ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3915/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3915/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1596/ COM din 14 decembrie 2007, Tribunalul Bihor a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de

pârâta SC T.G.I.E. SRL și de către intervenientul M.V., a admis cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtei SC T.G.I.E.

SRL. Totodată, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul M.V., precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei

formulată de intervenientul M.V. în dosarul conexat la prezenta cauză. S-a

constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților SC

T.G.I.E. SRL, din data de 11 mai 2007 și respectiv din data de 05 iulie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin hotărârile A.G.A. din 11 mai 2007 luate în cadrul SC

T.G.I.E. SRL (f. 134-143, Dosar nr. 2342/COM/2007), s-a aprobat numirea

directorului general al societarii în persoana intervenientului M.V.; s-a

revocat vechiul consiliu de administrație compus din M.V., M.I. si M.C. (potrivit

certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe

lângă Tribunalul Bihor din data de 11 mai 2007) și s-a numit un nou consiliu de

administrație, compus din: M.V., F.C.D., G.D.V., N.C.P. si B.A.D.I De asemenea

s-a  dispus modificarea statutului și a contractului de societate și adoptarea

unui nou act constitutiv al societății.

Hotărârile au fost înscrise în registrul comerțului în

baza încheierii judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerțului nr. 3439

din 30 mai 2007.

Conform procesului verbal al ședinței A.G.A. din 11 mai

2007 autentificat din 11 mai 2007 de BNP - M.A., la ședință au participat toți

asociații SC T.G.I.E. SRL, respectiv M.I., M.V. și SC R.D. SA reprezentat de R.A.

Reclamantul M.I., nu a votat (f. 123-134).

Prin Ordonanța nr. 1022/ COM din 08 iunie 2007

pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 2343/111/2007 s-a dispus

suspendarea executării hotărârilor A.G.A. din data de 11 mai 2007 luate în

cadrul SC T.G.I.E. SRL, până la soluționarea acțiunii în anularea celor două

hotărâri.

Ulterior, prin hotărârile A.G.A. nr. (1), (2), și (3)

din 05 iulie 2007 luate în cadrul SC T.G.I.E. SRL (f. 143-145,dosar conexat),

s-a aprobat din nou numirea directorului general al societății în persoana

intervenientului M.V., s-a revocat vechiul consiliu de administrație compus din

M.V., M.I. și M.C., cât și a administratorilor numiți prin adunarea generală a

asociaților SC T.G.I.E. SRL din 11 mai 2007 și s-a numit un nou consiliu de

administrație, compus din: M.V., F.C.D., G.D.V., C.G.M. și B.A.I.D. De asemenea

s-a dispus modificarea statutului și a contractului de societate și adoptarea

unui nou act constitutiv al societății SC T.G.I.E. SRL.

Conform procesului verbal al ședinței A.G.A. din 05 iulie

2007, la ședință au participat toți asociații SC T.G.I.E. SRL, respectiv M.I.

ce deține 47,5% din părțile sociale - prin împuterniciți și M.V. care deține

52,5% din părțile sociale. împuterniciții fiind mandatați doar să conteste

convocarea și legalitatea adunării generale-fila 106 dosar conexat.

Potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990 actualizată „(1)

Adunarea generala este convocată de consiliul de administrație, respectiv de

directorat, ori de câte ori este necesar.” Termenul de întrunire nu poate fi

mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în M. Of. al României, Partea

a IV-a.

Dispozițiile art. 132 din același act normativ prevăd

că: „(1) Hotărârile luate de adunarea generala în limitele legii sau actului

constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare

sau au votat contra. Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului

constitutiv pot fi atacate în justiție(...)

”

.

Potrivit art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 31/1990

modificată și republicată, „societatea cu răspundere limitată se constituie

prin contract de societate și statut, actul constitutiv se încheie sub

semnătură privată, se semnează de toți asociații”.

Potrivit art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

modificată și republicată, pentru hotărârile având ca obiect modificarea

actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul

când legea sau actul constitutiv prevăd altfel.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Contractul de societate

al SC T.G.I.E. SRL, completările și modificările contractului de societate,

sunt valabile numai dacă sunt semnate de asociații din contract.

Conform art. 24 din statutul, SC T.G.I.E. SRL „adunarea

generală ordinară este constituită valabil și poate lua decizii dacă la prima

convocare asociații prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul

social, prezența valabilă și la a doua convocare”. De asemenea, „adunarea

generală extraordinara este constituita valabil și poate lua decizii daca la

prima convocare asociații prezenți sau reprezentați dețin cel puțin % din

capitalul social, iar la a doua convocare daca dețin cel puțin 2/3 din

capitalul social. Adunarea generală a asociaților, statutar constituită ia

decizii cu majoritate de voturi a celor prezenți”.

Raportat la textele de lege menționate mai sus instanța

a constatat că atât hotărârile A.G.A. din 11 mai 2007 cât și cele din 05 iulie 2007

luate în cadrul SC T.G.I.E. SRL sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu

s-au respectat dispozițiilor statutare privind modificarea actelor

constitutive, respectiv pentru lipsa acordului asociatului M.I. de revocare a

administratorilor și de numire a noilor administratori; de numire a

directorului general; de modificarea statutului și a contractului de societate

și adoptarea unui nou act constitutiv al societății SC T.G.I.E. SRL.

