ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând,
conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului civil de față,
constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 08 ianuarie 2008, sub nr. 83/302/2008,
astfel cum a fost
precizată la termenul de judecată din data de 14 martie 2008, reclamanții P.M.D.
și P.F.D. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și
Finanțelor, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul
București reprezentat prin Primarul General, solicitând obligarea pârâtului
Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumei de 36.842,90 lei,
reprezentând prețul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996,
actualizat; obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor și Municipiul București prin Primar General, în solidar, la plata
contravalorii îmbunătățirilor efectuate de către reclamanți la apartamentul nr.
l, situat în imobilul de pe str. Dr. Drăghiescu, sector 5, București, în
cuantum de 175.390 lei precum și obligarea pârâților Statul Român prin
Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General,
în solidar, la plata diferenței dintre valoarea actuală de circulație a
imobilului și prețul de vânzare, în cuantum de 1.111.993 lei.
Prin sentința
civilă nr. 2962 din 18 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului 5 București,
în raport de art. 2 alin (1) lit. b) C.
proc. civ., a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei
Sectorului 5 București, excepție invocată de către instanță din oficiu și a
declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P.M.D. și P.F.D.
și pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român prin Ministerul
Economiei și Finanțelor, Municipiul București reprezentat prin Primarul General
și chemata în garanție SC C. SA, în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 20819/3/2008.
Prin sentința
civilă nr. 1008 din 06 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pentru primul capăt de
cerere-restituire preț actualizat, ca neîntemeiată.
A respins
capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat formulat de
reclamanții P.M.D. și P.F.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, ca neîntemeiat.
A admis
în parte capătul doi din cererea precizată privind restituirea prețului de
piață a imobilului formulat de reclamanții P.M.D. și P.F.D. în contradictoriu
cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București
prin Primar General și l-a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar
General să plătească reclamanților suma de 694.233 lei, reprezentând valoarea
de circulație, fără îmbunătățiri, a apartamentului nr. l, situat în str. Dr.
Drăghiescu, sector 5, București.
A respins ca
neîntemeiat acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice.
A luat act de
precizarea capătului de cerere privind plata contravalorii îmbunătățirilor în
contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M. și a constatat că excepția lipsei
calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice
invocată pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
A disjuns
acest capăt de cerere și a format dosar separat cu termen la 26 octombrie 2009,
cu citarea părților.
A respins
cererea de chemare în garanție a SC C. SA, ca rămasă fără obiect și a luat act
că reclamanții și-au rezervat dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe
cale separată.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța a reținut că prin primul capăt de cerere,
așa cum a fost precizat, reclamanții P.M.D. și P.F.D. solicită obligarea
pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 40.695 lei,
reprezentând preț actualizat plătit pentru apartamentul nr. l, situat în str.
Dr. Draghiescu, sector 5, București în baza contractului de vânzare-cumpărare din
30 septembrie 1996.
Având în
vedere dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 modificată
prin Legea nr. 1/2009, în conformitate cu care restituirea prețului actualizat
plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu
eludarea prevederilor Legea nr. 112/1995 se face de către Ministerul Economiei
și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6)
din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, tribunalul a respins
excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor
Publice pe acest capăt de cerere, constatând că există identitate între acest
pârât și persoana obligată în cadrul raportului juridic născut între părți.
Reclamanții au
solicitat, prin primul capăt de cerere, restituirea prețului actualizat al
apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 30
septembrie 1996, pentru ca, în cadrul celui de-al doilea capăt de cerere, să
solicite valoarea de circulație - prețul de piață al aceluiași imobil.
Tribunalul a
reținut că prin admiterea ambelor capete de cerere, în forma solicitată de
reclamanți, s-ar ajunge la o dublă reparație a aceluiași prejudiciu,
contravaloarea prețului actualizat fiind inclusă în prețul de piață al
imobilului.
În situația în
care contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea
prevederilor Legea nr. 112/1995, iar proprietarii au pierdut proprietatea
imobilelor, aceștia au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,
stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea
despăgubirilor stabilindu-se prin expertiză, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001
modificată prin Legea nr. 1/2009.
În cauza de
față, reclamanții au pierdut proprietatea apartamentului nr. l, situat în str.
Dr. Draghiescu, sector 5, București în cadrul acțiunii ce
a format obiectul Dosarului nr. 3559/2003 al
Judecătoriei Sector 5 București, în
care a fost pronunțată sentința
civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care
reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase numiților S.O., S.E. și
A.M. în deplină proprietate și posesie apartamentul menționat.
