ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 2 martie 2005, G. S.R.L. datora bugetului consolidat al statului suma de 90.997 RON, sens în care AFP Tecuci a instituit sechestru asupra unui bun imobil proprietatea debitoarei. Creanța nu a fost achitată, astfel că AFP Tecuci a organizat- licitație publică de valorificare a imobilului sechestrat.

La data de 10 august 2007, imobilul a fost vândut către adjudecatara H. S.R.L. Galați, la prețul de 227.016 RON, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007. Din suma totală rezultată din valorificarea imobilului, AFP Tecuci și-a îndestulat creanța de 117.110 RON, 8.396,84 RON au fost distribuiți Primăriei Tecuci, una dintre creditoarele societății, iar diferența de 101.508,43 RON a fost distribuită debitoarei G. S.R.L., prin procesul-verbal de distribuție/eliberare sume nr. x din 23 august 2007; în acest sens a fost întocmit O.P. nr. x din 27 august 2007.

O altă creditoare a G. S.R.L., I. S.R.L. a contestat în instanță procesul-verbal de adjudecare din 10 august 2007, iar prin decizia nr. xA din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr. x/2008 s-a dispus anularea procesului-verbal nr. x din 10 august 2007 și a actelor subsecvente în dosarul de executare nr. x/2005 privind pe debitoare. Decizia a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 783 din 13 mai 2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010

Ca efect al acestei hotărâri, AFP Tecuci era obligată să returneze adjudecatarei H. S.R.L. sumele încasate în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007 anulat și să recupereze suma reprezentând preț de adjudecare de la debitoarea G. S.R.L.

În acest context, s-a făcut mențiunea ca prin contractul de cesiune de creanță nr. 91 din 16 septembrie 2010, adjudecatara H. S.R.L. Galați a cesionat creanța în sumă de 227.016 RON către J., aceasta din urma solicitându-i reclamantei plata sumei. Cesiunea i-a fost notificată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc.

La data de 1 noiembrie 2006, debitoarea G. S.R.L. a intrat în dizolvare, motivat de faptul că nu-și depusese în termen legal situațiile financiare, iar ulterior, la 24 februarie 2009, societatea s-a radiat din evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați. Deoarece la data radierii G. S.R.L. nu mai figura cu debite la bugetul statului, acestea fiind acoperite urmare valorificării imobilului proprietatea debitoarei, AFP Tecuci i-a eliberat certificat de atestare fiscală în care nu erau evidențiate debite, în vederea prezentării către Registrul Comerțului, pentru operațiunea de radiere.

Ulterior radierii, prin hotărârea judecătorească s-a dispus anularea actului de adjudecare, aceasta având ca efect reîntoarcerea bunului imobil în patrimoniul debitoarei. Cum societatea era radiată, proprietatea asupra bunului imobil revenea foștilor asociați, în temeiul art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, deci acțiunea este întemeiată, în caz contrar rezultând că se află societatea debitoare în fața unei îmbogățiri fără just temei, deoarece odată cu radierea, asociații fostei debitoare au devenit proprietarii bunului imobil, ope legis, și tot acestora le-a fost distribuită și suma de 101.508,43 RON rămasă în excedent în urma valorificării imobilului.

La data radierii societății, conform certificatului constatator nr. x din 11 mai 2011, figurau ca asociați ai societății A. și E. Aceasta din urmă a decedat la 20 aprilie 2003, iar prin adresa din 10 iunie 2011 a BNP K. din București i s-a comunicat reclamantei certificatul de moștenitor nr. 60 din 27 mai 2005 care atestă că moștenitorii legali ai defunctei sunt L. și C., între bunurile care au făcut parte din masa succesorală fiind și părțile sociale reprezentând 50% din capitalul social al G. S.R.L.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 260, alin. (12) din Legea nr. 31/1990, se impune antrenarea răspunderii foștilor asociați pentru acoperirea debitelor societății, născute după data radierii societății din evidențele O.R.C de pe lângă Tribunalul Galați, ca efect al deciziei civile nr. 3A din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr. x/2008, rămasă irevocabilă, în sensul obligării la plata sumei totale de 396.230,45 RON către AFP Tecuci, alcătuită din:

- 117.110,73 RON reprezentând creanță bugetară, în temeiul titlurilor executorii emise de AFP Tecuci pe numele G. S.R.L.;

- 101.508,43 RON reprezentând diferența de preț distribuită în urma vânzării către debitoare, pe care organul fiscal era dator a o restitui cesionarei adjudecatarei; și

- 177.611,29 RON reprezentând dobânzi, penalități/majorări de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 119 și următoarele din Titlul VI - Colectarea creanțelor fiscale - Cap. III - Dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere din Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește plata dobânzilor, penalităților/majorărilor de întârziere, calculate potrivit art. 119 și următoarele din Codul de procedură fiscală, a arătat că erau bazate pe faptul că hotărârea judecătorească ce a anulat actul de adjudecare avea efect retroactiv, repunând părțile în situația anterioară încheierii acestuia. Suma distribuită debitoarei G. S.R.L., urmare a încasării prețului de adjudecare, a fost plătită acesteia la data de 28 august 2007 și este deținută de către foștii asociați ai acesteia fără un niciun titlu, începând cu această dată, odată ce actul de adjudecare a fost desființat retroactiv. Suma de 218.619,16 RON reprezintă o creanță fiscală, deoarece rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, iar dispozițiile legale incidente în cauză stabileau faptul că pentru neachitarea obligațiilor de plată, debitorul datorează dobânzi și penalități/majorări de întârziere, începând cu data scadenței obligațiilor de plată, în cauză data plății fiind stabilită odată cu anularea retroactivă a actului de adjudecare.

