ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta SC W.L. și a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 12 iunie 2007, întrucât convocarea nu a respectat prevederile legale, art. 8 din Statutul pârâtei fiind contrar dispozițiilor imperative ale art. 195 din Legea nr. 31/1990. Printr-o cererea de intervenție, intervenientul M.V. a solicitat să se constate legalitatea hotărârii A.G.A. care a respectat prevederile statuare cât și pe cele legale. Tribunalul Bihor, prin Sentința comercială nr. 54/ Com din 1 februarie 2008, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A.

din 12 iunie 2007 a SC W.L. SRL și a respins cererea de intervenție. Instanța de fond a reținut în esență că textul art. 195 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.A. obliga administratorii să convoace adunarea asociaților la sediul social, ori un asociat sau mai mulți care reprezintă cel puțin Va din capitalul social pot convoca adunarea asociaților arătând scopul convocării. Actul constitutiv al SC W.L. în art. 8 prevedea validarea adunării generale în prezența a minimum 51% din capitalul social iar hotărârile să fie luate cu votul minim de 51%. Însă mandatul emis de asociata majoritară a pârâtei, T.G.I.E. pentru reprezentarea în A.G.A. din 12 iunie 2007 a fost suspendat la data de 8 iunie 2007 situație în care nu mai e posibilă validarea A.G.A.

și a hotărârii ei. Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 10/ C-A din 14 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de intervenientul M.V., considerând că la data convocării adunării generale a asociaților reprezentantul SC T. SRL, asociatul majoritar al pârâtei, nu mai avea mandatul legal întrucât prin Ordonanța nr. 1022 din 8 iunie 2007 a Tribunalului Bihor irevocabilă prin Decizia nr. 14/ C din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea a fost suspendată executarea încheierii judecătorului delegat la O.R.G. din 30 mai 2007. Împotriva deciziei astfel pronunțate, intervenientul M.V. și pârâta SC W.L. SRL au declarat recurs. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., intervenientul susține că instanțele de fond au apreciat greșit că hotărârea A.G.A. a SC T. SRL din 11 mai 2007, prin care M.V. era împuternicit să reprezinte societatea, era suspendată, fără a verifica dacă acea persoană avea dreptul să reprezinte societatea conform actului constitutiv. Art. 18 din actul constitutiv al SC T. SRL stabilea trei administratori cu dreptul de a reprezenta societatea așa încât în condițiile art. 75 și art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 fiecare administrator putea reprezenta societatea, iar M.V. era administrator din 1992. Mai susține recurentul că actul decizional luat de M.V. nu este contrar intereselor T.G.I.E. și a dus la corectarea unui dezechilibru produs în anul 2005 de M.I.

Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând motive identice cu ale interveninetului relative la calitatea de administrator al intervenientului M.V. încă din anul 1992 la reprezentarea pe care art. 75 și art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 o atribuie administratorilor și la dezechilibrul decizional determinat de M.I. Prin cereri succesive sau invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant al pârâtei a consilierului juridic, nulității ale recursului intervenientului, a lipsei de interes și a inadmisibilității recursului aceleiași părți precum excepția inadmisibilității recursului pârâtei. În privința calității de reprezentant al consilierului juridic al SC W.L.

SRL prin delegația depusă la fila 78 se atestă împuternicirea dată de societate consilierului juridic C.P., astfel încât excepția este neîntemeiată și va fi respinsă. Excepția nulității recursului intervenientului este nefondată, critici le formulate împotriva deciziei recurate, pe lângă aspectele legate de situația de fapt relevă necercetarea calității de reprezentant al intervenientului, în raport cu dispozițiile art. 75 și 197 din Legea nr. 31/1990 care pot fi circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității recursului recurentului intervenient sunt la rândul lor nefondate. Justificarea interesului promovării unei cereri în justiție este strâns legată de justificarea unui drept subiectiv litigios și actual, însă interesul, fie că este un folos material sau moral urmărește ocrotirea unui drept considerat încălcat.

Ar fi excesivă interpretarea conduitei ulterioare a intervenientului, prin care s-au adoptat alte hotărâri, ca lipsind de interes actualul recurs, cât timp, în reprezentarea sa, prin anularea hotărârii A.G.A. i s-ar fi încălcat drepturile. Excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă este însă întemeiată, aceasta acceptând soluția instanței de fond prin neexercitarea căii de atac a apelului. în această măsură exercitarea căii de atac a recursului nu mai este admisibilă. Analizând recursul declarat de intervenient, acesta se vădește a fi nefondat pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile statuare ale SC W.L. stabileau în art. 8 că pentru validarea adunării generale este necesară prezența a cel puțin 51 % din capitalul social iar pentru a se lua o hotărâre votul trebuia să păstreze aceeași proporție.

Însă mandatul special dat reprezentantului SC T. SRL, asociatul majoritar al pârâtei, a fost suspendat prin ordonanța nr. 1022 din 8 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia nr. 14/ C din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea. Starea conflictuală derulată pe parcursul mai multor ani în activitatea societății pârâte, și a altora în care sunt aceeași asociați, au determinat instanțele la o analiză în care aspectele de etică comercială și echitate să fie evaluate în aceeași măsură cu situația de fapt și de drept. De aceea, în mod judicios și ținând cont de semnificația fiecărei acțiuni a părților, instanțele de fond au considerat lipsa mandatului de reprezentare a intervenientului M.V., care în situația contestărilor succesive și reciproce a calității de reprezentanți, nu se poate preleva de statutul inițial și acesta, de altfel, contestat.

Hotărârea A.G.A. din 11 mai 2007 prin care intervenientul a fost mandatat să reprezinte SC T. SRL în A.G.A. a SC W.L. SRL a fost suspendată, iar la aceasta se adaugă multiplele contestării reciproce între asociați a statutului lor, astfel că la data de 12 iunie 2007 hotărârea adoptată de A.G.A. a societății pârâte nu a îndeplinit cerințele statuare de validitate. Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge excepțiile lipsei calității de reprezentant al consilierului juridic al pârâtei, nulității recursului intervenientului, lipsei de interes și inadmisibilității recursului acestuia ca nefondate, va admite excepția inadmisibilității recursului pârâtei pe care îl va respinge.

În temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul M.V. împotriva Deciziei 10/ CA din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei SC W.L. SRL a consilierului juridic. Respinge excepția nulității recursului intervenientului M.V. Respinge excepția lipsei de interes a recursului declarat de intervenient M.V. Respinge excepția inadmisibilității recursului intervenientului M.V. Admite excepția inadmisibilității recursului pârâtei SC W.L. SRL. Respinge recursul declarat de pârâta SC W.L. SRL Păntășești împotriva Deciziei nr. 10/ CA din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Respinge recursul declarat de intervenientul M.V. împotriva aceleași decizii, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.