Instanța a reținut că, pentru anumite probleme care

privesc existența societății, art. 192, alin. (2) din Legea nr. 31/1990

modificată și republicată, impune condiții deosebit de stricte pentru

hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv. Acest lucru este

impus de caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată.

Instanța de fond a apreciat că, celelalte motive

invocate de reclamant, pe lângă faptul că acestea sunt neîntemeiate, ele nu constituie

motive de nulitate absolută a hotărârilor atacate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel apelantul

intervenient M.V., în calitate de intervenient în interes propriu și în

calitate de intervenient în interesul pârâtei SC T.G.I.E. SRL și apelanta

pârâtă SC T.G.I.E. SRL prin M.V.

Prin Decizia nr. 10/ C din 19 iunie 2009, Curtea de

Apel Oradea a respins ca nefondat apelul comercial declarat de SC T.G.I.E. SRL

și apelul declarat de intervenientul M.V., în contradictoriu cu intimatul

reclamant M.I., împotriva Sentinței nr. 1596/ COM din 14 decembrie 2007,

pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.

Prin Decizia nr. 1302 din 24 martie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție București, s-au admis recursurile declarate de

recurenta pârâtă SC T.G.I.E. SRL Oradea și de recurentul intervenient M.V.,

împotriva Deciziei nr. 10/ C din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, s-a

casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reținându-se în considerentele deciziei că hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea principiului disponibilității.

Totodată, s-a mai reținut că nulitatea hotărârilor

A.G.A. în discuție a fost pronunțată de către prima instanță în raport de

pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale și statutare care reglementează

condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor A.G.A.

Deși prin memoriile de apel, hotărârea pronunțată de

prima instanță (Tribunalul Bihor) a fost criticată tocmai pe acest aspect,

respectiv al nelegalei interpretări și aplicări a acestor dispoziții legale,

instanța de apel nu a analizat motivele de apel și a procedat la pronunțarea

deciziei recurate în raport de pretinsa nelegalitate a convocării celor două

A.G.A., aspecte care nu au fost puse în discuția părților și oricum depășeau

cadrul procesual impus de art. 295 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege menționat, instanța de apel

avea obligația de a verifica legalitatea hotărârii Tribunalului Bihor în

limitele cererii de apel, apelantul fiind cel care stabilește cadrul procesual

în care se efectuează controlul de legalitate. Or, în aceste condiții,

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității.

În apel, după casare, prin decizia nr. 1/CC/2012 - A/C

din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de renunțare la

judecarea apelului formulată de apelanta SC T.G.I.E. SRL prin M.I., s-a respins

excepția lipsei de interes a apelantului M.V. și au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de apelantul intervenient M.V. și de apelanta pârâta SC

T.G.I.E. SRL în contradictoriu cu intimatul reclamant M.I. împotriva Sentinței nr.

1596/ COM din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost

menținută în totalitate.

Pentru a pronunța această decizie s-a reținut,

referitor la excepția lipsei de interes a apelanților, că justificarea

interesului promovării unei cereri în justiție este strâns legată de

justificarea unui drept subiectiv și litigios actual, iar interesul, fie că

este un folos material sau moral urmărește ocrotirea unui drept considerat

încălcat. Interpretarea conduitei intervenientului - care la data de 05 iulie 2007

a adoptat alte hotărâri cu conținut similar - nu poate fi dată în sensul că

lipsește de interes apelul, cât timp în reprezentarea acestuia prin anularea de

către instanța de fond a hotărârilor din data de 11 mai 2007 i-au fost încălcat

drepturile.

Pe de altă parte, hotărârile din data de 05 iulie 2007

nu sunt contrare cu cele din data de 11 mai 2007, astfel că nu se poate reține

că hotărârile din luna mai ar fi fost revocate implicit. Nu reprezintă o

revocare implicită, nici împrejurarea că administratorii desemnați prin

hotărârea din 11 mai 2007 au fost revocați, atâta timp cât hotărârea din luna

mai cuprindea mai multe dispoziții nu numai cea privind revocarea

administratorilor.

Cu privire la renunțarea la apel instanța de apel a

respins-o întrucât cererea de renunțare la apel a fost semnată doar de către M.I.,

ori renunțarea la apel fiind un act de dispoziție, această cerere trebuia

semnată de toți membrii Consiliului de direcție.

Referitor la lipsa calității procesuale active a

reclamantului M.I. în promovarea acțiunilor în anularea A.G.A. a SC T.G.I.E.

SRL, din 11 mai 2007 și 05 iulie 2007, invocată de apelantul M.V., în temeiul

prevederilor art. 132 alin. (2) și (4) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel

a apreciat că apărarea este nefondată.

S-a considerat că, în mod corect, instanța de fond a

reținut reclamantul are calitate procesuală activă întrucât prin acțiunile

introductive acesta a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârilor

A.G.A., fiind incidente dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea Societăților

Comerciale, potrivit cărora cererea poate fi formulată de orice persoană

interesată, nefiind necesar a fi îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (2)

pe care trebuie să le îndeplinească asociații pentru a putea contesta

hotărârile.

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin.