Prin OP nr. x din 17 noiembrie 2010 și nr. 2 din 18 noiembrie 2010, AFP Tecuci a plătit cesionarei J. creanței adjudecatarului în sumă totală de 125.506,84 RON, reprezentând preț parțial de adjudecare, rămânând să restituie diferența de 101.509,16 RON. Această diferență de 101.509,16 RON a fost restituită în contul G. S.R.L., deoarece suma totală încasată depășea nivelul creanței AFP Tecuci față de debitoare.

Prin cererea completatoare și precizatoare din 8 ianuarie 2014, reclamanta a arătat că suma datorată de pârâți era de 526.251,84 RON cu dobânzile aferente, structurată astfel:

- 260.023 (101.528,43 RON și dobânzi aferente de 158.515 RON) împreună cu dobânzile ce vor curge până la data achitării integrale, la care urmează a fi obligat pârâtul M. nou introdus în cauză;

- 266.228,84 RON (125.506,84 RON și dobânzi aferente în cuantum de 140.722 RON) împreună cu dobânzile ce vor curge până la data achitării integrale, la care vor fi obligați în solidar fostul asociat A. și moștenitorii defunctei E., respectiv L. și C.

Prin întâmpinare, pârâtul A. a invocat excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâții L. și C. au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.

Au arătat, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, că reclamanta a solicitat obligarea, în solidar cu pârâtul A., la plata sumei de 266.228,84 RON, plus dobânzi, până la data achitării acesteia, pentru o datorie bugetară de 90.997 RON, înregistrată la 2 martie 2005 de G. S.R.L., în care mama lor E., decedată la 20 aprilie 2003, cu doi ani înainte de evidențierea debitului, era asociată cu sus-numitul.

AFP Tecuci a invocat dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) și ale art. 29 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Or, în cauză nu erau îndeplinite condițiile legii speciale și nici ale dreptului comun pentru ca reclamanta să se îndrepte împotriva lor, în calitate de moștenitori ai unuia dintre asociații societății comerciale ale cărei datorii bugetare le-a executat în mod defectuos.

Astfel, chiar dacă au moștenit de pe urma defunctei lor mame, câte 1/2 din 25 de părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social al G. S.R.L., ei nu au dobândit de drept calitatea de asociat, având doar un drept de creanță reprezentat de valoarea părților sociale moștenite de la autoarea lor. Mai mult, nu au participat la continuarea societății, după acceptarea moștenirii, respectiv nu au primit drept de vot din partea adunării generale a asociaților, iar G. S.R.L. nu a efectuat formele legale de înregistrare și publicitate pentru a le fi recunoscută calitatea de asociat în aceasta.

Astfel, nu au calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamanta nu a depus actul constitutiv al societății din care să rezulte fie că s-a prevăzut posibilitatea continuării societății cu moștenitorii asociaților decedați, fie că nu există vreo interdicție expresă privind o atare continuare. Apoi, adresa din 11 mai 2011, emisă la 7 ani de la decesul mamei lor, E., consemna că aceasta figura în evidențele ORC alături de pârâtul A. în calitate de "asociat" la G. S.R.L., ceea ce dovedește că au fost nesocotite art. 202-203 din Legea nr. 31/1990, privind:

- obligația de a se fi validat transmiterea pe cale succesorală a părților ei sociale, nefiind convocați pentru a se hotărî dacă se continuă, sau nu, activitatea împreună cu ei;

- obligația înscrierii lor în registrul de asociați al societății;

- obligația consemnării transmiterii părților sociale în registrul comerțului, stare de fapt, care probează, la rândul său, că A. a continuat activitatea de asociat unic în fapt, folosindu-se de întregul capital social, de la data morții asociatei sale, 20 aprilie 2003, și până la radierea firmei din registrul comerțului - 24 februarie 2009.

În aceste condiții, față de prevederile art. 203 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă, per a contrario, că nefiind înscriși în Registrul comerțului ca asociați la G. S.R.L., terții nu au îndreptățirea legală de a-i introduce ca pârâți într-un litigiu privind societatea la care mama lor defunctă a fost asociată până în urmă cu 11 ani.

De asemenea, nici din perspectiva dreptului comun, respectiv din cea a răspunderii civile delictuale - pe care și-a motivat reclamanta pretențiile față de ei - nu au calitate procesuală pasivă, obligațiile din raportul juridic fiscal, în sensul art. 29 alin. (1) Codul de procedură fiscală, dintre G. S.R.L. și AFP Tecuci fiind stabilite de aceasta pentru suma care a generat prezentul litigiu (90.997 RON) la data de 2 martie 2005, adică la un an 11 luni și 18 zile după decesul asociatei E. Or, răspunderea civilă delictuală se transmite moștenitorilor autorului faptului prejudiciabil, ceea ce mama lor, în mod evident, nu putea fi, din moment ce era decedată la data evidențierii obligației fiscale de către reclamanta AFP Tecuci.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei au arătat că acțiunea își avea originea în anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007 și a actelor de executare subsecvente prin decizia civilă nr. 3A/2009 a Tribunalului Galați, irevocabilă prin decizia nr. 783/2010 a Curții de Apel Galați.

În motivarea sancționării cu nulitatea absolută instanța a reținut, în esență, că organele fiscale au nesocotit dispozițiile art. 154 și art. 162 alin. (1) Codul de procedură fiscală, art. 149 din Normele metodologice, art. 496 și art. 504 din C. proc. civ., în sensul că AFP Tecuci:

- nu a solicitat relațiile necesare de la OCPI, cu privire la situația juridică a imobilului proprietate a G. S.R.L. scos la licitație;

- nu a depus vreun titlu executoriu în dosarul de executare care să justifice începerea executării silite; și

- a întocmit greșit procesul-verbal de sechestru din 16 iunie 2005, depus în dosarul de executare nr. x/2005, indicând imobilul din Tecuci, str. x, nr. 4 ca fiind sub sechestru, în loc de imobilul din Tecuci, str. x, nr. 3.

