ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 982/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 982/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Ș.M.C., P.V.,

I.C.C., T.N.C. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții P.G. al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M.P. – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și M.F.P., solicitând instanței de contencios administrativ ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

1.

anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție

;

pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, emisa în transpunerea

Ordinului nr. 1472/2009;

dresei

nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.

;

4.

recunoașterea drepturilor salariale ale reclamanților constând în plata

cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihica de 50 %,

calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara, începând cu data de 01

iunie 2009 la zi și pe viitor;

4/1. obligarea pârâților, în solidar, la

achitarea sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor

pentru risc si

suprasolicitare neuropsihică;

5.

obligarea paratului M.F.P. să deschidă, în acest sens, creditele bugetare cu

titlu de cheltuieli de personal.

În motivarea cererii, au arătat că prin acest

Ordin (nr. 1472/2009) s-a dispus

suspendarea

Ordinului nr. 526/2009, retroactiv, începând cu

01

iunie 2009, sine die, fiind încălcat principiul legalității, nefiind admis ca

prin

emiterea unui ordin să se încalce Constituția

României și Legea

nr. 303/2004. În baza Ordinului P.G. nr. 1472/2009

pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a emis decizia nr. 274/2009,

cu același conținut.

Reclamanții au mai susținut

ca diminuarea unilaterală a salariului ce include

sporuri, efectuată

de M.F.P., poate fi calificată ca un exces de

putere în

sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004.

M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și

Justiție a formulat cerere de chemare în

garanție a M.F.

P., solicitând să se dispună ca M.F.P. să ia

act

de obligativitatea adoptării unui proiect de

rectificare a bugetului

M.P. pe anul 2009, care să includă alocarea

sumelor ce

reprezintă pretențiile reclamanților, în

cazul admiterii acțiunii.

In motivarea cererii au fost

invocate dispozițiile H.G. nr. 736/2003, art. 131 pct. 1

din Legea nr. 304/2004, art. 19 din

Legea nr. 500/2002 în raport de care

M.P. este în imposibilitate de a dispune de fonduri

bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.

La termenul de judecata din 26 februarie 2010,

Curtea a pus în discuția părților excepția

lipsei

calității procesuale pasive a M.F.P.

cu privire

la capătul 4 si 4/1 din acțiune (astfel cum a fost precizată), excepția lipsei

de obiect, invocata de paratul M.P. – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și excepția inadmisibilității cererii de

chemare în garanție, invocata din oficiu

.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1151 din 5 martie

2010, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect cu privire la

cererea principală, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

cu privire la capătul 4 și 5 ale cererii principale și a admis în parte cererea

principală formulată de reclamanți în sensul anulării Ordinelor nr. 1472/2009,

274/2009 și a adresei nr. 293378/2009.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către

reclamanți a sumelor cu titlu de spor de suprasolicitare neuropsihică pe

perioada 1 iunie 2009 – noiembrie 2009 și a respins cererea principală pentru

restul pretențiilor ca neîntemeiată, respectiv pentru lipsa calității

procesuale pasive a M.F.P. pe petitele 4

1

și 5 ale cererii

principale.

Totodată, a respins cererea de chemare în

garanție a M.F.P. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei de obiect, Curtea

a reținut că intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu determină lipsirea de

obiect a acțiunii, având în vedere că reclamanții solicită verificarea

legalității unor acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 330/2009 și recunoașterea și acordarea unor drepturi anterioare emiterii

acestui act normativ, cât și pentru viitor.

Cât privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a M.F.P. referitor la capetele 4

1

și 5 ale

acțiunii instanța a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât reclamanții nu

au dovedit legitimația ad processum a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

acțiunea este întemeiată în parte, în ceea ce privește capetele de cerere având

ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009

a M.F.P.

Referitor la menționarea în preambulul

Ordinului nr. 1472/2009 a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, s-a reținut că

acestea nu pot fi invocate ca temei al suspendării plății sporului de 50 %,

întrucât ele reglementează plata sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate

de hotărâri judecătorești și nu plata lunară a drepturilor salariale cuvenite

procurorilor și judecătorilor.

S-a reținut, de asemenea, că Ordinul

susmenționat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și

procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de

lege.

Referitor la cererea de chemare în garanție,

instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată față de dispozițiile art. 60 alin.

(1) C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat M.F.P.

să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului

M.P. pe anul 2009, solicitare care are un alt obiect decât garantarea sau

despăgubirea la care se referă art. 60 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

M.P. –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

Recurenții

au invocat excepția lipsei de interes a intimaților-reclamanți în promovarea

acțiunii, având în vedere că prin sentința

civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009, a Curții de Apel Oradea, irevocabilă prin

Decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus în mod irevocabil anularea

Ordinului nr. 1472/2009 a P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

De asemenea, recurenții au reiterat și

excepția lipsei de obiect a acțiunii, susținând că potrivit prevederilor art. 4

din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 reclamanții beneficiază de sporul de risc și

suprasolicitare neuropsihică în procent de 25 % din salariul de bază sau

indemnizația brută lunară de încadrare precum și de un spor de

confidențialitate de 5 % din același salariu sau indemnizație.