Prin
aceeași sentință a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea
nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996,
reținându-se că acesta a fost încheiat cu respectarea Legea nr. 112/1995.
Prin
urmare, reclamanții nu se află în situația eludării dispozițiilor Legea nr. 112/1995,
situație în care ar fi avut dreptul doar la restituirea prețului actualizat cu
rata inflației de la Ministerul Finanțelor Publice, ci în situația în care au
pierdut proprietatea apartamentului în cadrul acțiunii în revendicare, fără să
fi fost desființat contractul de vânzare-cumpărare, situație în care aceștia au
dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului.
Tribunalul a
reținut că debitor al obligației de restituire al prețului de piață al imobilului,
nu poate fi decât Municipiul București, în calitate de vânzător, în temeiul
răspunderii pentru evicțiune, reglementată de art. 1337 și următoarele C. civ.,
având în vedere lipsa unei dispoziții din Legea nr. 10/2001 modificată prin
Legea nr. 1/2009, lege specială care cuprinde doar principiul restituirii
prețului de piață (art. 50
1
) și prevederea că Ministerul Finanțelor
Publice este debitor în situația desființării contractelor de vânzare-cumpărare
(art. 50 alin. (2), (2
1
) și (3)).
În ceea ce
privește cuantumul sumei reprezentând preț de piață al imobilului în litigiu,
tribunalul a reținut că, potrivit raportului de expertiză specialitatea
construcții efectuat în cauză, necontestat de părți, prețul de piață a fost
evaluat la suma de 817.419 lei.
Totodată,
contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, a fost stabilită la
suma de 123.186 lei.
Întrucât
contravaloarea acestor îmbunătățiri este inclusă în prețul de piață al
imobilului, ele ridicând valoarea de circulație a acestuia prin luarea în
considerare a finisajelor și a dotărilor tehnice și având în vedere faptul că
plata contravalorii acestor îmbunătățiri face obiectul unui capăt distinct de
cerere, formulat potrivit legii speciale, în contradictoriu cu proprietarii
care au obținut restituirea imobilului, pentru a nu acorda reclamanților o
dublă reparație asupra acestei sume (atât în cadrul capătului de cerere privind
prețul de piață, cât și în cel privind contravaloarea îmbunătățirilor),
tribunalul a stabilit prețul de piață la suma de 694.233 lei, obținută prin
scăderea din prețul de piață al sumei reprezentând contravaloarea
îmbunătățirilor.
A luat
act de precizarea capătului de cerere privind contravaloarea îmbunătățiri în
contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M. și a constatat că excepția lipsei
calității procesual pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice
invocată pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect, deoarece reclamanții au
arătat că înțeleg să se judece doar cu persoanele fizice, față de modificarea
legislativă prin Legea nr. 1/2009.
A
disjuns acest capăt de cerere și a format dosar separat cu termen la 26
octombrie 2009, cu citarea părților, constatând că celelalte capete de cerere
sunt în stare de judecată.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Municipiul București prin
Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Reclamanții au
criticat sentința apelată arătând că în mod nelegal instanța nu le-a admis și
capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Finanțelor Publice la
plata prețului actualizat achitat de reclamanți pentru apartamentul în litigiu.
Acest capăt de acțiune își are temeiul în dispozițiile art. 50 alin. (3) din
Legea nr. 10/200, iar contractul de vânzare - cumpărare nr. X/1996 încheiat de
reclamanți cu statul în baza
Legii nr. 112/1995,
deși valabil, a rămas fără efecte juridice în urma executării
silite a
sentinței civile nr. 3406 din 22 iunie 2004.
Pârâtul
Municipiul București prin Primarul General a criticat sentința apelată, arătând
că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2
1
) și alin. (3) din Legea
nr. 1/2009 nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca
obiect restituirea prețului de piață al apartamentului în litigiu, această
calitate aparținând Ministerului Finanțelor Publice.
Prin
decizia civilă nr. 96/ A din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
apelul reclamanților a fost respins ca
nefondat, iar apelul formulat de Municipiul
București
a fost admis, dispunându-se schimbarea în partea a sentinței atacate,
în
sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Municipiul București, astfel că, pe fond, acțiunea formulată în contradictoriu
cu Municipiul București a fost respinsă pe calea excepției lipsei calității
procesuale pasive; s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a
decide astfel, curtea de apel a reținut în ceea ce privește apelul
reclamanților, că aceștia au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță atât
acordarea prețului reactualizat, cât și valoarea de piață a apartamentului
cumpărat de stat în baza Legii nr. 112/1995 și pierdut de aceștia ca efect al
sentinței civile irevocabile nr. 3406/2004 a Judecătoriei Sectorului 5
București.