Or, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, este inadmisibil ca reclamanta să-și motiveze pretențiile față de pârâți invocând propria culpă, care a condus la anularea licitației în urma căreia s-a stins debitul firmei la care defuncta lor mamă era asociat.

După cum singură recunoaște AFP Tecuci, s-a îndreptat împotriva lor pentru a recupera suma reprezentând preț de adjudecare, de la debitoarea G. S.R.L., trecând pretențiile sale din planul executării creanțelor fiscale în cel al răspunderii civile delictuale sau în planul îmbogățirii fără justă cauză. Or, în condițiile în care prin decizia civilă nr. 3A/2009 Tribunalul Galați a anulat actul de adjudecare din 10 august 2007, fără să dispună asupra restabilirii situației anterioare executării, cât timp reclamanta nu a procedat conform prevederilor art. 404

2

C. proc. civ., respectiv nu a cerut acest lucru, acțiunea îndreptată împotriva lor este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că pretențiile reclamantei sunt nefondate întrucât debitul de 90.997 RON față de bugetul consolidat al statului evidențiat de reclamantă - la 2 ani de la data decesului asociatei E. - ca fiind în sarcina G. S.R.L., a fost stins în urma licitației din 10 august 2007.

Apoi, actul de adjudecare a fost sancționat cu nulitate absolută pentru culpa reclamantei. Reluarea pretențiilor reclamantei îndreptate împotriva G. S.R.L., din planul executării creanțelor bugetare, și reorientarea acestora către moștenitorii unuia dintre asociații acesteia, în planul răspunderii civile delictuale, nu pot fi admise cât timp E., fizic, nu a fost autoarea vreunui prejudiciu (decedând cu 2 ani înainte de înregistrarea datoriei bugetare a firmei), cu consecința că organele fiscale reclamante nu pot îndeplini obligația legală ce incumbă oricărui păgubit, și anume aceea de a dovedi culpa acesteia. Or, chiar dacă, răspunderea civilă delictuală se transmite moștenitorilor, defuncta lor mamă, nefiind autoarea vreunei fapte prejudiciabile dovedite, ca să răspundă pentru fapta proprie, în condițiile art. 998 și art. 999 din C. civ., în mod greșit, reclamanta, i-a chemat în judecată. Cu atât mai mult nu poate fi luată în considerare ca temei al cererii de chemare a pârâților în judecată îmbogățirea fără justă cauză, cât timp acestora nu le-au profitat sumele returnate, cu temei, justificare și titlu, după anularea licitației, de AFP Tecuci către G. S.R.L. și nici patrimoniul acesteia.

Reclamanta a invocat împotriva pârâților prevederile art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, dar nici un bun din patrimoniul G. S.R.L. nu a revenit mamei pârâților (decedată cu 6 ani înainte de radierea firmei) și nici acestora, care nu i-au continuat activitatea de asociat. De altfel, după lichidarea societății și radierea acesteia din registrul comerțului, creditorii pot urmări numai pe asociații care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale, ceea ce nu a fost cazul autoarei pârâților, E., asociată într-o societate cu răspundere limitată.

Mai mult, potrivit situației de fapt relevate chiar de reclamantă, la data radierii din registrul comerțului (24 februarie 2009), G. S.R.L. nu avea datorii față de bugetul consolidat al statului, iar ulterior AFP Tecuci a renunțat la calitatea de creditor bugetar, declarându-se, prin natura acțiunii promovată, persoană juridică prejudiciată prin delict civil, pretenție nefondată.

Prin acțiunea precizată, reclamanta, în mod neîntemeiat, pretinde dobânzi de 140.722 RON calculate chiar și pentru perioada cuprinsă între data lichidării datoriei G. S.R.L. Tecuci, prin licitație, și data anulării acesteia din culpa AFP Tecuci, întrucât suma pretinsă nu constituia o creanță bugetară pentru a fi incidente art. 119-124 Codul de procedură fiscală, temeiul chemării lor în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Pârâtul M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii pe excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond ca nefondată. A invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune.

A arătat că, deoarece debitul datorat de către G. S.R.L. bugetului de stat era mai mic decât suma obținută prin executare silită, cu adresa din 23 octombrie 2007 emisă de AFP Tecuci s-a procedat la distribuirea sumei de 227.016 RON încasată în urma executării silite, o parte fiind virată în contul debitoarei, respectiv suma de 101.508,43 RON. La momentul declanșării executării silite împotriva debitoarei G. S.R.L., societatea era reprezentată în relațiile cu terții de către pârât, în baza procurii speciale nr. 2954 din 3 iunie 2005.

Ulterior virării sumei, pârâtul, în baza mandatului, a procedat la stingerea unei datorii a societății, sens în care s-a emis un ordin de plată către N. S.R.L. După finalizarea vânzării, în urma contestării în instanță a procedurii executării silite, s-a anulat actul de adjudecare, situație ce a condus la restituirea sumelor încasate către adjudecatar.

Reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a înțeles să-l cheme în judecată și pe pârât în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. Având în vedere condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru ca o asemenea cerere să fie admisă, având în vedere de asemenea că pentru aplicarea dispozițiilor legale invocate de reclamantă trebuia să existe două părți ce au avut relații între ele, a considerat că el nu avea calitatea procesuală pasivă de a sta în judecată în această cauză.

