ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta S.C. C. S.A. Bacău, în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor București și Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a

solicitat, anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă de pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor; anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 180 din 26

noiembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 25444 din 24 noiembrie

2010, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 559.260 RON cu titlu

de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi și penalități de

întârziere arătând că a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de

scutirea de plată a accizelor odată cu depunerea documentației de eliberare a

autorizației - 28 februarie 2007.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin Sentința civilă nr. 62 din 20 martie

2012 Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de

fond a reținut că, având la bază raportul fiscal nr. 25443/2010, s-a emis

Decizia de impunere pentru suma de 559.260 RON, reprezentând: 232.570 RON

accize pentru cărbune energetic; 291.805 RON majorări de întârziere și dobânzi

aferente; 34.885 RON penalități de întârziere.

Suma a fost calculată pentru perioada 1

ianuarie 2007 - 14 martie 2007, când reclamanta a achiziționat 61.251,20 tone

cărbune energetic, fără a avea obținută Autorizația de utilizator final nr.

ROMC0073PEA din 14 martie 2007, care prevede o scutire directă de plată a

accizelor.

Reclamanta a considerat că acest drept de

scutire îl are din momentul demarării procedurilor de obținere a autorizației,

recunoscând că a fost emisă ulterior perioadei verificate. Instanța de fond a

apreciat că susținerea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere

legislația în vigoare și aplicabilă în speță, respectiv Legea nr. 571/2003,

O.G. nr. 47/2007, O.G. nr. 92/2003, H.G. nr. 44/2004.

S-a mai reținut că reclamanta nu a contestat

modalitatea de calcul a sumei ci doar faptul că trebuia să beneficieze de

scutire, avându-se în vedere că H.G. nr. 44/2004, a fost publicată în M.O. la

29 decembrie 2006, iar zilele de 30, 31 decembrie 2006 și 1, 2 ianuarie 2007 au

fost nelucrătoare, însă cererea a fost depusă la 28 februarie 2007, situație

arătată de aceasta și prin acțiunea introductivă (fila 3 verso), neprecizând că

ar exista un articol care să prevadă efect anterior emiterii autorizației

pentru scutire.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C.

C. S.A. Bacău a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 415 din 13 octombrie

2011, iar pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr.

180 din 26 noiembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 25444 din 24

noiembrie 2010, astfel încât să fie înlăturată obligația de plată a sumei de

559.260 RON cu titlu de accize pentru cărbune energetic, majorări, dobânzi și

penalități de întârziere.

În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv interpretarea greșită a prevederilor

legale care reglementează regimul de scutire directă la accize pentru cărbune

energetic.

S-a considerat că deși instanța de fond a

respins mențiunile reclamantei ca nefondate nu a adus argumente, deși nu există

niciun text de lege care să prevadă că scutirea este operantă numai din

momentul eliberării autorizației de utilizator final.

Recurenta susține că, cu înscrisurile depuse

la dosar face dovada îndeplinirii celor trei condiții pentru a fi scutiți de

plata accizelor, iar regimul de scutire este aplicabil înainte de 14 martie

2007 când a obținut autorizația de utilizator final aducând ca argumente

prevederile pct. 23.2 alin. 2, care se referă la solicitarea autorizației

finale și faptul că autorizația eliberată prevede că beneficiază de scutire

directă pentru cantitatea de 285.062,04 tone cărbune energetic, exact

cantitatea solicitată în cererea depusă sub nr. 144261 din 28 februarie 2007,

cerere formulată conform pct. 23.2 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004.

În cauză, organele de control sau pârâta nu

au făcut dovada că recurenta ar fi achiziționat și consumat o cantitate mai

mare decât cea pentru care a obținut autorizația de utilizator final și, de

aceea, s-a apreciat că trebuie să beneficieze de regimul de scutire pentru

întreaga cantitate aprobată, respectiv pentru cele 61.251,20 tone,

achiziționată în intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007 întrucât

fundamentarea cantității s-a făcut pe întreg anul 2007.

A fost invocat și faptul că autorizația de

utilizator final nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu are trecut termenul de

început al valabilității, însă are trecută întreaga cantitate solicitată pentru

regim de scutire directă, spre comparație cu autorizația emisă la 22 februarie

2008 care are trecut termenul de valabilitate, precum și faptul că, dată fiind

ziua publicării normelor de aplicare în M. Of. (29 decembrie 2006) era

imposibil să poți beneficia de regim de scutire directă de la data de 01

ianuarie 2007 dacă s-ar accepta interpretarea restrictivă a pârâtei.

Intimata Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Iași a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu

soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 415 din 13 octombrie 2011 emisă

de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare

a contestațiilor prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta S.C.