(4) s-a reținut că, potrivit acestora prevederi: „Membrii consiliului de

administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea

adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție”, însă în cauză

adunarea generală a asociaților a hotărât nu numai cu privire la revocarea reclamantului

din calitatea de administrator ci și cu privire la alte aspecte, respectiv,

numirea unui nou consiliu de administrație, modificarea actelor constitutive și

numirea unui director general.

Or, în atare situație, reclamantul - care în calitate

de asociat al SC T.G.I.E. SRL a contestat legalitatea hotărârilor A.G.A. și

pentru considerentul că nu au fost respectate dispozițiile legale și statutare

referitoare la modificarea actelor constitutive - are calitate procesuală

activă.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a

reclamantului intimat această excepție a fost respinsă pentru considerentele

avute în vedere la respingerea excepției lipsei de interes a apelantului M.V.,

întrucât nu se poate reține că prin hotărârile din luna iulie 2007 ar fi fost

revocate implicit hotărârile din luna mai 2007.

Pe de altă parte, chiar dacă prin hotărârile din iulie

nu se revocă implicit hotărârile din mai, anularea doar a hotărârilor din iulie

ar presupune ca hotărârile din mai să-și producă efectele, astfel că nu se

poate reține că reclamantul nu ar avea interes să solicite și anularea

acestora.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii,

instanța de control judiciar o apreciază ca neîntemeiată întrucât cererea de

înscriere mențiuni are un caracter necontencios, fiindu-i aplicabile

dispozițiile articolelor 331-339 C. proc. civ., prin care judecătorul delegat

verifica îndeplinirea condițiilor formale ale actelor supuse înregistrării.

Operațiunile de înregistrare în Registrul Comerțului

sunt făcute în scopul asigurării opozabilității și nu al validării. între condițiile

de legalitate a căror verificare intrau în competența judecătorului delegat

investit cu o cerere de înregistrare mențiuni nu se încadrează și cele care

vizează legalitatea hotărârii A.G.A., a cărei înregistrare se solicită,

legalitatea hotărârilor A.G.A. putând fi cercetată de către instanță, doar pe

calea acțiunii în anulare, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, cum este

acțiunea ce face obiectul cauzei.

Prin urmare, s-a reținut că, sub aspectul

admisibilității acțiunii nu prezintă relevanță dacă hotărârile a căror anulare

se solicită au fost sau nu înregistrate în Registrul Comerțului și dacă

reclamantul a formulat sau nu recurs împotriva înregistrărilor.

Pe fondul cauzei, instanța de apel, ținând seama de

limitele casării, a analizat nulitatea hotărârilor A.G.A. în discuție doar în

raport de pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale și statutare care

reglementează condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor în

A.G.A.

Instanța de control judiciar a apreciat că, în mod

corect instanța de fond a reținut că au fost modificate actele constitutive ale

societății cât timp membrii comitetului de direcție au fost stabiliți prin

aceste acte, ori, prin hotărârile ce fac obiectul cauzei, s-a hotărât atât

schimbarea acestora cât și a formei de conducere și de reprezentare, respectiv

numirea unui director general, director ce putea fi numit doar cu acordul

tuturor asociaților, conform art. 18 din Statut astfel cum a fost modificat

prin actul adițional din 22 iunie 1992 prevăzându-se că„ Orice modificări de

orice natură a Statutului societății, a Contractului de societate, cât și a

drepturilor și obligațiilor ce decurg din acestea, inclusiv din prezentul act

adițional, vor avea valabilitate numai cu acordul fiecăruia dintre asociați”.

Potrivit art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

pentru hotărârile având ca obiect modificarea actelor constitutive este necesar

votul tuturor asociaților, dacă prin lege sau prin statut nu se prevede altfel.

Susținerea apelanților potrivit cărora actele

constitutive ale societății permiteau modificarea lor prin votul majorității

prezente a fost considerată neîntemeiată față de dispozițiile exprese din actul

adițional la statutul și contractul de societate al SC T.G.I.E. SRL mai sus

arătate, iar dispozițiile art. 24 din Statut la care apelanții fac referire

sunt incidente doar în situația în care se adoptă hotărâri care nu țin de

modificarea actului constitutiv.

Este adevărat că printr-un act adițional din anul 2002

s-a modificat Statutul societății - aspect ce rezultă din listing-ul ORC - în

sensul că „Hotărârile în cadrul adunărilor generale ordinare și extraordinare

ale societății și se vor lua cu votul a 80% din capitalul social al societății”,

însă instanța a apreciat că aceste dispoziții nu se aplică hotărârilor prin

care se decide modificarea actelor constitutive în lipsa unor prevederi exprese

în acest sens.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 193 alin.

(3), s-a considerat că acest text de lege nu se coroborează cu dispozițiile art.

192 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, întrucât prevede ipoteza în care adunarea

legal constituită nu poate lua hotărâri valabile din cauza neîntrunirii

„majorității”, nu din cauza neîntrunirii votului „tuturor asociaților”, adică

ipoteza reglementată de art. 192 alin. (2), iar în cazul neîntrunirii votului

tuturor asociaților nu se pot lua hotărâri de către adunarea legal constituită.

Prin urmare, susținerea apelanților potrivit căreia, la

a doua convocare a adunării generale hotărârile ar fi putut fi adoptate cu

majoritatea celor prezenți, în temeiul art. 193 alin. (3), nu a fost primită.

