Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
12 mai 2010

Decizia nr. 2490/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 ianuarie 2010, SC K.I. SRL Voluntari a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5735 din 11 decembrie 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 665 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București și a modificat hotărârea în sensul respingerii acțiunii societății comerciale. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a invocat soluționarea greșită a cauzei, instanța de recurs reținând în mod eronat inadmisibilitatea acțiunii în raport de împrejurarea că nu s-a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire.

Examinând cauza în raport de motivele invocate și de prevederile legale ce reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea va constata netemeinicia cererii, urmând o respinge ca atare. Astfel, potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., text invocat ca temei de drept, revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul de revizuire susmenționat vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut, nu s-a pronunțat deși s-a cerut și s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În sensul acestui text de lege, prin „lucru cerut” se înțeleg numai cererile care au fixat obiectul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, neputându-se solicita examinarea legalității hotărârii. Or, în cauză, instanța de recurs a constatat inadmisibilitatea acțiunii, reținând că în materia bunurilor reținute de organele vamale susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală există o procedură specială reglementată prin Legea nr. 344/2005, pe care societatea reclamantă nu a urmat-o. În raport de soluția exprimată în dispozitivul deciziei și de motivarea cuprinsă în considerente, Curtea constată că nu se regăsește motivul de revizuire invocat, legalitatea hotărârii neputând fi pusă în discuție cu prilejul examinării prezentei cereri.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de SC K.I. SRL Ilfov împotriva Deciziei nr. 5735 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.