ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6015/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1381 din 14 octombrie

2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis, în parte,

contestația formulată de contestatoarea S.E., în contradictoriu cu

intimatul Orașul Târgu-Ocna, prin primar.

A anulat, în parte, Dispoziția

din 2 iulie 2007 emisă de primarul orașului Târgu-Ocna.

A dispus acordarea de

despăgubiri către contestatoare, în calitate de unică

moștenitoare a defunctei B.R., în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, pentru imobilul care a aparținut defuncților B.G. și B.M.,

situat pe raza orașului Târgu-Ocna, județul Bacău, compus din

teren în suprafață de 450 m.p. și o casă cu trei camere

și bucătărie.

A respins, ca nefondată,

contestația împotriva Dispoziției din 2 iulie 2007.

A fost obligat intimatul să

plătească contestatoarei suma de 3.280 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că îndeplinirea condiției

prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001 privind preluarea

abuzivă a fost făcută numai în ceea ce privește imobilul

situat în orașul Târgu-Ocna, care a fost preluat de către stat în

baza Decretului nr. 536 din 9 septembrie 1963, imobil care nu mai poate fi

restituit în natură, conform raportului de expertiză tehnică

efectuat în cauză, astfel încât, pentru acest imobil format din teren în

suprafață de 450 m.p. și o casă de locuit demolată,

contestatoarea are dreptul la despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, s-a reținut pentru

același imobil, solicitat prin notificarea din 12 noiembrie 2001, că

a aparținut defuncților B.G. și B.M., iar petenta B.R. a fost

îndreptățită să le solicite în calitate de

moștenitoare legală a soțului său B.P., acesta din

urmă fiind, la rândul său, unicul moștenitor legal al părinților

săi B.G. și B.M., conform certificatului de moștenitor din 3

noiembrie 1977.

S-a constatat că dovada

proprietății a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare

transcris în Registrul de transcripțiuni de la Grefa Tribunalului

Bacău din 29 martie 1937 și că reclamanta S.E. este unica

moștenitoare legală a defunctei B.R. decedată la data de 13

august 2007, conform certificatului de moștenitor din 10 aprilie 2001.

În privința imobilului situat

în orașul Târgu-Ocna, s-a constatat că, în cauză, nu s-au

administrat probe în raport de care să se poată aprecia asupra

preluării abuzive, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective,

la data de 29 decembrie 2007, a declarat apel pârâtul orașul Târgu-Ocna,

prin primar, criticând-o ca fiind nelegală și susținând un

singur motiv de apel referitor la obligarea sa, în mod nejustificat, la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 14 din

15 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu

minori, de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a

respins, ca nefondat, apelul promovat de pârâtul orașul Târgu – Ocna, prin

primar.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că este neîntemeiat motivul de apel

formulat de pârât, în mod corect prima instanță obligându-l pe acesta

la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme nu a recunoscut la

prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei; mai mult

chiar a invocat excepția tardivității contestației și

s-a opus administrării probei privind expertiza tehnică.

S-a mai reținut faptul că

au fost acordate corect cheltuielile de judecată, chiar dacă

contestația a fost admisă doar pentru unul din imobilele solicitate,

iar pârâtul nu s-a opus și nu a contestat cuantumul cheltuielilor de

judecată.

Împotriva deciziei respective, la

data de 3 martie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul orașul

Târgu-Ocna, prin primar, criticând-o ca fiind nelegală și dezvoltând

un singur motiv de recurs având drept obiect obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată, întrucât aceste cheltuieli au fost necesare

pentru completarea și susținerea notificării cu documente care

nu le-au fost aduse la cunoștință în faza administrativă de

analiză a notificării, ci numai în faza de judecată, iar

cheltuielile respective nu s-au datorat analizei necorepunzătoare a documentelor

anexate notificării.

Analizând recursul declarat de

pârât, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat

și-l va respinge, avându-se în vedere considerentele ce se preced.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Așadar, textul respectiv

instituie o prezumție relativă de culpă procesuală a celui

ce cade în pretenții, întrucât, dacă debitorul din raportul juridic

ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația,

creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare

ale unui proces.

De aceea, prin dispozițiile art.

275 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut că pârâtul care

recunoaște pretențiile până la prima zi de

înfățișare nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de

jduecată.

În cauză, cererea reclamantei a

fost admisă, iar pârâtul nu a recunoscut până la prima zi de

înfățișare pretențiile acesteia, astfel încât operează

prezumția culpei procesuale, chiar dacă prima instanță a

admis contestația doar pentru unul din cele două imobile solicitate,

iar art. 276 C. proc. civ. este aplicabil numai în situația în care

reclamanta, prin aceeași cerere de chemare în judecată, a încercat

să valorifice mai multe drepturi în contradictoriu cu pârâtul.

Or, în cauză, reclamanta a

solicitat prin cererea de chemare în judecată valorificarea unui singur

drept și anume dreptul la măsuri reparatorii pe care i-l acordă

legea specială de restituire, Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, la baza obligației

de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală,

iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte

cheltuielile de judecată făcute, justificat, de partea

câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă

buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Pe de altă parte, așa cum

rezultă din încheierea din 10 aprilie 2008 în dosarul primei

instanțe, contestatoarea a anexat la notificare o serie de înscrisuri în

susținerea solicitării sale legate de dreptul de proprietate,

calitatea de moștenitor și preluarea abuzivă de către stat,

cu excepția certificatului de moștenitor a soțului său B.P.,

de pe urma părinților acestuia, B.G. și Maria, astfel încât sunt

nejustificate susținerile pârâtului că toate înscrisurile au fost

depuse doar în faza de judecată.

Prin urmare, cheltuielile de

judecată efectuate în primă instanță de reclamantă,

constând în onorariu de avocat și de expert, au fost acordate corect

acesteia în baza art. 274 C. proc. civ.

În consecință, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Orașul Târgu Ocna, prin primar, împotriva deciziei

civile nr. 14 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.