ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5851/2008

Constată că prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bacău sub nr. 326/110/2006, reclamantul T.M. a solicitat

anularea dispoziției nr. 438 din 5 iulie 2006 emisă de Primarul orașului

Târgu-Ocna.

S-a arătat în motivarea cererii că,

în mod greșit, conform dispoziției atacate, au fost respinse cele două

notificări transmise de reclamant (nr. 440/2001 și nr. 913/2001), în condițiile

în care acesta a precizat și identificat amplasamentul proprietăților, teren și

construcții, ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.

În realitate, emitentul dispoziției

a confundat amplasamentul proprietăților ce au făcut obiectul notificărilor,

confuzie care a condus la soluționarea lor greșită.

S-a mai arătat că prin dispoziția

contestată în mod eronat s-a dispus anularea dispoziției anterioare, nr. 288

din 5 septembrie 2002, emisă de primarul orașului Târgu-Ocna, prin care s-a

aprobat inițial, cererea pentru despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață

de 5191 mp, care face parte integrantă din terenul de 9000 mp, situat în orașul

Târgu-Ocna; că dispoziția nr. 288 din 5 septembrie 2002 a intrat în puterea

lucrului judecat, astfel încât reclamantul aștepta să primească suma stabilită

pentru despăgubiri, fiind de altfel și aprobată de Ministerul Finanțelor

Publice. Asupra respectivei dispoziții nu se mai putea interveni conform H.G.

nr. 498/2003, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 .

Prin sentința civilă nr. 179/D/2007,

Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins contestația formulată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, potrivit dispoziției nr. 288 din 5 septembrie 2002 s-a stabilit

acordarea de despăgubiri reclamantului, pentru suprafața de 5191 mp teren,

dispoziție necontestată de acesta conform Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 438 din 5 iulie

2006 ce face obiectul prezentei contestații au fost acordate reclamantului

contestator măsuri reparatorii pentru suprafața de 7332,25 mp, astfel încât s-a

apreciat că, aparent, cererea de anulare a acestei dispoziții este lipsită de

interes.

Față de faptul că reclamantul, în

motivarea contestației, a pretins că i se cuveneau despăgubiri și pentru

imobilul construcție situat pe acel teren, contestația a fost apreciată ca

nefondată.

Aceasta întrucât, prin dispoziția

contestată (cât și prin cea revocată, nr. 288/2002) s-a reținut în mod corect

că reclamantul-contestator nu a făcut dovada existenței unei clădiri pe terenul

preluat în mod abuziv, astfel că sub acest aspect pretenția nu poate fi

considerată întemeiată.

De asemenea și susținerea potrivit

căreia măsura revocării dispoziției nr. 288/2002 este nelegală, a fost

apreciată nefondată, deoarece acea dispoziție nu a intrat în circuitul civil,

astfel că măsura revocării a fost posibilă.

Față de faptul că din suprafața de

teren de 9000 mp solicitată a fi restituită prin notificarea nr. 440/2001,

reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 7332,25 mp (pentru diferența de

suprafață, de 2141,25 mp fiind acordate despăgubiri fratelui-contestatorului,

T.I., situație confirmată de pârâtă cu adresa nr. 402 din 2 februarie 2007),

contestația a fost găsită neîntemeiată și respinsă în consecință.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul, care a criticat soluția întrucât: nu a ținut seama de faptul că

și-a demonstrat dreptul de proprietate, conform actelor depuse la dosar; nu au

fost analizate în mod punctual probele în vederea identificării

amplasamentului; instanța nu a observat că obiectul notificării l-au

reprezentat două imobile, unul situat în str. C. nr. 197, iar celălalt, teren

agricol, situat în pct. Zăvoi.

Apelul a fost admis prin decizia

civilă nr. 380 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, conform căreia

sentința a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că tribunalul a respins contestația ca nefondată, deși din

considerente reiese că cererea ar apărea ca lipsită de interes.

Or, motivarea trebuie să corespundă

dispozitivului și în plus, în speță, judecătorul fondului nu s-a preocupat să

analizeze toate aspectele invocate în contestație.

Astfel, deși proba cu expertiză

refuzată de către reclamant avea o utilitate neîndoielnică în cauză, în același

timp, instanța putea analiza situația juridică a celor două terenuri solicitate

pe baza celorlalte probe administrate.

