ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3559/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin acțiunea

formulată, reclamanta Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului

Timișoara, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. IF 2010-001377 din

19 februarie 2010 emise ca urmare a Raportului de inspecție fiscala numărul IF 2010-001375

din 19 februarie 2010, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.

4000/30/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

î

n motivare reclamanta

a arătat că actele administrative prin care a fost stabilită în sarcina sa o

obligație fiscală în cuantum de 2.489.498 lei RON, reprezentând impozit și

accesorii calculate de pârâtă asupra terenurilor și construcțiilor aflate în

patrimoniul subscrisei, sunt nelegale.

Pârâta Direcția

Fiscală a Municipiului Timișoara a formulat concluzii scrise prin care a

solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind inadmisibilă.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 81 din 28 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că pentru suspendarea executării

actului administrativ, în condițiile art. 15 din Legea 554/2004 trebuie

îndeplinite cumulativ patru condiții: 1) să fie depusă cauțiunea stabilită de

instanță, de până la 20% din cuantumul sumei contestate; 2) reclamanta să fi

cerut instanței competente anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; 3)

să existe un caz bine justificat și 4) măsura să fie necesară pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Instanța de fond a

constatat că primele două condiții sunt îndeplinite deoarece reclamanta a depus

cauțiunea stabilită de instanță și a cerut instanței anularea deciziei de

impunere, în schimb, nu sunt îndeplinite condițiile 3 și 4.

Pentru a nu prejudeca

fondul cauzei, Curtea de Apel s-a limitat la palparea lui și a constatat că nu

există motive serioase pentru a accepta argumentele reclamantei.

Chiar presupunând că

reclamanta ar fi dovedit existența cazului bine justificat, acțiunea tot ar fi

fost neîntemeiată deoarece nu s-a făcut dovada pagubei pe care ar suport-o

reclamanta în cazul executării deciziei de impunere. Astfel, cuantumul total al

impozitului este mare sau mic raportat la activele și la posibilitățile

financiare ale asociației (adică nu prin el însuși); or, reclamanta nu a făcut

nicio dovadă în acest sens astfel încât nu există nici un motiv să se creadă că

executarea actului ar reprezenta o „perturbare gravă a vieții spirituale"

a adepților reclamantei.

exercitată

î

mpotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta S Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs

se arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cazul bine justificat

este dovedit de îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului

administrativ fiscal rezultând din faptul că stabilește impozite pe clădiri

aferente cu destinația lăcaș de cult în disprețul prevederilor legale

derogatoare care scutesc de la impozitare astfel de imobile prin coroborarea

art. 44 din Legea nr. 489/2006 cu art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003.

Paguba iminentă este

dovedită de riscul executării silite imobiliare prin vânzarea lăcașului de cult

până la finalizarea dosarului de fond, fapt ce ar conduce la închiderea

activității subscrisei deși are câteva mii de adepți.

S-a invocat și faptul

că a fost depusă cauțiunea în cuantum de 124.475 RON.

Direcția Fiscală a

Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul pentru următoarele considerente:

S-a solicitat instanței de fond

suspendarea executării deciziei de impunere nr. IF 2010-001377 din 19 februarie

2010 emisă ca urmare a raportului de inspecție fiscală prin care s-a calculat

că reclamanta ar datora suma de 2.489.498 lei impozit pe clădiri calculat

retroactiv pe ultimii 5 ani pentru un complex compus din grădiniță, școală

generală, liceu, o clinică medicală lângă biserica ce a fost începută a se

construi în aceeași zonă, de către reclamantă care este o asociație religioasă.

Suspendarea actelor

administrative reprezintă operațiunea juridică de întreruperea vremelnică a

efectelor acestora și este o situație de excepție de la caracterul executoriu

al actelor administrative și, de aceea, nu se poate dispune decât în condițiile

legii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004: ”În cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art.

7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce

acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de

drept și fără nicio formalitate

”.

Din interpretarea

acestui text rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării unui

act administrativ se cer îndeplinite următoarele condiții:

- să se facă dovada

formulării plângerii prealabile către autoritatea care a emis actul sau către

autoritatea ierarhic superioară;

- să se facă dovada

„cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”.

În cazul actelor

administrativ-fiscale sunt incidente și dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

potrivit căruia:

(1)- „

i

ntroducerea contestației pe calea

administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal;

(2)- Dispozițiile

prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă

se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în

cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până

la 2.000 lei.”

Dacă în privința dovezii

formulării plângerii administrative și a plății cauțiunii nu există controverse

între cele două părți, sunt susțineri contradictorii cu privire la existența

„cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”.

Instanța de fond a respins

cererea de suspendare, considerând că nu sunt întrunite cele două condiții.

În ceea ce privește existența

„cazului bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

acesta este definit ca fiind „împrejurările legate de stare de fapt și de drept

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”.

Pentru a dovedi aceste împrejurări,

recurenta-reclamantă a invocat motive care vizează fondul cauzei, dar care nu

se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat” pentru că nu se poate cere

instanței ce are de soluționat cererea de suspendare să facă o analiză a

legalității actului administrativ, analiză ce poate fi făcută numai în cadrul

acțiunii în anulare a actului administrativ.

Tot în legea contenciosului

administrativ modificată, a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1)

lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Pentru a dispune

suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de

legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită

iminența producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o

asemenea dovadă.

Simplele afirmații

ale intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala

executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba

iminentă în lipsa unor dovezi.

Toate acestea

dovedesc că nu este îndeplinită în cauză nici condiția „pagubei iminente”

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ fiscal.

Cum în cauză nu s-a

făcut dovada că cele două condiții (paguba iminentă și cazul bine justificat)

sunt îndeplinite, apreciind că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004,

va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 81

din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2011.