Relațiile s-au derulat între AFP Tecuci în calitate de creditoare și G. S.R.L., ca debitoare. Faptul că pârâtul a reprezentat printr-o procură specială interesele unui administrator nu echivalează cu existența unor relații directe între el și reclamanta-creditoare.

Pentru a fi admisă, o asemenea acțiune trebuia formulată în termen general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă (conform art. 8) de la data când reclamanta a cunoscut sau după împrejurare trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspundea de ea. Cum pârâtul a fost cel ce a reprezentat societatea și atunci când s-a procedat la vânzarea bunului imobil teren și ulterior și cum de la data când reclamanta a avut cunoștință că actul de adjudecare a fost anulat prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. x și până la data formulării cererii privind îmbogățirea fără justă cauză, împotriva sa au trecut mai mult de trei ani, a solicitat ca instanța să constate că în cauză a intervenit prescripția și să dispună respingerea cererii pe excepție ca fiind prescrisă.

Pe fond a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile materiale ale intentării acțiunii:

- să existe o îmbogățire a pârâtului - suma a fost virată de reclamantă în contul G. S.R.L., și nu pârâtului, sumă ce a fost folosită pentru stingerea unei datorii către o altă societate; suma nu a fost încasată și nu a fost virată persoanei fizice M.;

- să existe o însărăcire a reclamantei - nu a existat o însărăcire a reclamantei, ci s-a restituit o sumă achitată de un adjudecator al cărui act de cumpărare a fost anulat; plata unor dobânzi penalizatoare s-a datorat culpei reclamantei;

- între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau o corelație directă - cum îmbogățirea pârâtului nu s-a realizat în nici un fel, această legătură sau corelație nu există.

De asemenea, trebuie îndeplinite și anumite condiții juridice, respectiv:

- îmbogățirea și însărăcirea să fie lipsite de o cauză justă - cum virarea sumei rezultate din vânzarea bunului imobil a avut la bază un temei just, vânzare silită, și o distribuție a sumelor rezultate efectuată de către reclamantă, nu putea fi pusă în discuție justețea plăților efectuate;

- însărăcita (reclamanta) să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță.

Împotriva sentinței, pârâții au formulat apel prin care au solicitat desființarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei în rejudecare sau respingerea acțiunii reclamantei.

Cererea de apel a fost înregistrată la Tribunalul Galați pe data de 25 iulie 2014, iar în apel au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză imobiliară.

Instanța de apel a pus în discuția părților, după administrarea probelor, excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tecuci, având în vedere valoarea pretențiilor solicitate, iar prin decizia civilă nr. 172/2016 s-a dispus anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați, secția a II-a civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, ca instanță de fond, la data de 21 aprilie 2016.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că acțiunea se întemeiază pe art. 237 alin. (10) și art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, art. 25 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală pentru pârâții A. și E. prin moștenitorii L. și C. și, respectiv, art. 1345-1348 C. civ. pentru pârâtul M.

Societatea debitoare G. S.R.L. Tecuci a avut doi asociați - A. și E. -, fiecare cu o cotă de participare de 50%. La 20 aprilie 2003 a decedat asociata E., moștenirea acesteia preluând-o moștenitorii legali L. și C. cu câte o cotă de 1/2; fiecare. Nu s-a făcut o modificare a actelor constitutive ale societății debitoare în sensul introducerii moștenitorilor ca și asociați ai societății și nici a modificării acestora în sensul rămânerii unui singur asociat.

Reclamanta AFP Tecuci a susținut că avea împotriva debitoarei S.C. G. S.R.L. o creanță la bugetul consolidat al statului în sumă de 90.997 RON, sens în care a instituit la 16 iunie 2005 sechestru asupra unui imobil al debitoarei. În anul 2005 a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2005, în care s-a înființat sechestrul. Prin decizia civilă nr. 3A/2009 a Tribunalului Galați s-a reținut că în dosarul de executare silită nr. x/2005 nu exista nici un titlu executor care să justifice începerea executării silite.

La data de 17 mai 2006, I. S.R.L. a adjudecat suprafața de 5.000 mp teren din totalul de 11.486 mp teren proprietatea G. S.R.L. în cadrul dosarului de executare silită nr. 51/2004 al BEJ O., care a dezmembrat terenul. Restul de 6.486 mp teren era îndestulător pentru creanța bugetară. Actul de adjudecare a fost comunicat reclamantei care l-a înregistrat sub nr. x din 9 iunie 2006.

La data de 10 august 2007, în dosarul de executare silită nr. x/2005 al AFP Tecuci, a fost vândut în mod ilegal imobilul, așa cum se reține prin decizia civilă nr. 3A/2009, deoarece nu a fost pus sub sechestru acest imobil, ci altul, iar din imobilul teren în suprafață de 11.486 m.p mai rămăsese în patrimoniul debitoarei G. S.R.L. doar suprafața de 6.486 mp.

La data de 27 august 2007 a fost achitată către G. S.R.L. suma de 101.508,43 RON, dintr-un total încasat de organul fiscal de 227.016 RON de la H. S.R.L., adjudecatarul imobilului vândut ilegal, care și-a cesionat creanța față de organul fiscal la 16 septembrie 2010 către J. Societatea debitoare era administrată în fapt de M., care a direcționat suma primită de la organul fiscal spre acoperirea unui debit al societății debitoare la societatea N. S.R.L.

La data de 28 mai 2008 s-a pronunțat sentința civilă nr. 1098 a Judecătoriei Tecuci prin care s-au desființat actele de executare silită, hotărâre modificată prin decizia civilă nr. 3A/2009. În final au fost desființate procesul-verbal de adjudecare din 10 august 2007 și actele subsecvente din dosarul de executare fiscală nr. x/2005.

