ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele N.M.I. și M.S. au chemat în

judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca

prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să le

plătească prima de concediu pe anii 2001 - 2002, actualizată cu indicele de

inflație la data plății efective.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că au fost funcționari publici în cadrul

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perioada 2001 - 2002 și că

potrivit art. 33 alin. (2), devenit art. 34 după republicarea legii,

funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Au mai arătat că,

printr-o serie de ordonanțe de urgență, acest drept a fost suspendat până la 31

decembrie 2006, când suspendările și-au încetat aplicabilitatea, reclamantele

susținând că sunt îndreptățite la primirea acestor prime de vacanță.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin Sentința

civilă nr. 3047 din 27 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamante,

dispunând obligarea pârâtului să le plătească primele cuvenite pentru anii 2001

- 2002, actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu

echivalează cu stingerea acestuia, respectiv cu înlăturarea dreptului astfel

că, la încetarea suspendării, pârâta urmează a fi obligată la plata drepturilor

solicitate de reclamante.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurentul a

susținut, în esență, că în mod greșit instanța a obligat ministerul la plata

sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2002, întrucât această

cerere este prescrisă prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

La termenul din 28

noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a suspendat judecata recursului, ca efect al

constatării lipsei părților și a faptului că, acestea nu au solicitat

soluționarea căii de atac în absența lor.

În drept, măsura

instanței s-a fundamentat pe dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

Ulterior, cauza a

rămas în nelucrare timp de peste un an, din vina părților, iar la data de 14

decembrie 2009, a fost repusă pe rol, pentru discutarea perimării.

Apreciind că în speță

sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 246 și art. 252 C. proc.

civ., urmează să se constate că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței civile nr.

3047 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.