Reclamanții au
solicitat pentru același prejudiciu, respectiv, pierderea apartamentului în
litigiu în acțiunea în revendicare a foștilor proprietari, o dublă despăgubire:
atât prețul reactualizat cât și prețul de piață al apartamentului.
Instanța
de apel a statuat că în mod corect instanța de fond a respins primul capăt al
acțiunii, reținând că prețul reactualizat se include în prețul de piață al
apartamentului și a apreciat în mod legal că, în caz contrar, s-ar ajunge la o
îmbogățire fără just temei al reclamanților.
În analiza
apelului declarat de către pârâtul Municipiul București prin Primarul General,
instanța de apel a pornit de la modalitatea în care a fost învestită instanța
de fond și de la obiectul concret al acțiunii deduse judecății.
Astfel,
prin acțiunea introdusă la data de 08 ianuarie 2008, reclamanții au solicitat
în temeiul Legii nr. 10/2001 obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice
la plata prețului reactualizat și în temeiul dreptului comun - art. 1344 și
următoarele C. civ., obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Finanțelor
Publice și Municipiul București prin Primarul General la: diferența dintre
valoarea prețului reactualizat și valoarea de piață a imobilului și la valoarea
îmbunătățirilor realizate de reclamanți în apartament.
Ulterior apariției
Legii nr. 1/2009, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând la data de
29 iunie 2009 ca pe capătul de acțiune având ca obiect îmbunătățirile să se
judece exclusiv cu pârâții persoane fizice: S.O., S.E. și A.M., iar cu privire
la al doilea capăt de acțiune, să li se acorde prețul de piață al imobilului
conform art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost completată
prin Legea nr. 1/2009. Reclamanții nu au mai solicitat aplicarea dreptului
comun în cauză, respectiv dispozițiile art. 1344 C. civ., ci și-au întemeiat
acest capăt modificat al acțiunii exclusiv pe Legea specială nr. 1/2009.
Ca atare, s-a
apreciat că instanța de fond trebuia să respecte principiul dreptului de
dispoziție al părții și să analizeze capătul de acțiune având ca obiect acordarea
către reclamanți a prețului de piață al imobilului, numai prin prisma Legii nr.
1/2009 și nu în baza dreptului comun.
Conform
dispozițiilor imperative ale Legii nr. 1/2009 care au completat
dispozițiile art. 50 alin. (2
1
) și alin.
(3) al Legii nr. 10/2001, restituirea prețului de
piață al imobilelor
vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 se face de Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea de apel
a constatat că, potrivit jurisprudenței unitare, acest text de lege se aplică
atât contractelor de vânzare-cumpărare constatate nule prin hotărâri
judecătorești irevocabile, cât și contractelor de vânzare-cumpărare desființate
ca efect al admiterii acțiunilor în revendicare formulate de foștii
proprietari.
În consecință,
s-a apreciat că în cauză, calitate procesuală pasivă pe capătul de acțiune
având ca obiect valoarea de piață a imobilului are doar Ministerul Finanțelor
Publice, nu și pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
Față de aceste
considerente, s-a apreciat a fi fondat apelul Municipiului București prin
Primarul General.
Instanța
de apel a precizat că instanța de apel este instanță de control judiciar și în
măsura în care apelanții își motivează apelurile, este ținută strict de
analizarea doar a criticilor aduse sentinței apelate, neputând îndrepta alte
eventuale greșeli de judecată ale primei instanțe.
În
termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat recurs,
criticând-o pentru nelegalitate iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3559 din 15 aprilie
2011, a admis recursul reclamanților declarat
împotriva deciziei nr. 96/ A din 10 februarie 2010 a
Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, pe care a modificat-o în sensul că a desființat sentința nr. 1008 din
6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza
spre rejudecare aceluiași tribunal.
Pentru a
decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:
Cererea
de chemare în judecată formulată la 8 ianuarie 2008, înainte de adoptarea Legii
nr. 1/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001, a avut ca obiect solicitarea
reclamanților de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata
prețului actualizat pentru apartamentul nr. 1 din București, Str. Dr.
Drăghicescu, sector 4 (în baza art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001), în
timp ce în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și
Finanțelor și Municipiul București prin Primar General (în solidar) reclamanții
au solicitat recuperarea cheltuielilor efectuate pentru îmbunătățirea
apartamentului; într-un al treilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat
obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Municipiului
București (în solidar) la plata diferenței dintre valoarea actuală de
circulație a apartamentului și prețul de piață actualizat, capăt de cerere
întemeiat pe dispozițiile art. 1344 C. civ.