La data de 24 februarie 2009 s-a dispus radierea societății G. S.R.L. din Registrul comerțului, dar nu există nici un înscris din care să rezulte dacă asociații au primit bunuri ale societății debitoare la momentul radierii acesteia.

La data de 7 februarie 2012 se emite un extras de carte funciară din care rezultă că terenul în suprafață de 6.486 mp se află în proprietatea societății G. S.R.L., având asupra lui înregistrate sarcini, respectiv contract de ipotecă, proces-verbal de sechestru și somații de plată.

La data de 4 mai 2012 organul fiscal a făcut plângere penală privind nerestituirea sumei de 101.508,43 RON, soluționată prin emiterea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. x împotriva pârâților din prezenta cauză.

În baza art. 137 C. proc. civ. din 1865, instanța a analizat cu prioritate excepțiile care fac de prisos analiza în tot sau în parte a fondului cauzei.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M., L. și C., a reținut că ultimii doi au susținut că, deși au moștenit-o pe mama lor, adică au o vocație la părțile sociale ale societății G. S.R.L., totuși nu pot fi chemați în judecată. Într-adevăr, nu sunt documente din care să rezulte că aceștia au devenit asociați ai societății G. S.R.L., cu toate acestea cei doi ar putea primi ceea ce i se cuvenea mamei lor din patrimoniul societății radiate, adică activul net. În măsura în care s-ar face dovada că lui E. i se cuvenea o sumă de bani sau un bun la momentul radierii societății, acest activ net li s-ar cuveni pârâților și aceștia ar fi ținuți în limita acestui activ net să răspundă față de terți. Așadar, excepția este neîntemeiată în ceea ce îi privește.

Pentru pârâtul M., temeiul de drept al acțiunii este îmbogățirea fără justă cauză, iar nu răspunderea civilă delictuală sau contractuală, deci nu se poate verifica dacă a săvârșit un delict sau a avut o relație contractuală cu reclamanta. În cazul îmbogățirii fără justă cauză, în instanță poate fi chemată orice persoană fizică sau juridică, astfel că orice persoană poate avea calitate procesuală pasivă. Dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile pentru a fi admisă sau nu acțiunea, se poate analiza pe fondul litigiului și nu pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive. Deci, și pentru acest pârât excepția e nefondată.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii a reținut că vizează trei aspecte: invocarea propriei culpe a reclamantei în producerea prejudiciului solicitat pârâților, denaturarea naturii creanței de la creanță fiscală la una născută din răspundere delictuală și existența unui temei de drept distinct în baza căruia puteau fi chemați în judecată, art. 138 din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, astfel că doar asociații cu răspundere nelimitată puteau fi acționați în judecată.

Referitor la invocarea propriei culpe a reclamantei în producerea prejudiciului solicitat pârâților a reținut că aceasta este o apărare de fond a pârâților și nu o inadmisibilitate în sensul că acțiunea în pretenții nu poate fi primită.

Referitor la denaturarea naturii creanței a reținut că temeiul acțiunii nu este răspunderea civilă delictuală, ci faptul că, pentru bunurile rămase la momentul radierii unei societăți comerciale, asociații răspund în limita valorii lor. Or, nu se poate vorbi de o schimbare a naturii creanței din bugetară în delictuală, deoarece nu este vorba de un delict făcut de foștii asociați, întrucât debitoarea era eventual societatea, iar nu pârâții. Nu s-a invocat în cauză vreo încălcare a unor dispoziții legale de către pârâți pentru a se pune problema antrenării unei răspunderi delictuale, deci natura creanței este bugetară.

Referitor la existența unui temei de drept distinct în baza căruia puteau fi chemați în judecată, respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că doar asociații cu răspundere nelimitată puteau fi acționați în judecată, instanța a reținut că radierea societății se putea face în urma unei dizolvări urmată de lichidare voluntară sau silită, adică ca urmare a lichidării societății prin voința asociaților sau prin urmarea procedurii de insolvență. Dacă s-a urmat procedura lichidării voluntare, cum este cazul în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 85/2006, ci prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990. Așadar, reclamanta nu avea la dispoziție alte prevederi legale pentru antrenarea răspunderii pârâților, deci excepția inadmisibilității, sub toate aspectele analizate, este nefondată.

Cu privire la excepția prescripției acțiunii a reținut că pârâții au invocat că, la momentul introducerii acțiunii, se împlinise termenul de 3 ani calculat de la data pronunțării hotărârii de desființare a actului de adjudecare. Prima soluție executorie cu privire la actul de adjudecare din 10 august 2007 a fost pronunțată prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 a Tribunalului Galați, iar acțiunea de față a fost introdusă la data de 23 ianuarie 2012, adică la 2 ani, 11 luni și 26 zile, adică în termenul general de prescripție de 3 ani. Instanța nu a reținut soluția de la fond a Judecătoriei Tecuci (din contestația la executare) pentru că, pe de o parte, ea nu era definitivă și executorie, iar, pe de altă parte, a fost desființată în calea de atac a apelului. Așadar, excepția prescripției este nefondată.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii a reținut că a fost invocată de pârâtul A. și susținută de toți ceilalți pârâți, motivat de faptul că, prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009, nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării.

Potrivit art. 404 C. proc. civ. din 1865, instanța învestită cu o contestație la executare poate admite contestația și anula actul de executare contestat. Odată cu desființarea actului de executare prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 nu s-a dispus asupra restabilirii situației existente anterior actului desființat.

