ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 263/2009 pronunțată la data de

9 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.C.S. SRL,

prin reprezentanții săi legali cu sediul în Buzău, județul Buzău în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău, prin reprezentanții său legali și a

dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie

2009 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496 din 29

octombrie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, referitoare

la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, reține instanța de fond, în ceea ce o

privește pe reclamantă există un caz bine justificat, dat fiind că potrivit

adreselor depuse la dosar, care emană de la diferite instituții publice cu

atribuții în domeniu, societatea reclamantă are o cu totul altă situație de

fapt decât cea reținută de organele fiscale și în plus, în ziua imediat următoare

celei în care s-au emis deciziile de impunere, respectiv la data de 30

octombrie 2009 este emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii iar la

data de 6 noiembrie 2009 este emisă adresa de înființare a popririi

asiguratorii, în condițiile în care societatea reclamantă a primit decizia de

impunere abia la 11 noiembrie 2009.

Cât privește prejudiciul creat societății

debitoare, se constată că aceasta este singura societate din țară care livrează

și asigură garanția și service-ul pentru utilaje industriale de debitat cu

comandă numerică fabricate de SOITAAB Italia, având clienți cu contracte în

derulare, executarea sumelor reținute prin actele fiscale contestate fiind de

natură a bloca atât activitatea reclamantei cât și cea a partenerilor cu

consecința concedierii angajaților și intrarea în procedura insolvenței.

Totodată, reține instanța de fond, din conținutul

actelor administrative emise rezultă o îndoială serioasă în privința

legalității acestor acte și a prejudiciului produs.

În sprijinul soluției adoptate, prima instanță a

invocat și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de

Miniștri privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă, care reglementează tocmai posibilitatea conferită celui ce se

consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ,

atunci când executarea acestuia i-ar crea pagube semnificative, dificil de

reparat și când exista argumente juridice valabile față de regularitatea

actului emis.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în

termen legal, pârâta D.G.F.P. Buzău, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., instanța putând să

cenzureze cauza sub toate aspectele.

Susține recurenta-pârâtă că hotărârea a fost

dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii, deoarece intimata-reclamantă

nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, argumentele prezentate

de aceasta vizând legalitatea actelor administrative atacate putând fi

analizate numai de către instanța investită cu soluționarea fondului.

Totodată, precizează

recurenta-pârâtă, suspendarea executării actelor administrative constituie o

situație de excepție, fapt constatat și prin Decizia nr. 257 din 27 octombrie

2006 a Curții Constituționale „actele administrative bucurându-se de prezumția

de legalitate”.

În ceea ce privește cea de-a doua

condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurenta pârâtă susține

că nici aceasta nu a fost dovedită, susținerile reclamantei, potrivit cărora

prin executarea actului s-ar provoca o perturbare gravă a activității și

producerea unui prejudiciu material, neputând fi reținute pentru că nu există o

astfel de tulburare și nici pagubă doveditoare, intimatei-reclamante neputând a

i se aplica un tratament fiscal preferențial în raport cu alți contribuabili.

Intimata-reclamantă SC E.C.S. SRL

Buzău a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

A depus în recurs copie de pe

Decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F. – D.G.S.C.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins potrivit următoarelor considerente:

Instanța de fond a apreciat în mod

corect prin sentința recurată că, în speță, sunt întrunite cumulativ cele două

condiții prevăzute de textul de lege - art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ – și anume cazul bine justificat și prevenirea

pagubei iminente și a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 1495 din 29

octombrie 2009 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496

din 29 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Dovadă, că instanța de fond a

aplicat corect dispozițiile legale incidente speței, este faptul că prin

decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F. – D.S.C., a fost admisă

contestația formulată de intimata-reclamantă și s-a dispus desființarea

deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 și a Deciziei de

nemodificare a bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009 emisă în baza

Raportului de inspecție fiscală nr. 1736 din 29 octombrie 2009, urmând ca

organele de inspecție fiscală să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă și

aceleași obligații care au făcut obiectul actelor desființate.

Soluția dată de organul fiscal în

soluționarea contestației împotriva actelor administrative fiscale a căror

suspendare a executării s-a cerut de intimata-reclamantă, nu face altceva decât

să întărească aprecierile instanței de fond cu privire la temeinicia cererii de

suspendare, existând așadar o dovadă în plus și cea mai elocventă, a

pericolului iminent și a unei îndoieli serioase asupra legalității actelor

administrative fiscale, care în cele din urmă au fost desființate în calea

contestației analizată în procedura administrativ-fiscală.

Având în vedere toate aceste

aspecte, recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și în baza

art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.G.F.P. Buzău împotriva

sentinței civile nr. 263 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie

2010.