La 29
iunie 2009, reclamanții au depus o modificarea a acțiunii cu privire la capătul
de cerere prin care au solicitat recuperarea cheltuielilor efectuate cu
îmbunătățirea apartamentului, formulat în contradictoriu cu Statul și
Municipiul București, precizarea fiind în sensul că înțeleg să opună aceste
pretenții numitelor S.O., S.E. și A.M. (proprietare ale apartamentului și
evingătoare), solicitând chemarea în judecată a acestora în calitate de pârâte;
acest capăt de cerere, astfel modificat, a fost disjuns prin sentința primei
instanțe, formându-se un nou dosar.
La
aceeași dată, prin concluziile scrise însă, reclamanții au precizat celelalte
capete de cerere în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 1/2009, solicitând obligarea Ministerului Finanțelor
Publice la restituirea prețului actualizat achitat pentru apartament, pretenții
întemeiate pe art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 iar în ce privește
cererea de obligare la plata diferenței dintre valoarea de circulație a
apartamentului și prețul actualizat au precizat că îl formulează în
contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul
București prin Primar General și solicită obligarea în solidar a pârâților la
plata acestei valori; reclamanții au precizat în mod expres că își întemeiază
această pretenție pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 (text introdus
prin Legea nr. 1/2001).
Prima
instanță a analizat cererea în raport de dispozițiile modificate ale Legii nr.
10/2001 și în ce privește primul capăt de cerere, s-a dispus respingerea
cererii de restituire a prețului actualizat în contradictoriu cu Ministerul
Finanțelor Publice și s-a admis în parte cererea având ca obiect plata prețului
actualizat, sens în care s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul București
prin Primar General la plata sumei de 694.233 lei (fără îmbunătățiri),
reprezentând valoarea de circulație a apartamentului, în timp ce, aceeași cerere,
formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prima
instanță a constatat că pretenția privind restituirea prețului de piață al
imobilului se încadrează în dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, însă, a
constatat, contrar dispozițiilor legale, că legea specială nu cuprinde o normă
expresă din care să reiasă calitatea Ministerului Finanțelor Publice de debitor
într-o atare situație (în care reclamanții nu au eludat dispozițiile Legii nr.
112/1995, astfel cum s-a apreciat).
În aceste
condiții, s-a recurs la dispozițiile dreptului comun, anume la prevederile art.
1337 C. civ., astfel că, Municipiul București, în calitate de vânzător în
sarcina căruia cade obligația de garanție pentru evicțiune, a fost obligat la
plata valorii de circulație către reclamanți.
Apelul
formulat de reclamanți a privit alte aspecte (neacordarea și a prețului
actualizat, cumulată cu valoarea de circulație a imobilului), în timp ce apelul
formulat de pârâtul Municipiul București prin Primar General a
valorificat doar excepția lipsei calității
procesuale pasive, excepție susținută în
raport de dispozițiile art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
Instanța de
apel a constatat că tribunalul a soluționat cererea privind restituirea
prețului de piață al apartamentului în baza dispozițiilor de drept comun,
reținând însă în mod nelegal (pentru această situație) că această dezlegare a
primei instanțe privește încălcarea principiului disponibilității părților în
procesul civil, considerând totodată, că alte evaluări ar depăși
limitele devoluțiunii în apel, în absența unor
critici ale reclamanților cu privire
la acest aspect și, prin urmare,
această încălcare deși constată, a rămas nesancționată.
Înalta Curte
a apreciat însă că soluționarea cererii de restituire a valorii de circulație a
imobilului în baza dispozițiilor art. 1344 C. civ., încalcă principiul specialia
generalibus derogant, de vreme ce Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 50
1
stabilește cadrul legal pentru dezlegarea unei astfel de cereri, cum a
constatat în mod corect instanța de apel.
Acest aspect a
fost necesar a fi antamat în soluționarea excepției lipsei calității procesuale
pasive a Municipiului București (obiect al criticilor din apel), întrucât, prin
motivele de apel, pârâtul a indicat totodată, ca debitor al acestei obligații
Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea art. 50
1
din Legea nr. 10/2001,
susținere confirmată de instanța de apel care a reținut neechivoc că pentru
acest capăt de cerere calitatea procesuală pasivă revine Ministerului
Finanțelor Publice.
Analiza unei
pretenții în baza unui alt temei juridic decât cel indicat de parte nu implică
prin ea însăși o încălcare a regulilor procedurale, deoarece, instanța de
judecată este ținută a face calificarea corectă a pretențiilor cu care este
învestită, date fiind dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., cu
atât mai mult atunci când temeiul invocat este unul inadecvat.
