ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 5035 din 10

decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.I., în

contradictoriu cu pârâții O.P.C.N.P. și D.I.A., prin care solicita suspendarea

executării Deciziei nr. 217 din 4 noiembrie 2010 a Președintelui C.N.P.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Suspendarea executării actului

administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act

administrativ, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea

este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ

conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil

de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre

judecătorească.

Măsura suspendării executării actului

administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii

unei pagube iminente și îndeplinirea procedurii prealabile administrative.

Jurisprudența a cristalizat conținutul

condiției „cazului bine justificat” anterior modificării Legii nr. 554/2004

prin Legea nr. 262/2007, care a introdus, în premieră, definiția legală a

noțiunii, în art. 2 alin. (1) lit. t).

Astfel, se arată în considerentele

sentinței atacate, existenta unui caz bine justificat poate fi reținută dacă

din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului

executoriu al actelor administrative. Alte criterii ce pot fi avute în vedere

în identificarea cazului bine justificat sunt: natura propriu-zisă a măsurii

dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului,

posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.

De asemenea, reține prima instanță,

paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (l) lit. ș) ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public, analiza îndeplinirii

condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupunând numai

efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât în cadrul

procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Totodată, în motivarea soluției

pronunțate, prima instanță invocă Decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a Curții

Constituționale, arătând că în considerentele acesteia s-a reținut că suspendarea

actelor administrative poate fi dispusă numai în condițiile expres prevăzute de

lege, reprezentând o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de

prezumția de legalitate, și că „părțile beneficiază de toate garanțiile unui

proces echitabil, inclusiv în ceea ce privește

soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative și a

recursului

împotriva soluției de suspendare a acestor acte”, în sensul art.

21 alin. (1) și (2) din legea fundamentală.

De asemenea, se arată în

considerentele sentinței atacate, prin hotărârea din 19 iunie 1990, pronunțată

în cauza T.Q. contra S.S.T., ex parte: F. LTD ș.a., soluționând cererea

formulată în temeiul art. 177 din Tratatul C.E.E. de către Camera Lorzilor,

pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului

comunitar, referitoare la competența instanțelor naționale de a ordona măsuri

provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele

comunitare, Curtea a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul

că instanța națională care, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar,

consideră că singurul obstacol ce o împiedică să dispună măsuri provizorii este

o normă a dreptului național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. In acest

sens, Curtea a reținut că instanțelor naționale le revine obligația de a

asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al

dispozițiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente

înseși naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă

sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face

tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale

ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor

comunitare.

Or, concluzionează prima instanță,

decizia contestată în cauză, emisă în temeiul art. 43 lit. f) din H.G. nr. 1305/2002,

are o aparență de legalitate, nefiind identificate norme comunitare care să

atragă suspendarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând

generic dispozițiile art. 299 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul și-a structurat criticile

formulate, după cum urmează:

2.1. Î

n mod greșit prima instanță a

calificat excepția „lipsei

capacității

procesuale de reprezentare a pârâtei C.N.P. de către dl. comisar

șef A.C.”

caftind excepția lipsei dovezii de reprezentant.

În realitate, consideră recurentul,

delegația este un instrument juridic specific avocaților și consilierilor

juridici dar A.C. nu îndeplinește aceste funcții, el fiind chiar persoana

contestată. Ca urmare, era și incompatibil cu calitatea de reprezentant al

pârâtei.

2.2.

S-a reținut de mai multe ori în

sentința atacată că A.C. ar avea calitatea de consilier juridic.

Or, această persoană a exercitat

această activitate doar pe o perioadă anterioară de 3 ani, la Baza de reparații

navale Brăila, în mod nelegal.

2.3.

Nu s-a observat că întâmpinarea este

falsă.

Rezumând susținerile recurentului

structurate distinct, în trei critici, Înalta Curte reține că în opinia

acestuia numărul de înregistrare al întâmpinării este fals, neregăsindu-se în

registrele aflate la Secretariatul Corpului; întâmpinarea nu este ștampilată cu

ștampila oficială a conducătorului instituției; întâmpinarea este mincinoasă,

cuprinzând afirmații care contravin flagrant prevederilor legale.

