ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamanta S.C. P. S.R.L. a chemat în

judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Craiova și Agenția Națională

de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța

să dispună anularea actelor administrativ fiscale constând în Decizia de

impunere privind obligațiile suplimentare de plată înregistrată sub nr. 167 din

27 martie 2008 și sub nr. 33293 din 27 martie 2008 la Administrația Finanțelor

Publice Craiova, Activitatea de inspecție fiscală și Nota de constatare nr.

13/2008, cu consecința exonerării de la plata debitului de 5.121.563 RON și

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului fiscal efectuat în

perioada 20 - 27 martie 2008, de către inspectori fiscali din cadrul AFPM

Craiova, s-a dispus virarea la bugetul Statului de către S.C. P. S.R.L. a sumei

de 5.121.563 RON.

Prin Decizia nr. 260

din 25 iulie 2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor a suspendat soluționarea contestației

formulate de reclamantă până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura

penală.

Acțiunea formulată

împotriva Deciziei nr. 260 din 25 iulie 2008, emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală, s-a soluționat prin Sentința nr. 61 din 20 februarie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1962/54/2008, în

sensul admiterii acțiunii.

Prin Sentința civilă

nr. 304 din 11 noiembrie 2008, aceeași Curte de Apel Craiova, în Dosarul nr.

1926/54/2008, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală până la

soluționarea acțiunii în anularea actelor menționate.

Cu privire la

motivele de netemeinice a actelor administrativ-fiscale, reclamanta arată că

organul de control a reținut o stare de fapt eronată, întrucât produsul

preparat și comercializat de societate sub denumirea de solvent degresant tip

PD este ulei mineral accizabil, având codul tarifar X, precum și că ar exista

identitate între produsele solvent degresant tip PD și solvent degresant.

În urma emiterii

deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale cu nr. 201 din 30

iunie 2010, reclamanta a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 201 din 30

iunie 2010, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a

contestației formulate pentru suma totală de 1.803.726 lei anularea Deciziei de

impunere nr. 167/2008 și a raportului de inspecție fiscală parțială 33293/2008,

cu privire la sumele de 1.803.726 lei stabilite pentru perioada 1 ianuarie 2007

- 31 ianuarie 2008, cu cheltuieli de judecată.

instanțe

Curtea de apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

506 din 21 octombrie 2011, a admis contestația formulată de reclamantă,

dispunând anularea deciziei privind soluționarea Contestației nr. 201 din 30

iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor; anularea deciziei de impunere privind

obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 167

din 27 martie 2008 precum și a R.I.F. nr. 33293 din 27 martie 2009 întocmit de

AFPM Craiova - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că produsul solvent degresant tip P.D.

este exclus a fi definit ca fiind "ulei ușor și preparat", cu

încadrare în categoria specifică - 2710.

În speță, reține instanța,

organul de soluționare a contestației administrativ fiscale a constatat

inexistența unor dovezi privind comercializarea produsului și respectiv

utilizarea cu destinația combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru

motor.

S-a reținut și faptul

că dispozițiile art. 175 din Legea nr. 571/2003 exclud din categoria produselor

energetice, în accepțiunea titlului VII privind accizele, și din enumerarea

alin. (1) al textului, produsele încadrate cu codul X.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj, în numele și pentru Agenția Națională de

Administrare Fiscală, precum și în numele și pentru Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ. și a formulat următoarele critici.

3.1. Instanța de fond

a dat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost

precizată, în sensul că, deși reclamanta a solicitat anularea actelor

administrative fiscale numai în ceea ce privește suma de 1.803.726 lei,

stabilită drept obligație suplimentară de plată, instanța a anulat în

totalitate actele respective.

3.2. Instanța a anulat

decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală urmare a stabilirii

eronate a situației de fapt și a aplicării greșite a normelor juridice,

elementele de fapt și de drept indicate amănunțit în motivarea recursului

ducând, în opinia recurentei-pârâte, la concluzia că încadrarea corectă a

produsului, în raport cu toate caracteristicile sale (solvent degresant tip X,

calificat drept ulei mineral) este la codul tarifar X sau Y, iar nu la codul

tarifar Z, corespunzător solvenților organici compuși.

intimatei

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, răspunzând

fiecăruia dintre motivele de recurs.