În plus,
instanța de judecată trebuie să dispună aplicarea dispozițiilor legale în
ordinea corectă a ierarhiei și priorității lor și să pună în discuția părților
aspectele de drept ce privesc chestiunile de ordine publică, regim aplicabil și
regulii specialia generalibus derogant.
Ca
atare, deși curtea de apel a constatat că prima instanță a soluționat capătul
de cerere privind valoarea de circulație în baza unui alt temei juridic decât
acela aplicabil cauzei (art. 1344 C. civ., în loc de art. 50
1
din Legea
nr. 10
/2001), ceea ce echivalează cu
necercetarea acestei cereri de prima instanță,
nu a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data
pronunțării deciziei recurate - 10 februarie 2010, înainte de modificările
aduse prin Legea 202/2010), în sensul desființării sentinței cu trimiterea
cauzei spre rejudecare, ci a făcut aplicarea regulilor din legea specială
pentru prima dată în apel, ceea ce a deturnat soarta procesului și nu corespunde
exigențelor unei proceduri echitabile în privința reclamanților, astfel cum
aceasta se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
creată în baza dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenție.
Concluzia
anterioară decurge din aceea că reclamanții, având realizată pretenția dedusă
judecății sub acest aspect în contradictoriu cu Municipiul București, pentru
aceștia a lipsit folosul practic al atacării unei soluții favorabile,
respectiv, sentința fondului.
Înalta Curte a
mai reținut că, din aceleași rațiuni de echitate a procedurii, nu era posibilă
obligarea directă a Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii de
circulație, în baza textului incident - art. 50
1
din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia
de casare, Înalta Curte a dat îndrumări ca, în rejudecare, instanța de fond să
solicite reclamanților, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precizarea
capătului de cerere în discuție (restituire preț actualizat) sub aspectul
calității procesuale pasive, cu observarea dispozițiilor art. 50 alin. (3)
raportat la art. 50 alin. (2
1
) din Legea nr. 10/2001 și a diferenței
dintre cele două subiecte de drept: Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și Ministerul Finanțelor Publice însuși.
În rejudecarea
cauzei, înregistrată sub nr. 20819/3/2011, Tribunalul București,
secția a IV-a civilă, prin sentința
civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanți, astfel cum a fost precizată și l-a obligat pe pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice să le plătească reclamanților suma de 817.419 lei,
reprezentând valoarea de circulație fără îmbunătățiri a apartamentului nr. 1,
situat în București, str. Dr. Draghiescu, sector 5.
A fost respins
ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului.
Prin încheierea din 23 decembrie 2011,
Tribunalul București, secția a IV a civilă, a dispus îndreptarea erorii
materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 2247 din 16 decembrie
2011 în Dosarul nr. 20819/3/2008 în sensul că prețul pe care Ministerul
Finanțelor Publice a fost obligat să-l plătească reclamanților reprezintă
valoarea de circulație a apartamentului ce include îmbunătățirile.
Pentru a decide astfel, tribunalul a
avut în vedere următoarele considerente:
În rejudecarea
cauzei, în raport de decizia de casare, reclamanții și-au precizat cererea de
chemare în judecată arătând că înțeleg să solicite, în contradictoriu cu
pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului de piață al imobilului, conform
standardelor internaționale de evaluare, în condițiile în care contractul de
vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995,
susținând totodată că, în raport de art. 50
alin.
(3) din Legea nr. 10/2001, acestui pârât îi revine obligația de plată a
prețului
de piață.
În cauza de
față, reclamanții au pierdut proprietatea apartamentului nr. 1, situat în str.
Dr. Draghiescu, sector 5, București în cadrul acțiunii ce a format obiectul Dosarului
nr. 3559/2003 al Judecătoriei sector 5 București, în care a fost pronunțată
sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004 rămasă definitivă și irevocabilă,
prin care reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase numiților S.O.
și S.E. și A.M. în deplină proprietate și posesie apartamentul menționat.
Prin aceeași
sentință a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității
absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996,
reținându-se că acesta a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Prin urmare,
reclamanții nu se află în situația eludării dispozițiilor Legii nr. 112/1995,
situație în care ar fi avut dreptul doar la restituirea prețului actualizat cu
rata inflației de la Ministerul Finanțelor Publice, ci în situația în care au
pierdut proprietatea apartamentului în cadrul acțiunii în revendicare, fără a
fi desființat contractul de vânzare-cumpărare, situație în care aceștia au
dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului.
