ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7332/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 15 noiembrie 2010, revizuentul N.L. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1678 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Motivându-și cererea revizuentul a arătat, în esență, următoarele: Prin acțiunea din 27 noiembrie 2001 adresată Tribunalului Vrancea, reclamantul N.N.L. a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata sumei de 45.642.613 RON, reprezentând impozit reținut nelegal din ajutorul și plățile compensatorii primite la trecerea în rezervă și plata dobânzilor legale de la data de 1 iunie 2000 până la pronunțarea hotărârii. În motivarea cererii contestatorul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 7/1998 la trecerea în rezervă trebuia să primească ajutorul și plățile compensatorii prevăzute de aceste texte, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999. Prin Sentința civilă nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 272 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat Ministerul Apărării naționale la plata sumei de 45.642.613 RON. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la acea dată).

Prin Decizia civilă nr. 1678 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva Deciziei nr. 272/R din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care a casat-o, precum și Sentința civilă nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea. Pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul N.L., ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că, ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută, nu de cea netă, astfel că, potrivit art. 6 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999 aceștia nu sunt scutiți de impozitul pe venit. În temeiul art. 34 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale L.N. a sesizat la data de 19 ianuarie 2004 Curtea Europeană susținând încălcarea art. 6 parag. 1 și 13 ale Convenției și faptul că procedura în fața Curții Supreme ar fi fost injustă. Prin Hotărârea din 6 aprilie 2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a existat o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obligând Statul Român ca în trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform art. 44 parag.

2 al Convenției să plătească reclamantului suma de 2.800 euro, toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, să se transforme în monedă națională la dobânda aplicată la data încheierii (soldării, reglării); Că, începând cu expirarea amânării și până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilității de suma de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabile în acea perioadă, mărită cu trei puncte de procentaj. A respins cererea de satisfacere echitabilă pentru surplus. Cu adresa nr. DLJ/3883 din 14 octombrie 2011, Ministerul Apărării Naționale a comunicat instanței supreme că, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Sărat a emis Decizia nr. 1317 din 14 octombrie 2011 prin care a dispus restituirea către revizuentul N.L.

a sumei de 8.211 RON reprezentând impozit reținut în baza Sentinței civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Râmnicu Sărat. S-a atașat în copie și Decizia de restituire nr. 13174 din 14 octombrie 2011. Revizuentul N.L. a confirmat primirea sumei de 8.211 RON, dar a susținut că se impune și restituirea dobânzii aferente acestei sume, așa cum se prevede în Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului nr. 9410/04 din 6 aprilie 2010. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care succed: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, creându-se astfel posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului. În acest caz de revizuire, instanța trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă și, pe de altă parte, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speța de față, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin Hotărârea din 6 aprilie 2010 în cauza „Lefter Niță contra României”, hotărâre definitivă prin neatacarea acesteia în condițiile art. 44 parag. 2 din Convenție, constatând că a avut loc o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obligând Statul Român, în trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform art. 44 parag. 2 al Convenției, să plătească reclamantului suma de 2.800 euro, toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, să se transforme în moneda națională la dobânda aplicată la data încheierii (soldării, reglării). Că, începând cu expirarea amânării și până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilității de sumă de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în acea perioadă, mărită cu trei puncte de procentaj.

A fost respinsă cererea de satisfacere echitabilă pentru surplus. În cauza supusă analizei, nu sunt îndeplinite și celelalte două condiții vizând consecințele grave ale încălcării care continuă să se producă precum și imposibilitatea remedierii acestora altfel decât prin respingerea hotărârii, întrucât revizuentului i s-a restituit suma de 8.211 RON, reținută cu titlu de impozit, în baza Sentinței civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat. În ceea ce privește obligarea Statului Român la plata dobânzilor sau la actualizarea sumelor datorate în baza Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 aprilie 2010, revizuentul poate apela la procedura executării silite a acestor hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul N.L. împotriva Deciziei civile nr. 1678 din 22 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.