ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1508 pronunțată la data de 4 mai 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2957/111/2007 a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei SC W.L.I. SRL a consilierului juridic; a fost respinsă excepția nulității recursului formulat de intervenientul M.V.; a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului formulat de intervenientul M.V.; a fost admisă excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâta SC W.L.I. SRL, a fost respins ca nefondat recursul formulat de intervenientul M.V. împotriva Deciziei nr. 1010 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

La data de 2 noiembrie 2010, contestatorul M.V. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, cale de atac întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației, contestatorul arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor critici de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs - respectiv nu s-a pronunțat cu privire la critica vizând aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 75 și art. 197 din Legea 31/1990 referitoare la dreptul administratorilor de a reprezenta societatea în raporturile juridice ale acestora.

Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra dreptului de a reprezenta societatea SC T. SRL, în temeiul Legii 31/1990 astfel cum s-a solicitat prin memoriu de recurs, instanța având în vedere exclusiv mandatul de reprezentare dobândit prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 11 mai 2007, suspendată prin hotărâre judecătorească la data de 8 iunie 2007. Hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale ținând cont de faptul că la pronunțarea deciziei din recurs s-a avut în vedere numai calitatea de reprezentant legal al SC T. SRL rezultând din hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC T. SRL din data de 11 mai 2007 iar nu pe cea rezultând din actele constitutive de societăți reprezentate.

Înscrisurile care dovedesc calitatea de mandatar al SC T. SRL, în baza cărora se putea vota valabil în numele acestei societăți în cadrul adunării generale a asociaților SC W.L.I. SRL din data de 12 iunie 2007, nu au fost analizate de instanța de recurs, neexistând în cuprinsul deciziei contestate nicio referire la aceaste aspecte. Această omisiune a fost esențială la soluționarea recursului, întrucât dacă instanța de recurs ar fi avut în vedere calitatea numitului M.V.

de administrator al SC T. SRL, atunci, împrejurarea că hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC T. SRL, din data de 11 mai 2007 era suspendată printr-o hotărâre irevocabilă, nu era de natură să afecteze valabilitatea votului exprimat, în numele SC T. SRL în cadrul adunării generale a asociaților din data de 12 iunie 2007. Ca urmare, dreptul numitului N.V.de a reprezenta SC T. SRL – inclusiv de a vota în cadrul adunărilor generale ale societății s-a născut din actele constitutive ale acestei societăți. Intimatul M.I., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea contestației în anulare ca nefondată întrucât instanța de recurs a analizat motivele de recurs formulate de recurent făcând referire expresă în cuprinsul deciziei contestate la actele constitutive ale SC T. SRL.

Intimata SC W.L.I. SRL a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de intervenientul M.I. împotriva Deciziei nr. 10/C/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, achiesând la criticile formulate de contestatorul M.V.. Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul M.V., în raport de criticile formulate și actele de la dosar, se constată că aceasta este nefondată. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute limitativ de art. 317 - 318 C. proc. civ. Contestatorul M.V. a invocat ambele ipoteze prevăzute de art. 318 C. proc. civ. respectiv eroarea materială cât și omisiunea instanțelor de a analiza un motiv de recurs.

Greșeala materială vizată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale al judecării recursului și nu la greșelile de judecată sau de interpretare a dispozițiilor legale. Astfel, greșeala materială la care se referă textul de lege evocat, poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Atunci când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui aprecieri, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul legii, ci de o pretinsă eroare de interpretare a dispozițiilor legale și de apreciere a probelor. În speța de față, instanța de recurs a respins excepția lipsei de interes a recursului declarat de intervenientul M.V., a respins excepția nulității recursului intervenientului M.V.

și a respins ca nefondat recursul declarat de intervenientul M.V.. În motivarea excepțiilor invocate, instanța de recurs a analizat calitatea de reprezentant a intervenientului, în raport de dispozițiile art. 75 și art. 197 din Legea 31/1990 ținând cont și de dispozițiile art. 8 din prevederile statuare ale SC W.L.I. SRL. Nici dispozițiile art. 318 teza a II-a nu pot fi reținute în cauză întrucât instanța de recurs a analizat legalitatea deciziei recurate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în cauză. În condițiile în care dispozițiile art. 75 și art. 197 din Legea 31/1990 au fost analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când au fost analizate excepțiile invocate nu se impunea a fi reanalizate pentru aceleași argumente și atunci când s-a respins pe fond - recursul intervenientului M.V..

Contestatorul prin contestația în anulare formulată, a reiterat de fapt dovezile și argumentele prezentate în recurs, care, însă, au fost verificate așa cum rezulta din motivarea deciziei atacate. În realitate temeiurile contestației formulate se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile pronunțate în recurs, care o transformă într-un recurs la recurs, dar pe calea contestației în anulare aceiași instanță nu poate să verifice modul cum instanța de recurs a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente. Motivele invocate de contestator și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu reprezintă greșeli materiale evidente sau omisiunea instanței de recurs de a cerceta dreptul recurentului de a reprezenta societatea în raport de actele constitutive și dispozițiile Legii 31/1990, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 320 raportat la art. 312 C. proc.

civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva Deciziei nr. 1508 din 4 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 mai 2011.