ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4804/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 107 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Ordinul nr. 175 din 12 octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii actului respectiv, cu plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcție și reîncadrarea în funcția deținută anterior.

Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile necompetenței materiale, netimbrării acțiunii și lipsei procedurii prealabile și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut cu privire la fondul cauzei, în esență, următoarele: Prin ordinul contestat, s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Caraș-Severin, actul fiind emis în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. Or, reține prima instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, cu consecința repunerii părților în situația avută anterior emiterii acestuia.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale. În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, întrucât acesta a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se în temeiul legii iar autoritatea recurentă fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii ordinului contestat. Totodată, arată recurenta, având în vedere că, prin declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, funcția din care intimata-reclamantă a fost revocată a fost desființată, în mod greșit instanța de fond a dispus reintegrarea acesteia în funcție și plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data revocării și data reintegrării.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin Ordinul nr. 991 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Caraș-Severin, în baza prevederilor art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul contestat în cauză, nr. 175 din 12 octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, s-a dispus revocarea din funcție a intimatei-reclamante, precum și încetarea contractului de management încheiat între părți. Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie prevederile O.U.G. nr. 105/2009, art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 116/2007 și H.G. nr. 1285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. De asemenea, funcția publică din care a fost eliberat intimata-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa cum s-a arătat, a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Așa fiind, instanța de fond a reținut corect că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale susmenționate.

Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei- reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior, cu privire la încetarea funcției. Așa cum s-a arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Caraș-Severin și contractul de management al acesteia au avut ca temei juridic prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod greșit apreciind că intimata- reclamantă mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată. Această concluzie este susținută și de considerentele deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ". In ceea ce privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate reclamantei de prima instanță, se va reține că, într-adevăr, punerea în aplicare a celor două acte normative, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator a intimatei-reclamante, în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa acesteia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei, sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței nr. 107 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei T.A. în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Caraș-Severin și obligă pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantei, începând cu data emiterii Ordinului nr. 175 din 12 octombrie 2009 și până la data pronunțării prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.