ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4804/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 107 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T.A.,

în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Ordinul nr. 175 din

12 octombrie 2009 emis de președintele Agenției Naționale pentru Prestații

Sociale și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior

emiterii actului respectiv, cu plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile

salariale cuvenite de la data eliberării din funcție și reîncadrarea în funcția

deținută anterior. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile

necompetenței materiale, netimbrării acțiunii și lipsei procedurii prealabile

și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut cu privire la fondul cauzei,

în esență, următoarele:

Prin ordinul

contestat, s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de director coordonator

la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Caraș-Severin, actul fiind emis

în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul

funcției publice,

precum și pentru

întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum

și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

Or, reține prima

instanță, faptul că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 este

de natură a atrage

nelegalitatea ordinului contestat, cu consecința repunerii părților în situația

avută anterior emiterii acestuia.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru

Prestații Sociale.

În motivarea

cererii de recurs, recurenta arată că în mod netemeinic și

nelegal instanța de fond a admis cererea de

anulare a ordinului contestat, întrucât

acesta a fost emis în aplicarea

O.U.G. nr. 105/2009, desființarea funcției respective producându-se în temeiul

legii iar autoritatea recurentă fiind obligată să procedeze în conformitate cu

dispozițiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data

emiterii ordinului contestat.

Totodată, arată

recurenta, având în vedere că, prin declararea ca neconstituțională a O.U.G.

nr. 37/2009, funcția din care intimata-reclamantă a fost revocată a fost

desființată, în mod greșit instanța de fond a dispus

reintegrarea acesteia în funcție și plata despăgubirilor reprezentând

drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data revocării și data

reintegrării.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr. 991 din 25 mai 2009, emis de

ministrul muncii, familiei și

protecției sociale, intimata-reclamantă a

fost numită în funcția de director

coordonator

la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Caraș-Severin, în baza

prevederilor art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009,

care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată.

Prin ordinul contestat în cauză, nr. 175 din 12

octombrie 2009 emis de

președintele

Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, s-a dispus revocarea din

funcție a intimatei-reclamante, precum și

încetarea contractului de management

încheiat între părți.

Temeiul juridic al celui de al doilea act

administrativ, ordinul contestat în

cauză,

îl constituie prevederile O.U.G. nr. 105/2009,

art. 16 alin. (2) din O.U.G.

nr. 116/2007 și H.G.

nr. 1285/2008 privind

aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al

Agenției

Naționale pentru Prestații Sociale.

Prin Decizia nr.

1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art.

IV,

art.

V,

art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009,

arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice,

respectiv

actul administrativ de numire,

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

De asemenea,

funcția publică din care a fost eliberat intimata-reclamantă a fost înființată

prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa

cum s-a

arătat, a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Așa fiind,

instanța de fond a reținut corect că actul administrativ contestat a fost

lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale

susmenționate.

Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub

aspectul reintegrării intimatei-

reclamante în funcția deținută anterior

ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma

unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în

sensul raționamentului expus anterior, cu privire la încetarea funcției.

Așa cum s-a

arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcția de

director coordonator la Agenția Județeană pentru

Prestații Sociale Caraș-Severin

și contractul de management al acesteia

au avut ca temei juridic prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, în

raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste

modificări legislative, funcția de director coordonator se

consideră a fi desființată, instanța de fond în

mod greșit apreciind că intimata-

reclamantă mai poate fi reintegrată

într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de

neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Această

concluzie este susținută și de considerentele deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010

ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de

constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999,

anterior promulgării, a reținut că,

începând cu data de 28 februarie 2010, funcția

de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu

privire la

conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor

aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect

specific

al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență,

sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai

gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

In ceea ce

privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești,

acordate reclamantei de prima instanță, se va

reține că, într-adevăr, punerea în

aplicare a celor două acte normative,

prin numirea și revocarea din postul de director coordonator a

intimatei-reclamante, în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa

acesteia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei, sale, inducând o stare

de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se

impun a fi înlăturate prin repararea pagubei

cauzate, conform art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și art. 106

din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în vedere circumstanțele faptice și

normative prezentate mai

sus, care nu permit încadrarea în ipoteza

tipică a prevederilor art. 106 din Legea

nr.

188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale

până la

acel moment, Înalta Curte

apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului

anulat la plata

de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă o modalitate

adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în

parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva

sentinței nr. 107 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere

privind

reintegrarea reclamantei T.A. în funcția de director

coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Caraș-Severin

și obligă

pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale la plata

drepturilor bănești cuvenite reclamantei, începând cu data emiterii Ordinului

nr. 175 din 12

octombrie 2009 și până la

data pronunțării prezentei decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie

2010.