2.4. Î

n mod greșit s-a

reținut că nu a formulat plângere prealabilă

deși prin adresa nr. 682445 din 9 noiembrie 2010 și-a

îndeplinit această obligație.

2.5. Actul administrativ a fost emis

cu încălcarea normelor de tehnică legislativă

prevăzute de Legea nr. 24/2000 dar și a normelor de

transparență decizională.

2.6. Nu s-a

observat că era îndeplinită condiția cazului bine justificat,

prin aceea că în H.G. nr. 1305/2002 nu

există art. 43 lit. f); decizia nr. 1129/2008 nu există; nu se poate subordona

o comisie de specialitate constituită la nivelul unui organ de conducere, unui

membru al unei structuri de execuție; s-a datat greșit actul administrativ.

2.7 Instanța a ignorat elementele

referitoare la paguba iminentă, adică prejudiciul de imagine al Comisiei

juridice și al comisarului șef N.V. și perturbarea gravă și previzibilă a

funcționării unei autorități publice.

președintele C.N.P.

Prin întâmpinarea înregistrată la data

de 21 martie 2011, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații au prezentat pe larg

contextul care a impus emiterea actului administrativ în discuție, precum și

modul de organizare și funcționare a C.J. și de disciplină, comisie de

specialitate constituită la nivelul C.N.

Citând mai multe dispoziții legale

cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.P. aprobat prin H.G.

nr. 1305/2002, cu modificările ulterioare, respectiv art. 20, 37, 38, 41, 43,

45 și 49 și invocând activitatea slabă a vicepreședintelui N., intimații

conchid în sensul că desemnarea altui vicepreședinte, în persoana lui A.C., s-a

făcut tocmai în vederea îmbunătățirii activității C.J.D.O.P.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum

și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în

continuare.

relevante

Recurentul-reclamant M.I., în calitate

de președinte al C.J.D.O.P. – C.N.P. din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor a învestit instanța de contencios administrativ în temeiul art. 14 alin.

(l) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării

Deciziei nr. 217 din 4 noiembrie 2010 emisă de președintele C.N.P. Prin acest

act administrativ s-a anulat Decizia nr. 1129 din 28 octombrie 2008, prin care

comisarul șef N.V. era împuternicit să coordoneze, sprijine, îndrume și

controleze activitatea C.J.D.O.P. (art. l) și a fost numit să îndeplinească

aceleași atribuții comisarul șef A.C. „având în vedere rezultatele obținute în

cadrul organizației profesionale pe linie juridică, punctele de vedere

formulate și susținute la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, I.G.P.R.,

I.J.P.F.” (art. 2).

Prima instanță, verificând

îndeplinirea celor două condiții impuse de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004

pentru acordarea suspendării: „cazul bine justificat” și „paguba iminentă” a

reținut că în speță nu există argumente care să conducă la concluzia unor

îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ. Cum legea impune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor, nu a mai considerat necesar să pășească

și la examinarea „pagubei iminente”.

Soluția Curții de apel este legală și

va fi menținută.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurent, Înalta Curte retine următoarele:

l.l. Referitor la modul de soluționare

a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

Verificând practicaua sentinței

atacate, Înalta Curte observă că reclamantul a susținut că „delegația

prezentată de consilierul juridic al pârâtei nu constituie un mandat sau o

procură de reprezentare” și că „însăși de persoana care s-a prezentat astăzi se

vorbește în actul administrativ atacat, motiv pentru care consideră că nu poate

reprezenta de pârâtă”.

În acest cadru, Înalta Curte reține că

prima instanță a calificat corect excepția invocată, ca vizând lipsa dovezii

calității de reprezentant și, verificând delegația prezentată a soluționat-o în

mod legal prin respingere, întrucât reprezentantul pârâtului C.N.P., comisar

șef de poliție A.C. a făcut dovada calității sale, potrivit art. 161 C. proc.

civ.