S-a reținut că cele trei hotărâri din data de 05 iulie 2007

au fost votate de către intervenientul M.V., în calitate de asociat ce deține

un nr. de 42.000 de părți sociale, reprezentând 52,5% din capitalul social, or

prin decizia comercială din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de cesiune părți sociale încheiat la data de 12 iunie 2007

între SC R.D. SA și M.V. cu privire la achiziționarea de către acesta din urmă

a pachetului de 5% din capitalul social al SC T.G.I.E. SRL, deținut de SC R.D. SA.

Cum nulitatea are efecte retroactive, este evident că

nu se poate reține că la data adoptării hotărârilor din 05 iulie 2007 M.V. ar

fi deținut 52,7% din capitalul social, ci doar 47,5% și, prin urmare, în

această situație nu a fost îndeplinită nici măcar condiția majorității simple.

Împotriva acestei decizii toate părțile au declarat

recurs.

Recurentul reclamant M.I. a solicitat, în temeiul art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea considerentelor

deciziei atacate în sensul reținerii criticilor referitoare la nelegalitatea

convocării ședințelor A.G.A. în care s-au adoptat hotărârile ce fac obiectul

prezentei cauze.

S-a susținut de către reclamant că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, că este lipsită de teniei legal și a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel

a înlăturat nemotivat și neîntemeiat criticile privitoare la convocarea

nelegală a ședințelor A.G.A. în cadrul cărora au fost adoptate hotărârile ce

fac obiectul prezentei cauze.

În esență, reclamantul este nemulțumit că, în

condițiile în care i s-a admis acțiunea și nu avea posibilitatea de a formula

apel și nici de a adera la apelul părții adverse, nu i-au fost avute în vedere

apărările formulate în faza apelului prin întâmpinare, mai precis criticile

privitoare la nelegala convocare a adunărilor generale.

Prin recursurile formulate de pârâta SC T.G.I.E. SRL

Oradea și de intervenientul M.V. s-a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., admiterea recursurilor, modificarea în tot a deciziei recurate,

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul

respingerii cererii de chemare in judecata, în principal ca fiind formulată de

o persoană fără calitate procesuală activă, iar in subsidiar, ca nefondată.

Recurenta pârâtă și intervenientul au susținut, în

esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 132

din Legea nr. 31/1990 întrucât intimatului - reclamant nu are calitate

procesuală activă, fiind ignorate și dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr.

31/1990, care interzic administratorului să atace hotărârea A.G.A. privind

revocarea sa din funcție.

Recurenții au criticat decizia și au susținut că, în

mod greșit a aplicat Curtea de Apel Oradea prevederile art. 192 alin. (2) teza

I Legea societăților comerciale, când, în cauză, erau incidente prevederile

tezei finale ale aceluiași articol, teză care nu este de ordine publică și nu

poate atrage nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A.

S-a mai susținut și că hotărârea a fost dată și cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

S-a învederat că, atât la adunările generale din data

de 11 mai 2007, cât si din data de 5 iulie 2007, hotărârile au fost adoptate cu

votul asociaților deținând 52,5% din capitalul social al SC T.G.I.E. SRL.

Hotărârile A.G.A. din data de 11 mai 2007 au fost adoptate cu votul asociaților

M.V. (47,5%) si SC R.D. SA (5%), iar hotărârile A.G.A. din data de 5 iulie 2007

au fost adoptate cu votul M.V. (52,5%).

S-a mai reproșat instanței de apel că nu face niciun

fel de referire la hotărârile A.G.A. din data de 11 mai 2007 adoptate de M.V. și

R.D., că soluția instanței de apel încalcă prevederile art. 193 alin. (1)

coroborat cu art. 198 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform cărora, în

cadrul adunărilor generale pot vota asociații înscriși în registrele societății

la data stabilită pentru adunarea generală, precum și că instanța de apel a

încălcat prevederile art. 79 coroborate cele ale art. 126 din Legea nr. 31/1990,

potrivit cărora asociații administratori nu pot lua parte la deliberările

privitoare la modul în care și-au exercitat mandatul de administrator. Având in

vedere faptul ca intimatul-reclamant M.I. nu putea vota asupra punctului de pe

ordinea de zi privind revocarea sa din funcție și numirea înlocuitorilor săi,

este nelegală soluția instanțelor de fond de anulare a hotărârilor A.G.A.

pentru lipsa votului asociatului administrator.

Analizând decizia recurată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate mai

întâi excepțiile ridicate de către părți prin întâmpinările formulate, dar și

oral în fata instanței.

Cu privire la excepția nulității recursului declarat de

recurentul - intervenient M.V., invocată de recurentul - reclamant M.I., așa

după cum s-a expus în cele ce preced, rezultă că acesta este motivat, atât în

fapt, cât și în drept, criticile fiind corect încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul fiind la adăpost de sancțiunea nulității

prevăzută de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

În cererea recurs sunt indicate explicit și dezvoltate

cele două motive prevăzute la art. 304 C. proc. civ. pe care a fost întemeiat,

respectiv art. 304 pct. 8 și pct. 9. Astfel, în ceea ce privește art. 304 pct. 9

s-au indicat prevederile legale aplicate greșit de către instanța de apel, iar

cât privește art. 304 pct. 8 s-au indicat hotărârile Adunării Generale ale

Acționarilor a căror anulare s-a solicitat, pentru că ele constituie chiar

actele deduse judecății și nu reprezintă doar simple probe, astfel că se va

dispune respingerea excepției nulității.