Potrivit
dispozițiilor art. 50 alin. (2
1
) din Legea nr.
10/2001, „cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea
prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare
încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru
”
,
iar potrivit alin. (3) „Restituirea prețului prevăzut la alin, (2) și (2
1
)
se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor) din fondul extrabugetar
constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare”.
Tribunalul a
reținut că dispozițiile art. 50 alin. (2
1
) și alin. (3) și art. 50
1
,
sunt incidente nu doar în situația în care contractele de vânzare cumpărare au
fost anulate de către instanța de judecată, ci și în situația în care au fost
admise acțiunile în revendicare, iar cumpărătorii au pierdut posesia imobilelor
și proprietatea prin admiterea acțiunii în revendicare, prin comparare de
titluri.
Din
coroborarea acestui articol cu art. 50 alin. (2), rezulta ca legiuitorul a avut
in vedere doua ipoteze, anume restituirea către cumpărători a prețului
actualizat in funcție de indicele de inflație si restituirea prețului de piața.
În
primul caz, contractele au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,
astfel ca instanța de fond a constatat nulitatea lor si, întrucât se folosește
de fiecare data sintagma „desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile” rezulta ca a doua ipoteza privește cu necesitate admiterea unor
acțiuni in revendicare prin compararea de titluri, operațiune in urma cărora
contractele încheiate de foștii chiriași rămân Iară eficiență juridică.
Tribunalul a
reținut că nu este întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea
pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat,
având în vedere că acesta va fi obligat să plătească reclamanților suma de
817.419 lei, reprezentând valoarea de circulație cu îmbunătățiri a
apartamentului nr. 1, situat în București, str. Dr. Draghiescu, sector 5, norma
de drept prevăzând restituirea prețului de piață al imobilului, care presupune
stabilirea prețului de piață pentru imobil, așa cum acesta apare identificat la
momentul efectuării expertizei, deoarece prin restituirea si a prețului
actualizat s-ar realiza o dubla despăgubire in patrimoniul reclamanților.
Pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Municipiului București a declarat apel
împotriva
sentinței de fond, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive,
deoarece nu a fost parte la încheierea contractului dintre reclamanți și
Primăria Municipiului București, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar
în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
A susținut că
prevederile art. 1337 și 1341 și urm,. C. civ, sunt aplicabile în cauză și nu
pot fi înlăturate, chiar prin dispozițiile speciale contrare, astfel că nici
dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine
introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice.
Deposedarea
reclamanților de imobil întrunește condițiile unei tulburări de drept prin
fapta unui terț de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune
totală a vânzătorului, Primăria Municipiului București față de pretențiile
privind restituirea valorii prețului pentru imobilul în cauză la prețul de
circulație.
Pârâtul
a mai susținut că în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis
acțiunea, întrucât în cauză nu este îndeplinită nici o condiție din cele
două prevăzute imperativ prin art. 50
1
din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o
parte, contractul de
vânzare-cumpărare a fost încheiat cu rea credință de către ambele părți
contractante, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie
2004 a Judecătoriei sector 5, iar pe de altă parte, contractul
amintit nu a fost desființat prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Curtea de Apel
București,
secția a IV-a civilă,
prin decizia nr. 193/ A
din data de 8 mai
2012,
respins ca nefondat apelul
pârâtului.
Instanța de
apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, față de
dispozițiile art. 50 alin. (2), (2
1
) și (3) din Legea nr. 10/2001
potrivit
cărora, restituirea prețului
actualizat, respectiv a prețului de piață al imobilelor
privind
contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995,
desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de
către Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul
cauzei, instanța de apel a mai reținut următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului
3 București, irevocabilă, s-a statuat asupra bunei credințe a părților
contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1996,
reținându-se că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor
Legii nr. 112/1995.
Susținerea
pârâtului în sensul că nu este îndeplinită cea de-a doua cerință prevăzută de art.
50
1
din Legea nr. 10/2001, nu este fondată având în vedere că,
urmare a admiterii cererii de revendicare a imobilului, prin sentința civilă nr.
3406 din 22 iunie 2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1996 a fost
lipsit de efecte juridice, instanța statuând irevocabil ca pârâții P.F.D. și P.M.D.
să lase reclamanților (foști proprietari ai imobilului) în deplină proprietate
și liniștită posesie, imobilul în cauză.
Împotriva acestei din urmă decizii a
declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția
Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București
și, invocând în drept dispozițiile art.