Prin adjudecare, bunul imobil a intrat în proprietatea societății H. S.R.L. Actul de adjudecare a fost anulat, dar potrivit art. 404

2

alin. (2) C. proc. civ. din 1865, nu s-a dispus repunerea în situația anterioară, adică fie desființarea vânzării pentru întreaga suprafață de 11.486 mp și obligarea uneia din părți la restituirea către adjudecatar a întregii sume încasate și eventuale dobânzi, fie desființarea vânzării doar pentru suprafața de 5.000 mp, care nu mai era proprietatea societății debitoare, și păstrarea vânzării pentru ceilalți 6.486 mp, cu obligarea creditoarei la restituirea diferenței de preț, fie continuarea executării silite fiscale, etc.

În condițiile în care societatea debitoare a fost radiată, interesată de clarificarea situației era reclamanta, care trebuia să știe ce s-a întâmplat cu bunul imobil în litigiu, respectiv cu cei 6.486 mp: dacă au rămas în patrimoniul adjudecatarului sau au reintrat în patrimoniul societății debitoare și care era valoarea creanței ce trebuia restituită de societatea debitoare, de ea către adjudecatar sau de eventualii asociați. Toate aceste aspecte nu au fost lămurite printr-o cerere de întoarcere a executării și nici nu se pot lămuri pe o acțiune în pretenții separată.

Abia în funcție de o soluție dată pe calea întoarcerii executării se poate aprecia și asupra unei eventuale răspunderi a pârâților, deoarece dacă întregul bun imobil a reintrat în patrimoniul societății radiate, atunci acesta se putea transmite asociaților, dacă nu a mai reintrat imobilul în patrimoniul societății debitoare, atunci nici nu se mai pune problema ca pârâții să mai poată răspunde în baza art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, nu se cunoaște ce sumă era obligată creditoarea să restituie adjudecatarului, pentru a se putea analiza mai departe în ce măsură pot răspunde pârâții.

În aceste condiții, instanța a apreciat ca întemeiată excepția prematurității acțiunii, în sensul că în lipsa unei hotărâri privind întoarcerea executării silite nu se poate dezlega prezenta cauză privind proprietarul imobilului în suprafață de 6.486 mp după desființarea actului de adjudecare și întinderea creanței organului fiscal și față de cine. Acțiunea de antrenare a răspunderii asociaților pentru bunurile primite de la societatea desființată este una subsidiară întoarcerii și finalizării executării silite, funcție de care se pot stabili bunurile primite care limitează răspunderea, motiv pentru care apelarea la această cale este una prematură.

Apelanții-pârâți C. și L. au solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției inadmisibilității sau a prescripției iar, în cazul respingerii lor, menținerea hotărârii de fond, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat, referitor la inadmisibilitate, că procedura ce trebuie urmată este deja stabilită, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009, respectiv executarea diferenței de 6.023 mp rămasă din dezmembrarea terenului de 11.486 mp. Iar reclamanta are o procedură specială de executare a creanțelor bugetare, reglementată de Codul de procedură fiscală, astfel că promovarea unei acțiuni civile delictuale pentru recuperare este inadmisibilă. Reclamanta trebuia să urmeze calea stabilită de art. 2 și 24 din Codul de procedură fiscală, adică executarea silită, dar nu a făcut-o, deci majorările de întârziere pretinse sunt datorate culpei ei.

De altfel, reclamanta nu a atacat încheierea de radiere a societății G. S.R.L., prin care putea să readucă creanța în societate și să o declare insolventă, supunând-o prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv sub aspectul atragerii răspunderii administratorului sau asociaților.

Apelanții au subliniat că societatea este doar dizolvată și radiată, dar nu lichidată, deci își menține personalitatea juridică până la lichidarea patrimoniului. Iar dizolvarea nu a fost voluntară, cererea fiind introdusă de ONRC. Însă, reclamanta avea obligația de a împiedica radierea societății, soluția din decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 fiind cunoscută la data radierii - 24 februarie 2009. Altfel spus, reclamanta avea obligația să facă toate demersurile pentru recuperarea prejudiciului întâi de la societate, și abia apoi de la asociați.

Reclamanta nu mai are titlu în baza căruia să execute silit creanța pretinsă, așa cum este reținut în considerentele deciziei nr. 3A din 18 februarie 2009, dar partea cere plata creanței fiscale în baza acelorași acte de executare din dosarul nr. x, în loc să emită forme noi, încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei.

De altfel, decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 reprezintă deja un titlu pentru reclamantă pentru că a stabilit ca partea să execute suprafața de 6.023 mp rezultată din dezmembrare. Iar pe calea prezentei acțiuni, reclamanta nu are cum să obțină un titlu de creanță care să se circumscrie cerințelor Codului de procedură fiscală. De altfel, decizia civilă nr. 783 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Galați a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană juridică fără capacitate de exercițiu și folosință, societatea fiind radiată prin încheierea din 24 februarie 2009.

Referitor la prescripție, apelanții-pârâți au arătat că excepția este întemeiată pentru că, dacă pretențiile sunt de natură civilă, atunci se aplică termenul de prescripție de 3 ani potrivit Decretului nr. 167/1958. Acesta a început să curgă la data de 9 iunie 2006, când AFP Tecuci a luat cunoștință de procesul-verbal de adjudecare din 17 mai 2006, fiind împlinit înainte de introducerea acțiunii.

Apelanta-reclamantă AJFP GALAȚI a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii. În motivare a arătat că instanța nu a lămurit cauza pentru că prin decizia nr. 3A/2009 s-a constatat că 5.000 mp din imobilul teren au fost adjudecați de I. S.R.L. anterior încheierii actului de adjudecare nr. x din 10 august 2007, deci au revenit societății debitoare doar cei 6.486 mp diferență. Iar ca urmare a hotărârii, părțile au fost repuse în situația anterioară, potrivit principiului retroactivității efectelor nulității, astfel că nu mai este necesară o acțiune întemeiată pe art. 404

2

alin. (2) C. proc. civ. din 1865.

