ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7332/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7332/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
La data de 15 noiembrie 2010, revizuentul
N.L. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1678 din 22 aprilie 2003
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală.
Motivându-și cererea
revizuentul a arătat, în esență, următoarele:
Prin acțiunea din 27
noiembrie 2001 adresată Tribunalului Vrancea, reclamantul N.N.L. a solicitat
obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata sumei de 45.642.613 RON,
reprezentând impozit reținut nelegal din ajutorul și plățile compensatorii
primite la trecerea în rezervă și plata dobânzilor legale de la data de 1 iunie
2000 până la pronunțarea hotărârii.
În motivarea cererii
contestatorul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 85 lit. a) din Legea
nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 7/1998 la trecerea în
rezervă trebuia să primească ajutorul și plățile compensatorii prevăzute de
aceste texte, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.
Prin Sentința civilă
nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea, definitivă și irevocabilă
prin Decizia civilă nr. 272 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția
civilă a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat Ministerul Apărării
naționale la plata sumei de 45.642.613 RON.
Împotriva acestor
hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la acea dată).
Prin Decizia civilă
nr. 1678 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția
civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului
de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva Deciziei nr. 272/R din 5
martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care a casat-o, precum
și Sentința civilă nr. 242 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea.
Pe fond a respins
acțiunea formulată de reclamantul N.L., ca nefondată.
Pentru a decide
astfel, instanța supremă a reținut că, ajutoarele prevăzute de art. 31 alin.
(1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută,
nu de cea netă, astfel că, potrivit art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 aceștia
nu sunt scutiți de impozitul pe venit.
În temeiul art. 34
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale
L.N. a sesizat la data de 19 ianuarie 2004 Curtea Europeană susținând încălcarea
art. 6 parag. 1 și 13 ale Convenției și faptul că procedura în fața Curții
Supreme ar fi fost injustă.
Prin Hotărârea din 6
aprilie 2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a existat o
violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obligând Statul Român ca în
trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform
art. 44 parag. 2 al Convenției să plătească reclamantului suma de 2.800 euro,
toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, să
se transforme în monedă națională la dobânda aplicată la data încheierii
(soldării, reglării);
Că, începând cu
expirarea amânării și până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o
dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilității de suma de împrumut
marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabile în acea perioadă, mărită cu
trei puncte de procentaj.
A respins cererea de
satisfacere echitabilă pentru surplus.
Cu adresa nr.
DLJ/3883 din 14 octombrie 2011, Ministerul Apărării Naționale a comunicat
instanței supreme că, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu
Sărat a emis Decizia nr. 1317 din 14 octombrie 2011 prin care a dispus
restituirea către revizuentul N.L. a sumei de 8.211 RON reprezentând impozit
reținut în baza Sentinței civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei
Râmnicu Sărat.
S-a atașat în copie
și Decizia de restituire nr. 13174 din 14 octombrie 2011.
Revizuentul N.L. a
confirmat primirea sumei de 8.211 RON, dar a susținut că se impune și
restituirea dobânzii aferente acestei sume, așa cum se prevede în Hotărârea
Curții Europene pentru Drepturile Omului nr. 9410/04 din 6 aprilie 2010.
Analizând cererea de
revizuire prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este
nefondată pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 322
alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de
recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților
fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale
acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunțate, creându-se astfel posibilitatea reparării
prejudiciilor cauzate prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale
ale cetățeanului.
În acest caz de
revizuire, instanța trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre
pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o
încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale printr-o hotărâre
judecătorească internă și, pe de altă parte, dacă consecințele grave ale
acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunțate.
În speța de față,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin Hotărârea din 6
aprilie 2010 în cauza „Lefter Niță contra României”, hotărâre definitivă prin
neatacarea acesteia în condițiile art. 44 parag. 2 din Convenție, constatând că
a avut loc o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obligând
Statul Român, în trei luni începând cu ziua în care hotărârea va fi devenit
definitivă conform art. 44 parag. 2 al Convenției, să plătească reclamantului
suma de 2.800 euro, toate prejudiciile, plus orice sumă putând fi datorată cu
titlu de impozit, să se transforme în moneda națională la dobânda aplicată la
data încheierii (soldării, reglării).
Că, începând cu
expirarea amânării și până la vărsământ, suma va trebui să fie majorată de la o
dobândă simplă la o dobândă egală cu cea a facilității de sumă de împrumut
marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în acea perioadă, mărită cu
trei puncte de procentaj.
A fost respinsă
cererea de satisfacere echitabilă pentru surplus.
În cauza supusă analizei,
nu sunt îndeplinite și celelalte două condiții vizând consecințele grave ale
încălcării care continuă să se producă precum și imposibilitatea remedierii
acestora altfel decât prin respingerea hotărârii, întrucât revizuentului i s-a
restituit suma de 8.211 RON, reținută cu titlu de impozit, în baza Sentinței
civile nr. 416 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
În ceea ce privește
obligarea Statului Român la plata dobânzilor sau la actualizarea sumelor
datorate în baza Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 aprilie
2010, revizuentul poate apela la procedura executării silite a acestor
hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de
revizuire formulată de revizuentul N.L. împotriva Deciziei civile nr. 1678 din
22 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 octombrie 2011.