Pe fondul cauzei, recurenții au susținut că

instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că ordinul și decizia

contestată au caracter retroactiv, întrucât drepturile salariale aferente lunii

iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii iulie 2009 deci după data emiterii

Ordinului nr. 1472/2009 și a deciziei nr. 274/2009. Prin urmare, susțin

recurenții, noțiunea de activitate a ordinului și decizia în discuție trebuie

raportată la data scadenței drepturilor bănești respectiv 13 iulie 2009.

S-a mai susținut și faptul că, prin Ordinul nr.

1472/2009 și prin Decizia nr. 274/2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor

salariale, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %,

plata urmând să fie făcută în condițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Recurenții au mai arătat că în cauză nu poate

fi vorba de o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative

atacate, întrucât prin emiterea acestora s-a sistat plata sporului de 50 % din

motive strict financiare. De asemenea, nu poate fi vorba nici de iminența procedurii

unei pagube de vreme ce intimații-reclamanți sunt beneficiari ai unor hotărâri

judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de O.G. nr. 71/2009.

Cât privește așa-zisul „exces de putere”

reținut de instanță, acesta, susțin recurenții, este înlăturat total de

dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, potrivit cu care „activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată

de la bugetul de stat”.

Recurenții au susținut și faptul că prin

anularea Ordinului nr. 1472/2009 al P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a deciziei nr. 274/2009 a Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, instanța de fond a adăugat

la textul de lege al O.U.G. nr. 71/2009, încălcând astfel principiul

constituțional al se-parației puterilor în stat.

Recursul este nefondat.

Referitor la excepția lipsei de obiect a

acțiunii invocată de recurenți, Înalta Curte reține că este neîntemeiată.

Astfel, anularea actelor administrative cu caracter normativ, după declanșarea

controlului judecătoresc de legalitate a acestora, nu lipsește de obiect

acțiunea în contencios administrativ pentru că legalitatea unui act se

cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau

adoptării lui.

În

ceea ce privește excepția lipsei de interes, nu pot fi primite susținerile recurenților-pârâți.

Este de reținut că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după

declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de

obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se

cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau

adoptării lui. De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin

art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină

jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea

actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse

reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu

poate fi aplicată sancțiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007,

publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pe anul 2007). Pe cale de consecință,

instanța de recurs reține că, în pofida anulării actelor prin hotărâre

judecătorească, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma

drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin

pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și

deciziei ce formează obiectul litigiului.

Sub aspectul

motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C.proC. civ., instanța de recurs reține următoarele:

Curtea de apel a

apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009,

Înalta Curte reținând însă că inaplicabilitatea derivă din împrejurarea că

dreptul reclamanților la plata drepturilor salariale lunare nu se circumscrie

cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 aplicabil numai în

privința sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, precum și faptul că

actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004.

Este necontestat

caracterul retroactiv al actelor contestate

,

întrucât au fost emise în cursul lunii iulie și dispun suspendarea de la data

de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în

luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente

muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În

același sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

24/2000

privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași

lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează

obiectul cauzei, actele contestate ar fi trebuit să fie elaborate și emise cu

respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care

consacră principiul neretroactivității legii civile, ceea ce însă nu s-a

întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea

că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data

de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de

natură a înlătura caracterul retroactiv al acestora.

Emiterea

actelor administrative contestate cu nesocotirea principiului neretroactivității

aduce atingere și principiului securității raporturilor juridice, care este

implicit în toate articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența

C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile

salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a

fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor

administrative contestate cu încălcarea principiului neretroactivității și a

principiului securității raporturilor juridice, autoritatea emitentă a

manifestat un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile

salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii

iunie.

În ceea ce privește

susținerile din recurs referitoare la respingerea de către Curtea de apel a

cererii de chemare în garanție a M.F.P., se constată că acestea nu pot fi primite.

Întemeiat a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în

sarcina M.F.P. a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza

admiterii acțiunii. În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția

chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau

despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un

drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” și că

obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni

anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în

raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin M.F.P. potrivit Legii nr. 500/2002,

ministerul nu este debitorul unei obligații de garanție sau de despăgubire, iar

executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin

titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de O.G. nr. 22/2002.

La pronunțarea prezentei

decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de

a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei

jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității

juridice, prevăzut implicit

în totalitatea articolelor C.E.D.O. și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39) Înalta Curte

are în vedere practica sa constantă în litigiile având ca obiect anularea Ordinului

nr. 1472/2009 emis de P.G. al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție

.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins recursul declarat de M.P.

– Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, ca nefondat

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței civile nr. 1151 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.