ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC K.I. SRL a formulat plângerea împotriva măsurii reținerii prin emiterea adeverințelor

de reținere a bunurilor din 16 aprilie 2008 și din 17 aprilie 2008 dispusă de A.N.A.F.

– A.N.V. – D.R.A.O.V. București, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtei

să restituie bunurile reținute, să fie obligată pârâta la plata beneficiului nerealizat

cauzat de necomercializarea bunurilor reținute.

fond.

Prin sentința nr. 665

din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC K.I. SRL Ilfov, în contradictoriu

cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București și a anulat actele administrative (buletine

de reținere) din 16 aprilie 2008 și din 17 aprilie 2008 emise de pârâtă, obligând-o

pe aceasta la restituirea bunurilor reținute prin actele anulate.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Așa cum a fost formulată,

cererea de chemare în judecată a avut ca temei Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, reclamanta, în raport de art. 1 din acest act normativ, solicitând

autorității publice pârâte revocarea actului (buletinul de reținere) și, pe cale

de consecință, restituirea bunurilor reținute, parcurgând și procedura prealabilă.

Instanța de fond a apreciat

că nu poate fi luată în considerare susținerea pârâtei, potrivit căreia reclamanta

contestă un act civil și că, în speța dedusă judecății, este vorba de o acțiune

civilă, iar nu de un act administrativ, reținând că principalul capăt de cerere

este anularea buletinelor de reținere și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei

la restituirea bunurilor reținute prin adeverințele de reținere, care în raport

de situația de față a produs deja efecte juridice.

Pentru a pune în discuție

existența unui contract civil, arată prima instanță, trebuiesc îndeplinite condițiile

cerute de art. 948 C. civ. în ceea ce privește capacitatea, consimțământul, obiectul

și cauza actului juridic civil și de art. 969 din același cod, cu privire la acordul

de voință al părților; or, în speță nu poate fi vorba despre un astfel de act juridic.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, nu poate fi luată în considerare cererea pârâtei

de suspendare a judecății, în conformitate cu art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., întrucât nu întrunește condițiile cerute de aceste dispoziții legale,

în sensul că nu s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea care ar avea înrâurire

asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată

cu aplicarea greșită a legii.

Se arată în motivele de

recurs că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. se află în soluționare Dosarul nr. 1096/P/2008 privind pe SC K.I. SRL, întrucât

în urma verificărilor efectuate au rezultat elemente privind folosirea de către

petenta la autoritatea vamală de documente comerciale falsificate și introducerea

în țară de produse contrafăcute.

Acest dosar a fost înregistrat

în urma unei acțiuni de supraveghere vamală când au fost identificate și reținute

două camioane care circulau pe ruta Turcia-România și care transportau marfă destinată

societății reclamante.

Astfel, după verificarea

declarațiilor vamale de import, în mijlocul de transport ar fi trebuit să existe

scaune de plastic și folie de plastic, dar în urma controlului s-a constatat că

în mijlocul de transport erau încărcate articole de îmbrăcăminte, accesorii încălțăminte,

feronerie și s-a procedat la reținerea acestor mărfuri.

Și în cel de-al doilea

camion au fost inventariate mărfuri, respectiv articole de îmbrăcăminte și accesorii,

având inscripționate mărci susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate,

mărfuri care au fost reținute.

Au fost înștiințate organele

de poliție și s-a deschis un dosar de urmărire penală.

Cu toate acestea, instanța

de fond, bazându-se numai pe susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia

și nu a analizat apărările autorității vamale.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

fond.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată

instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea buletinelor de reținere și obligarea

A.N.V. – D.R.A.O.V. București să-i restituie bunurile reținute prin acestea și obligarea

la plata beneficiului nerealizat, dar a renunțat la acest ultim capăt de cerere.

Instanța de fond a motivat

soluția de respingere a excepției de necompetență materială și respingerea cererii

de suspendare, dar soluția de admitere a acțiunii a fost motivată într-o singură

frază.

Potrivit art. 261 C.

proc. civ., „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde, între altele, motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat susținerile părților”.

Această dispoziție din

C. proc. civ., care consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie

motivate, a fost cuprinsă în lege pentru a se asigura o bună administrare a justiției

și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

Chiar instanța europeană

a drepturilor omului a consacrat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat

de art. 6 parag. 1 din Convenție, include și obligația instanțelor de a proceda

la un examen efectiv al argumentelor părților.

Cum, în speță, motivarea

soluției de admitere a acțiunii se reduce la o singură frază, fără a fi indicate

motivele de fapt și de drept, argumentele care au dus la admiterea cererii, în baza

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința

atacată.

Pe fondul cererii reclamantei,

Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că adeverințele de reținere a bunurilor

din 16 aprilie 2008 au fost întocmite de organele vamale deoarece în urma verificărilor

efectuate au rezultat elemente privind folosirea de către reclamantă a unor documente

falsificate și introducerea în țară de produse contrafăcute.

Bunurile considerate că

aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost introduse în țară la

data de 13/14 aprilie 2008 și aveau ca destinatar firma reclamantă.

Reprezentanții firmei,

în declarațiile vamale, au indicat unele produse, iar în urma controlului au fost

descoperite alte produse ce purtau sigla unor firme de îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Pentru că s-a conturat

săvârșirea unor infracțiuni au fost sesizate și organele de cercetare penală, inițial,

dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar ulterior

s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.N.A., la 23 iulie 2008.

Societatea reclamantă

a solicitat anularea buletinelor de reținere și restituirea bunurilor, dar nu a

fost indicat temeiul de drept al cererii.

Deși instanța de fond

a reținut că, așa cum a fost formulată cererea, aceasta ar avea ca temei legea contenciosului

administrativ, nu rezultă că reclamanta ar fi indicat textele incidente din Legea

nr. 554/2004.

Dar considerând că reclamanta

a avut ca temei dispozițiile din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea

reclamantei pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ

actele administrative pentru modificarea și desființarea cărora se prevede o altă

procedură judiciară.

În materia bunurilor reținute

de organele vamale susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală

există reglementată o procedură specială prin Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri

pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul

operațiunilor de vămuire.

Chiar aceste adeverințe

de reținere a bunurilor au fost emise în baza acestui act normativ și, fiind o procedură

specială, se impune a fi urmată aceasta.

De aceea, în baza

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei SC K.I. SRL va fi

respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București împotriva sentinței nr. 665 din 18 februarie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC K.I. SRL Ilfov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2009.