Cu privire la excepțiile lipsei de interes și nulității

recursului declarat de M.I. invocate de recurenta - pârâtă SC T.G.I.E. SRL

Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge, reținând că, astfel

cum s-a prezentat pe larg mai sus, și recursul declarat de către reclamant este

motivat, criticile fiind unele de nelegalitate. Recursul este fundamentat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., iar dezvoltarea motivelor

permite încadrarea în aceste motive de nelegalitate.

În privința lipsei de interes a recursului, deși prin

promovarea acestei căi de atac nu se tinde a se schimba decizia instanței de

apel, nu se solicită desființarea deciziei ori obținerea altei soluții, ci doar

se recurează decizia, critica are ca finalitate considerentele deciziei.

Așadar, reclamantul justifică un interes în promovarea

căii de atac, anume acela de a se complini considerentele deciziei atacate, cu

aspectele privitoare la convocarea adunărilor generale în care s-au adoptat

hotărârile ce formează obiectul litigiului.

Cât privește fondul recursului reclamantului M.I.,

acesta va fi respins ca nefondat întrucât limitele rejudecării apelului, astfel

cum au fost trasate de către instanța de casare, au fost respectate de către

instanță în judecata în al doilea ciclu, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ,

potrivit căruia: „în caz de casare; hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

”

Altfel spus, deși recurentul-reclamant justifică un

interes în promovarea recursului său, el depășește limitele rejudecării

apelului, astfel cum au fost stabilite prin decizia de casare.

Prin decizia nr. 1302 din 24 martie 2011, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de

societatea comercială și M.V. prin raportare la prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și a casat decizia nr. 10/C/2009 a Curții de Apel Oradea trimițând dosarul

acestei instanțe spre rejudecarea apelului.

În motivarea deciziei dată asupra recursului, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut:

„Nulitatea hotărârilor A.G.A. în discuție a fost

pronunțată de către prima instanță în raport de pretinsa nerespectare a

dispozițiilor legale și statutare care reglementează condițiile de cvorum și de

majoritate pentru luarea deciziilor în A.G.A.

Deși prin memoriile de apel hotărârea pronunțată de

către prima instanță a fost criticată tocmai pe acest aspect, respectiv al

nelegalei interpretări și aplicări a acestor dispoziții legale, instanța de

apel nu a analizat motivele de apel și a procedat la pronunțarea deciziei

recurate în raport de pretinsa nelegalitate a convocărilor celor două A.G.A.,

aspecte care nu au fost puse în discuția părților și care oricum depășeau cadrul

procesual impus de art. 295 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege menționat, instanța de apel

avea obligația de a verifica legalitatea hotărârii Tribunalului Bihor în

limitele cererii de apel, apelantul fiind cel care stabilește cadrul procesual

în care se efectuează controlul de legalitate.

”

În consecință, din perspectiva limitelor rejudecării

apelului, recursul formulat de către M.I. este nefondat, întrucât instanța de

apel s-a raportat în mod corect la limitele impuse de instanța de casare cu

privire la rejudecarea apelurilor formulate în speță.

Totodată, instanța de apel pronunțându-se asupra

apelurilor formulate în cauză din perspectiva eventualei nerespectări a

condițiilor de cvorum și majoritate pentru adoptarea hotărârilor A.G.A., a

făcut în mod corect aplicarea principiilor: tantum devolutum quantum appelatum

și non reformatio in pejus, reglementate de art. 295 și art. 296 C. proc. civ.

Astfel, prima instanță a reținut, într-o motivare

extrem de succintă, că hotărârile A.G.A. din 11 mai 2007, cât și cele din 05

iulie 2007 sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu s-au respectat

dispozițiile statutare privind modificarea actelor constitutive, respectiv

pentru lipsa acordului asociatului M.I. de revocare a administratorilor și de

numire a noilor administratori, de numire a directorului general, de modificare

a statutului și a contractului de societate și adoptarea unui nou act

constitutiv al societății.

În acest sens, prima instanță a reținut

aplicabilitatea, în speță, a art. 117 alin. (1), art. 132 alin. (1), art. 5 alin.

(1) și (6), art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum și a art. 20 alin.

(2) din Contractul de societate al T.G.I.E., respectiv art. 24 din Statutul SC

T.G.I.E. SRL. Așadar, din motivarea primei instanțe rezultă că aceasta a dispus

anularea hotărârilor SC T.G.I.E. SRL pentru lipsa acordului asociatului M.I.

Semnificativ este faptul că, prima instanță a reținut

că „celelalte motive invocate de reclamant, pe lângă faptul că sunt

neîntemeiate, nu constituie motive de nulitate absolută a hotărârilor atacate

”

.

În consecință, sentința comercială 1596/COM/2007 a fost

apelată, de societatea comercială și de M.V., cu privire la soluția dată de

Tribunalul Bihor motivului de nulitate referitor la nerespectarea prevederilor

legale și statutare referitoare la cvorumul și majoritatea necesare adoptării

hotărârilor A.G.A.

