizate pentru

aceleași argumente și atunci când s-a respins pe fond - recursul

intervenientului M.V..

Contestatorul prin

contestația în anulare formulată, a reiterat de fapt dovezile și

argumentele prezentate în recurs, care, însă, au fost verificate așa

cum rezulta din motivarea deciziei atacate.

În realitate

temeiurile contestației formulate se circumscriu unor critici împotriva

deciziei irevocabile pronunțate în recurs, care o transformă într-un

recurs la recurs, dar pe calea contestației în anulare aceiași

instanță nu poate să verifice modul cum instanța de recurs

a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente.

Motivele invocate de

contestator și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. nu reprezintă greșeli materiale evidente sau omisiunea

instanței de recurs de a cerceta dreptul recurentului de a reprezenta societatea

în raport de actele constitutive și dispozițiile Legii 31/1990, motiv

pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 320 raportat la art.

312 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de

contestatorul M.V. împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Deciziei

nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 18 mai 2011.