ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4008/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.I. a

chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Timiș solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să

dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 28 mai 2010 emisă de

pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din

data de 12 aprilie 2011, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 28 mai 2010 până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a probat

îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ, întrucât a invocat o serie de nelegalități cu privire la măsura

de impunere fiscală prin raportare la art. 125, art. 127, art. 14

1

pct. 2 lit. f) din C. fisc., precum și la Directivele nr. 77/388/CE și nr.

112/206/CE.

În plus, judecătorul

cauzei a apreciat că începerea executării silite produce reclamantei un

prejudiciu prin instituirea unor măsuri asigurătorii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Timiș, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii

de suspendare.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr.

554/2004, modificată.

În opinia recurentei,

simpla promovare a acțiunii în contencios administrativ împotriva unui act

fiscal nu poate fi considerată ca fiind suficientă pentru a se proba

îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”. În plus, intimata nu a

dovedit faptul că a fost începută executarea silită pe baza deciziei de

impunere pe care o contestă.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La data de 7

septembrie 2011, intimata a depus la dosar concluzii scrise în care a menționat

faptul că a fost admisă acțiunea având ca obiect anularea deciziei de impunere

ce face obiectul prezentei cauze.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 15 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, modificată, în ipoteza admiterii acțiunii de fond,

măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Din actele dosarului,

rezultă faptul că, prin Sentința nr. 309 din 14 iulie 2011, Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantei C.I. și a anulat raportul de inspecție fiscală din 28 mai 2010,

decizia de impunere din 28 mai 2010 și Decizia din 17 decembrie 2010 emise de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș.

Așadar, prin aplicarea

art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării

deciziei de impunere din 28 mai 2010, dispusă de prima instanță, se prelungește

ope legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca

obiect anularea acestui act administrativ fiscal.

În consecință, în

raport de cele anterior expuse și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș împotriva

încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2011.