Așadar, toate celelalte motive de nulitate invocate de

către reclamantul M.I. nu mai puteau fi repuse în discuție în fața instanței de

apel, întrucât - fiind respinse de prima instanță - acestea au intrat în

puterea lucrului judecat prin neapelare, iar instanța de apel ar fi încălcat

prevederile art. 295 C. proc. civ., pronunțându-se în afara învestirii sale în

calea de atac, dar și prevederile art. 296 C. proc. civ., întrucât ar fi creat

apelantului o situație mai grea în calea de atac, reținând un motiv de nulitate

absolută care fusese anterior înlăturat de către prima instanță.

În ceea ce privește extrasele de doctrină înfățișate în

motivele de recurs de către M.I., acestea doar în aparență sunt aplicabile în

cauză. în realitate, acestea sunt străine de cadrul procesual stabilit chiar de

către recurentul-reclamant.

În concluzie, având în vedere că la rejudecarea

apelului, Curtea de Apel Oradea a reținut în mod corect limitele judecății căii

de atac formulate de către SC T.G.I.E. SRL și M.V., atât prin raportare la

îndrumarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1302

din 24 martie 2011, cât și prin raportare la prevederile art. 295 și 296 C. proc.

civ., recursul reclamantului se va respinge ca nefondat.

Cât privește recursurile formulate de pârâta SC

T.G.I.E. SRL Oradea și de intervenientul M.V., acestea urmează a fi admise,

prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru

următoarele considerente:

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în mod eronat, instanța de

apel a considerat că reclamantul are calitate procesuala activă, prevederile art.

132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile.

Aceasta interpretare nesocotește prevederile alin. (2)

al aceluiași art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabilește condițiile în care

asociații pot contesta hotărârile adunării generale ale asociaților.

Prin modul în care legiuitorul a înțeles să legifereze art.

132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că a dorit să facă diferențierea clară între

categoriile de persoane ce pot contesta hotărârile A.G.A., respective: asociații

sau terții („orice persoană interesată

”

).

Asociații nu pot fi considerați ca fiind „orice

persoane interesate”, in sensul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ei

având dreptul de a contesta hotărârile A.G.A., în condiții restrictive,

respectiv doar dacă au lipsit de la adunarea generală sau, dacă au participat,

au vot în contra și au cerut sa se consemneze poziția lor in procesul-verbal al

ședinței. în măsura în care s-ar admite că și asociații se pot prevala de

prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cum susține reclamantul,

atunci alin. (2) al aceluiași articol ar fi lipsit de conținut și nu s-ar

aplica niciodată.

Față de exprimarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

rezultă că hotărârile A.G.A. contrare legii sau actului constitutiv pot fi

atacate de acționari, fără a distinge între motivele de nulitate care afectează

sau pot afecta hotărârea A.G.A.

Cu alte cuvinte, indiferent daca asociatul invocă un

motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă

dovada îndeplinirii cerințelor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare

ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea general și să fi cerut să se

insereze acest aspect în procesul verbal al ședinței.

În speța, asociatul M.I. a participat la adunările

generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să își exprime

votul, nefiind astfel în situația specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

de a vota împotrivă și de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal

al ședinței.

Asociatul este un subiect activ calificat, în sensul că

el poate invoca orice cauză de nulitate, fie absolută, fie relativă, doar dacă

îndeplinește condiția specială prevăzută de art. 132, respectiv de a vota

contra în cadrul adunării la care a fost prezent. Or, sub acest aspect, decizia

recurată, care a reținut calitatea procesuală activă a reclamantului, este dată

cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel a

considerat că această condiție specială nu-și găsește aplicare dacă se invocă

de către asociat o cauză de nulitate absolută, fiind astfel incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, deși reclamantul se apără susținând că

este terță persoană, pe de altă parte, își justifică „interesul legitim",

pe calitatea de asociat. Contradicția este evidentă și contrară legii și unei

reguli elementare de drept: cel care este parte la formarea unui act juridic nu

este terț. Asociatul care a participat efectiv la adunarea asociaților nu este

terț.

De aici decurg două consecințe logice: 1. Dacă reclamantul

este tratat ca un terț veritabil, el nu poate să justifice niciun interes

legitim de a ataca cele,două hotărâri A.G.A.; 2. dacă încearcă să justifice un

interes legitim, atunci el trebuie să se prevaleze de calitatea de asociat.

Dacă însă invocă această calitate rezultă că: 1. el nu mai poate fi considerat

terț; 2. interesul legitim al unui asociat de a ataca hotărârile A.G.A. este

circumstanțiat de lege care instituie condiția de a fi votat contra în A.G.A.

În acest sens, la o coroborare atentă și rațională a

instituțiilor procesuale, se observă că. art. 132 alin. (2) din Legea

societăților comerciale operează o calificare legală a caracterului legitim al

interesului în persoana asociaților, cu consecința că interesul asociaților

care au participat la A.G.A. este prezumat legitim atât timp cât au votat

împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate și au cerut să se consemneze

aceasta în procesul verbal. Interesul este nelegitim dacă aceștia nu au votat

împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate.

