ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică

de la 24 martie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1596/COM din 14 decembrie 2007,

Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului invocată de pârâta SC T.G.E.I. SRL și de către intervenientul M.V.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul M.I., cu domiciliul procesual ales în Oradea, împotriva pârâtei SC T.G.E.I.

SRL, cu sediul în Oradea, jud. Bihor.

Totodată, a respins cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul M.V., cu domiciliul în Oradea, jud. Bihor,

precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de

intervenientul M.V. în dosarul conexat la prezenta cauză.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut

în principal că sunt incidente dispozițiile art. 117, art. 132, art. 192 alin.

(2) art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 31/1990, art. 20 alin. (2) , art. 24

din contractul de societate/ statutul societății al T.G.I.E. SRL.

Raportat la textele de lege menționate mai sus

instanța a constatat că atât hotărârile AGA din 11 mai 2007 cât și cele din 5

iulie 2007 luate în cadrul SC T.G.I.E. SRL sunt lovite de nulitate absolută,

deoarece nu s-au respectat dispozițiile statutare privind modificarea actelor

constitutive, respectiv pentru lipsa acordului asociatului M.I. de revocare a

administratorilor și de numirea noilor administratori; de numire a directorului

general; de modificarea statutului și a contractului de societate și adoptarea

unui nou act constitutiv al societății T.I.E. SRL.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1596/COM din 14

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în termen legal, a declarat apel

M.V. în calitate de intervenient în nume propriu și în calitate de intervenient

în interesul pârâtei SC T.G.E.I. SRL.

Prin decizia nr. 10/C/2009–A pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de SC T.G.E.I. SRL și apelul declarat de M.V.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a

reținut în principal că susținerile intimatului M.I. sunt întemeiate raportat

la prevederile art. 117 coroborat cu art. 195 din Legea nr. 31/1990 care prevăd

că ,,administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul

social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar”. ,,Convocarea

adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv”.

Împotriva deciziei nr. 10/C din 19 iunie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs SC T.G.E.I. SRL și intervenientul M.V.

criticând-o pentru nelegalitate în sensul că: 1. hotărârea recurată a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 2. hotărârea este pronunțată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în

principal că motivele pentru care instanța de apel a constatat nulitatea

hotărârilor AGA analizate în cauză, dincolo de împrejurarea că nu au făcut

obiectul memoriilor de apel, nu au fost niciodată puse în discuția părților. În

ceea ce privește dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că

soluția este nelegală în raport cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 195

din Legea nr. 31/1990.

Intimatul M.I. a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 28 ianuarie 2010 recurenta-pârâtă prin M.I. a

depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată arătând că societatea

nu își însușește și nu susține cererea de recurs depusă în cauză de SCA M. și

Asociații.

La 10 iunie 2010 M.I. pentru SC T.G.E.I. SRL a

invocat excepția lipsei de interes a recursului formulat de M.V. deoarece prin

intermediul altor hotărâri AGA ale aceleiași societăți T.G.I.E. (Hotărârile

Adunării Generale a Asociaților din 7-8 ianuarie 2008 și 15-16 ianuarie 2008),

s-a revocat implicit hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.

La același termen de judecată Înalta Curte a pus în

vedere reprezentanților recurentei pârâte să depună la dosarul cauzei

contractele de asistență juridică încheiate cu recurenta pârâtă precum și

dovada eliberată de Registrul Comerțului din care să rezulte cine este

reprezentantul societății recurente în momentul de față și la momentul declarării

recursului.

La 24 ianuarie 2011 M.I. a depus înscrisuri prin care

a invocat excepția puterii de lucru judecat față de sentința comercială nr.

128/2009, decizia nr. 1/C/2010, decizie irevocabilă pronunțată la 03 noiembrie

2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au fost depuse în copie înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de

cererea de renunțare, la judecata cauzei, excepția lipsei calității de

reprezentant, excepția lipsei de interes, excepția puterii lucrului judecat și

nu în ultimul rând față de criticile aduse hotărârii recurate Înalta Curte

reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2009 Curtea de

Apel Oradea a reținut că potrivit actului adițional la actul constitutiv al SC T.G.E.I.

SRL și M.V. are calitatea de administrator al societății, astfel că instanța de

apel a apreciat că în această calitate poate formula cereri în instanță în

numele societății.

Față de faptul că prin încheierea din 2 iunie 2009

s-a reținut că și M.V. are calitatea de administrator al SC T.G.E.I. SRL,

încheiere ce nu a fost atacată, iar cererea de renunțare a fost făcută doar de M.I.,

deci nu de toți membrii Consiliului de direcție, Înalta Curte apreciază că

cererea de renunțare la judecata recursului formulată de SC T.G.E.I. SRL prin M.I.

este neîntemeiată.

Este adevărat că disponibilitatea procesuală se

realizează și prin posibilitatea părților ca, în cursul procesului să efectueze

actul de dispoziție concretizat în renunțare la judecată, însă doctrina a

statuat în acest context că instanța de judecată atunci când i se înfățișează

acte de dispoziție ale părților este datoare să verifice dacă aceste acte nu

urmăresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, interesului statului sau al

părților.

Or, în cauza de față din moment ce prin încheierea

din 2 iunie 2009 i s-a recunoscut calitatea de administrator al SC T.G.E.I. SRL

și lui M.V. reiese că cererea de renunțare trebuia semnată de toți membrii

Consiliului de direcție.

De fapt sub pretextul acestei renunțări la judecata

cererii de recurs formulată de SC T.G.E.I. SRL se pune în discuție calitatea de

reprezentant legal al lui M.V. care și această chestiune a fost tranșată prin

încheierea din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea potrivit căreia M.V. în

baza actului adițional la actul constitutiv al acestei societăți are calitatea

de administrator, iar în această calitate poate formula cereri în instanță.