C. S.A. Bacău împotriva Deciziei de impunere nr. 180 din 26 noiembrie 2010

pentru suma de 559.260 RON, reprezentând 232.570 RON accize pentru cărbune

energetic, 291.805 RON - majorări aferente și dobânzi, 34.885 RON penalități de

întârziere aferente accizelor pentru cărbune energetic, cerere care a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Criticile din recurs vizează, pe de altă

parte, greșita respingere a acțiunii deoarece reclamanta ar beneficia de

scutire de plată a accizelor pentru cantitatea de 61.251,20 tone cărbune

energetic, cantitate aprovizionată în perioada 01 ianuarie 2007 - 14 martie

2007 și pe de altă parte, reclamanta îndeplinea condițiile de scutire a plății

accizelor începând cu data depunerii cererii și a documentației pentru

eliberarea autorizației de utilizator final pentru produse energetice - 28

februarie 2007 și nu de la data obținerii acestei autorizații - 14 martie 2007,

însă aceste critici sunt nefondate.

Cărbunele energetic a fost accizat începând

cu 01 ianuarie 2007, dar potrivit art. 201 lit. d din C. fisc. sunt scutite de

la plata accizelor produsele energetice și energia efectivă utilizată pentru

producția combinată de energie electrică și energie termică.

Corespunzător acestor modificări aduse C.

fisc. prin Legea nr. 343 din 17 iulie 2006 au fost modificate și Normele

Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Conform 23.2 alin. (1) din Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal pentru obținerea scutirii de la plata

accizelor pentru cărbunele energetice aprovizionat de reclamanta-recurentă

trebuiau îndeplinite anumite condiții, condiții a căror îndeplinire nu a fost

contestată de către organele de control.

Potrivit pct. 23.2 alin. (2) din aceleași

Norme metodologice: "Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de

producție de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică

și termică, precum și operatorii economici utilizatori ai produselor energetice

furnizate la art. 201 alin. (1) lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare, vor solicita autorității

fiscale teritoriale în raza căreia își au sediul, autorizații de utilizator final

pentru produse energetice."

În raport de aceste prevederi se constată că

nu se poate aprecia că recurenta-reclamantă ar putea beneficia de scutire de la

plata accizelor fără obținerea autorizației de utilizator final, având în

vedere că această autorizație se obține înainte de aprovizionarea cu cărbunele

energetic, scutit de la plata accizelor.

Argumentele invocate de recurentă nu pot fi

reținute pentru că nici cel de logică nu pot conduce la concluzia scutirii de

la plata accizelor pentru cantitatea de cărbune aprovizionat în perioada

01-01.2007 - 14. martie 2003, data obținerii autorizației de antrepozit fiscal.

În ceea ce privește argumentul de text, pct.

23.2 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prin timpul

folosit "vor solicita autorității fiscale" "autorizații de

utilizator final pentru produse energetice", nu poate fi interpretat în

sensul că nu ar fi necesară deținerea autorizației de utilizator final pentru a

beneficia de scutire de la plata accizelor pentru cărbunele energetic, ci,

dimpotrivă, subliniază cerințe obținerii acestei autorizații pentru a putea

aproviziona cărbunele energetic fără plata accizelor bineînțeles, în condițiile

în care se depune documentația aferentă.

Toate aceste dovedesc și faptul că și

susținerile recurentei-reclamante privind o eventuală scutire de la plata

accizelor începând cu data depunerii cererii de autorizare sunt nefondate.

Referitor la argumentul de logică invocat

nici acesta nu poate fi reținut pentru că el se referă la autorizația eliberată

la 14 martie 2007 pentru cantitatea de 285.062,04 tone, exact cantitatea

solicitată dar care urma să fie aprovizionată cu scutire de la plata accizelor

începând cu acea dată.

Pentru că recurenta-reclamantă a achiziționat

și consumat cantitatea pentru care a obținut autorizația de utilizator final la

14 martie 2007 în perioada 14 martie 2007 - 14 martie 2009 nu poate duce la

concluzia că ar trebui să beneficieze scutire și pentru cantitatea de cărbune

energetic pentru intervalul 01 ianuarie 2007 - 14 martie 2007, așa cum susține

recurenta.

Faptul că, în autorizația de utilizator final

nr. ROMC0073PEA din 14 martie 2007 nu s-a trecut termenul de început al

valabilității acesteia nu prezintă nicio relevanță și nu poate conduce la ideea

aprobării scutirii de la plata accizelor pentru cantitățile aprovizionate

anterior eliberării autorizației.

Tot lipsit de relevanță este și momentul

publicării Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal în M. Of. (29

decembrie 2006) având în vedere că între acest moment și data depunerii

documentației la autoritatea fiscală au trecut 2 luni (28 februarie 2007)

perioadă în care recurenta-reclamantă a efectuat aprovizionări de cărbune

energetic, deși cunoștea noua reglementare, astfel că nu poate invoca propria

culpă pentru a obține scutire de la plata accizelor.

Apreciind că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din

Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C.

"C." S.A. Bacău împotriva Sentinței nr. 62 din 20 martie 2012 a

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai

2013.

Procesat de GGC - AM