Or, Curtea de Apel Oradea a procedat nelegal atunci

când a reținut interesul și, implicit, calitatea procesuală activă a

reclamantului în calitate de asociat, de a invoca fie și o nulitate absolută,

fără a constata că această calitate impunea verificarea cerinței de

procedibilitate, adică de a fi votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A.,

reglementate de art. 132 alin. (2) Legea societăților comerciale, cerință

neîndeplinită de recurentul-reclamant.

Având în vedere toate aceste considerente, rezultă că,

prin raportare la decizia nr. 713/2012, invocată de către reclamant, opinia

înaltei Curții este concordantă cu soluția de principiu reținută cu acel

prilej, întrucât motivul de nulitate absolută era reprezentat de adoptarea unor

hotărâri A.G.A. în frauda și în absența totală a unui asociat, în speță era

îndeplinită de plano în persoana asociatului și cerința de procedibilitate

instituită de art. 132 alin. (2) Legea societăților comerciale (sub aspectul

lipsei de la ședința A.G.A.), în condițiile convocării nelegale și a

reprezentării frauduloase.

Așadar, asociatul poate invoca motive de nulitate

absolută, dar fiind un subiect calificat, când își demonstrează interesul,

tocmai în considerarea exclusivă a acestei calități, atunci trebuie să

dovedească și întrunirea condiției speciale prevăzute de art. 132 alin. (2)

Legea societăților comerciale, aspect ce nu este contrazis de jurisprudența

adusă în discuție, ci, dimpotrivă, confirmat.

Înalta Curte de Casație și Justiție va reține că

instanța de apel a ignorat art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care

interzice administratorului să atace hotărârea A.G.A. privind revocarea sa din

funcție.

Lipsa calității procesuale active a lui M.I. se

justifică nu numai prin prisma celor reținute mai sus, dar și în raport cu

funcția de administrator pe care acesta o deținea în cadrul societății.

Calitatea de administrator nu era, de asemenea, aptă să

îi confere un interes legitim pentru atacarea hotărârilor A.G.A. care tindeau

la revocarea mandatului său de administrator și numirea unui alt consiliu de

administrație, intervenind impedimentul legal reglementat de art. 132 alin. (4)

Legea societăților comerciale.

De altfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție din Decizia nr. 713/2012, depusă la dosar chiar de către reclamant,

s-a reținut în mod judicios că în situația în care administratorul contestă în

instanță hotărârea A.G.A. de revocare a sa din funcție, există interes

procesual doar dacă acesta cumulează și calitatea de asociat și promovează

acțiunea tocmai în considerarea acestei calități.

În consecință, nu calitatea de administrator, ci

exclusiv cea de asociat al unei societăți cu răspundere limitată conduce în mod

efectiv la înlăturarea impedimentului instituit de art. 132 alin. (4) Legea

societăților comerciale.

Or, dacă M.I., sau orice alt administrator și asociat

al unei societăți cu răspundere limitată, se prevalează în mod expres de calitatea

de asociat pentru ocolirea impedimentului legal instituit de art. 132 alin. (4)

Legea societăților comerciale, nu există nicio rațiune pentru care, în calitate

de asociat să nu i se aplice cerința de procedibilitate expresă instituită de art.

132 alin. (2) Legea societăților comerciale.

In mod eronat, instanța de apel a reținut că, față de

împrejurarea că, pe ordinea de zi s-au aflat și alte puncte, respectiv alegerea

altor administratori, modificarea actului constitutiv și numirea directorului

general, reclamantul poate ataca hotărârea A.G.A. privind și revocarea sa din

funcție.

Dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990

sunt neechivoce cu privire la aceasta interdicție și sunt o continuare a

prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 („Asociatul care, într-o

operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese

contrare acelora ale societății, nu poate lua parte la nici o deliberare sau

decizie privind această operațiune”) coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 („Acționarii care au calitatea de membri ai consiliului

de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota,

în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar,

descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administrația lor

ar fi în discuție”).

De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a

vota în cadrul adunărilor generale în care administrația sa este pusă in

discuție, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcție și nici

numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor

persoane însărcinate cu conducerea administrativă, fiind rezultatul firesc al

măsurii revocării.

Revocarea din funcție a unui administrator este urmată,

de cele mai multe ori, de numirea unui alt administrator în locul celui

revocat. In măsura în care s-ar admite dreptul asociatului administrator de a

contesta numirea administratorului care l-a succedat, s-ar ajunge la situația

de a fi lipsită de efecte chiar revocarea din funcție. Cu alte cuvinte, sub

pretextul contestării noului sau noilor administratori, asociatul administrator

va putea să invalideze măsura revocării sale, fie prin reactivarea poziției

sale de administrator, fie lăsând societatea fără administrator sau director

general (în situația în care se anulează hotărârea A.G.A., doar în partea

privind numirea unui nou administrator sau director general și se menține

partea privitoare la revocarea din funcție). În ambele situații însă, asociatul

administrator înfrânge voința adunării generale, lipsind de efecte hotărârea de

revocare din funcție, ceea ce nu este permis de lege.

Instanța de apel, admițând că intimatul-reclamant I.M. are

calitatea procesuală activă, a anulat hotărârile A.G.A. privind revocarea din

funcție a acestuia, deși art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 dispunea

imperativ că administratorii nu pot solicita anularea hotărârilor A.G.A.

privind revocarea din funcție.

