ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data de 29 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, petenta SC E. Oradea SA a solicitat, în contradictoriu

cu intimata A.N.A.F. – A.N.V. prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B. suspendarea

tuturor măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2010, a

deciziei de impunere nr. 6 din 27 mai 2010 și a dispoziției privind măsurile stabilite

din 27 mai 2010 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

arată că în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 17 mai 2010 - 27

mai 2010, organele fiscale au reținut că societatea a achiziționat cantitatea de

212.836,98 cărbune energetic fără a avea temei legal de scutire de la plata accizelor,

întrucât această cantitate nu a fost cuprinsă în niciuna din cele două autorizații,

astfel că trebuia să calculeze, să înregistreze în evidența contabilă și să plătească

acciza aferentă la bugetul consolidat al statului. Tot în urma controlului s-a reținut

că produsul (cărbunele energetic) a fost folosit numai pentru producția de energie

termică și energie electrică.

Susține reclamanta că,

prin adresa din 16 decembrie 2009, înregistrată la A.N.V. în data de 17

decembrie 2009, a solicitat suplimentarea cantităților de cărbune cu scutire de

la plata accizelor cu cantitatea de 320.000 tone și 1.000 tone păcură, cererea fiind

însoțită de documente justificative. La această solicitare a revenit în data de

01 februarie 2010 prin adresa din 02 februarie 2010. La data de 11 februarie 2010,

a fost emisă autorizația de utilizator final nr. x pentru cantitatea de 80.035,150

tone cărbune energetic.

Reclamanta arată că, la

data de 12 martie 2010, a formulat plângere împotriva acestei ultime autorizații,

nesoluționată, solicitând eliberarea unei autorizații pentru întreaga cantitate

solicitată de 320.000 tone.

Raportat la perioada supusă

controlului, reclamanta susține că nu datorează accize, întrucât toată cantitatea

de cărbune a fost achiziționată și a fost folosită pentru producția de produse energetice

- ceea ce nu este fapt generator de accize pe de o parte, iar, pe de altă parte,

cele constatate în cadrul raportului de inspecție fiscală sunt nelegale, actul de

control fiind întemeiat pe texte de lege abrogate.

Mai susține reclamanta

că, prin executarea silită a creanței de peste 1.000.000 RON, s-ar ajunge la blocarea

activității societății în condițiile în care nu reușește să încaseze creanțele pe

care le are, pe de o parte, din cauza situației financiare globale, iar, pe de altă

parte, din cauza rolului încărcat al instanțelor judecătorești, problemelor administrative

ale acestora și termenelor foarte lungi. Datorită problemelor financiare, societatea

susține că este obligată ca pe o perioadă de 5 luni de zile să trimită în șomaj

tehnic o parte din personal (circa 500 de salariați), iar un număr de 188 posturi

se reduc ca urmare a disponibilizărilor colective. Reclamanta arată că încasările

societății în lunile de vară sunt foarte scăzute, deoarece energia termică se livrează

doar în sezonul de termoficare octombrie - martie.

În concluzie, reclamanta

arată că executarea silită ar pune-o într-o situație economică dificilă, deoarece

ar fi pusă în situația de a achita suma de 1.000.000 RON cu titlu de accize, în

condițiile în care prestează un serviciu de utilitate publică și anume furnizarea

energiei termice în Municipiul Oradea.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege referitoare la existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ. Sub acest

aspect, pârâta susține că reclamanta a beneficiat de scutire directă de la plata

accizelor în perioada 08 martie 2009, conform autorizației de utilizator final  din

31 ianuarie 2001 emisă pentru cantitatea de 900.000 tone cărbune energetic. Ulterior,

autoritatea vamală a eliberat societății autorizația suplimentară de utilizator

final din 11 februarie 2010, pentru încă 80.035,150 tone de cărbune, valabilă pentru

perioada 11 februarie 2010 – 08 martie 2010. Astfel, cantitatea totală de cărbune

pentru care societatea a fost autorizată este de 980.035,10 tone. Pe cale de consecință,

pârâta susține că reclamanta deține un produs accizabil fără să fi plătit acciza

aferentă sau fără să fi beneficiat de vreo scutire în acest sens. În ceea ce privește

paguba iminentă, pârâta arată că aceasta trebuie să rezulte din actele depuse în

probațiune de către petentă și că simpla afirmație a reclamantei cu caracter general

că prin executarea actului în cauză ar suferi o pagubă iminentă și ireparabilă,

trebuie să fie susținută de probe la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă

nr. 290/CA/2010 din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 6 din 27 mai 1010, a raportului de inspecție

fiscală din 27 mai 2010 și a dispoziției privind măsurile stabilite din 27 mai 2010,

emise de pârâte, până la pronunțarea instanței de fond și a obligat pe pârâte la

plata către reclamantă a sumei de 10,15 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:

