ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. C. S.A.

Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a solicitat, anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 25444 din 24 noiembrie 2010, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 559.260 RON cu titlu de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi și penalități de întârziere arătând că a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de scutirea de plată a accizelor odată cu depunerea documentației de eliberare a autorizației - 28 februarie 2007. Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 62 din 20 martie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, având la bază raportul fiscal nr. 25443/2010, s-a emis Decizia de impunere pentru suma de 559.260 RON, reprezentând: 232.570 RON accize pentru cărbune energetic; 291.805 RON majorări de întârziere și dobânzi aferente; 34.885 RON penalități de întârziere. Suma a fost calculată pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 14 martie 2007, când reclamanta a achiziționat 61.251,20 tone cărbune energetic, fără a avea obținută Autorizația de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007, care prevede o scutire directă de plată a accizelor.

Reclamanta a considerat că acest drept de scutire îl are din momentul demarării procedurilor de obținere a autorizației, recunoscând că a fost emisă ulterior perioadei verificate. Instanța de fond a apreciat că susținerea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere legislația în vigoare și aplicabilă în speță, respectiv Legea nr. 571/2003, O.G. nr. 47/2007, O.G. nr. 92/2003, H.G. nr. 44/2004. S-a mai reținut că reclamanta nu a contestat modalitatea de calcul a sumei ci doar faptul că trebuia să beneficieze de scutire, avându-se în vedere că H.G. nr. 44/2004, a fost publicată în M.O. la 29 decembrie 2006, iar zilele de 30, 31 decembrie 2006 și 1, 2 ianuarie 2007 au fost nelucrătoare, însă cererea a fost depusă la 28 februarie 2007, situație arătată de aceasta și prin acțiunea introductivă (fila 3 verso), neprecizând că ar exista un articol care să prevadă efect anterior emiterii autorizației pentru scutire.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. C. S.A. Bacău a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011, iar pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 25444 din 24 noiembrie 2010, astfel încât să fie înlăturată obligația de plată a sumei de 559.260 RON cu titlu de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi și penalități de întârziere. În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv interpretarea greșită a prevederilor legale care reglementează regimul de scutire directă la accize pentru cărbune energetic. S-a considerat că deși instanța de fond a respins mențiunile reclamantei ca nefondate nu a adus argumente, deși nu există niciun text de lege care să prevadă că scutirea este operantă numai din momentul eliberării autorizației de utilizator final.

Recurenta susține că, cu înscrisurile depuse la dosar face dovada îndeplinirii celor trei condiții pentru a fi scutiți de plata accizelor, iar regimul de scutire este aplicabil înainte de 14 martie 2007 când a obținut autorizația de utilizator final aducând ca argumente prevederile pct. 23.2 alin. 2, care se referă la solicitarea autorizației finale și faptul că autorizația eliberată prevede că beneficiază de scutire directă pentru cantitatea de 285.062,04 tone cărbune energetic, exact cantitatea solicitată în cererea depusă sub nr. 144261 din 28 februarie 2007, cerere formulată conform pct. 23.2 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004.

În cauză, organele de control sau pârâta nu au făcut dovada că recurenta ar fi achiziționat și consumat o cantitate mai mare decât cea pentru care a obținut autorizația de utilizator final și, de aceea, s-a apreciat că trebuie să beneficieze de regimul de scutire pentru întreaga cantitate aprobată, respectiv pentru cele 61.251,20 tone, achiziționată în intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007 întrucât fundamentarea cantității s-a făcut pe întreg anul 2007. A fost invocat și faptul că autorizația de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu are trecut termenul de început al valabilității, însă are trecută întreaga cantitate solicitată pentru regim de scutire directă, spre comparație cu autorizația emisă la 22 februarie 2008 care are trecut termenul de valabilitate, precum și faptul că, dată fiind ziua publicării normelor de aplicare în M. Of.

(29 decembrie 2006) era imposibil să poți beneficia de regim de scutire directă de la data de 01 ianuarie 2007 dacă s-ar accepta interpretarea restrictivă a pârâtei. Intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta S.C.