De altfel, efectele retroactive au fost recunoscute prin sentința civilă nr. 2098 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Galați, irevocabilă prin decizia civilă nr. 441 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, ambele pronunțate în dosarul nr. x, care au dispus obligarea apelantei-reclamante la plata sumei de 101.508,43 RON către cesionara J.

Cum după radierea societății G. S.R.L. bunul imobil sechestrat a devenit proprietatea asociaților ope legis, potrivit art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, aceștia nu pot rămâne și cu bunul și cu suma restituită, deoarece nu există un just temei.

Unele considerente ale hotărârii sunt contradictorii, în sensul că s-a admis excepția prematurității, pe motiv că nu s-a dispus restabilirea situației anterioare, dar s-a considerat că a început a curge un termen de prescripție de la data deciziei nr. 3A din 18 februarie 2009. De altfel, fiind vorba despre o creanță fiscală, așa cum recunoaște și instanța, termenul de prescripție este de 5 ani, iar nu de 3 ani. Or, în lipsa unei motivări care să releve raționamentul juridic de o manieră rezonabilă și clară, instanța de control judiciar este în imposibilitatea cenzurării hotărârii.

Nu mai puțin, apelantei-reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i s-a comunicat raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe de apel, iar Tribunalul Galați, în rejudecarea fondului, a respins readministrarea expertizei. Or, proba era utilă pentru stabilirea valorii imobilului, strâns legată de întinderea răspunderii pârâților. De altfel, valoarea reținută în expertiză este nejustificat de mică.

Prin decizia nr. 95/A din 22 martie 2017, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții C. și L., împotriva sentinței nr. 267 din 6 decembrie 2016 a Tribunalului Galați.

A admis apelul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A respins, ca nefondată, excepția prematurității acțiunii.

A admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții A., C. și L., în solidar, la plata către reclamantă a următoarelor sume: 117.110 RON și a dobânzii legale aferente, de la 17 noiembrie 2010 și până la plata integrală a sumei; 8.396,84 RON și a dobânzii legale aferente, de la 18 noiembrie 2010 și până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cu privire la soluția de respingere a excepțiilor de inadmisibilitate a acțiunii, lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâți.

A respins cererea apelanților pârâți, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a apelului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul declarat de pârâți, a constatat că aceștia au criticat doar soluția de respingere a excepțiilor inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, apelanții afirmă că prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, procedura pe care intimata-reclamantă AJFP GALAȚI trebuie să o urmeze pentru recuperarea creanței bugetare, dar instanța a constatat că nu există nicio astfel de dispoziție, nici la pag. 6 a deciziei și nici în altă parte. Curtea a reamintit că autoritatea de lucru judecat - reglementată de art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 163 C. proc. civ. din 1865 - privește dispozitivul hotărârii și acele considerente pe care se sprijină, precum și, separat, considerentele care tranșează o chestiune litigioasă. Or, decizia nr. 3A/2009 a stabilit nulitatea actelor de executare din dosarul nr. x, dar și valabilitatea actului de adjudecare încheiat de BEJ O. la 17 mai 2006, fără a dispune asupra modului în care, pe viitor, intimata-reclamantă urmează a-și valorifica drepturile. Iar referitor la actul de adjudecare, instanța a reținut că, fiind vorba despre o executare silită, AJFP GALAȚI trebuia să formuleze contestație la executare, iar nu acțiune în temeiul art. 948 și 968 C. civ. din 1864. Însă nu a indicat AFP Tecuci să declanșeze o executare silită pentru recuperarea creanței sale. Așadar, acest argument nu este întemeiat.

Referitor la faptul că intimata-reclamantă nu putea recupera creanța bugetară decât pe calea executării silite, iar nu prin antrenarea răspunderii civile delictuale, Curtea a reținut că AJFP GALAȚI nu a afirmat niciodată, nici în cererea introductivă din 2012, nici în cea completatoare și precizatoare din 2014, că și-ar întemeia acțiunea pe răspunderea civilă delictuală. De altfel, niciodată nu s-a pus problema conversiei creanței dintr-una fiscală într-una civilă (rezultată dintr-un delict); așadar, argumentul este vădit nefondat.

Chiar dacă intimata-reclamantă nu a atacat niciodată hotărârea de radiere a societății G. S.R.L., aceasta nu împiedică formularea cererii din dosarul de față, având în vedere temeiul de drept invocat - art. 25 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 237 alin. (10) și art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990 - care privește situația bunurilor societății radiate în raport cu asociații, iar nu cu societatea însăși. Deci nici acest argument nu este fondat. Iar cu privire la pretinsa obligație a intimatei-reclamante de a urmări întâi societatea și abia apoi asociații, Curtea a constatat că apelanții-pârâți nu au indicat niciun text de lege care să o conțină, deci afirmația nu este întemeiată.

Referitor la dispozițiile Legii nr. 85/2006, Curtea a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, față de temeiul pentru care s-a dispus dizolvarea și radierea societății debitoare (neactualizarea informațiilor fiscale relevante în registrul comerțului), deci nici acest argument nu este fondat.

Apelanții-pârâți afirmă că ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI nu mai are titlu executoriu fiscal pentru obligarea lor la plată. Însă, Tribunalul Galați, în decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009, a reținut că în dosarul de executare nr. x/2005 nu există un titlu executor care să justifice începerea executării silite, dar nu și că nu există creanța fiscală contra societății G. S.R.L. Altfel spus, datoria societății nu a fost negată; de altfel, nici măcar societatea nu a făcut o astfel de afirmație - în niciuna dintre procedurile judiciare la care a luat parte - și nici nu s-a opus executării silite a bunului său imobil din Tecuci în dosarul nr. x.