În privința cazului bine

justificat, instanța a avut în vedere atât faptul că, potrivit susținerilor reclamantei,

la data controlului erau abrogate textele de lege pe care inspectorii fiscali și-au

întemeiat controlul fiscal, respectiv art. 162 - 175

4

, art. 178 - 206,

art. 206

1

C. fisc., în urma căruia au fost emise actele administrativ-fiscale

în privința cărora se solicită a se dispune măsura de suspendare a executării, cât

și faptul că societatea nu datorează accize, întrucât toată cantitatea de cărbune

a fost achiziționată și a fost folosită pentru producția de produse energetice -

ceea ce nu este fapt generator de accize.

În ceea ce privește paguba

iminentă, instanța a reținut că pârâta a emis decizia nr. 5014 din 27 mai 2010 prin

care a dispus măsuri asigurătorii, respectiv aplicarea unui sechestru asigurător

asupra tuturor bunurilor imobile și mobile ale societății și că, prin executarea

silită a creanței de peste 1.000.000 RON, s-ar ajunge la blocarea activității societății

în condițiile în care aceasta are dificultăți în încasarea creanțelor. Sub acest

aspect, instanța a avut în vedere și faptul că societatea reclamantă prestează un

serviciu de utilitate publică, respectiv furnizarea energiei termice în Municipiul

Oradea.

Împotriva sentinței civile

nr. 290/CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în nume propriu

și în reprezentarea A.N.V.

În motivarea recursului,

pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Deși instanța de fond

reține existența cazului bine justificat precum și a pagubei iminente, aceasta nu

indică nici probele pe care și-a format opinia, nici deducțiile logice care au condus-o

la această concluzie.

Instanța de fond, în motivarea

sentinței, se rezumă la a arăta că au fost îndeplinite condițiile formale impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există indicii serioase privind netemeinicia

și nelegalitatea actelor administrative, precum și că există iminență producerii

unei pagube, însă niciunde în cuprinsul hotărârii nu arată care ar fi acele indicii

serioase și nici care sunt probele doveditoare în acest sens.

La fel, cu privire la

paguba iminentă, instanța se limitează a arăta că obligațiile de plată ale societății

sunt în cuantum considerabil, a căror executare ar afecta activitatea acesteia,

dar la dosar nu s-au administrat probe din care să rezulte situația financiară a

reclamantei sau datoriile scadente ale acesteia, care ar putea reflecta vreo pagubă

iminentă și care, în cazul executării actelor administrative, ar fi suferită de

către societate.

În legătură cu cazul bine

justificat, instanța de fond, din nou, se rezumă la a aminti de existența acestuia,

fără a arăta măcar în ce constă acest caz bine justificat sau în baza căror probe

ar fi ajuns la concluzia existenței acestuia.

Sub aspectul prezumției

de legalitate a actului administrativ, prima instanță consideră că dat fiind faptul

că reclamanta contestă actul prin prisma anumitor texte de lege, această prezumție

ar fi clar răsturnată. Or, prezumția de legalitate este instituită de legiuitor

tocmai pentru a evita situațiile în care contribuabilul ar obține o suspendare a

executării actului administrativ prin simpla invocare a unor texte de lege, mai

mult sau mai puțin incidente în speță.

Suspendarea actelor administrative

în baza Legii nr. 554/2004, se poate dispune doar în situația îndeplinirii cumulative

a condițiilor prescrise de acest act normativ, însă în cauza de față nici din considerentele

sentinței și nici din probele administrate nu rezultă îndeplinirea acestor cerințe

imperative.

Cazul bine justificat

și iminența producerii unei pagube trebuie analizate în funcție de circumstanțele

de fapt și de drept ale fiecărei cauze, în baza probatoriului administrat de partea

interesată, toate acestea trebuind să ofere suficiente indicii pentru a răsturna

prezumția de legalitate, iar nu cum a procedat instanța de fond care a formulat

o simplă afirmație generică în considerentele sentinței recurate.

Instanța competentă în

a soluționa o cerere de suspendare a executării unui act administrativ fiscal trebuie

să realizeze o „pipăire” a fondului pentru a constata dacă aceasta vizează un act

administrativ fiscal vădit nelegal, executarea acelui act administrativ fiind de

natură a crea efecte nejustificate cu privire la situația juridico-fiscală a societății

în cauză.

Prin urmare, cazul bine

justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea

actului administrativ întrucât acesta vizează fondul actului, care se analizează

în cadrul acțiunii în anulare.