În esență,

intimata-reclamantă a arătat că prima critică este lipsită de interes, pentru

că indicarea greșită a cuantumului debitului fiscal contestat este doar o

eroare materială ce poate fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 281 C.

proc. civ., iar cu ocazia reverificării fiscale efectuate în baza Deciziei nr.

201 din 30 iunie 2010, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

autoritatea vamală a constatat că, pentru perioada mai - decembrie 2006,

societatea nu datorează accize și TVA.

În ceea ce privește

fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat și argumentat pe larg că încadrarea

tarifară corectă este cea reținută de prima instanță, produsul solvent

degresant tip X, rezultat în urma unui proces de producție, iar nu a unui

simplu amestec de substanțe, fiind un produs nou, cu alte caracteristici

fizico-chimice față de materiile prime din care s-a obținut.

În cadrul probei cu

înscrisuri, admisibile în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ.,

intimata-reclamantă a depus la dosar Adresele din 1 februarie 2013 și din 12

septembrie 2007, emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Craiova, și adresa din 25 ianuarie 2013, emisă de S.C. P. S.R.L.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Prin cererea de

chemare în judecată, așa cum a fost precizată ulterior, recurenta-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală din 27 martie 2008 și raportul de inspecție

fiscală din 27 martie 2009, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Craiova, precum și decizia de soluționare a contestației din 30

iunie 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia nr. 201

din 30 iunie 2010, Agenția Națională de Administrare Fiscală a admis în parte

contestația administrativă formulată de SC P. SRL, a desființat parțial decizia

de impunere, pentru suma de 3.317.837 lei, compusă din accize și TVA aferente

uleiurilor minerale produse în perioada 1 mai 2006 - 31 decembrie 2006 și

majorări de întârziere, urmând ca organele competente să procedeze la

reanalizarea cauzei în funcție de considerentele deciziei, și a respins

totodată, ca neîntemeiată, contestația formulată cu privire la suma de

1.803.726 lei, compusă din accize aferente produselor energetice și TVA pentru

perioada 1 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2008.

Cu ocazia

reverificării dispuse prin decizia menționată mai sus, Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova a emis raportul de inspecție fiscală

parțială nr. 2640 din 25 ianuarie 2011 și decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 2766 din 26 ianuarie 2011, prin

care a reținut, în esență, că societatea nu datorează accize și alte obligații

fiscale pentru solventul fabricat în 2006, supus reanalizării, fiind

recalculate numai majorările de întârziere aferente sumei de 1.515.736 lei,

reprezentând accize pentru perioada 2007 - 2008, menținute prin decizia de

soluționare a contestației.

Este adevărat că, din

debitul total stabilit prin decizia de impunere inițială și indicat în cererea

de chemare în judecată (5.121.563 lei), prin precizarea acțiunii ca urmare a

operațiunilor și actelor administrativ-fiscale menționate mai sus, intimata-reclamantă

a mai supus contestării judiciare numai obligațiile fiscale rămase în vigoare,

după cum susține recurenta-pârâtă.

Dar împrejurarea că

în dispozitivul sentinței s-a menționat anularea în totalitate a actelor

administrative fiscale nu este de natură să atragă reformarea sentinței pentru

motivul prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în care poate fi încadrată

prima critică din recurs. De vreme ce în urma reverificării fiscale s-a

contestat că intimata-reclamantă nu datorează sumele stabilite pentru produsele

aferente anului 2006, modul în care a fost conceput dispozitivul sentinței nu

produce efecte juridice reale asupra raportului de drept fiscal dedus

judecății, fiind vorba doar despre o eroare materială care ar putea fi

înregistrată pe calea prevăzută în art. 281 C. proc. civ.

Instanța de control

judiciar constată că nici cea de-a doua critică, referitoare la dezlegarea

fondului cauzei, nu este întemeiată.

