ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC K.I. SRL a formulat plângerea împotriva măsurii reținerii prin emiterea adeverințelor de reținere a bunurilor din 16 aprilie 2008 și din 17 aprilie 2008 dispusă de A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. București, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtei să restituie bunurile reținute, să fie obligată pârâta la plata beneficiului nerealizat cauzat de necomercializarea bunurilor reținute. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 665 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC K.I.

SRL Ilfov, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București și a anulat actele administrative (buletine de reținere) din 16 aprilie 2008 și din 17 aprilie 2008 emise de pârâtă, obligând-o pe aceasta la restituirea bunurilor reținute prin actele anulate. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Așa cum a fost formulată, cererea de chemare în judecată a avut ca temei Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta, în raport de art. 1 din acest act normativ, solicitând autorității publice pârâte revocarea actului (buletinul de reținere) și, pe cale de consecință, restituirea bunurilor reținute, parcurgând și procedura prealabilă.

Instanța de fond a apreciat că nu poate fi luată în considerare susținerea pârâtei, potrivit căreia reclamanta contestă un act civil și că, în speța dedusă judecății, este vorba de o acțiune civilă, iar nu de un act administrativ, reținând că principalul capăt de cerere este anularea buletinelor de reținere și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor reținute prin adeverințele de reținere, care în raport de situația de față a produs deja efecte juridice. Pentru a pune în discuție existența unui contract civil, arată prima instanță, trebuiesc îndeplinite condițiile cerute de art. 948 C. civ. în ceea ce privește capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza actului juridic civil și de art. 969 din același cod, cu privire la acordul de voință al părților; or, în speță nu poate fi vorba despre un astfel de act juridic.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, nu poate fi luată în considerare cererea pârâtei de suspendare a judecății, în conformitate cu art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu întrunește condițiile cerute de aceste dispoziții legale, în sensul că nu s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea care ar avea înrâurire asupra hotărârii ce urmează să se dea. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Se arată în motivele de recurs că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

se află în soluționare Dosarul nr. 1096/P/2008 privind pe SC K.I. SRL, întrucât în urma verificărilor efectuate au rezultat elemente privind folosirea de către petenta la autoritatea vamală de documente comerciale falsificate și introducerea în țară de produse contrafăcute. Acest dosar a fost înregistrat în urma unei acțiuni de supraveghere vamală când au fost identificate și reținute două camioane care circulau pe ruta Turcia-România și care transportau marfă destinată societății reclamante. Astfel, după verificarea declarațiilor vamale de import, în mijlocul de transport ar fi trebuit să existe scaune de plastic și folie de plastic, dar în urma controlului s-a constatat că în mijlocul de transport erau încărcate articole de îmbrăcăminte, accesorii încălțăminte, feronerie și s-a procedat la reținerea acestor mărfuri.

Și în cel de-al doilea camion au fost inventariate mărfuri, respectiv articole de îmbrăcăminte și accesorii, având inscripționate mărci susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate, mărfuri care au fost reținute. Au fost înștiințate organele de poliție și s-a deschis un dosar de urmărire penală. Cu toate acestea, instanța de fond, bazându-se numai pe susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia și nu a analizat apărările autorității vamale. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. 4. Soluția instanței de fond. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Prin cererea adresată instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea buletinelor de reținere și obligarea A.N.V.

– D.R.A.O.V. București să-i restituie bunurile reținute prin acestea și obligarea la plata beneficiului nerealizat, dar a renunțat la acest ultim capăt de cerere. Instanța de fond a motivat soluția de respingere a excepției de necompetență materială și respingerea cererii de suspendare, dar soluția de admitere a acțiunii a fost motivată într-o singură frază. Potrivit art. 261 C. proc. civ., „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților”. Această dispoziție din C. proc. civ., care consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost cuprinsă în lege pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

Chiar instanța europeană a drepturilor omului a consacrat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, include și obligația instanțelor de a proceda la un examen efectiv al argumentelor părților. Cum, în speță, motivarea soluției de admitere a acțiunii se reduce la o singură frază, fără a fi indicate motivele de fapt și de drept, argumentele care au dus la admiterea cererii, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința atacată. Pe fondul cererii reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că adeverințele de reținere a bunurilor din 16 aprilie 2008 au fost întocmite de organele vamale deoarece în urma verificărilor efectuate au rezultat elemente privind folosirea de către reclamantă a unor documente falsificate și introducerea în țară de produse contrafăcute.

Bunurile considerate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost introduse în țară la data de 13/14 aprilie 2008 și aveau ca destinatar firma reclamantă. Reprezentanții firmei, în declarațiile vamale, au indicat unele produse, iar în urma controlului au fost descoperite alte produse ce purtau sigla unor firme de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Pentru că s-a conturat săvârșirea unor infracțiuni au fost sesizate și organele de cercetare penală, inițial, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar ulterior s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., la 23 iulie 2008. Societatea reclamantă a solicitat anularea buletinelor de reținere și restituirea bunurilor, dar nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.

Deși instanța de fond a reținut că, așa cum a fost formulată cererea, aceasta ar avea ca temei legea contenciosului administrativ, nu rezultă că reclamanta ar fi indicat textele incidente din Legea nr. 554/2004. Dar considerând că reclamanta a avut ca temei dispozițiile din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea reclamantei pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea și desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară. În materia bunurilor reținute de organele vamale susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală există reglementată o procedură specială prin Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire.

Chiar aceste adeverințe de reținere a bunurilor au fost emise în baza acestui act normativ și, fiind o procedură specială, se impune a fi urmată aceasta. De aceea, în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei SC K.I. SRL va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.V. – D.R.A.O.V. București împotriva sentinței nr. 665 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC K.I. SRL Ilfov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.