ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1604/2010

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin decizia nr. 886 din 2 februarie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții P.G. și

Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 434 A din 4

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în

mod corect s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare

întrucât cererea a fost formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

iar art. 47 din această lege permite judecarea acțiunilor în revendicare. Corect

s-a reținut lipsa de diligență a pârâtului P.G. la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că potrivit actelor

dosarului, la 25 aprilie 2006, anterior încheierii acestuia, reclamantul a

solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind evidentă

astfel lipsa de bună-credință cerută de dispozițiile art. 46 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, ceea ce conduce la lipsa valabilității titlului. Potrivit

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul preluat în temeiul Decretului

nr. 92/1950, act normativ ale cărui dispoziții contraveneau Constituției din

anul 1948, este preluat abuziv, fără titlu valabil. S-a concluzionat că, având

în vedere aspectul că niciunul dintre pârâți nu și-a dovedit criticile

formulate ca fiind întemeiate, hotărârea atacată este legală, motiv pentru care

recursurile au fost respinse.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire P.G., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., arătând că soluția nu este motivată cu privire la al treilea motiv de

recurs care privește buna-credință de care a dat dovadă la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, precum și cu privire la al patrulea motiv de

recurs care vizează compararea efectivă a titlurilor de proprietate. Astfel,

instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la intervenienți, care nu

au formulat cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995,

iar reclamantul T.N. a solicitat restituirea numai cu privire la o cotă de ⅓

din imobil, fără să o individualizeze. Un alt aspect este acela potrivit căruia

revizuentul a depus cererea de cumpărare în anul 1996, iar contractul de vânzare-cumpărare

a fost încheiat în 1997, după trecerea termenului prevăzut de lege pentru

depunerea cererilor de restituire și nu înainte ca oficiul juridic al

vânzătoarei să confirme că nu există impedimente la vânzare.

Cererea de revizuire urmează a fi

respinsă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., se

poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul.

Din economia

reglementării în materie, rezultă condițiile minime de admisibilitate a cererii

de revizuire, iar,

referitor la hotărârile pronunțate în recurs, textul cuprinde

precizarea că revizuirea este posibilă numai dacă instanța de recurs a evocat

fondul, per a contrario, însemnând că nu poate fi revizuită hotărârea prin care

recursul a fost respins.

În căile de atac evocarea fondului

presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor. Drept urmare,

hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt,

nu sunt susceptibile de revizuire.

Fiind o cale extraordinară de atac,

revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de

art. 322 C. proc. civ.

Or, în speță, prin decizia a cărei

revizuire se solicită s-au respins ca nefondate recursurile declarate de

pârâții P.G. și Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr.

434 A din 4 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Se reține deci că prin decizia

atacată, dată de o instanță de recurs, nu s-a evocat fondul.

În plus, pct. 2 al art. 322 C. proc.

civ., precizat ca temei de drept al cererii de revizuire, reglementează

situația în care se poate cere revizuirea unei hotărâri motivat de faptul că

instanța de judecată s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau

nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut, aceste

cerințe nefiind întrunite în cazul de față.

Astfel,

textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății – în

baza principiului disponibilității – și ceea ce instanța a hotărât, între ceea

ce s-a cerut și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut – extra petita; nu s-a

pronunțat, deși s-a cerut – minus petita; s-a dat mai mult decât s-a cerut – plus

petita, neîngăduind instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte

cereri accesorii sau incidentale și nepermițând acesteia să omită de a se

pronunța asupra unui capăt de acțiune. Textul implică ca revizuentul să aibă în

vedere obiectul cererii, nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare.

Nemulțumirea revizuentului, exprimată față de considerentele hotărârii atacate,

nu poate face obiectul căii extraordinare de atac prin prisma motivului

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Respingând recursurile declarate de

pârâți, instanța de recurs a menținut o soluție anterioară, nepronunțându-se ea

însăși cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată în raport de care

se verifică, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectarea principiului

disponibilității, astfel încât nici nu putea să acorde altceva decât s-a cerut.

Pentru cele ce

preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 3570 lei, reprezentând onorariu avocațial către intimații T.N., P.C., T.E.

și T.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 886 din 2 februarie 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Obligă revizuentul la 3570 lei cheltuieli

de judecată către intimații T.N., P.C., T.E. și T.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

martie 2010.