În același context Înalta Curte reține că potrivit

actului adițional la contractul de societate și statutul societății comerciale

mixte româno-suedeze T.G.E.I. SRL domnul M.V. primește dreptul de a reprezenta

societatea în diverse raporturi ale acesteia cât și toate celelalte drepturi ce

decurg din părțile sociale pe care le deține în această societate.

Nu

este lipsit de relevanță de a sublinia că potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990,

dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de

stipulație contrară în actul constitutiv. Or, așa cum am arătat deja potrivit

actului adițional la contractul de societate și statutul societății s-a

stabilit că M.V. are dreptul de a reprezenta T.G.E.I. SRL în diverse raporturi

ale acesteia cât și toate celelalte drepturi ce decurg din părțile sociale pe

care le deține la această societate.

Referitor

la excepția lipsei de interes invocată de intimatul M.I. Înalta Curte reține că

este neîntemeiată față de faptul că prin adoptarea altor hotărâri AGA ale

aceleiași societăți din 7-8 ianuarie 2008 și 15-16 ianuarie 2008 nu se poate

discuta de o revocare implicită a hotărârilor AGA din 2007.

În

prezenta cauză, după cum recunoaște expres intimatul M.I., hotărârile AGA din

2008 nu sunt contrare, ci dimpotrivă au avut ca obiect aceleași probleme

discutate în Hotărârile Adunării Generale a Asociaților ce fac obiectul

prezentului recurs. Or, din moment ce nu sunt contrare, reiese că ele nu pot

avea ca efect juridic anihilarea efectelor juridice ale celor două hotărâri din

cu același conținut, și nu despre hotărâri AGA diferite în conținut, de natură

să ridice probleme cu interpretarea sau aplicarea lor.

În

aceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată de intimatul M.I.

în raport de hotărârile nr. 128/COM/2009, nr. 1/C/2010 și cea pronunțată la 3

noiembrie 2010 de Înalta Curte în dosarul nr. 4808/111/2008 se reține că este

neîntemeiată deoarece în speță nu este îndeplinită tripla identitate de părți,

obiect și cauză. Concret, nu există identitate de obiect față de faptul că este

vorba de hotărâri AGA distincte: în prezenta cauză obiectul îl constituie

anularea unor hotărâri AGA adoptate în 2007, în timp ce în dosarul nr.

4808/111/2008 scopul urmărit de M.I. l-a constituit anularea unor hotărâri AGA

din 2008.

Art.

1201 C. civ. prevede că, este lucru judecat atunci când a doua cerere de

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Art.

166 C. proc. civ. dispune că, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica

de părți sau de judecător, chiar înaintea instanței de recurs.

Față

de situația de fapt și de dispozițiile legale menționate reiese că în speță

este evident faptul că excepția puterii de lucru judecat este neîntemeiată

deoarece așa cum am arătat deja nu este îndeplinită tripla identitate de părți,

obiect și cauză.

Cu

privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta

Curte reține că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Nulitatea

hotărârilor AGA în discuție a fost pronunțată de către prima instanță în raport

de pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale și statutare care reglementează

condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea deciziilor în AGA.

Deși

prin memoriile de apel hotărârea pronunțată de prima instanță (Tribunalul

Bihor) a fost criticată tocmai pe acest aspect, respectiv al nelegalei

interpretări și aplicări a acestor dispoziții legale, instanța de apel nu a

analizat motivele de apel și a procedat la pronunțarea deciziei recurate în

raport de pretinsa nelegalitate a convocărilor celor două AGA, aspecte care nu

au fost puse în discuția părților și oricum depășeau cadrul procesual impus de

art. 295 C. proc. civ.

Potrivit

textului de lege menționat instanța de apel avea obligația de a verifica

legalitatea hotărârii Tribunalului Bihor în limitele cererii de apel, apelantul

fiind cel care stabilește cadrul procesual în care se efectuează controlul de

legalitate. Or, în aceste condiții este evident că hotărârea a fost pronunțată

cu încălcarea principiului disponibilității.

Potrivit

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin

hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).

Din

economia acestui text de lege, dreptul comun în materia nulității actelor de

procedură, rezultă că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ. toate neregularitățile procedurile care atrag sancțiunea

nulității, precum și nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului

civil a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Nu

este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că literatura de

specialitate a statuat că vătămarea avută în vedere de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. se raportează atât la drepturile și/sau prerogativele recunoscute de

legea părților, cât și la consecințele negative ale neregularității actului

procedural asupra soluționării juste a litigiului.

Față de cele arătate reiese că decizia atacată a fost

pronunțată cu încălcarea regulilor care guvernează procesul civil, ceea ce a

cauzat recurenților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actului de procedură astfel îndeplinit.

Având în vedere considerentele arătate raportate la

textele legale aplicabile menționate odată cu dezlegarea aspectelor legate de

cererea de renunțare la judecata recursului și a excepțiilor lipsei calității

de reprezentant, lipsei de interes, puterii de lucru judecat invocate de

intimatul M.I. și nu în ultimul rând având în vedere și dispozițiile art. 304

pct. 5, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de renunțare

la judecata recursului declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea; va respinge

excepțiile invocate; va admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL

Oradea și intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal; va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

După casare instanța de apel va judeca din nou,

ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a

fost casată [art. 315 alin. (3) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de renunțare la judecata recursului

declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea.

Respinge excepțiile invocate.

Admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL

Oradea și intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.