ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2770/2011

Asupra

contestației în anulare de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin decizia

nr. 93 din 13 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă contestația în anulare formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 700

din 21 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 700

din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nul recursul declarat de B.C.

împotriva sentinței civile nr. 780 din 19 martie 2007 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 306 alin.

(1) C. proc. civ.

La data de 10

iunie 2008 recurenta B.C. a formulat contestație în anulare a deciziei nr. 700

din 21 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, arătând că motivele de recurs au fost depuse

în termen legal la data de 5 noiembrie 2007 având în vedere că sentința i-a

fost comunicată la data de 29 octombrie 2007.

De asemenea,

contestatoarea a susținut că procedura de citare pentru ziua în care s-a

judecat pricina nu a fost legal îndeplinită.

Verificând

cauza în funcție de motivele invocate, Înalta Curte a constatat că în cauză,

sentința nr. 780 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, a fost pronunțată la data de 19 noiembrie 2007 iar termenul de

recurs și de depunere a motivelor de recurs s-a

împlinit la data de 25 noiembrie 2007, în

conformitate cu dispozițiile

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 303 alin. (1) și art. 306

alin. (1) C. proc. civ. Cum recurenta a depus motivele de recurs la data de 6

noiembrie 2003, în mod legal instanța de recurs a constatat că recursul este

nul.

Instanța a

cercetat și motivul invocat de conte statoare, prevăzut de dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că citația de la instanța de fond nu

are parafa șefului instanței, conform art. 88 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, s-a

reținut că acest motiv de contestație în anulare poate fi invocat numai în

măsura în care nu a putut fi arătat pe calea recursului, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. Cum petenta a avut la îndemână

calea recursului, dar nu a invocat acest motiv în termen legal, el nu mai poate

fi valorificat pe calea contestației în anulare.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație în anulare B.C., criticând soluția

instanței pronunțată în calea de atac extraordinară a contestației în anulare,

fără a indica motivele prevăzute de dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată

a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

In

conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența

și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Codul de

procedură civilă reglementează în Titlul

V-

Capitolul

I,

contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară

de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres

și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și

în condițiile prevăzute de lege, să-și

desființeze propria hotărâre și să procedeze

la o nouă judecată.

Înalta Curte

a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 ( necompetență sau vicii de

procedură) și art. 318 ( greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv

de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o

reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând

hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în

anulare, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei

ipoteze a prevederilor legale arătate.

Analizând

cererea contestatoarei, Înalta Curte a reținut că se critică modul în care în

care completele de judecată s-au aplecat asupra actelor dosarului.

Or, aspectele

sesizate de contestatoare exced dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., pe de o

parte, iar pe de altă parte contestația în anulare prevăzută de art. 318 C.

proc. civ. poate fi exercitată numai împotriva deciziilor date asupra

recursului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de față nu îndeplinește

cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei

căi extraordinare de atac

și, în consecință, va respinge contestația

formulată ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

contestația în anulare formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 93 din 13

ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția contencios

administrativ și fiscal ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2011.