ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 263/2009 pronunțată la data de 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.C.S. SRL, prin reprezentanții săi legali cu sediul în Buzău, județul Buzău în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău, prin reprezentanții său legali și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, reține instanța de fond, în ceea ce o privește pe reclamantă există un caz bine justificat, dat fiind că potrivit adreselor depuse la dosar, care emană de la diferite instituții publice cu atribuții în domeniu, societatea reclamantă are o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de organele fiscale și în plus, în ziua imediat următoare celei în care s-au emis deciziile de impunere, respectiv la data de 30 octombrie 2009 este emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii iar la data de 6 noiembrie 2009 este emisă adresa de înființare a popririi asiguratorii, în condițiile în care societatea reclamantă a primit decizia de impunere abia la 11 noiembrie 2009. Cât privește prejudiciul creat societății debitoare, se constată că aceasta este singura societate din țară care livrează și asigură garanția și service-ul pentru utilaje industriale de debitat cu comandă numerică fabricate de SOITAAB Italia, având clienți cu contracte în derulare, executarea sumelor reținute prin actele fiscale contestate fiind de natură a bloca atât activitatea reclamantei cât și cea a partenerilor cu consecința concedierii angajaților și intrarea în procedura insolvenței.

Totodată, reține instanța de fond, din conținutul actelor administrative emise rezultă o îndoială serioasă în privința legalității acestor acte și a prejudiciului produs. În sprijinul soluției adoptate, prima instanță a invocat și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care reglementează tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, atunci când executarea acestuia i-ar crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exista argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta D.G.F.P.

Buzău, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., instanța putând să cenzureze cauza sub toate aspectele. Susține recurenta-pârâtă că hotărârea a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii, deoarece intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, argumentele prezentate de aceasta vizând legalitatea actelor administrative atacate putând fi analizate numai de către instanța investită cu soluționarea fondului. Totodată, precizează recurenta-pârâtă, suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție, fapt constatat și prin Decizia nr. 257 din 27 octombrie 2006 a Curții Constituționale „actele administrative bucurându-se de prezumția de legalitate”.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurenta pârâtă susține că nici aceasta nu a fost dovedită, susținerile reclamantei, potrivit cărora prin executarea actului s-ar provoca o perturbare gravă a activității și producerea unui prejudiciu material, neputând fi reținute pentru că nu există o astfel de tulburare și nici pagubă doveditoare, intimatei-reclamante neputând a i se aplica un tratament fiscal preferențial în raport cu alți contribuabili. Intimata-reclamantă SC E.C.S. SRL Buzău a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. A depus în recurs copie de pe Decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F.

– D.G.S.C. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit următoarelor considerente: Instanța de fond a apreciat în mod corect prin sentința recurată că, în speță, sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de textul de lege - art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – și anume cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente și a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Dovadă, că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente speței, este faptul că prin decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F.

– D.S.C., a fost admisă contestația formulată de intimata-reclamantă și s-a dispus desființarea deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 1736 din 29 octombrie 2009, urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă și aceleași obligații care au făcut obiectul actelor desființate.

Soluția dată de organul fiscal în soluționarea contestației împotriva actelor administrative fiscale a căror suspendare a executării s-a cerut de intimata-reclamantă, nu face altceva decât să întărească aprecierile instanței de fond cu privire la temeinicia cererii de suspendare, existând așadar o dovadă în plus și cea mai elocventă, a pericolului iminent și a unei îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative fiscale, care în cele din urmă au fost desființate în calea contestației analizată în procedura administrativ-fiscală. Având în vedere toate aceste aspecte, recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinței civile nr. 263 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.