ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3559/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. IF 2010-001377 din 19 februarie 2010 emise ca urmare a Raportului de inspecție fiscala numărul IF 2010-001375 din 19 februarie 2010, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 4000/30/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara. î n motivare reclamanta a arătat că actele administrative prin care a fost stabilită în sarcina sa o obligație fiscală în cuantum de 2.489.498 lei RON, reprezentând impozit și accesorii calculate de pârâtă asupra terenurilor și construcțiilor aflate în patrimoniul subscrisei, sunt nelegale.

Pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind inadmisibilă. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 81 din 28 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pentru suspendarea executării actului administrativ, în condițiile art. 15 din Legea 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: 1) să fie depusă cauțiunea stabilită de instanță, de până la 20% din cuantumul sumei contestate; 2) reclamanta să fi cerut instanței competente anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; 3) să existe un caz bine justificat și 4) măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Instanța de fond a constatat că primele două condiții sunt îndeplinite deoarece reclamanta a depus cauțiunea stabilită de instanță și a cerut instanței anularea deciziei de impunere, în schimb, nu sunt îndeplinite condițiile 3 și 4. Pentru a nu prejudeca fondul cauzei, Curtea de Apel s-a limitat la palparea lui și a constatat că nu există motive serioase pentru a accepta argumentele reclamantei. Chiar presupunând că reclamanta ar fi dovedit existența cazului bine justificat, acțiunea tot ar fi fost neîntemeiată deoarece nu s-a făcut dovada pagubei pe care ar suport-o reclamanta în cazul executării deciziei de impunere.

Astfel, cuantumul total al impozitului este mare sau mic raportat la activele și la posibilitățile financiare ale asociației (adică nu prin el însuși); or, reclamanta nu a făcut nicio dovadă în acest sens astfel încât nu există nici un motiv să se creadă că executarea actului ar reprezenta o „perturbare gravă a vieții spirituale" a adepților reclamantei. 3. Calea de atac exercitată î mpotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cazul bine justificat este dovedit de îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal rezultând din faptul că stabilește impozite pe clădiri aferente cu destinația lăcaș de cult în disprețul prevederilor legale derogatoare care scutesc de la impozitare astfel de imobile prin coroborarea art. 44 din Legea nr. 489/2006 cu art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003. Paguba iminentă este dovedită de riscul executării silite imobiliare prin vânzarea lăcașului de cult până la finalizarea dosarului de fond, fapt ce ar conduce la închiderea activității subscrisei deși are câteva mii de adepți. S-a invocat și faptul că a fost depusă cauțiunea în cuantum de 124.475 RON. Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluția instanței de fond După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul pentru următoarele considerente: S-a solicitat instanței de fond suspendarea executării deciziei de impunere nr. IF 2010-001377 din 19 februarie 2010 emisă ca urmare a raportului de inspecție fiscală prin care s-a calculat că reclamanta ar datora suma de 2.489.498 lei impozit pe clădiri calculat retroactiv pe ultimii 5 ani pentru un complex compus din grădiniță, școală generală, liceu, o clinică medicală lângă biserica ce a fost începută a se construi în aceeași zonă, de către reclamantă care este o asociație religioasă. Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întreruperea vremelnică a efectelor acestora și este o situație de excepție de la caracterul executoriu al actelor administrative și, de aceea, nu se poate dispune decât în condițiile legii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: ”În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate ”. Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer îndeplinite următoarele condiții: - să se facă dovada formulării plângerii prealabile către autoritatea care a emis actul sau către autoritatea ierarhic superioară; - să se facă dovada „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”.

În cazul actelor administrativ-fiscale sunt incidente și dispozițiile art. 215 C. proc. fisc. potrivit căruia: (1)- „ i ntroducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal; (2)- Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.” Dacă în privința dovezii formulării plângerii administrative și a plății cauțiunii nu există controverse între cele două părți, sunt susțineri contradictorii cu privire la existența „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare, considerând că nu sunt întrunite cele două condiții. În ceea ce privește existența „cazului bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta este definit ca fiind „împrejurările legate de stare de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Pentru a dovedi aceste împrejurări, recurenta-reclamantă a invocat motive care vizează fondul cauzei, dar care nu se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat” pentru că nu se poate cere instanței ce are de soluționat cererea de suspendare să facă o analiză a legalității actului administrativ, analiză ce poate fi făcută numai în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ.

Tot în legea contenciosului administrativ modificată, a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminența producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă. Simplele afirmații ale intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi.

Toate acestea dovedesc că nu este îndeplinită în cauză nici condiția „pagubei iminente” pentru a se dispune suspendarea actului administrativ fiscal. Cum în cauză nu s-a făcut dovada că cele două condiții (paguba iminentă și cazul bine justificat) sunt îndeplinite, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația Religioasă Centrul Creștin Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 81 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.