304 pct. 6 și pct. 9, a susținut că hotărârea este nelegală deoarece instanța a
acordat ceea ce nu s-a cerut, decizia fiind pronunțată și cu încălcarea și
aplicarea greșită a legii.
Printr-un prim
motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat soluția instanței de apel,
susținând că aceasta a respins în mod greșit excepția lipsei calității
procesuale pasive pentru următoarele considerente:
Ministerul
Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare dintre reclamanți și Primăria Municipiului București este
terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar
în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de
natura sa determine
introducerea
în prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice și sa acorde calitate
procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune
are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului iar deposedarea
reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește
condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Această
tulburare de drept, este de natură sa angajeze răspunderea contractuala pentru
evicțiune totala a vânzătorului respectiv Primăria Municipiului București, date
fiind pretențiile reclamanților de restituire a valorii prețului pentru
imobilul în cauza la prețul de circulație.
Nicidecum,
nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în
vedere că în prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
Recurentul-pârât
a conchis că, în temeiul argumentelor expuse, se impune admiterea recursului,
admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului
Finanțelor Publice și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii
acțiunii reclamanților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără
calitate procesuală pasivă.
Printr-un
al doilea motiv de recurs recurentul-pârât a susținut că greșit a fost admisă
acțiunea reclamanților iar în dezvoltarea acestei critici a susținut
următoarele:
Dispozițiile
art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 prevăd că pentru a se acorda
despăgubiri la valoarea piața este necesara îndeplinirea cumulativa a doua
condiții: prima condiție este ca aceste contracte sa fi fost încheiate cu
respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995 iar a de-a doua condiție este ca
ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile.
În
prezenta cauza nu este îndeplinită prima condiție din cele doua prevăzute
imperativ de Legea nr. 10/2001.
Atâta vreme
cât reclamanții nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive si
irevocabile in ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului
de vânzare-cumpărare, încheiat de către aceștia cu Primăria Municipiului
București, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei
reprezentând valoarea de piața a imobilului in cauza nu este justificată.
Printr-un al
treilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța
de apel a menținut soluția instanței de fond referitoare la obligarea
Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului de piață în care a fost
inclusă și contravaloarea îmbunătățirilor imobilului (817.419 lei), în
condițiile în care capătul de cerere referitor la îmbunătățiri a fost precizat
de către reclamanți încă din primul ciclu procesual, în sensul ca aceștia au
înțeles să se judece numai în contradictoriu cu persoanele fizice, motiv pentru
care a fost disjuns, formându-se alt dosar.
Astfel, prin
sentința civila nr. 1008 din 06 iulie 2009, Tribunalul București, secția IV-a civila,
a luat act de precizarea capătului de cerere privind solicitarea acordării
contravalorii îmbunătățirilor în contradictoriu cu S.O., S.E. si A.M. si a
disjuns acest capăt de cerere, urmându-se dosar separat cu termen la 26
ianuarie 2009.
Aceasta
dispoziție a instanței de fond nu a fost contestată de niciuna dintre părți,
nici în calea de atac a apelului si nici in recurs, motiv pentru care
a rămas irevocabilă, noul dosar format, având ca
obiect pretenții, reprezentând
îmbunătățirile necesare si utile
efectuate la apartamentul nr. l din str. Draghiescu, judecându-se separat.
Mai mult,
chiar reclamanții, prin motivele de recurs care au fost găsite întemeiate de
către Î.C.C.J., au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata
sumei de 694.233 lei, reprezentând valoarea de circulație, fără îmbunătățiri, a
imobilului.
Capătul
de cerere privitor la îmbunătățiri, disjuns din prezenta cauză, a fost
înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. 31087/3/2009 si a fost
admis in parte, fiind astfel evident că aceste pretenții se judecă separat și
în contradictoriu cu alte părți - persoane fizice, nu cu Ministerul Finanțelor
Publice.
Așadar,
întrucât chiar reclamanții, încă din primul ciclu procesual, au înțeles să se
judece, în ceea ce privește contravaloarea îmbunătățiri, separat, rezultă că în
prezentul dosar instanța nu a mai fost investita cu soluționarea acestui capăt
de cerere și, prin urmare, obligând Ministerului Finanțelor Publice la plata
acestei sume, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel,
obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata inclusiv a contravalorii
lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, respectiv a sumei de 123.186 lei,
așa cum a fost stabilita prin raportul de expertiză efectuat in cauza, în
situația în care pentru aceasta suma reclamanții se judecă separat cu alte
persoane, ar duce la o dubla plata a acestor îmbunătățiri.
