ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2011

Ședința publică de la 24 martie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1596/COM din 14 decembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta SC T.G.E.I. SRL și de către intervenientul M.V. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.I., cu domiciliul procesual ales în Oradea, împotriva pârâtei SC T.G.E.I. SRL, cu sediul în Oradea, jud. Bihor. Totodată, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.V., cu domiciliul în Oradea, jud. Bihor, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenientul M.V.

în dosarul conexat la prezenta cauză. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în principal că sunt incidente dispozițiile art. 117, art. 132, art. 192 alin. (2) art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 31/1990, art. 20 alin. (2) , art. 24 din contractul de societate/ statutul societății al T.G.I.E. SRL. Raportat la textele de lege menționate mai sus instanța a constatat că atât hotărârile AGA din 11 mai 2007 cât și cele din 5 iulie 2007 luate în cadrul SC T.G.I.E. SRL sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu s-au respectat dispozițiile statutare privind modificarea actelor constitutive, respectiv pentru lipsa acordului asociatului M.I. de revocare a administratorilor și de numirea noilor administratori; de numire a directorului general; de modificarea statutului și a contractului de societate și adoptarea unui nou act constitutiv al societății T.I.E.

SRL. Împotriva sentinței comerciale nr. 1596/COM din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în termen legal, a declarat apel M.V. în calitate de intervenient în nume propriu și în calitate de intervenient în interesul pârâtei SC T.G.E.I. SRL. Prin decizia nr. 10/C/2009–A pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de SC T.G.E.I. SRL și apelul declarat de M.V. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că susținerile intimatului M.I. sunt întemeiate raportat la prevederile art. 117 coroborat cu art. 195 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că ,,administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar”.

,,Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv”. Împotriva deciziei nr. 10/C din 19 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC T.G.E.I. SRL și intervenientul M.V. criticând-o pentru nelegalitate în sensul că: 1. hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 2. hotărârea este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în principal că motivele pentru care instanța de apel a constatat nulitatea hotărârilor AGA analizate în cauză, dincolo de împrejurarea că nu au făcut obiectul memoriilor de apel, nu au fost niciodată puse în discuția părților.

În ceea ce privește dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că soluția este nelegală în raport cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 195 din Legea nr. 31/1990. Intimatul M.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La 28 ianuarie 2010 recurenta-pârâtă prin M.I. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată arătând că societatea nu își însușește și nu susține cererea de recurs depusă în cauză de SCA M. și Asociații. La 10 iunie 2010 M.I. pentru SC T.G.E.I. SRL a invocat excepția lipsei de interes a recursului formulat de M.V. deoarece prin intermediul altor hotărâri AGA ale aceleiași societăți T.G.I.E. (Hotărârile Adunării Generale a Asociaților din 7-8 ianuarie 2008 și 15-16 ianuarie 2008), s-a revocat implicit hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.

La același termen de judecată Înalta Curte a pus în vedere reprezentanților recurentei pârâte să depună la dosarul cauzei contractele de asistență juridică încheiate cu recurenta pârâtă precum și dovada eliberată de Registrul Comerțului din care să rezulte cine este reprezentantul societății recurente în momentul de față și la momentul declarării recursului. La 24 ianuarie 2011 M.I. a depus înscrisuri prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat față de sentința comercială nr. 128/2009, decizia nr. 1/C/2010, decizie irevocabilă pronunțată la 03 noiembrie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție. Au fost depuse în copie înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de cererea de renunțare, la judecata cauzei, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția lipsei de interes, excepția puterii lucrului judecat și nu în ultimul rând față de criticile aduse hotărârii recurate Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2009 Curtea de Apel Oradea a reținut că potrivit actului adițional la actul constitutiv al SC T.G.E.I. SRL și M.V. are calitatea de administrator al societății, astfel că instanța de apel a apreciat că în această calitate poate formula cereri în instanță în numele societății. Față de faptul că prin încheierea din 2 iunie 2009 s-a reținut că și M.V. are calitatea de administrator al SC T.G.E.I.

SRL, încheiere ce nu a fost atacată, iar cererea de renunțare a fost făcută doar de M.I., deci nu de toți membrii Consiliului de direcție, Înalta Curte apreciază că cererea de renunțare la judecata recursului formulată de SC T.G.E.I. SRL prin M.I. este neîntemeiată. Este adevărat că disponibilitatea procesuală se realizează și prin posibilitatea părților ca, în cursul procesului să efectueze actul de dispoziție concretizat în renunțare la judecată, însă doctrina a statuat în acest context că instanța de judecată atunci când i se înfățișează acte de dispoziție ale părților este datoare să verifice dacă aceste acte nu urmăresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, interesului statului sau al părților.

