ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2012

Asuprea recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 20 februarie 2012

pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011 Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a

apelului, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.I.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a fost

luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen. și că aceste temeiuri subzistă în cauză astfel încât se impune

menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

De asemenea a constatat că de la

ultima dispoziție de menținere a inculpatului în arest preventiv nu au

intervenit modificări ale situației de fapt sau de drept avute în vedere de

instanță pentru a se putea dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive

luate față de inculpat cu o altă măsură preventivă.

În acest sens, au fost avute în vedere

că faptele de săvârșirea cărora este acuzat inculpatul sunt deosebit de grave,

prin modul organizat de operare, forma continuată și valoarea ridicată a

prejudiciului total reclamat a se fi produs, aspecte de natură a crea în rândul

opiniei publice un ecou negativ și care impun, pentru apărarea climatului de

ordine și liniște socială, de încredere în capacitatea de luptă a organelor

judiciare împotriva fenomenului infracțional, luarea și menținerea de măsuri

preventive ferme, privative de libertate, față de persoanele bănuite de

comiterea unor asemenea infracțiuni grave.

Tot astfel Curtea de Apel a apreciat

că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate

a inculpatului subzistă și la acest moment, chiar dacă de la luarea măsurii a

trecut aproximativ un an, câtă vreme asemenea cauze au o rezonanță deosebit de

puternică în rândul opiniei publice neputându-se astfel considera că acest

pericol a dispărut sau că s-a estompat semnificativ.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs inculpatul G.I., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea

inițială a inculpatului G.I. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C.

proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că

probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și

ulterior trimis în judecată.

Referitor la dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în

sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat de

constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar

lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică.

În acest context, se impune

sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze

împotriva Franței, s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția

particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a

societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării

măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ

impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea

inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate,

existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de

timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de

diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza

aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează în art. 5

paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a

presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând

astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray v. Regatul Unit,

C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli

constituiau elemente indispensabile ale rezonabili tații sale, această bănuială

nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe

fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și

infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate

baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți

(etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate

de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea Calejja v. Malta,

Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli

legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica

o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în

vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern,

ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii

privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura

luată.

La acest moment procesual, Înalta

Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci

apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin

sentința penală nr. 756 din 28 octombrie 2011, de condamnare impune privarea de

libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea

preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive reglementat de art.

136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura

arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele

art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al

persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o

justifica.

Pertinența și suficiența acestor

motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale

cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de

libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului

penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se

bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza dispozițiilor

art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a

acestuia.

Pe cale de consecință constatând că

măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și

că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării

preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul formulat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 20

februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 20 februarie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 1433/44/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2012.