1.2. Referitor la calitatea de

consilier juridic a reprezentantului

Toate considerațiile recurentului

referitoare la lipsa acestei calități în privința reprezentantului A.C. sunt

lipsite de relevanță, câtă vreme prima instanță a reținut că potrivit art. 68 alin.

(4) C. proc. civ., această persoană „nefiind consilier juridic nu poate pune

concluzii, ci poate doar reprezenta partea”.

1.3. Referitor la întâmpinarea

formulată în cauză

După cum s-a expus la pct. 1.2.3 din

decizie, recurentul contestă sub mai multe aspecte întâmpinarea depusă de

pârâți la judecata în primă instanță.

În legătură cu autenticitatea

acesteia, recurentul nu prezintă nicio dovadă în sprijinul susținerilor sale.

De altfel, numărul de înregistrare al întâmpinării la emitent este de fapt

numărul dosarului de față, 10913/2/2010, iar ștampila aparține, până la proba

contrară, emitentului.

Cât privește apărările cuprinse în

întâmpinare, considerate „mincinoase” de către recurent, acestea privesc

aspecte de fond care, oricum, nu puteau fi valorizate de instanță decât prin

prisma îndeplinirii celor două condiții impuse de art. 14 alin. (l) din Legea nr.

554/2004.

Conchizând la acest punct, Înalta

Curte reține că în lipsa oricărei vătămări concrete, recurentul nu poate cere

instanței de recurs să cenzureze modul în care prima instanță a derulat

procedura, din perspectiva primirii la dosar a întâmpinării pârâților, cu atât

mai mult cu cât toate aspectele invocate relevă mai degrabă o animozitate

personală cu reprezentantul intimaților și beneficiarul actului administrativ.

l.4. Referitor la plângerea prealabilă

Acest motiv de recurs este străin de

hotărârea atacată, care nu a reținut că reclamantul nu ar fi realizat procedura

administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

1.5. Referitor la îndeplinirea

condiției cazului bine justificat

Potrivit art. 2 alin. (l) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 se circumscriu cazului bine justificat: „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Aspectele invocate de recurent,

referitoare la încălcarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă ori a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în

administrația publică, nu sunt incidente în cauză, câtă vreme actul

administrativ examinat este individual, iar nu normativ.

Faptul că în H.G. nr. 1305/2002 nu

există art. 43 lit. f), reținut în considerentele sentinței, este real, însă

aceasta este o simplă eroare materială, din context rezultând cu claritate că

judecătorul a avut în vedere prevederile art. 43 lit. f) din Regulamentul de

organizare și funcționare a C.N.P., aprobat prin H.G. nr. 1305/2002, care

conferă competență președintelui C.N.P. de a „emite decizii pentru organizarea

și desfășurarea activității corpului”.

Toate celelalte aspecte învederate de

recurent în cuprinsul pct. 1.2.5. și 1.2.6. referitoare la calitatea

activității desfășurate de persoana eliberată din funcție (N.V.), respectiv

numită (A.C.) exced posibilității de analiză pe care o are instanța de judecată

în procedura sumară de față și vor putea fi lămurite la fondul cauzei, evident

cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor legale invocate de părți,

precum și a marjei de apreciere de care beneficiază fiecare autoritate publică

în organizarea propriei activități.

1.6. Referitor la paguba iminentă

Cum s-a arătat în cele ce preced,

prima instanță nu a mai pășit la examinarea aspectelor invocate de reclamant în

sprijinul îndeplinirii condiției „pagubei iminente”, întrucât cele două

condiții sunt cerute de lege cumulativ și neîndeplinirea uneia face inutilă

examinarea celeilalte.

Ca atare, constatând ea însăși că în

cauză nu s-au decelat elemente care să susțină teza unui act administrativ aparent

nelegal, și instanța de recurs consideră că nu mai este necesară verificarea

îndeplinirii celeilalte condiții, a pagubei iminente.

În orice caz, prejudiciul de imagine

invocat de recurent nu poate constitui, în nicio situație, temei pentru

acordarea suspendării, neputând fi circumscris sintagmei „prejudiciu material

și previzibil” potrivit art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.l

din decizie, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(l) teza a Il-a C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 5035 din 10 decembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 martie 2011.