Pe de altă parte, este

de principiu că actele administrative sunt emise în baza și pentru executarea legii,

fapt pentru care beneficiază de prezumția de legalitate. Dispozițiile art. 141

C. proc. fisc., conferă „ope legis” caracter executoriu titlului de creanță fiscală,

prin împlinirea termenului legal de plată, fără nevoia îndeplinirii altor formalități,

iar dispozițiile art. 215 alin. (1) din același act normativ dispun că introducerea

contestației în calea administrativă de atac nu duce la suspendarea executării actului.

Recursul este nefondat.

Este în afara oricărei

discuții, după cum arată și recurenta, că actul administrativ se bucură de prezumția

de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate

și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în

baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Aceasta nu exclude însă

posibilitatea suspendării pe cale judiciară a actelor administrative, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Legea nr. 554/2004. Astfel, executarea unui act infralegislativ poate

fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ în situații de excepție,

cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, așa cum sunt precizate

în Legea contenciosului administrativ.

Curtea constată că în

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate

condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative:

a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului

bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții

li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei

cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul

în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Art. 215 C. proc.

fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea

contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ

fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului

de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanța competentă

poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul

sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani,

o cauțiune de până la 2.000 RON".

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată

în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se

înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

În discuție, în prezenta

cauză, sunt doar condiția cazului bine justificat și condiția iminenței producerii

unei pagube, despre care recurenta susține că nu sunt dovedite.

Având ca reper dispozițiile

art. 14 alin. (1) și ale art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, relative la cazul

bine justificat, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului,

cu îndreptățire, a reținut că exigențele legale ale condiției mai sus arătate sunt

pe deplin satisfăcute. În cadrul analizei pe care este abilitat judecătorul să o

facă, acesta trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire a fondului” și să evite

o examinare a legalității actului administrativ în discuție, care este atributul

exclusiv al judecătorului învestit cu acțiunea principală ce vizează anularea actului

infralegislativ contestat. Or, în acest fel a procedat prima instanță în cauză,

observând că au fost relevate stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă

îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu, care să conducă la

admiterea cererii de suspendare formulată de către reclamanta SC E. Oradea SA.

Nu este vorba, cum susține

recurenta, de o simplă invocare a unor texte de lege, în urma cărora s-ar fi concluzionat

că prezumția de legalitate a actului administrativ ar fi fost răsturnată.

Sub acest aspect, constată

Curtea, instanța de judecată a reținut existența unor argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea titlurilor de creanță contestate în prezenta

cauză, cum ar fi întemeierea actelor administrativ fiscale în discuție pe texte

legale abrogate (art. 162 – 175

4

, art. 178- 206 și art. 206

1

C. fisc.) ori că toată cantitatea de cărbune a fost achiziționată și utilizată pentru

producția de produse energetice, ceea ce nu este un fapt generator de accize.

Referitor la condiția

iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ

conține o definiție a ei, în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prin

pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public".

În deplină consonanță

cu prevederile legale precitate, având în vedere susținerile reclamantei și probele

administrate în cauză, judecătorul fondului a reținut, de asemenea, corect, că și

această condiție este îndeplinită.

Contrar celor susținute

de către recurentă, sub aspectul îndeplinirii acestei exigențe legale, hotărârea

recurată conține o motivare consistentă și nu este o simplă afirmație generică.

Astfel, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte că prin executarea actelor

administrativ fiscale s-ar ajunge la blocarea activității societății, în condițiile

în care prin decizia nr. 5014 din 27 mai 2010 s-a aplicat sechestru asigurator asupra

tuturor bunurilor mobile și imobile ale reclamantei, iar pe de altă parte, ca urmare

a sechestrului și executării silite a unei creanțe de peste 1.000.000 RON, în contextul

dat cuantumul acesta neputând fi ignorat, efectele negative grave asupra activității

SC E. Oradea SA sunt evidente. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere, justificat,

că reclamanta prestează un serviciu public, fiind furnizoarea cu energie termică

în Municipiul Oradea.

În fine, recurenta a invocat

art. 215 alin. (1) din C. proc. civ., pentru a demonstra că introducerea contestației

nu duce la suspendarea executării actului, însă ipoteza normativă în discuție vizează

măsura suspendării în cadrul procedurii extrajudiciare reglementată în Titlul IX

C. proc. fisc., pe când în discuție este suspendarea pe cale judiciară a unor acte

administrative, pe baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în nume propriu și în reprezentarea A.N.V.,

împotriva sentinței civile nr. 290/CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.