Or, în cauza de față din moment ce prin încheierea din 2 iunie 2009 i s-a recunoscut calitatea de administrator al SC T.G.E.I. SRL și lui M.V. reiese că cererea de renunțare trebuia semnată de toți membrii Consiliului de direcție. De fapt sub pretextul acestei renunțări la judecata cererii de recurs formulată de SC T.G.E.I. SRL se pune în discuție calitatea de reprezentant legal al lui M.V. care și această chestiune a fost tranșată prin încheierea din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea potrivit căreia M.V. în baza actului adițional la actul constitutiv al acestei societăți are calitatea de administrator, iar în această calitate poate formula cereri în instanță. În același context Înalta Curte reține că potrivit actului adițional la contractul de societate și statutul societății comerciale mixte româno-suedeze T.G.E.I.

SRL domnul M.V. primește dreptul de a reprezenta societatea în diverse raporturi ale acesteia cât și toate celelalte drepturi ce decurg din părțile sociale pe care le deține în această societate. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia că potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv. Or, așa cum am arătat deja potrivit actului adițional la contractul de societate și statutul societății s-a stabilit că M.V. are dreptul de a reprezenta T.G.E.I. SRL în diverse raporturi ale acesteia cât și toate celelalte drepturi ce decurg din părțile sociale pe care le deține la această societate.

Referitor la excepția lipsei de interes invocată de intimatul M.I. Înalta Curte reține că este neîntemeiată față de faptul că prin adoptarea altor hotărâri AGA ale aceleiași societăți din 7-8 ianuarie 2008 și 15-16 ianuarie 2008 nu se poate discuta de o revocare implicită a hotărârilor AGA din 2007. În prezenta cauză, după cum recunoaște expres intimatul M.I., hotărârile AGA din 2008 nu sunt contrare, ci dimpotrivă au avut ca obiect aceleași probleme discutate în Hotărârile Adunării Generale a Asociaților ce fac obiectul prezentului recurs. Or, din moment ce nu sunt contrare, reiese că ele nu pot avea ca efect juridic anihilarea efectelor juridice ale celor două hotărâri din 2007. Cu alte cuvinte, este vorba de o succesiune în timp a unor hotărâri AGA cu același conținut, și nu despre hotărâri AGA diferite în conținut, de natură să ridice probleme cu interpretarea sau aplicarea lor.

În aceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată de intimatul M.I. în raport de hotărârile nr. 128/COM/2009, nr. 1/C/2010 și cea pronunțată la 3 noiembrie 2010 de Înalta Curte în dosarul nr. 4808/111/2008 se reține că este neîntemeiată deoarece în speță nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză. Concret, nu există identitate de obiect față de faptul că este vorba de hotărâri AGA distincte: în prezenta cauză obiectul îl constituie anularea unor hotărâri AGA adoptate în 2007, în timp ce în dosarul nr. 4808/111/2008 scopul urmărit de M.I. l-a constituit anularea unor hotărâri AGA din 2008. Art. 1201 C. civ. prevede că, este lucru judecat atunci când a doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Art. 166 C. proc. civ. dispune că, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanței de recurs. Față de situația de fapt și de dispozițiile legale menționate reiese că în speță este evident faptul că excepția puterii de lucru judecat este neîntemeiată deoarece așa cum am arătat deja nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte reține că este întemeiat pentru următoarele considerente: Nulitatea hotărârilor AGA în discuție a fost pronunțată de către prima instanță în raport de pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale și statutare care reglementează condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor în AGA.

Deși prin memoriile de apel hotărârea pronunțată de prima instanță (Tribunalul Bihor) a fost criticată tocmai pe acest aspect, respectiv al nelegalei interpretări și aplicări a acestor dispoziții legale, instanța de apel nu a analizat motivele de apel și a procedat la pronunțarea deciziei recurate în raport de pretinsa nelegalitate a convocărilor celor două AGA, aspecte care nu au fost puse în discuția părților și oricum depășeau cadrul procesual impus de art. 295 C. proc. civ. Potrivit textului de lege menționat instanța de apel avea obligația de a verifica legalitatea hotărârii Tribunalului Bihor în limitele cererii de apel, apelantul fiind cel care stabilește cadrul procesual în care se efectuează controlul de legalitate.

Or, în aceste condiții este evident că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2). Din economia acestui text de lege, dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, rezultă că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. toate neregularitățile procedurile care atrag sancțiunea nulității, precum și nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că vătămarea avută în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. se raportează atât la drepturile și/sau prerogativele recunoscute de legea părților, cât și la consecințele negative ale neregularității actului procedural asupra soluționării juste a litigiului. Față de cele arătate reiese că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor care guvernează procesul civil, ceea ce a cauzat recurenților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit. Având în vedere considerentele arătate raportate la textele legale aplicabile menționate odată cu dezlegarea aspectelor legate de cererea de renunțare la judecata recursului și a excepțiilor lipsei calității de reprezentant, lipsei de interes, puterii de lucru judecat invocate de intimatul M.I.

și nu în ultimul rând având în vedere și dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de renunțare la judecata recursului declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea; va respinge excepțiile invocate; va admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL Oradea și intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal; va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. După casare instanța de apel va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată [art. 315 alin. (3) C. proc.

civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de renunțare la judecata recursului declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea. Respinge excepțiile invocate. Admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL Oradea și intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.