În aceste condiții, nu poate fi reținut argumentul apelanților-pârâți privind greșita soluționare, de către prima instanță, a excepției inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește excepția prescripției, apelanții-pârâți C. și L. au afirmat că termenul de prescripție - cel general, de 3 ani, aplicabil raporturilor juridice civile - a început a curge la 9 iunie 2006, când AFP Tecuci a luat cunoștință de procesul-verbal de adjudecare. Curtea nu a reținut acest argument din două motive:

- în primul rând, pentru că, fiind vorba despre o creanță fiscală, termenul de prescripție este diferit (5 ani) și se calculează în mod diferit (de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere creanța - art. 91 Codul de procedură fiscală); iar

- în al doilea rând, pentru că executarea silită a bunului imobil al societății G. S.R.L. a avut loc mai târziu, abia la 10 august 2007, iar hotărârile judecătorești care au obligat intimata-reclamantă să restituie suma încasată prin executare sunt, evident, ulterioare. Or, este absurd să consideri că un termen de prescripție începe a curge înainte de a se naște dreptul la acțiune.

În concluzie, și acest argumentul este nefondat, iar excepția prescripției a fost corect soluționată de prima instanță.

A reținut, prin urmare, că apelul formulat de către apelanții-pârâți C. și L. - care privește numai modul de soluționare a celor două excepții, a inadmisibilității și a prescripției - nu este fondat.

Referitor la apelul declarat de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, Curtea a reținut că, prin executarea silită constatată prin procesul-verbal din 10 august 2007, bunul imobil din Tecuci a trecut din patrimoniul societății G. S.R.L. în cel al societății H. S.R.L., suma de 227.016 RON (prețul bunului imobil) a trecut din patrimoniul H. S.R.L. în cel al AFP Tecuci, unde a stins două creanțe (de 117.110 RON și 8.396,84 RON), iar diferența de 101.508,43 RON a trecut în patrimoniul G. S.R.L. Așadar, ultima societate a rămas fără teren, dar a stins cele două creanțe și a primit diferența de sumă.

Anularea executării silite, dispusă prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 a Tribunalului Galați, are drept consecință logică repunerea părților în situația anterioară, în sensul următor: G. S.R.L. redobândește bunul imobil, H. S.R.L. redobândește prețul plătit, iar AFP Tecuci redevine titularul creanțelor fiscale arătate. Potrivit art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ. din 1865, în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare (așa cum s-a întâmplat în cauza de față), la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dar, aceste consecințe, constituind repunerea în situație anterioară, nu au fost dispuse prin însăși decizia civilă nr. 3A/2009, așa cum corect au subliniat și intimații-pârâți.

Însă, conform art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. din 1865, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii dacă, evident, are un astfel de interes. În cauză, interesul nu a existat întotdeauna, pentru că situația juridică a bunurilor transferate prin executarea silită a fost diferită; astfel:

- suma de 125.506,84 RON (cuprinzând cele două creanțe fiscale de 117.110 RON și 8.396,84 RON) a fost restituită de bună-voie de AJFP GALAȚI către succesorul în drepturi al adjudecatarului H. S.R.L., respectiv cesionara J.; aici, cesionara nu a avut interes să ceară repunerea în situația anterioară;

- suma de 101.508,43 RON și dobânda aferentă a fost restituită de AJFP GALAȚI doar în baza sentinței nr. 2098 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Galați; aici, cesionara a avut interes să ceară instanței repunerea în situația anterioară, iar în sentința indicată este menționat expres că admiterea acțiunii ce i-a format obiectul reprezintă tocmai repunere în situația anterioară (pag. 3 par. 2);

- bunului imobil (terenul din Tecuci) s-a reîntors în patrimoniul debitoarei G. S.R.L.; pârâții neagă această consecință, dar ea este probată prin extrasele de carte funciară nr. x din 7 februarie 2012 emise de BCPI Tecuci, care atestă că terenurile intravilane de 6023 mp și, respectiv, 463 mp, deci în total 6.486 mp (diferența din totalul de 11.486 mp executați silit), sunt în proprietatea societății G. S.R.L.; aici, societatea debitoare nu a avut interes în a cere repunerea în situația anterioară.

Curtea a subliniat că, și din acest motiv, legea reglementează separat anularea actelor de executare și repunerea în situația anterioară: sunt cazuri în care a cere repunerea în situația anterioară este inutilă, fie pentru că transferul urmărit prin actul anulat nu a fost, în realitate, realizat (cum este în cazul terenului), fie pentru că restituirea a fost efectuată de bună-voie (cum este cazul sumei de 125.506,84 RON).

După cum se observă, singura revenire la situația anterioară care nu a fost realizată expres este redobândirea creanțelor fiscale de către AJFP GALAȚI. Dar Curtea a reamintit că repunerea în situația anterioară înseamnă redobândirea unei valori patrimoniale, iar nu a unei datorii. Iar pentru că dreptul și obligația sunt corelative, dobândirea dreptului de către o parte dă naștere, automat, datoriei în patrimoniul celeilalte părți. Altfel spus, în speță, restituind prețul către cesionara J., AJFP GALAȚI a redobândit automat creanțele (de 117.110 RON și 8.396,84 RON) pe care acel preț le stingea. Din acest motiv, cu temei, apelanta-reclamantă afirmă că nu era necesară o repunere a sa, expresă, în situația anterioară. Așadar, în mod greșit a apreciat prima instanță că este necesară o altă hotărâre judecătorească pentru a dispune asupra repunerii în situația anterioară, deci excepția prematurității a fost greșit soluționată, cererea AJFP GALAȚI trebuind analizată pe fond.

Ca urmare a operațiunilor de revenire la situația ante