C. S.A. Bacău împotriva Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010 pentru suma de 559.260 RON, reprezentând 232.570 RON accize pentru cărbune energetic, 291.805 RON - majorări aferente și dobânzi, 34.885 RON penalități de întârziere aferente accizelor pentru cărbune energetic, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată. Criticile din recurs vizează, pe de altă parte, greșita respingere a acțiunii deoarece reclamanta ar beneficia de scutire de plată a accizelor pentru cantitatea de 61.251,20 tone cărbune energetic, cantitate aprovizionată în perioada 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007 și pe de altă parte, reclamanta îndeplinea condițiile de scutire a plății accizelor începând cu data depunerii cererii și a documentației pentru eliberarea autorizației de utilizator final pentru produse energetice - 28 februarie 2007 și nu de la data obținerii acestei autorizații - 14 martie 2007, însă aceste critici sunt nefondate.

Cărbunele energetic a fost accizat începând cu 01 ianuarie 2007, dar potrivit art. 201 lit. d din C. fisc. sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice și energia efectivă utilizată pentru producția combinată de energie electrică și energie termică. Corespunzător acestor modificări aduse C. fisc. prin Legea nr. 343 din 17 iulie 2006 au fost modificate și Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Conform 23.2 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal pentru obținerea scutirii de la plata accizelor pentru cărbunele energetice aprovizionat de reclamanta-recurentă trebuiau îndeplinite anumite condiții, condiții a căror îndeplinire nu a fost contestată de către organele de control.

Potrivit pct. 23.2 alin. (2) din aceleași Norme metodologice: "Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producție de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică și termică, precum și operatorii economici utilizatori ai produselor energetice furnizate la art. 201 alin. (1) lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, vor solicita autorității fiscale teritoriale în raza căreia își au sediul, autorizații de utilizator final pentru produse energetice." În raport de aceste prevederi se constată că nu se poate aprecia că recurenta-reclamantă ar putea beneficia de scutire de la plata accizelor fără obținerea autorizației de utilizator final, având în vedere că această autorizație se obține înainte de aprovizionarea cu cărbunele energetic, scutit de la plata accizelor.

Argumentele invocate de recurentă nu pot fi reținute pentru că nici cel de logică nu pot conduce la concluzia scutirii de la plata accizelor pentru cantitatea de cărbune aprovizionat în perioada 01-01.2007 - 14. martie 2003, data obținerii autorizației de antrepozit fiscal. În ceea ce privește argumentul de text, pct. 23.2 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prin timpul folosit "vor solicita autorității fiscale" "autorizații de utilizator final pentru produse energetice", nu poate fi interpretat în sensul că nu ar fi necesară deținerea autorizației de utilizator final pentru a beneficia de scutire de la plata accizelor pentru cărbunele energetic, ci, dimpotrivă, subliniază cerințe obținerii acestei autorizații pentru a putea aproviziona cărbunele energetic fără plata accizelor bineînțeles, în condițiile în care se depune documentația aferentă.

Toate aceste dovedesc și faptul că și susținerile recurentei-reclamante privind o eventuală scutire de la plata accizelor începând cu data depunerii cererii de autorizare sunt nefondate. Referitor la argumentul de logică invocat nici acesta nu poate fi reținut pentru că el se referă la autorizația eliberată la 14 martie 2007 pentru cantitatea de 285.062,04 tone, exact cantitatea solicitată dar care urma să fie aprovizionată cu scutire de la plata accizelor începând cu acea dată. Pentru că recurenta-reclamantă a achiziționat și consumat cantitatea pentru care a obținut autorizația de utilizator final la 14 martie 2007 în perioada 14 martie 2007 - 14 martie 2009 nu poate duce la concluzia că ar trebui să beneficieze scutire și pentru cantitatea de cărbune energetic pentru intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007, așa cum susține recurenta.

Faptul că, în autorizația de utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu s-a trecut termenul de început al valabilității acesteia nu prezintă nicio relevanță și nu poate conduce la ideea aprobării scutirii de la plata accizelor pentru cantitățile aprovizionate anterior eliberării autorizației. Tot lipsit de relevanță este și momentul publicării Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal în M. Of. (29 decembrie 2006) având în vedere că între acest moment și data depunerii documentației la autoritatea fiscală au trecut 2 luni (28 februarie 2007) perioadă în care recurenta-reclamantă a efectuat aprovizionări de cărbune energetic, deși cunoștea noua reglementare, astfel că nu poate invoca propria culpă pentru a obține scutire de la plata accizelor.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. "C." S.A. Bacău împotriva Sentinței nr. 62 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2013. Procesat de GGC - AM