De asemenea, s-a reținut că nu s-a

analizat dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în limita

suprafeței de 7332 mp teren e legală sau nu, față de împrejurarea că una din

suprafețe a fost cerută și conform legilor fondului funciar, precum și faptul

că, deși reclamantul beneficia, prin emiterea dispoziției nr. 288 din 5

septembrie 2002, de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, instanța a

apreciat că respectiva dispoziție nu era intrată în circuitul civil.

La fel, în ce privește

imposibilitatea restituirii în natură a unuia dintre terenuri, pe motiv că este

proprietatea unor societăți comerciale, nu s-a pus problema identificării

respectivelor societăți, ca unități deținătoare.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat

că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce atrage incidența

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. și soluția de desființare, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs intimata-pârâtă, care a susținut caracterul nelegal al hotărârii, pentru

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că în mod eronat

s-a reproșat primei instanțe faptul că nu a identificat și cel de-al doilea

teren, solicitat conform legilor fondului funciar în condițiile în care acesta

nu a făcut obiect al notificării potrivit Legii nr. 10/2001.

Ca atare, rămâne fără suport și

observația referitoare la neidentificarea unității deținătoare în persoana unor

societăți comerciale având în vedere că, soluționând notificarea, înseamnă că

primăria s-a recunoscut entitate legal învestită.

Criticile recurentului, neîncadrate

în drept, urmează să fie examinate de instanță [conform art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.], cu referire la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unei norme

procedurale (art. 297 C. proc. civ.) în soluționarea cauzei.

Intimatul a formulat întâmpinare,

arătând că se opune admiterii recursului, cu motivarea că prima instanță nu a

dispus restituirea în întregime a imobilului solicitat.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor următoare:

Apreciind că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce impune soluția de

desființare a judecății primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

instanța de apel a ignorat conținutul acestui text procedural care permite

adoptarea unei asemenea hotărâri pentru situația în care „a fost rezolvat

procesul fără a se intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în

lipsa părții care nu a fost legal citată”.

Stabilind că tribunalul nu a intrat

în cercetarea fondului raporturilor juridice deoarece reține în considerente că

cererea „ar părea lipsită de interes”, instanța de apel nu ține seama de faptul

că aceasta nu a reprezentat motivarea determinantă a adoptării soluției, fiind

vorba doar de un considerent subsidiar.

Tribunalul, ca primă instanță, a

realizat o cercetare pe fond a pretențiilor deduse judecății, expunând

argumentele pentru care a considerat că aceste pretenții, în cadrul procesual

în care au fost formulate, nu pot fi primite.

Aspectele reținute de instanța de

apel ca justificând soluția de desființare cu trimitere, în legătură cu

acordarea măsurilor reparatorii și pentru un teren care ar fi făcut obiectul

legilor fondului funciar; cu interpretarea noțiunii de bun sau cu determinarea

„situației juridice exacte a celor două terenuri solicitate”, nu țin de

necercetarea fondului.

Acestea se pot constitui în aspecte

de nelegalitate, pentru a căror verificare era competentă instanța de apel în

exercitarea puterii de cenzură asupra hotărârii tribunalului.

Analiza respectivelor critici de

către instanță trebuia realizată cu atât mai mult cu cât, în cadrul efectului

devolutiv al apelului, aceasta are posibilitatea să ordone și să administreze

probe suplimentare pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

De altfel, în considerentele

deciziei se reține că, și în absența unei expertize de specialitate, probele de

la dosar permiteau să se stabilească situația juridică a terenurilor.

În consecință, se va constata că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., atunci când a desființat soluția tribunalului, (deși acesta

dăduse dezlegare pe fond raporturilor juridice deduse judecății) și că

aspectele reținute ca echivalând unei necercetări asupra fondului se constituie

în realitate, în aspecte de nelegalitate.

Ca atare, în temeiul art. 304 pct. 5

C. proc. civ., recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă

spre rejudecare, pentru analiza fondului criticilor formulate pe calea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria orașului Târgu-Ocna împotriva deciziei nr. 380 din 10 decembrie 2007 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie

2008.