Recurentul-pârât
a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea
deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului iar pe fond, respingerea
acțiunii formulate de reclamanții P.M.D. și P.F.D. în contradictoriu cu
Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Recursul
este nefondat pentru considerentele care succed.
Critica
recurentului-pârât în sensul că nu Ministerul Finanțelor Publice ci Primăria
Municipiul București are calitate procesuală pasivă în speță, deoarece aceasta
a fost parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare, fiind astfel
aplicabile dispozițiile art. 1337 C. civ., care instituie obligația de garanție
a vânzătorului pentru evicțiune, nu poate fi primită.
Calitatea
procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice - în cererile sau acțiunile
în justiție privind restituirea prețului actualizat sau a prețului de piață al
imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate de
chiriași cu eludarea sau, respectiv, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
cu modificările ulterioare și care au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile - este conferită
de dispozițiile exprese ale art. 50 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, care prevede că
restituirea prețului prevăzut la alin.
(2) și (2
1
) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din
fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,
cu modificările ulterioare.
Aceste
prevederi speciale derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului „specialia
generalibus derogant”, astfel încât, în cauză, prevederile Codului Civil care
reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art. 1337, art.
1341-1345 C. civ.), invocate de
recurentul-pârât
nu-și găsesc aplicarea în privința restituirii prețului actualizat,
respectiv a restituirii prețului de piață al
imobilului, deoarece litigiul de față nu
este fundamentat pe instituția
răspunderii pentru evicțiune reglementată de Codul civil ci pe dispozițiile
speciale ale Legii nr. 10/2001, care îi acordă în
mod expres calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice.
Nici
critica recurentului-pârât în sensul că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ
condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50
1
din Legea nr. 10/2001
pentru a se acorda prețul de piața și că, prin urmare, nu se poate dispune
obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață,
motivat de faptul că reclamanții nu ar fi făcut dovada că, printr-o hotărâre
judecătorească definitivă si irevocabilă, contractul de vânzare-cumpărare
încheiat în temeiul Legea nr. 112/1995 ar fi fost desființat nu poate fi
primită.
Chiar
dacă art. 50 și 50
1
nu explicitează ce trebuie să se înțeleagă prin
desființarea contractelor, este corectă interpretarea dată de instanțele de
fond și de apel, în sensul că această desființare are în vedere atât situația
în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre
judecătorească, dar și situația în care față de cumpărător s-a admis acțiunea
în revendicare formulată de fostul proprietar.
Această
interpretare este susținută de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001,
astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 1/2009, care
prevede că, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor
Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu
bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de
vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare,
fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei
locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de
Ministerul dezvoltării lucrării publice și locuințelor.
Chiar dacă
acest text privește un alt drept al chiriașului cumpărător decât cel care face
obiectul prezentului litigiu, el dezvăluie intenția legiuitorului de a asimila
desființării contractului nu doar situația în care acesta a fost anulat sau
constatat nul, ci și situați în care cumpărătorul în baza unui contract a fost
evins într-o acțiune în revendicare.
Prin urmare,
în ceea ce privește dispoziția din art. 50 din Legea nr. 10/2001, care impune
desființarea prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a
contractelor de vânzare-cumpărare, instanțele de fond și apel corect au reținut
că, deși actul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți nu a fost
desființat, efectele juridice ale acestuia au încetat ca urmare a admiterii
acțiunii în revendicare promovată de foștii proprietari și că actul, deși legal
încheiat, este desființat ca efecte așa încât critica de nelegalitate a
recurentului-pârât vizând acest aspect este nefondată.
Referitor
la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizând faptul
că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că Ministerul
Finanțelor Publice a fost obligat să le plătească reclamanților suma de 817.419
lei, reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr. 1, situat în
București, str. Dr. Draghiescu, sector 5, sumă ce include și contravaloarea
lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, în cuantum de 123.186 lei, în
condițiile în care pentru această sumă reclamanții se judecă separat cu foștii
proprietari cărora li s-a restituit imobilul, fapt ce conduce la concluzia că
aceștia vor obține o dublă plata a acestor îmbunătățiri, Înalta Curte constată,
din examinarea lucrărilor cauzei și contrar celor susținute de reprezentanta
pârâtului cu prilejul dezbaterilor orale asupra recursului, că acest motiv nu a
fost invocat prin cererea de apel, fiind formulat omisso medio, cu încălcarea art.
296 raportat la art. 316 C. proc. civ., așa încât nu poate constitui obiect al
controlului judiciar pentru prima oară în recurs.
Având în
vedere temeiurile care preced, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 C.
proc. civ., va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva
deciziei nr. 193/ A din data de 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a
IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.