Chiar dacă s-ar trece peste toată argumentația

logico-juridică de mai sus, oricum reclamantul, din ipostaza de terț veritabil

nu poate ataca hotărârile A.G.A ce formează obiectul prezentului dosar.

Pentru a i se putea aplica reclamantului dispozițiile art.

132 alin. (3) din Legea societăților comerciale, „în calitate de terț

”

, este de observat că terțul trebuie să fie, potrivit legii,

„orice persoană interesată”. Deci interesul terțului trebuie să fie legitim,

iar interesul lui este net delimitat de interesul asociaților.

Calitatea de director general era deținută de M.I. în

baza unui contract individual de muncă anulat în mod irevocabil de către

instanțele judecătorești, fiind așadar evidentă lipsa unui interes legitim al

recurentului-reclamant din această calitate.

Prin decizia civilă nr. 1455/ R din 4 noiembrie 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 2615/111/2007, Curtea de Apel Oradea, s-a constatat

nulitatea absolută a contractului individual de muncă al contestatorului M.I. încheiat

între acesta și SC T.G.I.E. SRL la data de 14 decembrie 1994 și înregistrat, în

temeiul căruia acesta era încadrat în funcția de director general.

În motivarea acestei decizii irevocabile, Curtea de

Apel Oradea a reținut că încheierea contractului de muncă s-a făcut cu lipsa

consimțământului SC T.G.I.E. SRL și cu ignorarea statutului societății, care

prevede, la pct. 18 și 26, că directorul general este numit de A.G.A., iar, în

speță, nu a existat o hotărâre A.G.A. a societății pentru numirea lui M.I. în

această funcție.

Reținând puterea de lucru judecat a acestei hotărâri în

prezenta cauză și faptul că toate susținerile reclamantului din cererea de

chemare în judecată, în sensul că ar avea drepturi dobândite în calitate de

director general, prin chiar actul constitutiv al societății, care, de aceea nu

poate fi modificat fără acordul lui, sunt, astfel cum am arătat, vădit

nefondate.

Sub acest aspect, evident că hotărârea de revocare a

acestuia din funcția de director general era nu numai legală, ci și corectă,

deoarece oricum nu ocupa legal această funcție pe care și-a arogat-o, astfel

încât revocarea lui a însemnat tocmai restabilirea legalității în societate,

fiind susținută de decizia civilă nr. 1455/ R din 4 noiembrie 2009, pronunțată

în Dosarul nr. 2615/111/2007, Curtea de Apel Oradea.

În concluzie, nici din perspectiva calității de

asociat, nici din aceea a calității de administrator și nici măcar din aceea de

terț, reclamantul M.I., nu are vocație să atace hotărârile A.G.A., întrucât nu

întrunește cerințele de procedibilitate prevăzute de art. 132 alin. (2), (4),

ori (3), după caz, din Legea societăților comerciale, motiv pentru care Înalta Curte

de Casație și Justiție va admite excepția lipsei calității procesuale active.

Cât privește celelalte critici formulate de către

pârâtă și intervenient, înalta Curte nu le va mai cerceta, căci găsirea ca

fondată a primeia dintre ele, și care are în vedere lipsa calității procesuale

active a reclamantului, prin efectul dirimant, face de prisos orice analiză a

celorlalte motive invocate. Mai precis, criticile referitoare la greșita

aplicarea a prevederilor art. 192 alin. (2) teza I Legea societăților

comerciale și a prevederilor art. 193 alin. (3) din aceeași lege.

Pentru toate considerentele reținute în cele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția nulității recursului

declarat de recurentul - intervenient M.V. invocată de recurentul - reclamant M.I.;

va respinge excepțiile lipsei de interes și nulității recursului declarat de M.I.

invocate de recurenta - pârâtă Oradea; va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 1/CC/2012 - A/C din 10

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, va admite recursurile formulate de pârâta SC T.G.I.E.

SRL Oradea și de intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 1/CC/2012 - A/C din

10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal; va modifica decizia recurată în sensul că va admite

apelurile declarate de intervenientul M.V. și de pârâta SC T.G.I.E. SRL Oradea

împotriva sentinței nr. 1596/ COM din 14 decembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Bihor și, în consecință, va schimba sentința apelată în sensul că va

respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală

activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de

recurentul - intervenient M.V. invocată de recurentul - reclamant M.I.

Respinge excepțiile lipsei de interes și nulității

recursului declarat de M.I. invocate de recurenta - pârâtă SC T.G.I.E. SRL

Oradea.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

M.I. împotriva deciziei nr. 1/CC/2012 - A/C din 10 aprilie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ Și

fiscal.

Admite recursurile formulate de pârâta SC T.G.I.E. SRL

Oradea și de intervenientul M.V. din 10 aprilie 2012 împotriva deciziei nr. 1/CC/2012

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă contencios

administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată în sensul că admite apelurile

declarate de intervenientul M.V. și de pârâta SC T.G.I.E. SRL Oradea împotriva

sentinței nr. 1596/ COM din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor

și, în consecință.

Schimbă sentința apelată în sensul că respinge acțiunea

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2013.