Problema de drept

care a format obiectul disputei judiciare a constat în stabilirea încadrării

tarifare corespunzătoare solventului degresant pe care autoritatea fiscală l-a

considerat ulei mineral accizabil (produs energetic), aplicându-i codul X, în

timp ce intimata-reclamantă l-a încadrat în codul tarifar Y, considerându-l

solvent organic utilizat în scopuri industriale și pentru activități

gospodărești.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară în specialitatea petrochimie, efectuat în cadrul judecății în

fond a cauzei, a conchis în sensul că:

Produsul solvent

degresant tip X s-a fabricat pe baza specificației tehnice emise de SC P. SRL,

iar certificarea produsului s-a făcut pe baza rapoartelor de încercări

realizate la I.C. Ploiești, institut acreditat R.

Domeniul principal de

utilizare a produsului solvent degresant tip X este în industrie, precum

industria lacurilor și vopselelor, prelucrarea cauciucului, degresant în

industria mașinilor unelte etc. De asemenea se utilizează și în activități

gospodărești, pentru degresarea motoarelor, curățirea suprafețelor ce urmează a

fi vopsite și la diluarea vopselelor. Destinația produsului, un criteriu

obiectiv, a fost reținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o

cauza asemănătoare.

Conform Tarifului

Vamal și Regulilor de interpretare a Nomenclaturii Combinate publicate în

temeiul art. 9 alin. (1) al Regulamentului 2658/87 privind nomenclatura

tarifară, poziția tarifară a solvenților organici corespunde codului NC 3814 00

"Solvenți și diluanți organici compuși nedenumiți și necuprinși în altă

parte; preparate concepute pentru îndepărtarea lacurilor și vopselelor",

poziție care nu este purtătoare de accize.

Solvenții organici nu

sunt uleiuri de petrol, chiar dacă în compoziția lor intră uleiurile de petrol,

deci nu se clasifică la poziția NC 2710, întrucât aceștia sunt denumiți și

clasificați mai specific în alte poziții ale Nomenclaturii Combinate și anume

în poziția NC 3814 00, conform Notelor Explicative la Sistemul Armonizat, cap.

27, nota 3C din Tariful Vamal.

În cadrul analizei

efectuate, expertul tehnic judiciar a făcut referire la jurisprudența Curtea de

Justiție a Uniunii Europene, în sensul că pentru clasificarea tarifară a

mărfurilor, criteriul decisiv trebuie căutat în caracteristicile și

proprietățile obiective ale produsului, și la jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că și destinația produsului poate constitui un

criteriu obiectiv de clasificare, dacă destinația este inerentă produsului,

potrivit caracteristicilor și proprietăților sale.

Sub aspectul opiniei

de specialitate exprimate de expert în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc.

civ., raportul de expertiză constituie o probă științifică ce nu poate fi

înlăturată decât pe baza unor probe contrare cu suficientă consistență, iar nu

prin simple afirmații sau interpretări proprii ale uneia dintre părți.

În ceea ce privește

încadrarea juridică, judecătorul fondului a preluat critic conținutul

raportului de expertiză și a efectuat propria analiză, prin aplicarea directă

Regulamentului CE 1549/2006, de modificare a Regulamentului 2658/87, ajungând

însă la aceeași concluzie în ceea ce privește încadrarea tarifară a produsului,

concluzie pe care afirmațiile făcute în motivarea recursului nu sunt în măsură

să o înlăture, nefiind decât reiterări ale apărărilor formulate în fața primei

instanțe.

O soluție în același sens

se regăsește și în practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 2916 din 12 iunie

2012, pronunțată într-o cauză similară.

În fine, Înalta Curte

constată că recursul conține și unele referiri la regimul juridic al

majorărilor de întârziere, conform art. 120 C. proc. fisc., dar având în vedere

caracterul accesoriu al majorărilor față de debitul principal - corect anulat

de instanța de fond, urmează ca și aceste critici, formulate în termeni

generali, să fie înlăturate.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și

reținând culpa procesuală a autorităților publice recurente, urmează să le

oblige la plata de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat

plătit de intimata-reclamantă conform înscrisurilor depuse la dosar, aferent

recursului, făcând însă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care

permite micșorarea sumei în raport cu valoarea și complexitatea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în numele și

pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală precum și în numele și pentru

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova împotriva Sentinței

civile nr. 506 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentele-pârâte să plătească intimatei-reclamante SC P. SRL Dolj suma de

12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - CL